81 matches
-
iraționalismul de la Kierkegaard, Heidegger și Șestov, ideea de destin de la Spengler și Keyserling, raționalismul mistic de la Massis, preocuparea pentru filozofia religiei de la Dilthey și neotomism, ortodoxismul de la Berdiaev, altoit însă cu catolicismul lui Massis și cu idei din gnosticism și origenism. În fine, metoda gândirii în libertate și în mijlocul discipolilor s-ar datora lui Keyserling. Ideile sale asupra ortodoxiei sunt, prin urmare, sectare și eretice: „Ele nu ies din realitățile noastre, ci sunt o aplicațiune artificială a unor probleme străine de
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această serie, coordonată, la rândul ei, de Părintele Bodogae, cuprindea De principiis în întregime, Contra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aproape 2.000 de pagini ale unui „eretic”, publicate cu binecuvântarea Patriarhului. Conform mărturiilor mai multor persoane care îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze Ambigua mult îndrăgitului său Maxim Mărturisitorul. și chiar în Introducerea acestui tratat, în care Maxim explică pasajele controversate ale lui Grigore din Nazianz și Pseudo-Dionisie, Stăniloae își reglează conturile cu Origen 209. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dată zeu doar în intenția divină numai și numai în potențialitate. Îi rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.”210 Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext pentru a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul fiind socotit responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma în 1955, criticând fără rezerve poziția tolerantă a lui Henri Crouzel și Manlio Simonetti față de maestrul alexandrin. Citând, de exemplu, un pasaj din prefața celor doi savanți occidentali, Stăniloae remarcă ironic: Precum se vede, Crouzet (sic!)211
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sfârșitul lumii, soarta diavolului etc.). A vorbi despre „învățături ferme ale credinței” la începutul secolului al III-lea pare cel puțin îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost el condamnat de cele două Sinoade ecumenice, din 543 și 553”, după cartea lui Hans Jonas, Von der Mythologie zur mystichen Philosophie, Göttingen, 1966. Se cunoaște teza deformantă a lui Jonas, care ține să facă din Origen
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fost un prieten devotat al marelui părinte al Bisericii. În două rânduri, el a fost la Constantinopol, în 400 și 403, luând apărarea Sf. Ioan împotriva acuzațiilor infame ale lui Teofil de Alexandria. El a apărat pe sfânt, acuzat de origenism, și mai mult decât atât, a apărat memoria marelui învățat și teolog al creștinătății, Origen din Alexandria (185-254). Trecut în rândul sfinților, după moartea sa, Teotim I este pomenit la 20 aprilie.39 După el, pe scaunul de la Tomis s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvârșirii: această normă poate propune unica posibilitate de a-l urma pe Cristos ce-i mai rămâne încă unui creștin din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și o simplă popularizare a vieții ascetice; pe lângă aceasta descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobândită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mântuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a fost tocmai această fuziune între origenism și antiaugustinism care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al cincilea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ai pozițiilor antropomorfite: ei s-au dus la Alexandria și au protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe Origen și origenismul. În biserica monahilor din deșertul Nitria, Teofil a organizat un sinod unde s-a consfințit condamnarea lui Origen cu aprobarea papei Anastasius. În același timp, a început să-l persecute pe Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
respectiv ??? Politica teologică a lui Justinian s-a focalizat și asupra aplanării controverselor ce se aprinseseră din nou în jurul lui Origen, după conflictele din epoca lui Teofil din Alexandria (aici, p. ???). Încă o dată, călugării se numărau printre protagoniști; într-adevăr, origenismul, mai ales în versiunea lui Evagrie Ponticul (aici, p. ???), asigura un temei metafizic ascezei monastice, văzută ca un mijloc de reconstituire a relației originare dintre intelectele preexistente și Dumnezeu. Criza a început (sursa principală este Viața Sfântului Saba de Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-și divulge doctrinele. Unul dintre acești călugări este Leonțiu din Bizanț, probabil una și aceeași persoană cu teologul omonim; Saba l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar se-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. aici, p. ???). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Laură, care, grație influenței pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. În orice caz, ca un răspuns la acest memoriu a scris Justinian o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism); cf. despre epistolă aici, pp. ???-???. El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fără îndoială la puțin tmp după aceea, imediat ce perșii au plecat. În preajma sărbătorii Paștelui din 540, Efrem a participat la Gaza la un sinod care urma să-l judece pe patriarhul calcedonian de Alexandria Pavel din Tabena și să condamne origenismul; Efrem însuși s-a situat pe poziții antiorigeniste fiind influențat de călugării de la mănăstirea din Saba de lângă Ierusalim, unde fusese găzduit după sosirea sa la Gaza. A murit după 18 ani de patriarhat, deci în 545 (potrivit altora, care plasează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cere lui Justinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leontie apără conciliul de la Calcedon, însă Saba îl îndepărtează când descoperă că e origenist, iar Leontie rămâne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (aici, p. ???). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leontie povestește într-o scriere a sa în care îi combate pe nestorieni și pe eutihieni că a fost nestorian el însuși, dar s-a lepădat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
altui autor (aici, pp. ???-???). Merită însă amintită și opinia celor care continuă să atribuie unui singur autor scrierile din corpusul lui Leontie (în afară de Despre cele șapte); acesta ar fi mai legat de neoplatonismul lui Proclus și mai puțin influențat de origenism (S. Otto). Cristologia lui Leontie e în strânsă legătură cu antropologia sa. Respingând definiția aristotelică a sufletului ca primă entelehie a unui corp fizic, Leontie consideră că sufletul este o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar, o definește în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unirii ipostatice, alții (ca M. Richard) au insistat asupra aspectelor detestabile ale personalității acestui scriitor, iar D. Stiernon îl califică drept „sofist mai degrabă decât filosof (în sensul originar al celor doi termeni)”, aservit școlii sale teologice. Până și importanța origenismului său este evaluată în mod diferit; o serioasă opoziție a întâmpinat oricum propunerea lui D.B. Evans de a descifra antropologia lui Leontie în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerând astfel că Cristos al lui Leontie ar fi acela, Unicul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mănăstirea Sfântului Sava. Scrisoarea a fost publicată de G. Garitte în 1955 și conține sfaturi de viață ascetică pentru atingerea hêsychia. Autorul cunoaște exegeza lui Didim din Alexandria și de aceea a apărut ideea că ar fi aderat la un origenism moderat, ținându-se departe de speculațiile lui Evagrie și ale adepților săi; el ar căuta semnificația spirituală a Scripturilor rămânând în făgașul tradiției alexandrine. Sub numele său s-au mai transmis totodată alte două scurte scrieri. Prima, Învățătură și îndemn
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Palladius făcea parte din cercul său de prieteni. A fost implicat în tragica depunere a lui Ioan Hrisostomul din 403-404; potrivit lui Fotie (Biblioteca, cod. 59), Paladius și Heraclid din Efes, amândoi prieteni ai lui Ioan Hrisostomul, au fost acuzați de origenism la sinodul de la Quercia din 403, iar mai târziu aceeași acuzație le-a fost adusă și de Ieronim (Dialog împotriva pelagienilor, prol. 2). Referindu-se la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni “într-o celulă întunecată” (ascunzătoare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pare fără să fie preoți, revendică și exercită dreptul de a ierta păcatele în calitatea lor de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspândit în Biserica din Orient. În schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriuzisă, lucru ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste ca și de hotărârea lor de a evita provocarea unor tensiuni într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Palestina la șaptesprezece ani ca să ducă viață de pustnic; fondator a numeroase mănăstiri, se stabilise la Marea Lavră unde s-a stins din viață la 5 decembrie 532. Amândoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. aici, p. ???) pasajul referitor la disocierea sa de Leontie din Bizanț); tocmai pentru a confirma îndeplinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit narațiunea despre viața Sfântului Sava cu mult peste data morții sale, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la 5 decembrie 532. Amândoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. aici, p. ???) pasajul referitor la disocierea sa de Leontie din Bizanț); tocmai pentru a confirma îndeplinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit narațiunea despre viața Sfântului Sava cu mult peste data morții sale, adică până la 21 februarie 555, moment al expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii acestora cu 120 de călugări noi printre care se aflase și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din afara creștinismului. Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvîrșirii: această normă propune singura posibilitate de a-l urma pe Cristos care-i mai rămîne unui creștin din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și popularizare a vieții ascetice; pe lîngă aceasta, descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobîndită în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mîntuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a constat în această fuziune a origenismului cu antiaugustinismul care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Gelasie, la sfîrșitul secolului al V-lea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]