297 matches
-
destul de apropiat de noul roman francez, grupul a fost repede interzis de cenzură. Dumitru Țepeneag a fost silit sà se exileze la Paris. Au rămas foarte multe texte teoretice, adunate în volum recent de Corin Braga, un continuator al esteticii onirismului, care se prelungește până în post-modernism prin operele lui Mircea Cărtărescu. Au rămas de la onirici volumele "Lungul drum al prizonierului", romanul parabolă kafkiană al lui Sorin Titel, povestirile lui Dumitru Țepeneag, precum și primele sale romane "Zadarnică e arta fugii", "Nunțile necesare
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
ipostaza sa de atunci de prim secretar al C.C. al U.T.C., un D. Țepeneag, un V. Ivănceanu puneau întrebări incomode, sfidătoare, care băteau mult dincolo de «estetic», îi atacau fără inhibare pe scriitorii oportuniști, unii dintre ei «clasici în viață».” (Onirismul subversiv, în „România literară”, nr. 10/ 1992, p. 4). • Alina Ioana Bako, «Dinamica imaginarului poetic.Grupul oniric românesc», Cluj, Editura Eikon, 2012 • Alina Ioana Bako, «Voies et voix de l'imaginaire roumain: Le groupe des poètes oniriques»,Editions universitaires europeennes
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
data aceasta în stil franțuzesc. Tehnica e aceeași: alternarea planurilor narative și temporale, confuzia dintre vis și realitate, dintre trecut și prezent, mergând până la criza de realitate sau de identitate. Scriitura diferă totuși, acum fiind vorba de un fel de onirism mitico-psihologic, iar miza nuvelelor se eliberează de obsesia politicului. Paginile din Jurnal infidel (I-II, 1998-2002) relatează istoria exilului, pornind de la întâmplări din copilărie și de la experiențe esențiale de dinainte de momentul rupturii, care l-au pregătit și determinat pe N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
ce l-au frământat în copilărie pe Camil Petrescu, relatate și comentate în Doctrina substanței. Pentru filosoful substanței, emoțiile stipulează luciditatea, iar visele, datorită acurateței și bogăției de amănunte reținute sunt superioare imaginației de care este capabil în viața diurnă. Onirismul său stă sub semnul antitetic paradisiac-infernal: Două vise, de altfel, se alternau, în variante, în copilărie: un vis de o frumusețe paradisiacă și vreo două, ca să spun așa, infernale. Cel paradisiac, era o viziune de grădini și lacuri suspendate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
autorul și visul său fixat în inconștientul creator: "Cu burtă flască, la urechi rubin, / Cu clopoței de slavă și venin, / Vecin cu mine se târăște. Totuși, / Împărtășesc pe baltă albii lotuși.//" 111 Zoomorfismul evidențiat în texte nu este doar rezultatul onirismului, ci și al personae, dacă ne raportăm, de data aceasta, doar la romanul Patul lui Procust și la una din măștile scriitorului, care este Ladima. Într-o anumită ipostază, persona se dovedește un nucleu arhetipal care intră în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
coexistă firesc cu orfismul, dar nu în planul existenței concrete, ci în transcendent. Lipsa de conținut, pe care i-o reproșează Autorul, poate fi suplinită de o metarealitate: "Conveneam numaidecât, nu fără ipocrizie: Acum te înțeleg. Ești un adept al onirismului... E un punct de vedere care se poate susține. Oniricul și orficul au fost delimitate de multă vreme ca perimetre ale poeziei... Dar atunci revii la lipsa de conținut. Visul și muzicalul sunt pură incoherență. Mă privea cu o adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
copilăria de orfan nefericit a lui Camil Petrescu, în care singurul sfetnic și protector a fost prietenul său mai mare, Tutulă. Această complinire a personajelor se reflectă metonimic în secvența "Altoi de suferință". Într-o asemenea abordare, nu puteam omite onirismul. Visul, acest "cifru al existenței umane", joacă un rol deopotrivă semnificativ și insolit. Insolit, dacă ținem cont că analizăm opera unui scriitor noocrat și lucid. Singurul loc în care Camil Petrescu își povestește visele este Doctrina substanței. Este la îndemâna oricui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de modelul realismului magic marquesian, construcția narativă urmează mai degrabă un model faulknerian, prin jocul perspectivelor și al discursurilor, prin amalgamarea planurilor temporale și dramatizarea narațiunii. Pe de o parte, scriitorul continuă cu succes, în nuvele precum Răbojul, linia unui onirism cu tușe naturaliste, pe de altă parte însă, prin savoarea limbajului regional (narațiunea este atribuită aproape mereu personajelor, care vorbesc în grai maramureșean), el aparține familiei de scriitori savant-„populari”, înrudindu-se de aproape cu moldoveanul Ion Creangă. Doar că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
Vărsați din alfabet borhotul!” Violentarea relațiilor așa-zicând naturale pentru codul poetic al timpului nu se face în sensul „mai pur” al limpezirii logice, aceasta fiind chiar în opoziție cu proiectul lui I. Poetul cultivă atipicul logic și combinatoriu. Consecvent onirismului programatic, el operează permutări ale unor elemente luate din existentul empiric sau simbolic după o serie de reguli care aparțin aerului bizar, impregnat de libertăți, propriu ordonării percepției din vis. Structurarea versurilor mizează pe abrevierea relațiilor uzuale dintre obiecte, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
autorului trasează clar ideea pe care acesta o va evidenția în romanele sale realitatea este neimportantă, ceea ce contează, într-adevăr, este irealitatea. Aceleași observații pe care Țeposu le făcea operei epice a scriitorului, identificând ,,cunoașterea irațională" de factură suprarealistă în ,,onirismul critic, tehnică a iraționalității reci de organizare a imaginarului epic" a lui Blecher, sunt valabile și în cazul textelor lirice ale autorului. Astfel, putem constata că nu numai proza scurtă anticipează romanele de mai târziu, ci și încercările lirice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
granițele realului. Viziunea romantică vizează o desprindere de contingent și de tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în acest sens, că romantismul are puterea unui drog este o comparație reușită în măsura în care onirismul romantic duce la eliberarea de constrângerile ontologice "teribilul rezultat al romantismului e însă că, odată ce te-ai obișnuit cu lumina lui stranie, nu mai poți trăi fără ea. Are efectul unui drog."267 Dependența aceasta îngreunează considerabil încercările de a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care totuși nu este lipsită de curiozitate: "Dincolo de nevoia de a găsi un adăpost, încercam de fapt nevoia de a termina cu povestea asta". Care poveste? Nu știm și nici nu o vom ști. În acest climat nu lipsit de onirism, naratorul care fuge de o misterioasă persecuție, găsește un loc care ar putea aduce un răspuns la ceea ce constituie secretul misterioasei sale identități. Și aceasta sub forma unei dorințe de ospitalitate care pune în mișcare o asemenea căutare, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
vârful unei nopți neuitate Horbote cu scrobeli întunecate Lăsând a se zări o primăvară. Paralel cu a sa Carte de vise (1969), intenția lui Dimov era de a impune o mișcare literară; avea în vedere chiar un cod doctrinar vizând onirismele, demers în care i se asocia Dumitru Țepeneag (argumentele lor vor fi reunite după moartea lui Dimov sub genericul Momentul oniric, 1997). Susținători ai visului nocturn și nu numai, romanticii s-au scufundat cu voluptate în universul oniric; o poveste
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului nu încape îndoială. Sub pulsiunile oniricului dezlănțuit, Dimov ajunge uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
chipul hidos și înfricoșător. Simbolul „facla întoarsă” incifrează și ascunde sensul dramatic al funerarului. Imaginea tînărului condus de faclă dă impresia de „curgere”, amestecîndu-se cu alte imagini, indistincte, fără adresă precisă: la „viață” ori la „moarte”. Firește, simbolul „facla întoarsă” (onirismul scoate la iveală și altele), cînd se arată (și cui i se arată) avertizează asupra sensului special al existenței, fără accente dramatice. I s-a arătat, ca „vestire”, și Păstorului. Eroul l-a descifrat cu luciditate, ca orice ins cultivat
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
recrea într-un fel magia care a creat-o", fiindcă magicul este o proprietate a privirii, nu a imaginii. Este o categorie mentală, nu estetică. Arta cu același nume nu creează un stil precum clasicismul sau barocul, asimilabil fantasticului sau onirismului și pe care l-ar ilustra artiști ca Hieronymus Bosch, Gustave Moreau, Monsù Desiderio sau Chirico. Dimpotrivă, radicala subordonare a plasticii față de practic definește momentul magic al imaginii. Oalele vrăjitoarelor și monștrii cu cap de pasăre îl vor rechema zadarnic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a se lăsa cuceriți de ea. Mai ușor de spus decât de făcut. Mai ales că vechii creștini moșteniseră de la greci un respect superstițios pentru eficiența idolilor, care explică îndelungata lor crispare în fața visului și a tot ce ține de onirism, incubuși, sucubuși și alte viziuni nocturne 32. Orice exces, "de stânga" în refuz sau "de dreapta" în acceptare, fiind sancționat printr-un divorț sau o schismă de semn contrar, conducătorii religioși a trebuit să facă un zigzag între cele două
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în răspăr cu majoritatea colegilor de generație, echinoxist, menestrel, autor livresc, manierist etc. De fapt, specificitatea rezidă în apartenența liricii sale la estetica proprie curentului oniric, mai precis spus, în faptul că el este un reprezentant - așa-zicând întârziat - al onirismului românesc, fundamentat și ilustrat încă din anii ’60 ai secolului trecut de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag. Așadar, ca poet oniric, el creează în chip lucid, dar după legile visului. Produce o imagerie elaborată - organizată în narațiuni -, care prezintă afinități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar din onirismul "școlii" lui Leonid Dimov, precursoare a optzecismului. Totodată, hipermodernismul se vrea și o reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului modern și al hiperraționalismului corporațiilor globale. Asemenea porniri au existat la tinerii furioși din Anglia sau la un poet
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dactili agresivi. Alteori preferă imaginile agreste, într-un grațios „joc secund”. Lirica sa este totuși de factură tradiționalistă, o viziune a lumii structurată în linia lui Pillat și Fundoianu (ciclul 10 sonete la Posada). „Nevrozele” au evoluat însă spre un onirism terapeutic (Hipertiroidiană). În 1998 apare un volum neobișnuit: Marin Preda, Scrisori către Aurora. Eugen Simion-Aurora Cornu, Convorbiri despre Marin Preda. Cartea poartă grifa lui Eugen Simion. El are inițiativa și conduce inteligent dialogul început în 1983, continuat în 1985 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286427_a_287756]
-
dimpotrivă, tonul decis, orientarea de la început spre inima operei. Al. A. Philippide e interpretat din punctul de vedere al caracterului dual (unire de romantism și clasicism). La Nichita Stănescu esențială i se pare „greața de unicitate”, iar la Leonid Dimov „onirismul flamand”. Critica lui Vladimir Streinu e citită din perspectiva ei seniorială. Impresiile („olimpianism natural, de structură și nu de postură”, „virtuoz al imaginii”, „scriitura cea mai fermă și cea mai artistă”, „cel mai maiorescian dintre criticii noștri” etc.) se concentrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
tendințele moderne ale literaturii, fiecare în domeniul abordat. Poezia feminină a adus nou prozaismul poetic, luciditatea tăioasă și rece, semnificația autobiografică. Proza a adus tendințele cele mai captivante în ultimii ani: indiferența față de timpul biografic, detașarea de real, realismul fantastic, onirismul cu distorsiunile lui, interesul pentru rememorare (cu demontarea firească a mecanismului acestuia), revenirea ficțiunii. Memoriile dialogate ale Gabrielei Melinescu cu Daniel Cristea Enache au un stil inedit, de excepție. Dacă ar fi să faceți un top al româncelor celebre, la
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
celor venind dinspre romanele sentimentaliste ori de analiză psihologică la modă în literatura română interbelică, în plus denunță și automatizarea limbajului însuși, care va risca să-și abandoneze funcția principală, cea de comunicare interumană. În zgomotoasa, vociferanta alternanță de avangardism, onirism, suprarealism și, mai nou, postmodernism, Paginile bizare s-au retras, o vreme, de pe scena, ce-i drept prozaică, a "autenticului". Șabloanele de gândire și expresie ale paradigmei literare de pretutindeni, denunțate parodic de scriitorul român, vor fi însă prezente pretutindeni
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
gălușca în gură atunci când basmul tinde să se simplifice. Pedagog bun și bună prețuitoare a produselor alcoolice locale, Ana îi dă, pe deasupra, zilnic trei degetare de țuică de Văleni. „Ah, zile ferice! - își amintește poetul matur. Atunci să fi văzut onirism”. Altă fantasmă a copilăriei nichitiene: vorbirea care nu se lasă scrisă. Ajuns în clasa întâi, S. nu acceptă ideea că vorbele pot fi scrise. Cum poate să fie scris ceva ce nu există? Viitorul autor al Necuvintelor protestează și, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
imagine emblematică a înlănțuirii: „Fluviu de păsări înfipte / cu pliscurile una-ntr-alta”, și îngerii cu lănci în mână, și ochii („o gârlă de ochi verzi”) și, în fine, privirea acaparatoare de care stă suspendată lumea. Viziune teribilă, de un onirism negru: „Sîntem fructificați. Atârnăm/ de capătul unei priviri care ne suge”. O elegie (a șaptea, subintitulată Opțiunea la real) exprimă în stilul solemn de la început solidaritatea cu pietrele, merele, cărămizile, caii. Versurile, de o suspectă umilință, rupte și, din loc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]