81 matches
-
adoptarea unui regim vegetarian. Pe unul Îl moșteniseră de la bogomili: să nu se introducă În corp nimic din ceea ce provine ex coitu - din raporturi sexuale, care sînt acțiuni diavolești. Celălalt motiv era o consecință a interpretării vulgare date de ei origenismului, ca reîncarnare a sufletului În trupuri animale. MÎncînd fereza („hrană din animale”), cineva ar putea să-și mănînce propriii părinți 64. Peștii nu se află incluși printre alimentele interzise din pricini diferite: fie pentru că se spune despre ei că se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ce astupă cu piciorul gaura din cer, pe unde Îi fugeau Îngerii, pare cam excentric. Însă ascultătorii predicilor nu se arătau Înclinați spre speculații pe tema atotputerniciei sau a liberului arbitru divin. Fantaziasmul lui Nazarie este preferat realismului lui Desiderius, origenismul popular Înțeles ca reîncarnare - traducianismului bogomil, iar „veșmintelor de piele” li se acordă aceeași importanță ca În vechea tradiție. În decursul celor trei ani de noviciat În Lombardia (1296-1299), Pierre Authié trebuie să fi uitat de interpretarea Prologului la Evanghelia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a Înfăptuit cu Îngăduința lui Dumnezeu. Definiția acreditată a ereziei se potrivește de minune monarhienilor: eretic este cel care are o credință greșită, nu necredinciosul*83. Mai greu de definit sînt radicalii. Este evident că temelia credinței lor o formează origenismul 84. Însă, În privința eticii și a practicilor, atît radicalii cît și monarhienii derivă din bogomilism. Acest lucru arată că n-ar fi exclus ca intelectualii-asceți care au reînviat origenismul Într-un moment situat Înainte de anul 1167 și, În mod cert
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
definit sînt radicalii. Este evident că temelia credinței lor o formează origenismul 84. Însă, În privința eticii și a practicilor, atît radicalii cît și monarhienii derivă din bogomilism. Acest lucru arată că n-ar fi exclus ca intelectualii-asceți care au reînviat origenismul Într-un moment situat Înainte de anul 1167 și, În mod cert, pe teritoriul Imperiului Bizantin, Într-un spațiu unde era posibilă dezgroparea origenismului din cărți, să fi fost bogomili ori măcar să fi cunoscut și să fi aprobat, Într-o oarecare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
monarhienii derivă din bogomilism. Acest lucru arată că n-ar fi exclus ca intelectualii-asceți care au reînviat origenismul Într-un moment situat Înainte de anul 1167 și, În mod cert, pe teritoriul Imperiului Bizantin, Într-un spațiu unde era posibilă dezgroparea origenismului din cărți, să fi fost bogomili ori măcar să fi cunoscut și să fi aprobat, Într-o oarecare măsură, bogomilismul. Catharismul provensal de la Începutul secolului al XIV-lea nu mai este radical. El depinde În Întregime de doctrina bisericii monarhiene a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din afara creștinismului. Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvîrșirii: această normă propune singura posibilitate de a-l urma pe Cristos care-i mai rămîne unui creștin din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și popularizare a vieții ascetice; pe lîngă aceasta, descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobîndită în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mîntuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a constat în această fuziune a origenismului cu antiaugustinismul care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Gelasie, la sfîrșitul secolului al V-lea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ai pozițiilor antropomorfite; ei s-au dus la Alexandria și au protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe Origen și origenismul. în biserica monahilor din deșertul Nitria, Teofil a organizat un sinod unde s-a consfințit condamnarea lui Origen, cu aprobarea papei Anastasius. în același timp, a început să-l persecute pe Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Politica teologică a lui Iustinian s-a focalizat și asupra aplanării controverselor ce se aprinseseră din nou în jurul lui Origen, după conflictele din epoca lui Teofil al Alexandriei (cf. p. 000). încă o dată călugării se numărau printre protagoniști; într-adevăr, origenismul, mai ales în versiunea lui Evagrie Ponticul (cf. vol. II, t. 1, pp. 148-150), asigura o bază metafizică ascezei monastice, văzută ca un mijloc de reconstituire a relației originare dintre intelectele preexistente și Dumnezeu. Criza a început (sursa principală este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu-și divulge doctrinele. Unul dintre acești călugări este Leonțiu din Bizanț, ce trebuie probabil identificat cu teologul omonim; Sava l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar s-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. p. 000). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Lavră, care, grație influenței pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Constantinopol, potrivit unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. Ca un răspuns la acest memoriu, Iustinian a scris o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism; despre epistolă cf. pp. 000-000). El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și episcopilor, inclusiv a unor origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fără îndoială la puțin timp după aceea, imediat ce perșii au plecat. în preajma sărbătorii Paștilui din 540, Efrem a participat la Gaza la un sinod care urma să-l judece pe patriarhul calcedonian de Alexandria, Pavel din Tabena, și să condamne origenismul; Efrem însuși s-a situat pe poziții antiorigeniste, fiind influențat de călugării de la mănăstirea din Sava, de lîngă Ierusalim, unde fusese găzduit după sosirea sa la Gaza. A murit după 18 ani de patriarhat, deci în 545 (potrivit altora, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cere lui Iustinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leonțiu apără conciliul de la Calcedon, însă Sava îl îndepărtează cînd descoperă că e origenist, iar Leonțiu rămîne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (cf. p. 000). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leonțiu povestește într-o scriere a sa împotriva nestorienilor și a eutihienilor că și el a fost nestorian, dar s-a lepădat de acea rătăcire
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autor (cf. pp. 000-000). Merită însă amintită și opinia celor ce continuă să atribuie unui singur autor scrierile din corpusul lui Leonțiu (în afară de Despre cele șapte), care ar fi mai legat de neoplatonismul lui Proclus și mai puțin influențat de origenism (S. Otto). Cristologia lui Leonțiu e în strînsă legătură cu antropologia sa. Respingînd definiția aristotelică a sufletului ca primă entelehie a unui corp fizic, Leonțiu consideră că sufletul este o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar o definește în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
teologia unirii ipostatice, alții (M. Richard) au insistat asupra aspectelor detestabile ale personalității acestui scriitor, iar D. Stiernon îl califică drept „sofist, mai degrabă decît filozof (în sensul originar al celor doi termeni)”, aservit școlii sale teologice. Pînă și importanța origenismului său este evaluată în mod diferit; o serioasă opoziție a întîmpinat propunerea lui D.B. Evans de a interpreta antropologia lui Leonțiu în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerînd astfel că Cristos al lui Leonțiu ar fi singurul, dintre atîtea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mănăstirea Sfîntului Sava. Scrisoarea a fost publicată de G. Garitte în 1955 și conține sfaturi de viață ascetică pentru atingerea hêsychia. Autorul cunoaște exegeza lui Didim din Alexandria, și de aceea a apărut ideea că ar fi aderat la un origenism moderat, ținîndu-se departe de speculațiile lui Evagrie și ale adepților săi; el ar căuta semnificația spirituală a Scripturilor rămînînd în făgașul tradiției alexandrine. Sub numele său s-au transmis și alte două scurte scrieri. Prima, învățătură și îndemn, este dedicată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al cărui cerc de prieteni Palladius făcea parte. A fost implicat în tragica depunere a lui Ioan Hrisostomul din 403-404; potrivit lui Fotie (Biblioteca, cod. 59), Paladius și Heraclid din Efes, amîndoi prieteni ai lui Ioan Hrisostomul, au fost acuzați de origenism la sinodul de la Stejar din 403, iar mai tîrziu aceeași acuzație le-a fost adusă și de Ieronim (Dialog împotriva pelagienilor, prol. 2). Referindu-se la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni „într-o celulă întunecată” (ascunzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pare fără să fie preoți, revendică și exercită dreptul de a ierta păcatele în calitatea lor de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspîndit în Biserica din Orient. în schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriu-zisă, fapt ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste, ca și de hotărîrea lor de a evita tensiunile într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la șaptesprezece ani ca să ducă o viață de pustnic; fondator a numeroase mănăstiri, s-a stabilit la Marea Lavră, unde s-a stins din viață la 5 decembrie 532. Amîndoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. p. 000, pentru disocierea sa de Leonțiu din Bizanț); tocmai pentru a dovedi împlinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit povestirea despre viața Sfîntului Sava după data morții sale, mai precis pînă la 21
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din viață la 5 decembrie 532. Amîndoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. p. 000, pentru disocierea sa de Leonțiu din Bizanț); tocmai pentru a dovedi împlinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit povestirea despre viața Sfîntului Sava după data morții sale, mai precis pînă la 21 februarie 555, momentul expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii lor cu 120 de călugări noi, printre care se aflase și Chiril
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe exegeții care l-au precedat, și în special pe cei mai vechi, ca Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații atacă origenismul, contestînd doctrina apocatastazei lansată de acesta. Tocmai controversa origenistă a constituit, probabil, unul din stimulii care au dus la scrierea acestui comentariu. Nu cunoaștem decît titlurile altor opere ale lui Andrei. Este menționat de mai multe ori un Terapeutic alcătuit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al ființelor create. Este tradiția Sfântului Atanasie cel Mare, îmbogățită prin aportul teologic al celor trei mari Capadocieni: Sf. Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz și Grigore de Nyssa: o teologie alexandrină a unei îndumnezeiri eliberate de orice urmă de origenism și de idealul său spiritualist de evadare prin contemplare. Prin urmare, desăvârșită în veacul viitor, cunoașterea lui Dumnezeu va fi rezultatul îndumnezeirii finale. Vederea lui Dumnezeu față către față va fi vederea nu numai a firii umane a lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvârșirii: această normă poate propune unica posibilitate de a-l urma pe Cristos ce-i mai rămâne încă unui creștin din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și o simplă popularizare a vieții ascetice; pe lângă aceasta descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobândită
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mântuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a fost tocmai această fuziune între origenism și antiaugustinism care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al cincilea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ai pozițiilor antropomorfite: ei s-au dus la Alexandria și au protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe Origen și origenismul. În biserica monahilor din deșertul Nitria, Teofil a organizat un sinod unde s-a consfințit condamnarea lui Origen cu aprobarea papei Anastasius. În același timp, a început să-l persecute pe Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]