10 matches
-
opereta lui Kalman. Mara Circiu: Care este rolul tău favorit? Ce alte roluri ți-ar place să interpretezi? Țină Munteanu: Sunt atrasă, în general de rolurile cu o mare încărcătură dramatică precum cel al Floriei Țoșca dar și de cele operetistice. Mă gândesc deseori la Violetta Valery, un rol care cu siguranta mi-ar încântă sufletul. Verdi este unul dintre compozitorii mei favoriți. Pur și simplu îți ia respirația... Boală faimoasei curtezane și nouă ei iubire corelează perfect cu muzica lui
TINA MUNTEANU- ZÂNA OPERETEI de MARA CIRCIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 by http://confluente.ro/Tina_munteanu_zina_operetei_mara_circiu_1330102577.html [Corola-blog/BlogPost/346823_a_348152]
-
După ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Române, de asemenea, brăilean. Destinul său avea să fie însă altul, departe de cariera operetistică la care a visat ani de-a rândul. După ce a plecat din cămin, a început să neglijeze cursurile la Conservator. În final, a renunțat la studenție. Pentru profesorul Vrăbiescu a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de dascăl
Cristian Vasile (muzician) () [Corola-website/Science/302558_a_303887]
-
de mari personaje, generali de poliție și de servicii secrete, În manevrarea de fonduri, acțiuni de corupție, ba chiar și producerea și traficul de droguri etc. Pentru ca totul să fie ca Într-un carnaval tragicomic, anul 2003 se Încheie cumva operetistic, cu pseudoîmpușcarea ministrului Sârbu la o partidă de vânătoare, ceea ce arată desăvârșitul clivaj social: la bază, o populație pauperizată, derutată, Înfometată, iar la vârf... Vladimir Tismăneanu: ...le Roi s’amuse! Mircea Mihăieș: Miniștrii organizează, ca În cele mai bune perioade
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Téli Zsoltár) de Kovács Aladár. S-au invocat numeroase impedimente determinate de clădiri, de repertoriul ales; s-a invocat faptul că sala are o prea mare capacitate pentru populația orașului (1100 de spectatori la 110 mii de locuitori), că genul operetistic din repertoriu era excesiv de prezent, că trupa era prea numeroasă, că actori excelenți rămâneau prea mult timp fără roluri. Criticii vorbeau - de-a dreptul - despre criza teatrului, în ciuda aniversării, cu mare fast, în anul 1942, a 150 de ani de
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
Lăutaru. Scriere modestă, cu personaje „de operetă”, cu tablouri vivante colorate convențional, pitorescul fiind asigurat, între altele, prin împrumuturi onomastice din Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu, piesa deschide seria evocărilor istorice dramatizate. Diferite între ele, mergând de la convenționalismul schematic al viziunii „operetistice” la verva inteligent administrată (Procesul domnului Caragiale, cu referire la conflictul Caragiale-Caion) ori la evocarea ilustrativă, „cuminte” și meșteșugărească, de popularizare istorică (Cuza Vodă, Eminescu), acestea rămân inferioare producției de până atunci a lui Ș. Dintre ele, cel mai valoros
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
1923, cu o periodicitate neregulată. Director-proprietar: N. Vămășescu. În articolul Director fără voie se arată că noua publicație continuă „Curierul artelor” (deși apare în paralel cu gazeta condusă de Juarez Movilă) și că își propune să consemneze fenomenul teatral și operetistic național. Mai clar apare formulat acest obiectiv în articolul Către cititori, din al doilea număr: „«Curentul artelor» va fi în primul rând o publicație informativă, căreia nu-i vor lipsi dările de seamă asupra tuturor spectacolelor, concertelor și expozițiilor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286584_a_287913]
-
la ,giulgiul abstract" al ideologiilor care-și au partea lor, foarte grea, ,de vină și rușine", pentru cele mai oribile carnagii ale istoriei. Excesivul ,optimism socratic", opus tragicului izvorît din mit, ne-ar fi tîrît, la fel de dezastruos, atît în ,abstractul operetistic al democrației occidentale, un fel de văduvă veselă care n-a mai reușit niciodată să se mărite după moartea fundatorului sinucis la Atena", cît și în ,abstractul marxist, faze definitoare ale aceleiași căderi și pe care noi le-am trăit
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
iubirii ideale, bântuită de coșmarul căderii Troiei - o cochetă cum nu a dorit-o nici Goethe, nici Boito. Artista și-a pus în joc toată arta ei de a da amploare și noblețe cântului, dar întreaga scenă are un aer operetistic. Ansamblurile corale, cele celeste și cele infernale, sub măiestrita conducere a lui Stelian Olariu și partitura simfonică rezolvată cu aplomb sub bagheta experimentată a lui Cornel Trăilescu au dat legitimitatea acestei muzici inegale ca substanță, punând în lumină ceea ce îi
O jumătate de secol by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13118_a_14443]
-
de pildă, în romanele Marșul miresei, Romanțe de dragoste, Dosarul lui Ion Măruntu, care ancorează și în alte medii decât în acela rural. Culmea falsificării se întâlnește în povestirea Brigada mixtă (1953), unde viața într-o gospodărie colectivă e tratată operetistic, idilismul „viziunii” rostogolindu-se în apele tulburi ale impudorii. Nu e de mirare, atâta vreme cât, traducând în 1952, împreună cu N. Cerna, romanul Onoarea de G. Bașirov, I. îl apreciază în prefață ca fiind „o strălucită realizare a realismului socialist”. În același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
în versuri, împletind realul cu fantasticul, cu bogate inserții folclorice, pe motivul fetei sărace care, prin înțelepciune, hărnicie și cumințenie, ajunge împărăteasă. Virtuțile dramatice propriu-zise sunt puține, datorită atât palidei schițări a caracterelor, cât și lungilor pasaje discursive sau tiradelor operetistice. B. a tradus impecabil piesele de teatru Ifigenia în Taurida de Goethe („Luceafărul” 1906-1907), considerată, în 1931, „cea mai izbutită versiune românească” a lucrării, și Iulius Caesar de Shakespeare („Sămănătorul”, 1909, și „Luceafărul”, 1911), aceasta din urmă însoțită de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285816_a_287145]