81 matches
-
respectiv ??? Politica teologică a lui Justinian s-a focalizat și asupra aplanării controverselor ce se aprinseseră din nou în jurul lui Origen, după conflictele din epoca lui Teofil din Alexandria (aici, p. ???). Încă o dată, călugării se numărau printre protagoniști; într-adevăr, origenismul, mai ales în versiunea lui Evagrie Ponticul (aici, p. ???), asigura un temei metafizic ascezei monastice, văzută ca un mijloc de reconstituire a relației originare dintre intelectele preexistente și Dumnezeu. Criza a început (sursa principală este Viața Sfântului Saba de Chiril
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-și divulge doctrinele. Unul dintre acești călugări este Leonțiu din Bizanț, probabil una și aceeași persoană cu teologul omonim; Saba l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar se-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. aici, p. ???). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Laură, care, grație influenței pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. În orice caz, ca un răspuns la acest memoriu a scris Justinian o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism); cf. despre epistolă aici, pp. ???-???. El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fără îndoială la puțin tmp după aceea, imediat ce perșii au plecat. În preajma sărbătorii Paștelui din 540, Efrem a participat la Gaza la un sinod care urma să-l judece pe patriarhul calcedonian de Alexandria Pavel din Tabena și să condamne origenismul; Efrem însuși s-a situat pe poziții antiorigeniste fiind influențat de călugării de la mănăstirea din Saba de lângă Ierusalim, unde fusese găzduit după sosirea sa la Gaza. A murit după 18 ani de patriarhat, deci în 545 (potrivit altora, care plasează
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cere lui Justinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leontie apără conciliul de la Calcedon, însă Saba îl îndepărtează când descoperă că e origenist, iar Leontie rămâne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (aici, p. ???). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leontie povestește într-o scriere a sa în care îi combate pe nestorieni și pe eutihieni că a fost nestorian el însuși, dar s-a lepădat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
altui autor (aici, pp. ???-???). Merită însă amintită și opinia celor care continuă să atribuie unui singur autor scrierile din corpusul lui Leontie (în afară de Despre cele șapte); acesta ar fi mai legat de neoplatonismul lui Proclus și mai puțin influențat de origenism (S. Otto). Cristologia lui Leontie e în strânsă legătură cu antropologia sa. Respingând definiția aristotelică a sufletului ca primă entelehie a unui corp fizic, Leontie consideră că sufletul este o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar, o definește în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unirii ipostatice, alții (ca M. Richard) au insistat asupra aspectelor detestabile ale personalității acestui scriitor, iar D. Stiernon îl califică drept „sofist mai degrabă decât filosof (în sensul originar al celor doi termeni)”, aservit școlii sale teologice. Până și importanța origenismului său este evaluată în mod diferit; o serioasă opoziție a întâmpinat oricum propunerea lui D.B. Evans de a descifra antropologia lui Leontie în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerând astfel că Cristos al lui Leontie ar fi acela, Unicul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mănăstirea Sfântului Sava. Scrisoarea a fost publicată de G. Garitte în 1955 și conține sfaturi de viață ascetică pentru atingerea hêsychia. Autorul cunoaște exegeza lui Didim din Alexandria și de aceea a apărut ideea că ar fi aderat la un origenism moderat, ținându-se departe de speculațiile lui Evagrie și ale adepților săi; el ar căuta semnificația spirituală a Scripturilor rămânând în făgașul tradiției alexandrine. Sub numele său s-au mai transmis totodată alte două scurte scrieri. Prima, Învățătură și îndemn
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Palladius făcea parte din cercul său de prieteni. A fost implicat în tragica depunere a lui Ioan Hrisostomul din 403-404; potrivit lui Fotie (Biblioteca, cod. 59), Paladius și Heraclid din Efes, amândoi prieteni ai lui Ioan Hrisostomul, au fost acuzați de origenism la sinodul de la Quercia din 403, iar mai târziu aceeași acuzație le-a fost adusă și de Ieronim (Dialog împotriva pelagienilor, prol. 2). Referindu-se la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni “într-o celulă întunecată” (ascunzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pare fără să fie preoți, revendică și exercită dreptul de a ierta păcatele în calitatea lor de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspândit în Biserica din Orient. În schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriuzisă, lucru ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste ca și de hotărârea lor de a evita provocarea unor tensiuni într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Palestina la șaptesprezece ani ca să ducă viață de pustnic; fondator a numeroase mănăstiri, se stabilise la Marea Lavră unde s-a stins din viață la 5 decembrie 532. Amândoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. aici, p. ???) pasajul referitor la disocierea sa de Leontie din Bizanț); tocmai pentru a confirma îndeplinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit narațiunea despre viața Sfântului Sava cu mult peste data morții sale, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la 5 decembrie 532. Amândoi au luptat pentru impunerea calcedonismului, iar Sava a combătut și origenismul (cf. aici, p. ???) pasajul referitor la disocierea sa de Leontie din Bizanț); tocmai pentru a confirma îndeplinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit narațiunea despre viața Sfântului Sava cu mult peste data morții sale, adică până la 21 februarie 555, moment al expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii acestora cu 120 de călugări noi printre care se aflase și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim În atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea În profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și Își făcea chiar o datorie de onoare În a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, Întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Mărturisitorul, pe care o cunoștea În profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și Își făcea chiar o datorie de onoare În a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, Întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această serie, coordonată, la rândul ei, de Părintele Bodogae, cuprindea De principiis, În Întregime, Contra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
aproape 2.000 de pagini ale unui „eretic”, publicate cu binecuvântarea Patriarhului. Conform mărturiilor mai multor persoane care Îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze Ambigua mult Îndrăgitului său Maxim Mărturisitorul. Și chiar În Introducerea acestui tratat, În care Maxim explică pasajele controversate ale lui Grigore din Nazianz și Pseudo-Dionisie, Stăniloae Își reglează conturile cu Origen. Așa cum se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
prima dată zeu doar În intenția divină numai și numai În potențialitate. Îi rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.” Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext de a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul socotit ca responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae Îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood, The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae Îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood, The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma În 1955, criticând fără rezerve poziția tolerantă a lui Henri Crouzel și Manlio Simonetti față de maestrul alexandrin. Citând, de exemplu, un pasaj din prefața celor doi savanți occidentali, Stăniloae remarcă ironic: „Precum se vede, Crouzet (sic!) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
sfârșitul lumii, soarta diavolului etc.). A vorbi despre „Învățături ferme ale credinței” la Începutul secolului al III-lea pare cel puțin Îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost el condamnat de cele două Sinoade ecumenice, din 543 și 553”, după cartea lui Hans Jonas, Von der Mythologie zur mystichen Philosophie, Göttingen, 1966. Se cunoaște teza, deformantă, a lui Jonas, care ține să facă din Origen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
cont de studiile lui Mühlenberg și ale altora care au descoperit curentele filosofice mai profunde ale scrierilor ascetice ale Sfântului Grigorie, argumentează, printr-o analiză textuală atentă la De vita Moysis, că impulsul temei rezidă în polemica Sfântului Grigorie împotriva origenismului. Într-un cuvânt, conceptul progresului perpetuu are ca scop combaterea afirmației origeniste după care căderea primordială a sufletelor s-a bazat pe o sațietate de Binele divin și pe implicația necesară a mutabilității umane și a limitării perfecțiunii divine care
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism!). Iată un episod destul de pitoresc! În 1981, colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, întemeiată de patriarhul Iustin Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această serie, coordonată, la rândul ei, de Părintele Bodogae, cuprindea De principiis în întregime, Contra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aproape 2.000 de pagini ale unui „eretic”, publicate cu binecuvântarea Patriarhului. Conform mărturiilor mai multor persoane care îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze Ambigua mult îndrăgitului său Maxim Mărturisitorul. și chiar în Introducerea acestui tratat, în care Maxim explică pasajele controversate ale lui Grigore din Nazianz și Pseudo-Dionisie, Stăniloae își reglează conturile cu Origen 209. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dată zeu doar în intenția divină numai și numai în potențialitate. Îi rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.”210 Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext pentru a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul fiind socotit responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma în 1955, criticând fără rezerve poziția tolerantă a lui Henri Crouzel și Manlio Simonetti față de maestrul alexandrin. Citând, de exemplu, un pasaj din prefața celor doi savanți occidentali, Stăniloae remarcă ironic: Precum se vede, Crouzet (sic!)211
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sfârșitul lumii, soarta diavolului etc.). A vorbi despre „învățături ferme ale credinței” la începutul secolului al III-lea pare cel puțin îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost el condamnat de cele două Sinoade ecumenice, din 543 și 553”, după cartea lui Hans Jonas, Von der Mythologie zur mystichen Philosophie, Göttingen, 1966. Se cunoaște teza deformantă a lui Jonas, care ține să facă din Origen
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]