129 matches
-
doamne iartă-mă!” (I. Creangă) Conjunctivul urmează, în majoritatea situațiilor sintactice, optativul, dar poate și lipsi: „- Arză-te-ar focul de ticălos, c-așa te-am apucat și așa o să te las...” (D. Zamfirescu) • Întrebuințat cu valoare de indicativ (prezent), optativul exprimă modestia, politețea sau timiditatea vorbitorului: „- Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă...” (I.L. Caragiale) „-Uite ce e, drăguță, dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă...” (I.L. Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar etc., pentru potențial; voi, vei etc., pe de o parte, să, pe de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două variante temporale, prezentul și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din punctul de vedere al categoriei mod. Valoarea de potențial caracterizează numai prezentul; perfectul exprimă îndeobește irealul. Valoarea de optativ, în schimb, se manifestă ca atare sub amândouă formele temporale. Prezent Este un timp absolut. Situează acțiunea verbală în prezentul actului de comunicare, fără, însă, ca cele două momente, al desfășurării acțiunii și al desfășurării procesului de comunicare, să coincidă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un timp de relație. Situează acțiunea în trecut, prezentând-o ca nerealizabilă, din perspectiva unei alte acțiuni, posterioare: „Dar o să-mi ia! spuse apoi cu un glas de parcă i-ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-o ca nerealizabilă, din perspectiva unei alte acțiuni, posterioare: „Dar o să-mi ia! spuse apoi cu un glas de parcă i-ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent într-un moment anterior; în realitate, între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi făcut celuilalt o promisiune.” (M. Preda) În ipostaza de optativ, prezintă valoare absolută, mai ales când este un optativ al politeții: „Aș fi vrut să mai vorbim câte ceva - da’ia, te rog, șezi.” (D. Zamfirescu) Cu această valoare, optativul prezintă acțiunea din perspectiva momentului de comunicare, situând-o doar aparent într-un moment anterior; în realitate, între cele două momente, al desfășurării acțiunii verbului și al desfășurării procesului de comunicare, se instituie un raport de simultaneitate: „- M-ați chemat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic al aserțiunii, el generează enunțuri performative: „Eu îți spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile asertive sau propoziții din alcătuirea lor pot fi reale, ipotetice, potențiale, ireale, optative: „De când s-a dus, sunt ca o creangă veștedă, Care-nainte de-a-nflori se scutură, Și lumea nici o bucurie nu-i mai dă Inimii mele, boală și putredă ciutură.” (M. Isanos) „Poate-ți odihni oleacă - zise femeia - îți fi obosiți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri performative: „Te întreb ce ți-a mai rămas sfânt, după ce ai călcat în picioare sufletul unui copil pentru scopurile tale meschine.” Prin poziția planului lor semantic în desfășurarea categoriei sintactice a modalității, enunțurile interogative pot fi reale, ipotetice, potențiale, optative, ireale etc.: „Mâine le telefonezi din nou?” (O. Paler), „O mai fi trăind? S-o fi măritat cu altul? Habar n-am.” (B. Fox, 95), „Dacă erau ei la telefon?” (O. Paler), „N-ai vrea să vorbești cu el?.. mi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțiale concesive: „Iar tu Hyperion rămâi,/Oriunde ai apune...” (M. Eminescu, I, 178) De altfel, componenta „concesie” caracterizează în mod frecvent planul semantic al circumstanțialelor introduse prin această categorie de adverbe relative, mai ales dacă verbul regent este la potențial optativ: „Oriunde te duci/te-ai duce, te întâlnești astăzi cu minciuna și ipocrizia.” Întrucât celelalte adverbe introduc și alte tipuri funcționale de propoziții, identitatea specifică a circumstanțialei spațiale este asigurată de planul semantic al relației de dependență. În legătură cu structura și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sale?”. Formularea întrebării are în vedere utilizarea unui singur subiect și predicat. În timpul interviului nu se vor utiliza întrebările sugestive care includ răspunsul pentru că, în felul acesta, nu se pot obține informații suplimentare „Identificarea responsabilităților este cuprinsă în procedura ...?”. Întrebările optative care sunt formulate pentru obținerea de impresii „Considerați că alegerea este corectă?” nu sunt utile dacă nu se referă la un criteriu, parametru sau problemă bine definite. Dacă se primesc răspunsuri care se consideră că nu corespund cu așteptările sau
AUDITUL CALITĂŢII by SILVIA MIRONEASA () [Corola-publishinghouse/Science/342_a_756]
-
p. 135-138 28 Propoziția nu se adresează numai rațiunii, ci și afectivității. Unele propoziții au latura informativă pe primul plan, altele, latura expresivității. De altfel, latura expresivă ocupă primul plan nu numai în propozițiile artistice, ci și în propozițiile interogative, optative, imperative, exclamative, e tc . Într-o propoziție interogativa este împinsă în prim-plan nu forma logică ci forma extralogică - întrebarea. In vreme ce structura judecății care se afla pe planul al doilea într-o propoziție interogativa poate fi „S este P
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
despuiare / Și unda logo dită sub cer) care pot semnifica forța artei moderne de a surprinde și exprima tainele și limitele vieții și ale morții, ale credinței, ale cunoașterii, ale artei. Secvența a doua se deschide cu verbul la mod optativ, ar trebui, semnalând astfel că poezia pentru care optează Ion Barbu este cea modernă, figurată prin metaforele cântec încăpător și lauda grădinii de îngeri. Imaginarul poetic este structurat acum pe comparații dezvoltate, exprimând ideea unei poeziicântec care reeditează geneza universului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
retragerea lui Allan în singurătatea munților Himalaya. Lipsit de cer titudinile fanatice ale celei ce trăise iubirea mai ales în plan metafizic, Allan eșuează între întrebări fără răspuns: De ce să cred? De unde știu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyiei. Acest optativ care încheie cartea, lăsând totuși finalul deschis, exprimă, mai elocvent decât orice, convingerea că numai prezența ființei iubite e unica certitudine a existenței. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee/o temă în romanul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ură și mizantropie cosmică, ce se revarsă într-un climax al înfierării tuturor celor ce nu erau ca el, stăpânul exigent al propriei puteri simbolice. Monologul interior, doldora de revoltă teoretică fără plecare, ilustrează o tipologie a potențialului la condițional optativ, împietrită în inacțiune, indecizie, resemnare pe fond discordant. Mecanismul om-marionetă (Jonathan Noel) se speriase de eventualele, presupusele turbulențe prevestite de porumbel, cu care era inapt să se confrunte. Ca să nu mai vorbim de o totală schimbare a vieții. Condamnat pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
p. 135-138 28 Propoziția nu se adresează numai rațiunii, ci și afectivității. Unele propoziții au latura informativă pe primul plan, altele, latura expresivității. De altfel, latura expresivă ocupă primul plan nu numai în propozițiile artistice, ci și în propozițiile interogative, optative, imperative, exclamative, e tc . Într-o propoziție interogativa este împinsă în prim-plan nu forma logică ci forma extralogică - întrebarea. In vreme ce structura judecății care se afla pe planul al doilea într-o propoziție interogativa poate fi „S este P
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
parodiei și a autoparodiei pe final. Literatură se deschide cu un alt clișeu ("Am ajuns în toamna acestei zile"), acela al finalului de existență, de etapă. Incipitul pare să fie absolut literar. Aproape întregul text e construit însă din propoziții optative care indică posibilitățile de creație pe care le impune tradiția literară, pentru ca în final să le infirme pe toate. Tonul nu e virulent, tema liniștii, a tăcerii sufletești este aici refuzată. Se respinge literatura lamentărilor pe vechile teme, trecerea timpului
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a auzi, a simți, a atinge, a gusta sau pe o focalizare cognitivă de tipul a ști sau gîndire reprezentată (Rabatel 1998). • Indicațiile de cadru mediator: mărci precum potrivit, după, conform și pentru, modalizare printr-un timp verbal precum condiționalul optativ, alegerea unui verb de atribuire a vorbirii precum a pretinde, se pare, reformulări de tipul de fapt, în realitate, și chiar în orice caz etc. • Fenomenele de modalizare autonimică: orice enunț sau fragment de enunț meta-enunțiativ care, într-o buclă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
trecut care depășește povestirea întîlnirii. Verbele la prezent din versul 13 complică ciudat temporalitatea: întîlnirea trecută este reactualizată în prezentul enunțării. Dialogul imaginar, marcat de apostrofă, creează coprezența discursivă a absentei și a naratorului. Dar versul 14 este la condițional optativ perfect, adică, în limba clasică, timpul prin excelență al regretului pentru ceea ce nu s-a împlinit în trecut. Ca și conjunctivul perfect, acest timp exprimă un proces trecut fictiv, imaginar. Întîlnirea este deplasată într-un loc îndepărtat (În alte părți
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
la IMP + CONJ] (T54: Combien de fois [...] mon coeur allait-il vous instruire? [De cîte ori inima mea avea să/era să vă dea de știre]), a COND (T76: Cenușăreaso, ție nu ți-ar plăcea să mergi la Bal?) și COND optativ perfect (T54: Dar tot acea privire, ce jale-ar fi adus!), timp de bază al lumilor ficționale anticipate autonome: Sub-sistemul <4>: LUMI TRECUTE (reale sau fictive) DIEGETIZARE AUTONOMĂ MOD ENUNȚIATIV NONACTUALIZAT Origine "istorică" a unui DEIXIS SECUNDAR PE VREMEA ACEEA
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
13 4 514 5 15 1 216Vom adopta mai departe abrevierile următoare: PS = perfect simplu, PA = "trecut anterior", IMP = imperfect, MCP = mai mult ca perfect, PR = prezent, PC = perfect compus, PsC = perfect supra-compus, V = viitor, VA = viitor anterior, CO = condițional optativ, CP = condițional perfect, CONJ = conjunctiv, IMPER = imperativ. Formele perifrastice, infinitiv etc., vor fi desemnate complet. 2 17 3 18 4 19 5 20 6 21 Pentru o exemplificare a acestor variațiuni enunțiative, trimit la două lucrări despre A. Camus: Adam
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
mari tipuri (descriere, narațiune, expunere, argumentație) instrucția sau prescripția (text procedural al lui Longacre), în timp ce De Beaugrande și Dressler (1981) privilegiază descrierea, narațiunea și argumentația, iar Bice Mortara Garavelli (1988) adaugă la cele cinci tipuri ale lui Werlich un tip optativ (actualizat prin expresiile urărilor, blestemelor, descântecelor, formulelor magice, incantațiilor, rugăciunilor, satirelor). În aceste trei cazuri, doar textele monogerate sunt luate în considerare, pe când dialogul este exclus de la sine. Confruntat fiind cu eterogenitatea oricărui discurs și ținând cont de stadiul actual
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de limbaj, iar, în acest caz, țin de planurile ilocuționar (A1) și enunțiativ (A2) de organizare textuală și nu de secven-țialitatea (B2) propriu-zisă. La fel se întâmplă și cu ordinea naturală aflată la baza "injonctivului"; cât despre utilizarea "predictivului" și "optativului"8, descrierile trebuie abordate ca ceva ce trebuie să urmeze sau se presupune că ar trebui să urmeze. În același spirit, mi se pare imposibil să considerăm tipul "poetic" ca fiind un tip de punere în secvență comparabil cu celelalte
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
interioară intră apoi în proiectul actului inovator și patronează îndrumător toată desfășurarea acestuia, indicând la nivelul fiecărei etape înclinarea balanței pragmatice înspre un pilon descriptiv sau altul, adică decizând ce se atașează laturii stabile și ce nu. În această modalitate optativă, anumite elemente sufletești vor fi investite cu caracter de esențialitate, în timp ce altele vor cădea, simetric, într-o condiție inferioară (și își vor asuma propriul provizorat), într-o organizare de tip progresiv care menține unite cele două laturi înaintea fiecărui salt
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
obiectivitatea sistemului de cerințe face parte, însă, și opinia celor din jur ("conștiința morală depinde în mare măsură de opinia celor din jur"48, afirma Carl Gustav Jung sugerând ponderea considerabilă pe care o are impactul grupului social asupra forului optativ individual, adică adâncimea pe care o atinge amprenta comunității asupra portretului sufletesc). De această opinie trebuie ținut seama de fiecare dată că o conștiință de sine solitară tinde să monopolizeze analiza sistemului noetic, în ideea că înțelepciunea este de cele mai multe
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
orientarea individuală. Dubla lor mișcare este regăsibilă în cosmologia metafizică a lui Platon, acolo unde demiurgul întâlnește daimonul socratic și unde mesajul lumii Ideilor este preluat de înțelepciunea subiectului gânditor și în versiunea dedicată actului. Astfel, modelul conștiinței de sine optative este daimonul, care coboară din exterioritatea oraculară în care l-a plasat tradiția antichității grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]