103 matches
-
cum „criticii din toate generațiile se folosesc astăzi, de fapt, de canonul literar și de ierarhiile instituite de G. Călinescu” și că un subcod al pioșeniei și al respectului canonic a bruiat constant decodarea, reprimând orice atitudine critică. De aceea, opozitiv, ea se pronunță pentru susținerea inițiativelor de primenire a canonului, combate „înghețarea canonului”. Cartea este anarhistă: atât prin înscrierea în mersul dorinței de purificare care face vizibilă o atitudine de revoltă față de canonul inerțial, de „sentimentele cuvenite” și iluziile tartrate
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/eugen-negrici-cum-se-vad-aparentele-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
de pe literatura română, „a reface contactul firesc cu opera”: a face ca aparențele să fie văzute. Pe un al doilea plan, se situează componentele gesticii cinice a lui E. Negrici: spiritul de negație și miza pe „forța expresivă a gândirii opozitive”. Iluziile literaturii române provin din adeziunea fără simț critic la o aceeași inerțială doxa. Paradigmaticul critic clinic care este E. Negrici renunță la consimțirea în minciună, fantasmă și mit, dă la o parte perdeaua de iluzii de pe literatura română, ne
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/eugen-negrici-cum-se-vad-aparentele-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
toate generațiile se folosesc astăzi, de fapt, de canonul literar și de ierarhiile instituite de G. Călinescu” (p. 47) și că „un subcod al și al respectului canonic a bruiat constant decodarea, reprimând orice atitudine critică” (p. 63). De aceea, opozitiv, ea se pronunță pentru susținerea „inițiativelor de primenire a canonului” (p. 28), combate „înghețarea canonului” (p. 111). 8. Carte anarhistă. Cartea este anarhistă: atât prin înscrierea în mersul dorinței de purificare care face vizibilă o atitudine de revoltă față de canonul
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/eugen-negrici-lectia-de-anatomie-pentru-iluziile-literaturii-romane-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
mai potrivită decât celelalte”. La A. Zisu beția exercită mai multe funcții. Se profilează, mai întâi, ca intoxicație și intră ca element al izotopiei rănilor omului. Alcoolul dăunează, este toxic, rănește. Este apoi o experiență corporală cu valoare de gest opozitiv. În al treilea rând, beția este o componentă a poeticii, aceea responsabilă de starea de inspirație a eului creator. Ea se integrează ca fond și ca amplificator al inspirației lirice. Beția este vrăjitoria calmă ce asigură ieșirea din efemer, din
AURELIAN ZISU: O estetică a toxicităţii, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/aurelian-zisu-o-estetica-a-toxicitatii-de-stefan-vladutescu-cv-sri/ [Corola-blog/BlogPost/339592_a_340921]
-
un lucru”, iar, în paralel, manipularea este reținută drept „acțiunea de a influența prin mijloace specifice opinia publică sau o anumită persoană, astfel încât să aibă impresia că acționează conform ideilor și intereselor proprii” (p. 108). Cele două concepte sunt valorizate opozitiv: „persuasiunea” (capacitatea de convingere) ar fi pozitivă, dezirabilă, iar manipularea, negativă, periculosă, ocultă. În limitele acestei ordini a acțiunilor comunicaționale, este de arătat că, în opinia noastră, în raport cu obiectivele comunicaționale promovate de instanța de comunicare, există două tipuri de a
ALINA ŢENESCU: „Comunicare, sens, discurs” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/alina-tenescu-comunicare-sens-discurs-book-review-de-stefan-vladutescu/ [Corola-blog/BlogPost/339578_a_340907]
-
Literature, unde el sugerează posibilitatea revenirii la critica victoriană practicată de Arnold, Pater sau Wilde, la o critică ludică, nonagonistă, „eirenică” (criticul Înțelegând prin aceasta, În sens etimologic, de la grecescul eirene = „pace”, o critică mai puțin distructivă și mai puțin opozitivă, adică una Împăciuitoare, armonizatoare)? Spăriosu insistă asupra esenței pur artistice a criticii, care, prin activități creatoare de tip „ca și cum”, poate genera lumi interstițiale, liminale, ca alternative posibile la lumile reale sau imaginare... Marius Jucan: Eu aș vedea lucrurile În felul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
marcată de prudență adaptativă, nu s-a războit cu sistemul ca atare, ci doar cu inerțiile și sechelele marginale ale acestuia: ea a trăit „aventura” care i s-a Îngăduit să o trăiască, nu a trecut mai departe, spre angajare opozitivă sau eroism. Privilegierea complicității În defavoarea eroismului a fost moștenită, cu minime excepții, și de către reprezentanții generației ’70, care au decantat-o, Însă, Într-un alt tip de sentiment cultural decât șaizeciștii, mai ales prin literatura „provinciilor imaginare”, atât de bine
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
definește corect în propoziția următoare Oana Simona Zaharia, avansând concluzia că antinomiile se vor dovedi complementare, de fapt două concepte ale istoriei mentalităților devin productive în analiza comparativă și criticoliterară propriu-zisă, rafinând-o prin însăși instituirea lor ca repere presupus opozitive. Complementaritatea opozițiilor pare o concluzie previzibilă ideatic - în fond filozofic - și, în ultimă instanță, ea este propagată firesc din profunzimea cunoașterii mundanului, structura complexă a persoanei fiind accesibilă mereu prin marea artă, cum e cazul scriitorilor analizați. Dar, miza noii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ce i se conferă stareței este acela al timidității, al discreției, al liniștii. Este cel mai semnificativ contrast între aceste două personaje atât de diferite” (p. 126). Pe de altă parte, în amplele analize din întreaga lucrare, în jurul acestor noțiuni opozitive angelic-demonic, autoarea înscrie o mulțime de nuanțe, adesea subsumabile unui fundal de coincidentia oppositorium, începând chiar cu substanța operei analizate (p. 39). Cum spuneam, ideea majoră a demitizării idealului angelic ori a procesului invers, cel al transfigurării pozitive a demonicului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
redeveni, în termeni de mentalitate primitivă, semnale, mecanism inductor a ceea ce ele chiar semnifică..." (Les Bâtisseurs d'empire, 1959). Împărțindu-se între solar și nocturn, între cuvânt și tăcere, între râsul concesiv și tragism, și între mii de alte repere opozitive (cu accente pe o pantă ori pe alta), creatorul de excepție, căutător înverșunat, acționează într-un mobilism continuu. Numai moartea, începând cu momentul Marii Treceri, e imobilism definitiv; moartea-finitudine (la Platon ritm în circularitatea lumii) a fost și rămâne sursă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu doar un magnetism afectiv: "Țară tânără, țară bătrână, / țară materie, țară idee" (Treapta de real și de vis). Disjuncții, antimituri, stări de spirit contrastante se încrucișează pluriform, balansând între vedere (de unde obsesiva invocare a ochiului) și non-vedere. Senzații termice opozitive alternează între "foc și gheață". De o parte nălucirea cuvântului nenăscut încă, de alta apelul la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pompos, în genul așa-numitului spectacol cu aparat. Un lac în "munții de sus", o corabie ciudată "Alcyon" (denominativ amintind de André Chénier: "Pleurez, pleurez doux Alcyons"), un comandor extravagant și o catapultă anacronică sunt tot atâtea repere onirice; secvențe opozitive așteptare și tensiune; apă și constelații, "codri-ntunecați" și fulguranțe alternează cu câte un minitext suprarealist: "Axa lumii, în jurul căreia își exercita rotațiile pe diferite cicluri, trecea prin vârful catargului, prin mijlocul lacului, prin mijlocul cerului". Scârțâitul albei corăbii se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-un mod coerent tensiunea dintre structurile diacronic concurente ("vechi" și "noi") într-o aceeași limbă funcțională în devenire. Pentru descrierea sistematică, dimpotrivă, asemenea structuri aparțin unor sisteme diferite sau sînt doar variante non-funcționale (ceea ce, daca este vorba de structuri opozitive diferite, constituie o contradicțio în adiecto; cf. cazul distincției sau al non-distincției între e deschis lung și e deschis scurt în franceză comună de astăzi). Structurile sincronic concurente nu pot, într-adevăr, să fie considerate în raportul lor cronologic real
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
acesteia: la fleur s'est fanée, qui...), fapt care nu este posibil în română, italiană, spaniolă, portugheză etc. Din perspectiva distincției dintre normă, sistem și tip, adică din perspectiva unei descrieri integrale, o anumită ordine nu este în mod necesar opozitivă, facultativa sau obligatorie în toate cazurile și în toate privințele. De pildă - exemplifică lingvistul român - o ordine precum Arriva una nave a fost adesea interpretată drept facultativa (stilistica) în italiană și în alte limbi pentru că este facultativa în raport cu funcțiile sintagmatice
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
72, 73, 74, 75, 77, 78, 82, 83, 96, 107, 112, 133, 195, 203, 228, 290, ~ externă 66, 67, 69, 71, 75, 83, 85, 101, ~ gramaticala 67, ~ internă 66, 67, 69, 71, 75, 83, 85, 101, ~ nerelațională 64, 65, 83, ~ opozitivă 29, ~ relaționala 64, 65, 66, 83, ~ semantica 75, ~ simptomatica 71, ~ sintactica 91-92, 94, 300, ~ sintagmatica 79, tip de ~ 64, 80 funcțional 36, 37, 64, 66, 73, 74, 75, 76, 79, 93, 134, 190, analiza ~a 33, categorie ~a 35, 361
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
192, ~ funcțională 25, 64, 80, ~ lenis/fortis 178, ~ semantica 71, sistem de ~îi 32 ordine 79, 92, 93, 105, 112, 195, 205, ~ facultativa 79, ~ liberă 241, 246, 253, 260, 282, 283, 293, 303, 304, 311, ~ morfo-sintactică 142, 195, ~ obligatorie 79, ~ opozitivă 79, ~a circumstanțialilor 93, ~a constituenților majori 78, 92, 195, 205, ~a cuvintelor 53, 63, 77, 78, 78-79, 79, 80, 241, 246, 253, 260, 282, 283, 293, 303, 304, 311, ~a determinat-determinant 70, ~a funcțiilor sintactice 92 oromo (afan oromo
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ergativă 94, 96, ~ filogenetica 220, ~ fonologica 19, 216, 275, ~ genealogica 121, ~ gramaticala 19, 49, 58, 76, 106, 112, 115, 116, 164, 215, 222, 264, 290, ~ incorporanta 251, ~ internă 36, ~ lexicala 19, ~ mixtă 112, ~ morfologica 116, 246, ~ morica 87, ~ narativa 100, ~ opozitivă 36, ~ recursiva 293, ~ semantica 76, ~ silabica 150, 201, ~ sintactica 37, 125, 163, 184, 187, 354, ~ sintagmatica 98, ~ sintetică 68, 114, ~a cuvîntului 51, 71, subiect 56, 90, 92, 94, 95, 96, 118, 139, 141, 142, 155, 176, 195, 196, 201
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
etc. Or, o limbă istorică nu este un sistem omogen: ea este o colecție de sisteme diferite care într-o anumită măsură coincid, iar în altă măsură se diferențiază unele de altele, chiar și la nivelul structurilor și al funcțiilor opozitive. Într-o limbă istorică, există diferențe binecunoscute în spațiu, sau diatopice, precum și diferențe între straturile socio-culturale ale comunității (diferențe diastratice), dar și diferențe între modalitățile de exprimare determinate de tipurile de situatii ale activității de a vorbi, diferențe pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria sau Ioana.” Când subiectul are dezvoltare propozițională se realizează o propoziție complexă: „Ce e val ca valul trece.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu identitatea semantică a variantelor relațiilor de coordonare, în cinci subclase: • conjuncții coordonatoare copulative: și, precum și, nici, nu numai... ci (dar) și • conjuncții coordonatoare disjunctive: sau, ori, fie, fie că • conjuncții coordonatoare adversative: dar, iar, însă, numai că • conjuncții coordonatoare opozitive: ci, și (+nu) Nu a venit Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și nu Tudor. • conjuncții coordonatoare concluzive: așadar, deci, prin urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am sosit reprezintă o altă realizare concretă, sinonimă d.p.d.v. al sensului global, a atributivei unde am întârziat. Această a doua situație caracterizează și realizarea funcțiilor sintactice prin doi sau mai mulți termeni dezvoltând între ei relații de coordonare disjunctivă sau opozitivă. Realizarea funcțiilor sintactice prin constituenți multipli reprezintă multiplicarea planului semantic al funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu planul semantic al funcției, ci funcția însăși, ca realizare; actualizarea semanticii sale lexicale (care nu mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va pleca la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
există un raport de interdependență; în consecință, clasele de conjuncții coordonatoare corespund, în mare, tipurilor de relații de coordonare: • copulative: și, nici, precum și, nu numai...ci (dar) și • disjunctive: sau, ori, fie, fie că • adversative: dar, iar, însă, numai că • opozitive: ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice. Ele realizează și exprimă cu preponderență relații de dependență, dar intervin și în dezvoltarea relației de complementaritate între verbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce) tace este la fel de vinovat. Predicatul sintetic (verbal) multiplu este alcătuit din două sau mai multe verbe diferite, în relație de coordonare copulativă sau adversativă (cu excluderea conjuncției ci, care, de fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care, de fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat multiplu, întrucât planul semantic al predicației nu se mai actualizează în ansamblu în simultaneitate; actualizarea planului semantic al subiectului se face prin actualizarea succesivă a planului semantic al verbelor-predicat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]