5 matches
-
obligată să țină la zi: 1. Un plan exact al suprafeței indicând limitele și punctele topografice care definesc perimetrul, ivirile la suprafață și toate instalațiunile aflate pe ea. 2. Planuri exacte în proiecțiune orizontală ale lucrărilor subterane pe etaje sau orizonte, cu arătarea porțiunilor exploatate în fiecare an și a celor în curs de exploatare. Ridicările topografice trebuie să fie racordate cu cele de la suprafață, iar planurile respective trebuie să se poată suprapune. 3. Planuri care să arate vederea de față
EUR-Lex () [Corola-website/Law/133527_a_134856]
-
îmi arătau mai mult respect. [În original în continuare este notat prin: V, un nou capitol al lucrării.] Frumos era spectacolul ce prezinta această întinsă câmpie, acoperită de valurile zgomotoase ale unei populații ce-și aștepta destinul, și mărginită la orizonte de o centură de trupe otomane stând în acea poziție nepasibilă pă care Orientul pare că o imprimă și oamenilor ca monumentelor sale. Afară de câteva cuvinte schimbate încet între mulțime în prezința trupelor, totul se petrecu liniștit [în versiunea franceză
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
E.S.). Eseistul, cu ochi sigur, pune în lumină perla lirică, acolo unde o descoperă la toți poeții din Dimineața poeziei. La Bolintineanu, spre exemplu, sînt citate cîteva inspirate versuri din Conrad: Un vas spărgînd cu pieptul tărîmele lichide; despică p-orizonte troienele de ceață; c-un cer ce-atîtea stele îl fac și mai obscur. "Deschiderea prea mare a poeziei, constată Eugen Simion, îi împiedică privirea să se concentreze asupra unui obiect și să-l pătrundă. Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca se-nvelește sub umbre, negurînd. Îmbălsămitul aer ce cîmpul răspîndește, Cu aerul de mare s-amestecă plăcut; Sub
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată o imaginație inspirată. În acest cadru marin, unde Își dau Întîlnire parfumurile naturii magice și luminile eterului, aici se simte mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]