107 matches
-
W. Kaiser, să-l invite și pe Eliade, care, foarte probabil, nu a ajuns niciodată la „Het Oude Loo”. XXXIVtc "XXXIV" 1. Henry Corbin (1903-1978). Debutând în studii de teologie, sub îndrumarea lui Étienne Gilson, Corbin se orientează curând către orientalistică, limbile arabă, pehlevi și persană. În anii ’35-’36, fiind atașat pe lângă Institutul Francez din Berlin, îl cunoaște pe Heidegger, și astfel, în 1938, în traducerea lui Corbin, apare Qu’est-ce que la métaphysique?. Dar vocația sa pentru domeniul iranian
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
dacă cumva mi-ai dat-o...)” - vezi scrisoare către I.P. Culianu, 9 decembrie 1978, cf. Europa, Asia, America..., pp. 212-213. „Misiunea” lui Eliade a fost parțial îndeplinită - prețioase volume din colecțiile celor mai prestigioase reviste de istorie a religiilor și orientalistică, History of Religions, Revue de l’histoire des religions, Numen, Temenos, East and West, au ajuns, ca „donație Mircea Eliade”, în fondurile Bibliotecii Centrale Universitare din București. Parte din biblioteca sa pariziană a ajuns, după moartea lui Christinel, în gestiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
deveni un redutabil indianist, dar mai ales limpezirea fermă („Cred că drumul meu e filosofia orientală și istoria religiilor și pentru nimic în lume nu-l părăsesc” - scrisoare către familie, Calcutta, 20 februarie 1930) l-au îndepărtat de catedra de orientalistică de la Harvard University... Curând după întoarcerea din India, publica în Cuvântul o apologie a Americii - vezi „Dacă aș fi în America”, Cuvântul IX (1932), 30 aprilie, n. 2623, p. 1. La 2 august 1940, scria tot familiei, de la Londra: „...i-
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
va fi provizorie), dar, în octombrie, Louis Renou mi-a anunțat moartea lui Coomaraswamy” - cf. Memorii II, p. 88. 2. În perioada 29 august - 4 septembrie 1957, atât Eliade, cât și Wikander participă la al 24-lea Congres Internațional de Orientalistică, organizatla München. Vezi Herbert Franke (ed.), Akten des vierundzwanzigsten internationalen Orientalisten-Kongresses München, Steiner Verlag, Wiesbaden, 1959. „Cu Stig Wikander, priveam astăzi vitrinele anticăriilor. Stig zărește o carte a lui Swami Shivananda, și mă întreabă dacă l-am cunoscut. Da, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sudul Indiei și, între 1960 și 1966, director al acesteia. În 1967 devine episcop al Bisericii Luterane Evanghelice Tamile. Profesor de istoria religiilor la Universitatea din Lund între 1954 și 1959. A participat la numeroase congrese de istorie a religiilor, orientalistică și sanscrită. Dintre lucrările sale: „The Union of the Christian with Christ”, în The Holy Spirit and the Life in Christ. Papers Submitted to the Joint Theological Commission of the Church of South India and the Lutheran Churches, Madras, 1953
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cercetătorului Decei și a studiilor sale, indispensabile pentru istoriografia românească - cf. „Orientul viu”, Cuvântul XV (1938), 14 aprilie, republicat în Lucrurile de taină, Editura Eminescu, București, 1996. În 1951, Decei îl invită pe Eliade să participe la Congresul Internațional de Orientalistică organizat la Istanbul - cf. Corespondență I, p.254. Corbin a consemnat o referință rară despre legătura dintre Decei și Eliade: „Mă aflam la Istanbul, în timpul războiului, în 1942. Aveam foarte buni prieteni și colegi români. Aș evoca numele lui Brânzeu
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
întoarceți în Franța fără să treceți prin București, fără să-l cunoașteți” - cf. Cahier de l’Herne Mircea Eliade, Paris, 1978, p. 270. 4. Helmer Ringgren (n. 1917): specializat în istoria și psihologia religiilor, în exegeza vetero-testamentară, dar și în orientalistică, epica persană, literatură arabă islamică și preislamică. Între 1960 și 1962, profesor de exegeză vetero-testamentară la Garnett Biblical Institute, Evanston (Illinois). Între 1962 și 1965, profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Åbo. Bună parte dintre lucrările sale, e.g.
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
până în septembrie 1967, ținând un curs de sanscrită și de istorie a religiilor Indiei. LVIItc "LVII" 1. Se vor întâlni, într-adevăr, la Paris, în luna iulie, de când datează și însemnarea substanțială despre cercetările lui Wikander cu privire la originile studiilor de orientalistică și indo-europenistică în Europa: „Stig Wikander ne povestește lucruri pasionante despre istoria «arianismului» în Europa. A regăsit originea ideii superiorității arienilor în anticlericalismul lui Jules Michelet și Edgar Quinet. Pentru că ei voiau să deprecieze (direct sau indirect) creștinismul, Michelet sau
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Pauck și Marion Pauck, Paul Tillich: His Life and Thought, New York, 1976, vol. I. 3. Pentru Wikander, lucrarea lui Friedrich Schlegel, Über die Sprache und Weisheit der Indier (Heidelberg, 1808), are relevanță nu doar pentru vârsta aurorală a studiilor de orientalistică și indo-europenistică din marile provincii europene ale acestor studii (Anglia, Germania, Franța), ci și, în particular, pentru configurarea lor în Suedia, unde admirația romanticilor suedezi față de Schlegel a dus până la imortalizarea sa în unul dintre poemele lui Vitalis, Rustningar till
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
poate mulțumi pentru amabila dvs. scrisoare și pentru invitația din 14.X.1963, primită pe 7.XI, întrucât a murit a doua zi, pe 8.XI.1963, cu câteva zile înainte deplecarea sa în Armenia și apoi la Congresul de Orientalistică din India. Îmi fac o datorie din a vă mulțumi călduros în locul său, rugându-vă deopotrivă să acceptați asigurarea întregii mele considerații. Director prof. dr. Tancred Bănățeanu Constantin Daicoviciu către Stig Wikander** Itc "Constantin Daicoviciu către Stig Wikander** I" 19
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
figură enigmatică În creația romanescă a lui Mircea Eliade, a făcut obiectul investigațiilor mele la Biblioteca Academiei din București Înainte de 1960, care au condus la redactarea articolului din Janus (1962). Acest studiu face parte din șirul contribuțiilor mele la istoria orientalisticii, În vremea când eram lipsit de libertatea de a Întreprinde studii serioase de indianistică În Occident. Din 2001, o expoziție permanentă la Amritsar (Panjab) e consacrată, cu concursul lui JeanMarie Lafont, maharajahului Ranjit Singh, din anturajul căruia a făcut parte
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
aparatul științific al explorărilor botanice ale lui Honigberger, a cărui Însemnătate nu putea face obiectul nici studiului și nici notelor ediției de față. Cititorul interesat va putea consulta și alte câteva studii care completează excursul nostru, publicate În periodice de orientalistică din țară și din străinătate. În fine, țin să menționez că exemplarul după care s-a făcut traducerea a fost cel furnizat de Ciprian Lupu, care a căutat cu obstinație - și În cele din urmă a și regăsit la Arhivele
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
titluri de doctor honoris causa, unul la Maryland și altul, mai târziu, la Dublin. În Europa, despre el puteau vorbi Doamna de Staël, Pestalozzi și chiar Friedrich von Schlegel, În anturajul cărora s-a aflat și datorită studiilor sale de orientalistică foarte diverse. Portretul său de bătrânețe (1860) seamănă destul de bine cu portretul clasic al lui Schopenhaeur și emană un aer atât de decis, hotărât neinfluențabil În nici un sens, Încât te face să te gândești că nu a resimțit nici o rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
trecere 1. De multe ori Însă, este momentul să o spunem, interpretarea literaturii (fantastice) În decor indian a lui Eliade depinde În totalitate de imaginea pe care comentatorul o are despre perioada sa indiană și despre studiile de indianistică și orientalistică (precum și despre obiectul lor, de altfel). Uneori, literatura de acest tip a fost receptată, În epocă și mai târziu, conform unei lacunare familiarități cu ceea ce fiecare știa despre India, sau despre yoga, Calcutta, filosofia indiană, Himalaya, civilizația anglo-indiană, șerpi, muson
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
XIX-lea. Cu acest parcurs prealabil Încercăm să ne reîntoarcem la acel ilizibil Honigberger real din debutul nuvelei, el Însuși cale preparatorie (prayoga-m³rga) pentru inventarea și comunicarea secretului. Rămâne un fapt straniu acela că prima Încercare de reconstituire a istoriei orientalisticii românești e o mărturisire a unui indianist de anvergură făcută Într-o nuvelă fantastică având ca obiect secretele oculte ale unui doctor sas... Dar nu e mai puțin un fapt cert că nu există o altă atestare a interesului articulat
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cărțile câtorva mari istorici ai științei, Eliade se interesa deopotrivă de Spătarul Milescu și de Cantemir, cum ne arată corespondența cu Bologa 2. Dar articolul despre Kőrösi Csoma interesează mai mult, pentru că arată un Eliade pe deplin conștient de istoria orientalisticii și de cariera eroică a predecesorilor, dintre toți, cel eroic până la neverosimilul pur fiind tocmai Kőrösi Csoma, ale cărui singure rude sunt pelerinii chinezi care au traversat munții către India pentru a introduce cuvintele lui Buddha În țara lor. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și de bine axată În jurul câtorva idei de bază, Încât, cu toată această diversitate, lăsa impresia unei profunde unități a personalității: Între literatura lui din Șarpele, de pildă, sau Secretul doctorului Honigberger, pe de altă parte, și cercetările sale de orientalistică, pe de altă parte, se pot stabili, de către cei care cunosc ambele aspecte ale activității lui, certe legături de comunitate”3. Așa cum sunt redate ulterior de Nicolae Steinhard În Primejdia mărturisirii, convorbirile din Închisoarea Jilava din martie 1960, atunci când N.
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Asia. Dar Între critica lui Edward Said (de tipul „nici o civilizație nu trebuie să șmaiț studieze Asia de pe poziții sau cu consecințe colonizatoare”) și mai straniul ei revers strict („În afara discursului colonialist nu s-a putut configura nici o școală de orientalistică europeană”), istoria culturală autohtonă a dezvoltat câteva poziții de frontieră Încă neexaminate complet În decorul lor european căruia Îi corespund, și fără ecou durabil, neschizoid și nemarginal În echilibrele interne ale unei culturi În fond mereu configurate de probleme locale
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Într-o notă din 1936. El omite să(-și) explice de ce momentul iernii 1940 contribuie atât de rapid la coagularea nuvelei. La 5 iunie 1939, un oarecare E.V. Haralambie (care subscrie la Zalmoxis) Își Încheie scrisoarea cu rugămintea: „Ceva În legătură cu orientalistica română pentru Pontica dacă ne trimiteți...” 1 - or, aici nu apare o temă frecventă la Eliade, ci poate urmarea unor discuții anterioare. Și totuși există un răspuns foarte clar: maeștrii se reunesc prin surprindere Încă o dată. Ceea ce a motivat redactarea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
implicit una a culturii românești pe care nici 9 volume din meritoriul ei periodic, Studia et Acta Orientalia, nu o destabilizau de pe axa Orientului de cărți populare și invazii otomane (sau invers). Astfel, la finele anului 1974, grupajul „Orientaliști și orientalistică românească” din Tribuna României, „pornind din lumea feerică a datinilor noastre de iarnă”, invita „În lumea feerică a Orientului”. Traseul era bine organizat: „din Carpați În Tibet, de pe Dâmbovița pe Gange, de la Sucevița la Borobudur”, o Mioriță Întru jainism propunând
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mult mai rezervați decât acei istorici care Îl considerau „orientalist român” argumentând cu periodice germane. De altfel, cu vechiul portret al lui Honigberger ori cu cel Îmbunătățit acum, cultura română are oricum - exact ca Anglia și Argentina, să zicem - atâta orientalistică pe cât ține să aibă. Problema este așadar În altă parte. Aceste erori mai păcătuiesc și prin flagranta absență a ironiei: nu avea aceeași problemă bunul, extraordinarul Gherasim Gorjan când traducea Halima, publicată la 1835? Ba da, Însă el pur și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Christian Lassen și August Wilhelm von Schlegel. Putem presupune că acest contact l-a motivat suplimentar să se intereseze de situația prezenței sikh la Lahore. Căci la Paris, Burnouf era mai degrabă un mare solitar, ca și unii dintre fondatorii orientalisticii cu care coresponda 1, În timp ce cealaltă generație, a călătorilor În Asia, era contrariul. Multe sunt evenimentele pe marginea cărora evoluează destinul de călător asiatic al lui Honigberger. Încă și mai important, el le fructifică În așa fel Încât niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
considerând deplorabilă calitatea majorității cercetărilor efectuate de generația sa1. Dar interesul pentru Panjab va spori mai ales grație unor inițiative cum este aceea a lui Honigberger. Jules Mohl, secretarul neobosit și necruțător al Société Asiatique- și chiar al ideii de orientalistică În secolul al XIX-lea2 -, semnala În unul dintre celebrele rapoarte anuale de la Paris (redactate fără Întrerupere Între 1840 și 1867) că „s-a format la Lahore o asociație pentru explorarea antichităților și istoriei Panjabului și a țărilor Învecinate”, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de două milenii platourile afgane, va căpăta o anumită continuitate și va fi, treptat, instituționalizată, mai ales de către puterile coloniale ale zonei. Deocamdată Însă sunt numai cinci-șase nume care contează și care devin fondatorii unei tot mai laborioase branșe a orientalisticii. Cei care i-au trimis „un vast material numismatic și epigrafic lui Prinsep” au fost, recapitulează A. Imam2, câțiva: generalul Ventura, Cautley, Charles Masson, Honigberger, James Gerard, Keramat Ali și Mohan Lal. Unii Însă au considerat, pe nedrept, că numai
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
3. Interesul pentru diferitele sisteme botanice asiatice este aproape la fel de vechi, În Europa, ca și istoria generală a studiilor asiatice, mult mai cunoscute sub numele de orientalism. Oricum Însă, echilibrările și coerența arhipelagului de discipline care compun primele vârste ale orientalisticii depind În mare măsură de structura, apetiturile și interesele culturilor care adoptă și asigură relevanța lor. În cultura occidentală, studiile de botanică indiană, bunăoară, datorează mult deopotrivă clasicilor clasificării botanice Începând cu Linné și până la Humboldt, dar mai ales prezenței
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]