51 matches
-
luat legătura cu Hazicaf și, la întoarcere, îmi va da ceea ce i-a promis. Lui Constantin, care este atât de uimit de ceea ce vede, i-am cumpărat un talisman, un șirag de mărgele din chihlimbar, pe care le învârtește ca osmanlâii, cât e ziua de lungă. Pietrele șiragului sunt negre, vineții. Să știi că a început să numere în limba turcă până la douăzeci și unu, atâtea pietre câte are șiragul. Călătoria va dura mult. Abia aștept să vin să-mi văd fetița și
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 by http://confluente.ro/Margelele_din_chihlimbar_roman_istoric_.html [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
poeziei este deci nu fața concretă a lumii balcanice ci schema ei ideală adică „o simplă ipoteză morală” de unde lipsa de istoricitate și de concurență geografică, Isarlâcukul fiind realizarea atemporală, aproape fabuloasă a unei Turcii stătătoare, existând în afara disputatei Turcii osmanlii, o formă etnică, închisă, nemișcată: La răspântii, când Kemal, Pe bosfor la celalt mal, Din zecime în zecime, Taie-n Asia grecime ........................” (G. Călinescu-Istoria...) Deși în conflict cu Tudor Arghezi, merge pe linia „Fătălăului”, continuând tradiția lui Anton Pann, a
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1458286617.html [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
trăsături delicate, gura-i mică ca o inimioară însângerată formau chipul aceleia ce fusese Doamnă a Țării Moldovei, a înverșunatei catolice de la începutul domniei, a aceleia ce pentru liniștea fiilor săi se aliă cu mai marii puterilor Europene. Pentru ea, osmanlâii erau birul și păgânătatea. Cu privirea dusă departe, spre țărmuri necunoscute, cu gândurile abătute, principesa oftă ușor în mersul forțat al carului tras de cei zece robi moldoveni ce cutezaseră a lupta împotriva marelui împărat al lumii, Mahomed al patrulea
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 by http://confluente.ro/Drumul_carului_roman_istoric_.html [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
au abătut după anul 1990... Râurile de lapte și miere acum se varsă în gâturile hămesite ale unor trândave și viclene popoare ale căror cohorte de șomeri trebuie , de cineva, întreținute !... Acest meleag vândut și răsvândut, încă de pe vremea mamelucilor osmanlâi, este în mare pericol a deveni un leș de care trag șacalii vremurilor din urmă !... Ce se va alege oare de acest tărâm sfânt ? Vor reuși sau nu șacalii apocaliptici să sfârtece trupul acestei țări numite România ? Referință Bibliografică: România
ROMÂNIA ȘI NOUA ORDINE MONDIALĂ de ANDREI TOADER în ediţia nr. 2114 din 14 octombrie 2016 by http://confluente.ro/andrei_toader_1476459916.html [Corola-blog/BlogPost/350273_a_351602]
-
state. În fruntea unuia dintre ele, în nord-vestul Asiei Mici a fost ales emir Osman I(Othman). Acesta a cucerit teritorii de la Bizanț, inclusiv Bursa (Brusa), devenită reședința statului. De la numele lui Osman (Othman), supușii săi au luat numele de osmanlâi sau otomani, iar statul a fost denumit otoman. Mehmed II (Mahomed) (1451-1481), cel de-al treilea fiu al sultanului Murad II a ajuns sultan la vârsta de 19 ani. A fost unul dintre cei mai cuceritori sultani din istoria Imperiului
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
în cucerirea tribului turc Eskenderum și în 1301-1303 a orașului Eskișehir (turcă: „orașul vechi”), deși Osman declarase independența micului său stat, "Principatul Otoman", față de statul selgiucid. Osman este considerat fondatorul Imperiului Otoman, iar turcii din acest imperiu au fost supranumiți "osmanlâi" () până la dizolvarea imperiului, fiind singurul apelativ național recunoscut de aceștia. Ertugrul, tatăl lui Osman, fusese vasal și locotenent al sultanului din Iconium, însă Osman, după moartea ultimului Alaeddin în 1307, a purtat războaie și a acaparat teritorii ca un stăpânitor
Osman I () [Corola-website/Science/299804_a_301133]
-
ultimelor împrejurări tind tot mai mult spre diminuarea vechilor adversități față de turci. Obligațiile cumplite impuse lor de ruși, perfidia austriecilor, depărtarea raselor galice și italiene cu care românii simpatizează în chip natural, i-au aruncat pe aceștia din urmă lângă osmanlâi. Ei preferă să rămână subiecți ai padișahilor, decât să se supună unui Habsburg sau unui Romanov, cu atât mai mult cu cât supunerea lor față de turci este nominală, constând doar în plata unui mic tribut anual“26. Pigmentate cu cântece
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care și-a luat numele de la lanțul Carpaților - lanț mai lung decât cel al Balcanilor -, în timp ce statele de la sud de Dunăre și Drava își iau numele de la munții respectivi. Adăugăm că numele Balcan (Balkan) vine, după toate probabilitățile, de la turcii osmanlâi ai secolului XVI, care au dat un nume nou, turcesc, vechiului Haemus. Așadar, România face parte, geografic, din spațiul carpatic, așa cum face și Ungaria, și Slovacia. [...] România aparține, prin urmare, spațiului carpatic sau carpato-danubian, iar nu Peninsulei Balcanice (subl.ns
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
scriere-efigie. Dintr-o intuiție fundamentală, situată sub aripa unei originale meditații simbolice, decurge contemplarea fascinată a unui mozaic omenesc, etnic, unde transpar intens, ireversibil, semne crepusculare. O parte a acestei lumi sud-dunărene, cea care declină, alcătuită din descendenți ai glorioșilor osmanlâi, concentrează interesul epic și simbolic al autorului, în vreme ce altă parte, comunitatea românească, e în carte doar o paradigmă morală și o ipoteză sociologică. În Dii (Vidin), cetate veche de sute de ani, străjuită și erodată de apele Dunării, senzația de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
grec și unul dintre cei mai mari istorici ai Antichității. A scris Istoria războiului peloponesiac. Tudelo, Benjamin de - călător evreu din secolul XII. A călătorit în Europa, Asia și Africa. Și-a notat impresiile de călătorie. turci - numiți și otomani (osmanlâi), populație venită din Asia și stabilită la începutul secolului XV la granițele Imperiului Bizantin, pe care l-au cucerit în 1456, sub conducerea lui Mahomed al II-lea, același sultan care va fi înfrânt de Ștefan cel Mare la Podu
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
în război în 1898, acordurile alianței cordiale (...) Tot astfel, jocul imagologic între greci și turci a suferit o evoluție până la răsturnare, între veacurile al XIII-lea și al XV-lea. Inițial, bizantinii aveau în minte o imagine disprețuitoare a turcilor osmanlîi: aceea a unui popor insuficient înzestrat cu produsele spiritului, un popor de războinici viteji, dar reduși la minte. Pentru turcii osmanlîi, bizantinii apăreau ca un popor împărătesc, moștenitori, deopotrivă, ai tradițiilor elenistice, făurite de către Alexandru cel Mare (...). Dar, neîncetatele înfrângeri
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
între veacurile al XIII-lea și al XV-lea. Inițial, bizantinii aveau în minte o imagine disprețuitoare a turcilor osmanlîi: aceea a unui popor insuficient înzestrat cu produsele spiritului, un popor de războinici viteji, dar reduși la minte. Pentru turcii osmanlîi, bizantinii apăreau ca un popor împărătesc, moștenitori, deopotrivă, ai tradițiilor elenistice, făurite de către Alexandru cel Mare (...). Dar, neîncetatele înfrângeri suferite de bizantibi din partea turcilor (...) și în final cucerirea Constantinopolului (...) a inversat raportul imagologic." (Dan A. Lăzărescu, Imagologia o nouă disciplină
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
răspândire cu acest sens” (Suciu, 2009 : 455). Se acceptă așadar ideea de împrumuturi lingvistice prin „marginalii” turci și evrei. De ce nu și prin rromi ? Hasdeu atrage atenția asupra faptului că nu toate elementele turcești din limba română aparțin limbii turcești osmanlii. O parte dintre ele datează de dinaintea apariției turcilor osmanlii în Peninsula Balcanică, ajungând în limba română prin intermediul unor passeurs culturels ca nomazii tătari (Hasdeu, 1988 : 456). Mărturisesc că am fost surprins să aflu că, în limba română veche, hara min
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cărțile din copilărie. Uite, atunci, lecturile de căpătâi îmi erau cărțile istorice ale lui Alexandru Mitru. Cărți în care Gelu își smulge săgeata din piept și se apucă să taie la turci. Sau poate Menumorut era cel care făcea din osmanlâi tăiței. Cine mai știe, că toți erau construiți după același tipic! Totuși, simplul fapt că am reținut numele astea ar proba teza conform căreia acele cărți m-au marcat. Am avut o istorie de mardeiași dacă te luai după Dumitru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună al Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri... "Paștele!!! Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu turban cu tot. Corp la corp. Moldovan cu turc; turc cu moldovan, se tăvălesc în mocirla mustind de sânge, cu degetele încleștate unul în beregata celuilalt, gâfâind, gâjâind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat în el, căutându-și gândurile răvășite, mormăie înăbușit: Osmanlâii hălăduie prin țară! Mi-o ard! Mi-o siluiesc! Mi-o robesc! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Cu pușcile bat să cuprindă cetățile! Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate, flutură steagul verde al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bine și la rău împreună, până la moarte! Și unde s-a pornit uriașul să hohotească de-i fluturau mustețile, să stingă făcliile, nu alta: "No! Amu pohtește Mahomede, de ți s-o făcut de trântaie! Nu ți-i mai trece osmanlâii Dunărea cât îi lumea și pământul! Că Dunărea-i bună stavilă, și gând să sece n-are". Ne-o strâns în brațele lui de urs de ne-au trosnit oasele, ne-o "țucat" cum zicea el de ne-a blescăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te lași până la moarte! Poți fi ucis! Înfrânt însă, niciodată! Niciodată!" Chiar așa a spus. Cuvânt cu cuvânt. Parcă ai fi fost de față, Ștefane, se minunează Țamblac. Într-un fel... am fost, spune Ștefan, încetișor, mai mult pentru sine. Osmanlâii se buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu i-o ia înainte Duma. Într-adevăr, un amănunt deloc de neglijat într-o bătălie, dar n-ajunge... Ștefan nu spune ce-ar mai trebui. Cu pacea ce facem? insistă Stanciu. Ce facem? se vaicăre Juga. Ne-or prăpădi osmanlâii. Turcii sunt mulți, ca năsipu' mării... Să cădem la învoială... Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune Vlaicu. A nu alege nimic, a sta cu brațele încrucișate e, totuși, a alege. Lașitatea. Crede el că Mahomed, în marșul său triumfal spre inima Europei, se va împiedica într-un bătrân neputincios? Cazimir o să-și muște mâinile când osmanlâii vor bate cu iataganele în porțile Cracoviei... Atunci, va fi singur, îngrozitor de singur. Chiribuță, cu o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câte un sân de moldovancă... Rău îmi pare... Primim! Altceva?! Cere: "Să fie înturnată și comoara hrăpită de pe corabie!" Comoara?! Ce comoară?! Care comoară?! Aia era "Comoară"?! Și-apoi, era jefuită de la neguțătorii genovezi și moldoveni din Caffa, pe care osmanlâii au avut milosârdia să-i descăpățâneze! Cu aiastă "Comoară" am cumpărat niște săbii care să fie pomană pentru capetele osmanlâilor ce vor cădea, când vor binevoi să vină în Moldova!... Altceva! Altceva! Ce mai pohtește?! Că multe mai pohtește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
puterea nopții, când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi ne-am mistuit, ca un abur, ca o nălucă ne-am mistuit în noapte: "Diavoli ai nopții"! zâmbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cântat al cucoșului, mai dăm un iureș unde nici gândesc: "Deșteptareaaaa!!!". Și iar! Și iar! Zi și noapte! Noapte de noapte. Noaptea mai cu osebire! Îi hăituim, să n-aibă clipă de odihnă, răgaz de îmbucătură... Și, a doua zi, osmanlâii, cu ochii cârpiți, mărșăluiesc spre Suceava, lălăind, târșind papucii prin pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]