39 matches
-
epsilon nu-i decât o locuțiune adverbiala. La Universitatea din Cluj, pe vremea comunismului, unii profesori își alcătuiau cursurile magistrale că pe o lungă serie de locuțiuni adverbiale, fiecare durând strict două ore ! Absolvent de la Cluj, criticul Dan Culcer demonstrează ostensiv, în cartea Serii și grupuri, ca bună parte din literatura este serializata în locuțiuni adverbiale. Bine, acum înțeleg și eu ca pentru universitarul român din America este necesar să fie politicește corect și să predice că un eseu despre Irak
Cosmin Alexandru, Esq. by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82861_a_84186]
-
mai multe detalii vezi articolul teoria naivă a mulțimilor. Pentru o considerație riguroasă, axiomatică, vezi teoria axiomatică a mulțimilor. a este un concept primar care nu se definește prin raportare la alte noțiuni mai generale, ci se descrie / se definește ostensiv. O descriere intuitivă a conceptului este dată de considerarea mulțimii drept un număr de elemente oarecare puse laolaltă. Numărul de elemente al unei mulțimi e denumit și cardinalitate. Pentru mulțimile infinite se folosește termenul cardinalitate, și nu numărul de membri
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
obiectului, de exemplu înregistrarea efectelor, măsura, comportare în situație experimentală ș.a.) A fost introdusă de Percy Bridgman. 3. După relația însușirii definitorii cu entitatea definită: a. Definiție predicativă; b. Definiție nepredicativă; 4. După modul de stabilire a definitului: a. Definiție ostensivă (prin indicarea obiectului vizat); b. Definiție prin înregistrarea unor determinări caracteristice; c. Definiție prin indicarea sistemului de relații din care obiectul face parte ( de exemplu cu ajutorul unui sistem de axiome); d. Definiție constructivă (inductive sau recursive). 5. După forma logico-lingvistică
Definiție () [Corola-website/Science/304796_a_306125]
-
plus, înțelegerea ei ca pe o trăsătură care se potrivește cel mai bine lumii occidentale se poate datora, măcar în parte, faptului că, ideologic și cultural, tindem să utilizăm lumea occidentală ca termen de referință sau ca element de definiție ostensivă a ceea ce înseamnă „prosperitate”. Dacă noi înțelegem prin „prosperitate” o realitate socială de tipul celei specifice lumii occidentale, atunci evident că vom considera lumea occidentală ca fiind „prosperă”, iar restul lumii - „mai puțin prosper”, în diferite grade. Acest argument nu
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
regulile fundamentale ale gândirii, ale raționării juste) și „stipulative” (logica = mod de gândire, temei, rațiune). După procedura de definire întâlnim în raționamentele logicii definiții: „prin gen proxim și diferență specifică” (logica este știința care studiază rațiunea), „operaționale”, „genetice”, „enumerative” și „ostensive” (logica o știință așa cum și psihologia, filosofia sunt științe). Speranța determină confesiunea „-n tavernă s a născut dar adevărul?”, care echivalează cu o încercare de a elucida misterele lumii. „Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul”. În momentul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
încercat însă unele sistematizări ale conotațiilor, deși demersul este departe de a fi condus la rezultate cu caracter de generalitate apreciabil. Astfel, dacă se are în vedere culoarea denumită de cuvîntul roșu, ea are o denotație stabilă definibilă de obicei ostensiv "culoare ca sîngele", dar mai multe conotații: o conotație individuală pentru cineva care agreează culoarea datorită preferinței unei persoane îndrăgite, o conotație socială pentru participanții la trafic, care o interpretează ca un indiciu de oprire pentru a evita accidentarea, o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se introduce un termen (un nume) pentru o realitate (nouă), devenind, în planul lexicului, modelul nominației și maniera obișnuită de inovare în planul expresiei sau al conținutului, în cazul discursului științific și filozofic. Nominația se poate realiza și prin definiția ostensivă, care presupune o etalare a extensiunii semnificatului definit (real sau reprezentat) (x, y.....sînt T). Un tip special este reprezentat de definiția operațională, prin care se realizează integrarea unui element într-un concept deja constituit și prin care se rezolvă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
numește y; așa cum indică numele, un x este... sau alte formulări similare. Denominația se realizează deseori prin definiții stipulative (numim x un y care...), în text fiind prezentă o perifrază definițională. Actul desemnării unui referent se realizează și prin definiția ostensivă, care presupune o trimitere la realitatea propriu-zisă, printr-o regăsire între planul nominal și cel real al cunoașterii (acesta este un x). Ca atare, în ansamblul discursului, procedeele denominative realizează structurări specifice, atribuindu-i caracter didactic și uzînd, în multe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
redă trebuie rescris pentru a fi identificabil. Semnătura nu se etalează decît pe ea însăși, avînd specificul autoreflexivității și, de aceea, poate fi considerată ca un indicator de tipul deixisului, asociind indicatorul unei persoane (numele scris lizibil) cu un indicator ostensiv (faptul că persoana a semnat cu propria mînă). Trăsătura de a fi autografă presupune contactul direct cu suportul scris, încît semnătura constituie o probă a prezenței celui care a semnat, așa cum se întîmplă în enunțarea orală. Semnătura permite subiectului valabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mt. 16,7). Mărturisirea petrină include darul recunoștinței în actul recunoașterii. Confesiunea apostolică nu se reduce la statutul unei propoziții ostensive. Am pluti printre amăgiri dacă ne-am imagina credința în revelația Evangheliei ca pe un act de alegere pragmatică. Credința nu este opțiunea unui subiect autonom pregătit să cântărească ofertele religioase ale pieței. Atitudinea filozofilor din Areopag nu rimează cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
alte părți, Quine oferă, însă, două argumente pentru această poziție 71: argumentul învățării limbajului și argumentul practicii științifice. În argumentul învățării limbajului se pleacă de la prezentarea felului cum este învățat limbajul teoretic. Spre deosebire de partea observațională a limbajului, care este învățată ostensiv, i.e. expresiile care fac parte din acest limbaj sunt "învățate în situația pe care ele o descriu, sau în prezența lucrurilor pe care le descriu." (Quine 1994: 6), limbajul teoretic este învățat contextual "în moduri care generează o țesătură de
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
nu se întoarce și spre sine însăși. Și tocmai pentru a se elibera de constrângerile ce nu au flerul autoanalizei, propunerile schimbării înțelegerii conceptului de artă nu se realizează în funcție de enunțarea unor definiții discursive, ci mai curând prin intermediul unor definiții ostensive. Se arată o altfel de artă, cum se enunță ea ori ce concept instrumentează, însă nu se intră în detalii tehnice de elaborare discursivă a definiției artei. Prin urmare, arta conceptuală apare doar ca un stadiu incipient, in-formal, al chestionării
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ființa lucrurilor. Ceea ce este, fără predicat ontologic, se arată în imaginea unui gol consistent, căci în vasul gol - în forma pură a unui cuprinzător fără cuprins - nu aromele, ci lipsa lor se face simțită, vorbește prin tăcere. Nu prezența retorică, ostensivă a realului care apare și barează vederea, ci omisiunea lucrătoare, bifarea strălucitoare. În această paradoxală manifestare, realul nu e adus înapoi, nu revine într-o reapariție aparentă; el nu se reumple poetic printr-o imposibilă reiterare de sine. Restituirea nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în schimb limitarea. Dimpotrivă, între aici și acolo, limita este aici, în imaginea obiectivă, conturată și definitorie - definitivă - a lucrurilor. Acolo - în ceruri - lucrurile sunt puse în altă condiție a ființării, sunt altfel nu pentru că se prezintă drept altele, marcând ostensiv diferența ontologică. Și totuși diferența este alteritatea pe care tocmai distanța o instituie, dar în interiorul imaginii, ea însăși lărgită, pusă în distanța vederii. Perspectivă verticală care înalță vederea, dar deopotrivă inversă; deschiderea pe care o creează desenează spațiul creșterii, al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mi-e patria, tărâm de mijloc" (Tărâm de mijloc, vol. Papirus, 1974, în Ștefan Aug. Doinaș, Opere II, p. 74). 1 Cezar Baltag, Paradoxul semnelor, Editura Eminescu, București, 1996, p. 8. "Fără îndoială, tocmai această abolire a caracterului indicativ sau ostensiv al referinței face posibil fenomenul pe care îl numim "literatură", unde orice referire la realitatea dată poate fi abolită. Abolirea unei referințe de prim rang, abolire pe care o efectuează ficțiunea sau poezia, este condiția de posibilitate pentru eliberarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ironie și solidaritate - deoarece, în acest volum, strategiile sale de adaptare a discursului filosofic nevoilor unei societăți liberale 3 merg până la a transforma metafizica într-o fabula, fabula ale cărei personaje (metafizicianul, ironistul, liberalul etc.) sunt pretexte pentru a defini ostensiv un liberal al unei culturi post-metafizice4. Iar din acest joc aproape literar apare un alt chip al liberalismului printr-o deplasarea semantica a acestuia de la expresie autentică a naturii umane spre liberalism că preocupare de a diminua cruzimea (Judith N.
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
cărți a lui Lucian Dan Teodorovici (Polirom, 2003), anume Circul nostru vă prezintă: De remarcat că les deux-points (:) cu care se încheie titlul, nu sunt o simplă poantă gratuită, dar au o logică a lor, - o logică spectaculară, adică una ostensivă. De regulă, după acestea urmează o enumerare (care, aici, ar fi aceea a numerelor din spectacol); sau, între ghilimele, un citat. Semnele citării pot să fie și ale unei înscenări. Circul/ teatrul sunt o (s)punere în scenă, ele arată
Circul nostru vă prezintă două puncte by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/13571_a_14896]
-
ar fi aceea a numerelor din spectacol); sau, între ghilimele, un citat. Semnele citării pot să fie și ale unei înscenări. Circul/ teatrul sunt o (s)punere în scenă, ele arată (cum ar spune Wittgenstein). Orice spectacol e o probă ostensivă, care, demonstrând, persuadează: panorama e o „arătanie”, ce reprezintă ceea ce prezintă: „un cal”, ex. g., „într-o sufragerie”. Nu mai puțin halucinant decât era la M. R. P., calul din „circul nostru” are, însă, o cu totul altă destinație. Rostul
Circul nostru vă prezintă două puncte by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/13571_a_14896]
-
un ansamblu de trăsături care asigură unitatea semantică a unui text. La nivelul formei textului, identificăm forme logice, mijloace retorice și suprastructuri specifice fiecărui tip de discurs. Termenul de forme logice trimite la structurarea unui text pe anumite tipare, definite ostensiv ca silogisme, raționamente condiționale, inducții. Mijloacele retorice sunt acele tehnici care organizează textul prin formule și proceduri precum ritm, rimă, melodicitate, slogan etc. În sfârșit, termenul suprastructură este folosit de Van Dijk pentru a propune o schemă a compoziției textelor
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
sau discursul politic. În alte analize, discursul jurnalistic este tratat ca o sumă a unor genuri determinate. În această accepțiune, se pornește de la constatarea că orice tip de discurs se actualizează printr-un gen, iar discursul jurnalistic este indicat, oarecum ostensiv, printr-un corp vast, dar totuși limitat și variabil, de genuri specifice, precum: interviu, reportaj, dezbatere 43. Fiecare gen are specificul său, fapt ce conferă varietate discursului jurnalistic. Astfel, "reportajul prezintă viața; portretul profunzimea umană; interviul sonoritatea bogată a unei
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
discurs jurnalistic va fi fixat prin delimitări textuale și contextuale apte să elucideze intensiunea și extensiunea specifică. Se încearcă evitarea, pe de o parte, a definirii vagi, extensionale, a discursului jurnalistic ca domeniu, și, pe de altă parte, a delimitării ostensive, imprecise, ca sumă de genuri. II.2. Mărcile textului jurnalistic Considerăm că textul jurnalistic este rezultatul a două tipuri de strategii discursive, credibilitatea și seducția. Acest lucru se datorează faptului că discursul jurnalistic are scopul de a informa despre spațiul
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
implică prezența obiectului cu care se află într-o relație concretă de contiguitate (fumul față de foc, febra față de boală etc.). Pe lîngă implicația de existență, indicialitatea se distinge de iconicitate și simbol prin ponderea sporită a non textualității, a realizării ostensive gestuale (girueta indice al direcției vîntului, barometrul indicator al ploii, mersul legănat indicînd un marinar etc.). Puterea explicativă a acestei trihotomii (corelabilă cu cea ontologică a Primității/Secundității/Terțității) rezidă în generalitatea asocierilor sale; astfel, în perspectivă temporală (C.P. 4
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
să cităm un caz de indice absolut pur sau să găsim un semn lipsit de calitatea indicială" (C.P. 2.306). Tipuri de indicialitate Actualizare Cod Raport referențial oral scris homo materialitate hetero-ma-terialitate LINGVISTICA paralingvistică intonație + + propriu-zisă deixis-ul + + + FIGURATIVĂ săgeți, vectori + + OSTENSIVĂ primară obiectul real + gestul indicării + secundară urme, amprente, simptome, urme fotografiate + + + + + + + Ca și iconicitatea, indicialitatea cunoaște o gradație în raportul față de referent (așa cum o mică fotografie în alb și negru a Giocondei seamănă mai puțin cu modelul real decît tabloul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
exces de terminologie nouă, ea fiind clădită, aproape În totalitate, pe conceptele și noțiunile deja existente În teoriile anterioare ei (evident, cu unele delimitări, acolo unde este cazul); aduce În prim plan două caracteristici fundamentale ale comunicării: 1) caracterul ei ostensiv: fiecare enunț este adresat cuiva, are o Țintă clară (nu neapărat un singur destinatar) și 2) 8 caracterul ei predominant inferențial; În alți termeni, comunicarea Încetează a mai fi un simplu proces, garantat 100%, de aplicare a unui set de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Își găsește pe deplin justificare utilizarea conceptului de context: tot ceea ce există pe lângă text și este relevant În raport cu acesta. Agentul uman aflat În poziția de interpret al unui enunț percepe două entități distincte: un stimul puternic (care va fi numit ostensiv - În teoria pertinenței), adică enunțul, și un fundal, o Țesătură semiotică de alți stimuli / alte semne, mai mult sau mai puțin relevanți / relevante În raport cu textul la momentul receptării acestuia. Acest fundal formează contextul la nivelul interpretului. Este lesne de observat
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]