68 matches
-
și așa răcorit și izbăvit să se înapoieze acasă... După o dimineață neclintită și senină, acum, în a doua parte a ei, ziua dădea semne grăbite să se schimbe; se închidea din toate zările și se strângea ca un arici, pâcloasă și înțepătoare. Cine să mai înțeleagă toanele vremii, că el unul, oricât a încercat, n-a putut să le dea de căpătâi? Băgase de seamă, de câțiva ani buni încoace, că primăvara, când ieșea la muncă, aici pe dealurile din preajma
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
personaje, apare anticarul evreu, fostul anchetator/torționar care dă informații declasificate, nebunul profet, cvasi-mitic, ultimul supraviețuitor al unei nobilimi dispărute în beciurile comuniste (personaj al cărui model ar fi Zacharias Lichter), precum și personajul-inspector care transformă căutarea adevărului într-o investigație pâcloasă, personaj arhiprezent în toată proza anilor ’60 care a supralicitat atât strategiile confuziei și ale indeterminării. Ar mai putea fi trecute la motive recurente manuscrisul fabulos de sertar și așa-zisul cerc al inițiaților cu rol de martori-propovăduitori. Rețin însă
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
primăvara de afară. Senzația că renii aleargă printr-un nesfârșit mi-a amplificat spațiul. Am reușit să te identific cu o formă a nebănuitului etern. Trecând într-o altă persoană, fără acte de identitate, am reușit să te urmăresc pe pâcloasa peliculă a formei tale îndepărtate. Existai material doar într-o fioroasă despărțire de emisfera boreală, de altfel panica îmi desenase pe buze un contrast izbitor al acestei senzații. Doar în acest mod am reușit să pătrund ceva mai adânc în
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
Florin Gabrea De cinci zile, ploaia spăla neîntrerupt ogorul. }ăranii din Hadernsee ieșeau dimineața pe cîmp și priveau cerul pîclos, bombănind: O fi bună ploaia, dar numai cît poate răbda pămîntul. Altfel, sfecla cade peste morți". Din camera lui de la etajul trei al pensiunii, Klaus privea scurgerea monotonă a apei, care țîșnea din burlanul zincat, nou-nouț. Bodogăneala localnicilor o auzise
Poetul din Hadernsee by Florin Gabrea () [Corola-journal/Imaginative/10849_a_12174]
-
și de greu omologabilă - în sens invers. Așa cum remarca un comentator, eminescianismul era o stare de spirit, o tendință care plutea în aer încă înainte de Eminescu. Deschizînd, prin resurse proprii, un "orizont nemărginit", autorul Scrisorilor a catalizat, totodată, un romantism pîclos, o dispoziție melancolică, o înclinație depresivă care preexistau. În absența sa, atari elemente de specificitate neîmplinită probabil că s-ar fi risipit. Geniala-i vocație a făcut cu putință însumarea și transfigurarea lor, "mîntuirea" lor literară. Nu mai puțin, putem
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
înșiși într-un spațiu amplu, neutru arhitectural și nu din cale-afară de prietenos din punct de vedere moral. Deschisă la Palatul Parlamentului, în Sala ,,Constantin Brâncuși", adică într-un loc excentric, greu accesibil fizic și cu o psihologie încă destul de pîcloasă, această expoziție a trecut aproape neobservată, atît la data deschiderii, cît și după aceea, în intervalul de vizitare. Și acest fapt nu se datorează doar împrejurărilor exterioare amintite deja, ci și, dacă nu chiar în primul rînd, organizatorilor înșiși a
Artiști plastici vâlceni by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17026_a_18351]
-
cioburile de porțelan, de ceramică sau de gips ale unui vas spart. Confesiunea, scrisul, oglinda, tabloul, toate acestea declanșează meditația și devin instrumente ale regresiei în spațiul el însuși fragil a copilăriei unde obiectele, chipurile, corpurile și senzațiile sunt indistincte, pâcloase dar obsedante. Sensibilitatea Augustei este acută, stabilitatea psihică și emoțională e precară, de aceea predispoziția rememorării, a regresiei în trecut, acolo unde poate fi dibuit momentul fisurii, al intruziunii morții, momentul în care coerența s-a frânt iar alteritatea s-
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
răscoli pădurea. Cerboaica tresări, cu inima sărindu-i din piept: "Așa nu se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată întinderea pâcloasă și mișcătoare pe dedesubt nu se zărea nimic, nici o umbră omenească. Boncăluitul Cerbului se pierdu în hățișuri. Cerboaica-femeie se resemnă cuminte și o porni spre casă. Mai întorcea capul din când în când, nu vedea pe nimeni, totuși se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de o amantă geloasă, de o soție nebună, de consecințele unui tezaur deturnat și rein vestit într un ciudat restaurant plutitor. Poveștile cu privire la identitatea lui Ivan sunt ca un nor care se încheagă din șușo teli peste șușoteli și plutește, pâclos, peste punți și pui de delfini. Vasul acesta duce cu el o întreagă literatură, iar Alexandre nu s-a simțit niciodată mai viu, mai intrigat, mai hotărât să-l întâlnească, să l ghicească și, în cele din urmă, să-l
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în toate poveștile. La un moment dat, acțiunea trenează. Suspans. Moment binevenit de lâncezeală, cât să răsufle cititorul. Sau să caște. Autorul își adună gândurile și o ia, pieptiș, prin vidul narativ. Aerul se umple de cuvinte noi. Se face pâclos sau umed. Sau se curăță de griuri și se deschide, senin, până la linia orizontului. Vezi? Nu? Nu încă? Stai. Așteaptă puțin. Așteaptă-mă. Acum câțiva ani, treceam zilnic pe lângă un zid pe care scria „Dacă Oceanul te vrea, / Oceanul te
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și riscând să-și rupă picioarele. Într-un fel, i-au reușit amândouă: în analele junei noastre democrații, numele său va rămâne sinonim cu veleitarismul agresiv, dar și ca autorul unui salt mortal din înaltele sfere ale puterii, în anonimatul pâclos al disprețului foștilor suporteri. Mai versat în arta manipulării, Crin Antonescu a preferat (cu excepția unui jalnic episod la Ministerul Sporturilor) să fugă de răspundere, alegând să tocească băncile Parlamentului. Acolo, indiferent ce ai spune și ai face, nu poți păți
Mistica parlamentară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9786_a_11111]
-
înfășurat-o în cearșaf și a dus-o în brațe până la geam. Da, jos, lângă un câmp de rapiță, galben-verde, era un lac cu pescari ciuciți la mal, cu undița în mână, sau în bărcile adormite în mijlocul apei, sub cerul pâclos. Acolo, lângă geam, au stat ei, goi și febrili, privind soarele care aluneca spre pânza metalizată a lacului, ca o bilă de poleială aurie." (p. 24) Ce subminează însă ambele epoci e tensiunea anacronic didactică pe care Gabriela Adameșteanu pare
Drumuri egale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6013_a_7338]
-
cu un singur mal unde palmierul crește, și nu pinul. Precum noi toți, a spus minciuni și-a auzit minciuni, a fost trădat și fost-a trădător, s-a perpelit de dragoste adesea și, după-o lungă noapte nedormită, cleștar pâclos în zori de zi văzut-a. Dar iată că aflat a fost el vrednic de-un mare glas, acela al lui Shakespare (pe celelalte-acesta le cuprinde), și de-altu-apoi, tot osebit, de glasul lui Angelus Silesius, din Breslau. Cu falsă neglijență
Jorge Luis Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/3168_a_4493]
-
că avea să fie scutită de ceremonia cheilor nervoase la lucru, iar, când în cadrul ei apăruse intempestiv Mira-Mică într-o ipostază extrem de dezagreabilă, fu uimită de-a binelea. Dacă până să ajungă acolo, crezuse că depărtarea îi va risipi tristețea pâcloasă în care o vârâseră ultimele zile, acum simți că se amăgise. Inspiră profund și încercă să intre. Nu apucă însă, căci vară-sa nu se dădu la o parte decât după minute bune... Nu-i acordă nici răgazul unui salut
CAPITOLUL 11 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1843 din 17 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373746_a_375075]
-
satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-a săgetat cu razele sale. Până la urmă, au reușit s-o alunge pe blânda lună în văile orizontului dinspre
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-a săgetat cu razele sale. Până la urmă, au ... Citește mai mult 20- Doi incoruptibiliPrintre vălătucii grei de negură, solzii
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-a săgetat cu razele sale. Până la urmă, au ... XXV. TRANDAFIRUL SIRENEI-12, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1792
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
subterană. Încordat ca un resort, m-am aruncat spre el. Era Însă prea târziu. O explozie uriașă a zguduit Centrul. Am simțit o arsură În piciorul stâng, apoi mi-am pierdut cunoștința. 39 În salon s-a așternut o liniște pâcloasă și tremurătoare. Adam Adam nu făcea nici o mișcare, Încremenise aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de adevăr. A găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care Începe să scheaune nimic nu mai e pentru mine pentru ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul s-a oprit la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și stăteam la părinți, pe malul Dunării. În drumul meu spre serviciu, treceam printr-un teren viran care fusese odinioară Cazarma „11 Siret”, denumire militară, desigur, căreia nu-i găsisem înțelesul. În acea iarnă timpurie, cu frig îngrozitor și zile pâcloase care coborau gheme de vată în valuri spre Dunăre, vreme de câteva săptămâni, un cal prăbușit, cu coloana frântă, implora ajutorul trecătorilor, ridicând capul de fiecare dată când cineva trecea pe drumeagul dintre cazarmă și străzile care duceau spre faleză
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
și șobolani cu ochi vicleni. Gîndul îi zbura bezmetic la vaierul tramvaielor rotindu se bete la rond, sub soarele negru, la hohotul astmatic al unui acordeon de bețiv în duminici după-masa, cînd se dansa îndrăcit, pînă la epuizare, la albeața pîcloasă, de ciment, a cerului, la subsolurile bîhlite ... Tăcea ... tăcea ... Apoi spuse hotărît, în ciuda viforului dinspre director, în ciuda privirilor mîngîioase ale profesoarei, în ciuda Ramonei cu codițele ei atîrnînd cuviincios, atît de cuviincios, în ciuda tuturor, a întregii lumi: “Nu, limba română nu
LIMBA ROMÂNĂ NU ESTE CA O DUMINICĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348221_a_349550]
-
nr. 1152 din 25 februarie 2014. adie-un vânt Adie-un vânt iernatic pe chipul meu și-al tău și-n plete ne tot curge ninsoarea nemiloasă, când la fereastra oarbă iubiri apun mereu și cad în înserarea tăcută și pâcloasă. Tu vezi? Pe unda nopții în liniștiri osoase doar stelele reci adastă în nemurirea lor. Le-am împărțit odată în seri de mai frumoase ... Citește mai mult adie-un vântAdie-un vânt iernaticpe chipul meu și-al tăuși-n plete
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366517_a_367846]
-
lor. Le-am împărțit odată în seri de mai frumoase ... Citește mai mult adie-un vântAdie-un vânt iernaticpe chipul meu și-al tăuși-n plete ne tot curgeninsoarea nemiloasă,când la fereastra oarbăiubiri apun mereuși cad în înserareatăcută și pâcloasă.Tu vezi? Pe unda nopțiiîn liniștiri osoasedoar stelele reci adastăîn nemurirea lor.Le-am împărțit odatăîn seri de mai frumoase... XXXI. NOAPTE GREA, de Leonid Iacob , publicat în Ediția nr. 1146 din 19 februarie 2014. noapte grea Frâng între degete
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366517_a_367846]
-
a insinuat în viață! Trăiesc o sincopă? Când și cum s-a întâmplat? „Bate ora-n alt tărâm,/ Zile, nopți trec, eu rămân...” Dincolo de Mirabeau e viitorul așteptat, jinduit de-atâta vreme? Adică să ies din plămada smolie?! Adio cernie, pâcloasă și rece așteptare?! Rămas-bun nemișcare silită, formă-mpietrită! Cum?! Podul să dărâme hotarul, să-nalțe în mine speranța de-a fi? Să mă-mpingă spre cer și spre soare? Să mă-nvețe la tot să tresalt? Regăsi-voi puterea din
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
pe scândura de lemn acoperită c-o scoarță învechită și spălăcită de vreme. Apucă biciul de codiriște și-și îndemnă caii cu un plescăit din buze și cu o smucitură de hățuri. Curând zgomotul roților se pierdu în răcoarea dimineții pâcloase ce coborâse în acest sfârșit de august. Firica îl urmă, apoi închise poarta și intră în casă. Drumul, ceața și liniștea dimineții îl predispunea la moțăială. Numai hurducăiala drumului pietruit îl mai ținea treaz. Deodată, din marginea unei porumbiști îi
NEDUMERIREA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362734_a_364063]