129 matches
-
timpuri verbale (prezent și trecut), cu trei aspecte trecut-viitor specific limbilor PIE (imperfect, aorist și perfect/stativ) unite într-unul și niciun timp nou (viitor, mai mult ca perfect, etc.) în dezvoltare. Au existat trei moduri: indicativ, subjonctiv (dezvoltat din optativul limbilor PIE) și imperativ. Verbele gotice au avut un număr de caracteristici arhaice moștenite de la limbile PIE care au fost pierdute în alte limbi germanice (cu excepția unor urme), printre care se numără finalul dublu, vocea pasivă flexibilă (derivată din vocea
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
este atașat la sfârșitul substantivului. Articolele au evoluat din pronumele demonstrative din limba latină. Româna are patru [[conjugare|conjugări]] verbale. Verbele pot fi puse la patru moduri personale, și anume ([[modul indicativ|indicativ]], [[modul conjunctiv|conjunctiv]], [[modul condițional|condițional]]-[[modul optativ|optativ]] și [[modul imperativ|imperativ]] și patru moduri impersonale ([[infinitiv]], [[gerunziu]], [[supin]] și [[participiu]]). Limba română folosește șapte vocale: , , , , , și . În plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
atașat la sfârșitul substantivului. Articolele au evoluat din pronumele demonstrative din limba latină. Româna are patru [[conjugare|conjugări]] verbale. Verbele pot fi puse la patru moduri personale, și anume ([[modul indicativ|indicativ]], [[modul conjunctiv|conjunctiv]], [[modul condițional|condițional]]-[[modul optativ|optativ]] și [[modul imperativ|imperativ]] și patru moduri impersonale ([[infinitiv]], [[gerunziu]], [[supin]] și [[participiu]]). Limba română folosește șapte vocale: , , , , , și . În plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane (rar
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
în atenția media... la întrebarea noastră, la rugămintea noastră de a oferi probe clare, fără echivoc asupra alegațiilor, nu ne-a putut oferi nimic altceva decât dovezi circumstanțiale. Dovezile circumstanțiale țin toate de ceea ce în limba română se numește condițional optativ. „S-ar putea...” Dragoș Ghițulete: Pe de altă parte, șeful statului a spus: avioane au aterizat, vor ateriza în cadrul cooperării serviciilor secrete... Mihai-Răzvan Ungureanu: Eu nici nu cred că ar trebui să fim aici ipocriți. Dacă vă uitați pe harta
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
îndoiala pioasă, deși Stalin începuse un seminar teologic în Georgia natală. Textele semnate de "generalissim" aveau rigitatea și răceala gheții. Limbajul, noțiunile, inferențele se prezentau în nenumărate forme imperative. Cu ele nu se prea puteau construi perspective. Acestea presupun subjonctivele, optativele îmbietoare, luminoase, calde, cât de cât ritmate cu tacturile inimilor și sufletelor oamenilor naturali și credincioși totodată. Elevii și studenții părăseau curând lectura și interpretarea conștientă, canonizându-și memorarea câtorva lozinci. La început maturii, mai târziu și tinerii au devenit
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
albe - o scriitură eliberată de orice servitute față de ordinea marcată de limbaj. Scriitura zero este de fapt o scriitură la indicativ. Ar fi just să se spună că este o formă jurnalistică, dacă jurnalismul nu ar fi dezvoltat tocmai forme optative sau imperative - patetice, adică (Roland Barthes, 1964). Ne aflăm pe un teren extrem de alunecos și generator de confuzii. Dacă jurnalismul se opune poeziei, ar trebui să stabilim măcar ce este poezia. Ar fi prea simplu să acceptăm ideea că poezia
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
condamnat. Aș fi vrut să-l rog eu să-mi ceară să-i povestesc, căci deși era atât de tăcut și îndepărtat, îl ghiceam în stare de o mare prietenie."367 Prezența anaforică a structurii "aș fi vrut", prin prisma optativului perfect, punctează antitetic convingerea celorlalte personaje (inclusiv a doamnei T.) că nu se cunosc și că nu resimte nici un sentiment profund pentru ea. Orgoliul și profunzimea trăirilor mențin personajul masculin în defensiva depărtării, decantând compătimitor tentativele celor care se apropie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
instruire programată. Aparat pentru verificarea cunoștințelor „Genex 79”, RTȘ, nr. 3-4, 1979, 74-76. [126] NEGREA, RODICA, Corelația dintre sistemele intonaționale ale limbii materne a studenților străini și ale limbii române, PredLRSS, [1], 51-54. [127] NEGRUȚIU, LIANA, Propunere pentru predarea enunțului optativ, PredLRSS, 2, 217-224. [128] NEȘTIAN, VALERIU C., O abordare interdisciplinară și integrată a studierii limbii și literaturii române, Rped, 28, nr.5, 1979, 29-32. [129] NEȘTIANU VALERIU, O abordare interdisciplinară și integrată a structurii limbii române, în Rev. de pedagogie
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
temelor, cât și de complicarea narativă) și intenția autorului de a oferi cititorului o sinteză a întregii sale creații romanești. Găsim pe tot parcursul textului elemente care conturează o întreagă izotopie a aparenței și a posibilului. Folosirea frecventă a condiționalului optativ(,,sar putea întâmpla”; ,,ar putea fi”) și a verbului ,, a crede” (în general orice frază legată de conținutul mistic al romanului stă sub semnul ipotezei, al incertitudinii) este completată de prezența cuvintelor sau a sintagmelor subliniate de scriitor. Procedeul, prezent
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
unei sintaxe. În fine, imaginea ignoră mărcile timpului. Nu poți să-i fii decât contemporan. Nici în avans, nici în întârziere. Durata? O succesiune lineară de momente prezente echivalente între ele. Durativul ("Ani de-a rândul, m-am culcat devreme"), optativul ("Dezlănțuiți-vă îndată, furtuni mult-dorite..."), frecventativul ("Mi se întâmpla adesea să..."), viitorul anterior sau perfectul compus nu au echivalent vizual direct (cel puțin fără ajutorul unei voci din off). Aceste patru deficite sunt fapte obiective, nu judecăți de valoare. Și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
2, s.v.). 22 "Numeroase discursuri debuteză adesea, în română, de exemplu, prin anunțarea prealabilă a intenției de a realiza un anumit tip de activitate lingvistică. Aceasta se exprimă prin intermediul unui indice volitiv: verbul a voi /a vrea (la indicativ sau optativ) sau echivalente ale acestuia, adăugat verbului la conj.: vreau să .spun, vorbesc, discut, întreb, rog, invit [...]: Eu vreau să vă dau un exemplu; Acuma eu vroiam să spun un lucru; Vreau să spun următorul lucru..." (Manu Magda 2003b: 79); v.
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
din aceeași categorie cu un -then ca În acest pasaj aparținând lui Sophron 3: „Ea care-și dorea să aibă copii”. Iată și un alt exemplu preluat din Homer: „Ce ți-aș mai tăia ardoarea ta războinică”4. Dar folosirea optativului introdus prin ei În rugăciuni este deocamdată Îndeajuns dovedită. 6. Când Nicandros Își termină expunerea, prietenul meu, Theon, pe care tu, Sarapion, l-ai cunoscut deja, Îl Întrebă pe Ammonios dacă Îi este Îngăduit și dialecticii, (E) al cărei renume
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
imaginile esențiale ale Scriitorului - ale insului arhetipal care creeaza. Nimic despre viața particulară a lui Andrei Lillin, soțul pierdut devenit personaj, nimic despre viața privată a Iuliei, care ar putea să o reprezinte pe Alexandra, Autoarea, dar nimic dincolo de acest optativ, și el ținut sub supravegherea unei inteligente intratabile. Locțiitorii, mediatorii ar merita încrederea. I. îi investește cu toata iubirea care a rămas neinvestită. Jurnalele (încă) inedite ale scriitoarei, aflate la Bibliotecă Centrală a Universității de Vest din Timișoara, sunt complementare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
serie de metafore ale creației poetice" (2000, p. 187): "[...] Jetzt aber tags! Ich harrt und șah es kommen, / Und was ich șah, das Heilige șei mein Wort" (1946-1985, p. 118). După cum sesizează de Mân, "subjonctivul este, aici, mai degrabă un optativ; indică rugăciunea, marchează dorința și aceste versuri enunța intenția poetica eternă, dar afirmă imediat că aceasta nu poate fi nimic mai mult decât o intenție" (1983, p. 258). Prin contrast, eul creator blakean, deghizat în Bardul din Milton, se scutură
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a fi, dar cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să fi (eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să fi (eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași ca în cazul constituirii formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă parțial de a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să fi + cântat Ț să fi cântat perfect-potențial optativ: aș fi + cântat Ț aș fi cântat perfect prezumtiv (timp absolut): va fi + cântat Ț va fi cântat perfect infinitiv: a fi + cântat Ț a fi cântat și în structura tuturor timpurilor verbale la diateza pasivă, când este variabilă în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi două categorii autonome, cu identitate proprie. La un al doilea nivel, apoi, descrierea celor două categorii se desfășoară din perspectiva unui raport de înglobare în sensul mod ¬ timp; fiecare din termenii corelativi ai categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
corelativ în care se realizează categoria gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în afara opoziției certitudine - incertitudine și se combină cu implicarea subiectivă sau cu atitudinea de detașare; • acțiunea este dorită; subiectul vorbitor se implică afectiv sau implică afectiv pe interlocutor în desfășurarea acțiunii (stării) exprimată prin verb; este conținutul semantic al modului Optativ: „Aș pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ: „Așează-te la pian și studiază această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
incertitudinii • Conjunctivul - mod al deliberării, al acțiunii în același timp posibilă și incertă; • Prezumtivul - mod al ipotezelor, al prezumției; III. Moduri ale neutralizării opoziției certitudine - incertitudine • Potențialul - mod al virtualității și al detașării subiectului vorbitor de conținutul semantic al verbului; • Optativul - mod al acțiunii dorite. Observații: Potențialul și optativul sunt două variante semantice ale aceluiași mod verbal, optativ-potențial (în terminologia curentă, optativ-condițional). * În planul expresiei, opozițiile categoriei mod se manifestă, ca și opozițiile aspectului (subiectiv), din perspectiva raportului de solidaritate (complementaritate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]