176 matches
-
acum, cu inima bătând tumultuos. Curând își simți întreaga ființă învăluită de-o căldură plăcută, mai ales obrajii. Instinctiv duse mâinile spre față. Se atinse precaut, parcă se aștepta la ceva. Într-adevăr. Se întâmplă. Mâinile se contaminară de luminiscența pâlpâitoare. Își lăsă repede brațele pe lângă trup și simți o plăcută electrizare, care se metamorfoză într-un strat fosforescent ce-i invadă straiele. Fiecare pas făcut era un amplificator curios al aureolei câștigate. Nu se temea, nu-și cerea explicații. Înainta
INVOLUŢIE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 by http://confluente.ro/Angela_dina_1405883427.html [Corola-blog/BlogPost/349120_a_350449]
-
ajuns chiar deasupra gropii. Acum puteam distinge mai bine: văgăuna aceea era scăldată într-o lumină stranie, cu unduiri imprecise pe fundul ei de verde și albastru. Părea adâncă de vreo zece metri și inundată de o lumină liniștită, ușor pâlpâitoare, părând că în adâncul ei ardea un foc cu niște flăcări mici, ciudate. Ne țineam cât puteam de bine de crengile bradului rupt ca să ne putem apleca și mai mult să vedem ce se mai poate distinge în groapa aceea
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 by http://confluente.ro/viorel_darie_1466490145.html [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
sfârâind și împrăștiind umbre mișcătoare în jur. Oana se opri și ea, cu ochii sfredelitori în ușoara ei miopie. Spațiul și timpul înghețară concomitent. Erau doar ei doi, singuri în fața clădirii adormite în coasta Parcului Municipal, scăldați în lumina chioară, pâlpâitoare, la nici un pas unul de altul. Ștefan îi zâmbi: - Ce ai spune dacă te-aș săruta? Oana tresări în adâncul ei, nerăbdătoare, mai nerăbdătoare decât i-ar fi plăcut să pară. Trebuia să dea impresia că nu era mare lucru
PRIMA ÎNTÂLNIRE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/mihaela_alexandra_rascu_1416888503.html [Corola-blog/BlogPost/372001_a_373330]
-
spațiul granulos ca nisipul. Prăzi ale cărnii nu ne-ntrebăm unde anume se săvârșește tortura oamenilor; ci unul peste altul rupți, cimitir uriaș de oase vinete, îndesiți pe pământ alergăm prin necuprins alergăm cerând sus și tare vidului, luminii fragede, pâlpâitoare a lumilor rotitoare, moartea. Glasul ne șovăie, se-alungește de la un pământ la altul, mare, întunecat și umple creatul unde nici țipenie nu e cu un blestem ce se frânge în infinit (septembrie 1946) Spital Răsare-n umbra norilor jilav
Giuseppe Bonaviri by Geo Vasile [Corola-website/Journalistic/13883_a_15208]
-
ִיק מִצְּלִיל שִיר IERUSALIM M-am apropiat prea mult de ghetuțele depozitate la Muzeul Yad Vashem mi-e imposibil să mai ridic privirea rămân agățată de detalii, de nume de lumini pâlpâitoare: sunt milioane de Nume (z”l) ca o Niagară Toți trebuie pomeniți, cei arși, gazați...împușcați, masacrați de bestii! există o durere a foamei a foamei... a foamei... unii își înghițeau transpirația în loc de apă ... în drum spre Auschwitz m-am
POEME – ESPRESSO DUBLU LA HAIFA (1) de BIANCA MARCOVICI în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 by http://confluente.ro/bianca_marcovici_1463023067.html [Corola-blog/BlogPost/366125_a_367454]
-
UNU, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2305 din 23 aprilie 2017. Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecați zăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții, cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînă la sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo, pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanele curbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului. “Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru, le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele, dar voi nu mă
DRAGOȘ NICULESCU by http://confluente.ro/articole/drago%C8%99_niculescu/canal [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
sînge, voi m-ați legănat ca niște moașe și ca niște ursitoare, ... Citește mai mult Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecațizăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții,cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînăla sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo,pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanelecurbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului.“ Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru,le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele,dar voi nu mă cunoașteți
DRAGOȘ NICULESCU by http://confluente.ro/articole/drago%C8%99_niculescu/canal [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Niculescu Publicat în: Ediția nr. 2305 din 23 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecați zăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții, cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînă la sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo, pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanele curbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului. “Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru, le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele, dar voi nu mă
NOUĂZECIŞICINCI PLUS UNU de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 by http://confluente.ro/dragos_niculescu_1492964602.html [Corola-blog/BlogPost/368597_a_369926]
-
urcă pe un podium, aflat în stânga tribunei oficiale, unde se găsea o sferă planetară. Un obiect decorativ de culoare verde-albastru, de aproximativ 60 cm în diametru, dintr-un material plastic dur, transparent și luminat în interior cu o lumină roșie pâlpâitoare, reprezentând simbolic Pământul Interior, pe care era scris cu alb “ Pământul Gol “, adus special de Doamnele de bine la congres. Cu mâna dreaptă, femeia apăsă obiectul rotund, încercându-i parcă rezistența, apoi, printr-o mișcare sigură de acrobație, încălecă sfera
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 2 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 500 din 14 mai 2012 by http://confluente.ro/Reportaj_imaginar_la_un_congres_interna_constantin_milea_sandu_1336997198.html [Corola-blog/BlogPost/357886_a_359215]
-
rănit al băiatului, să nu mai piardă sânge. Șacalii așteptau fioroși și nerăbdători. Nu trecu mai mult de un ceas, până când, în amurgul serii ce stăpânea toate întinderile Deltei, în depărtare, dinspre satul evreiesc din amonte, se iviră făclii aurii, pâlpâitoare, mișcându-se pe apele Nilului. Făcliile acelea se apropiau, creșteau. Se vedea cum adierea brizei de noapte lungea flacăra luminilor. Când se apropiară, se văzu că acele lumini erau pe luntrii ale sătenilor evrei din sat, alarmați de Manahem, băiatul
FĂCLII PE NIL (3) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1501 din 09 februarie 2015 by http://confluente.ro/viorel_darie_1423467249.html [Corola-blog/BlogPost/375997_a_377326]
-
uzurii nepermis de mult a cuvântului dat - care capătă valoare doar după ce regretul și tristețea se instalează și copleșesc, când aproape că nu mai e nimic de făcut. Cine să fi știut că flacăra vieții tale era din ce în ce mai firavă și pâlpâitoare, că stingerea ei era, vai, atât de aproape, că vântul sorții bătea cu putere împingându-te către hăul cel alb de pe tărâmul îngerilor căzuți!? Că recea încremenire va înlocui hlamida sângerie a zborului cu aripi nătânge și fragile, retezate în
SCRISOARE CĂTRE ION (DOREL) ENACHE-ANDREIAŞI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 by http://confluente.ro/Scrisoare_catre_ion_dorel_enache_andreiasi.html [Corola-blog/BlogPost/366859_a_368188]
-
adesea în stradă, devin golani și prădători. Miliardele de tone de noxe care se află în stratosferîar putea într-o zi să se plictisească și să coboare pe pămînt. Nu va fi o sărbătoare! • Iubirile sunt de trei feluri: arzătoare, pâlpâitoare și fumegânde... când cărbunii amorului din jar s-au prefăcut în cenușă. • Eistă o lume subterană care nu cunoaște nicio lege. Strivește totul, nimic nu drege. • Vom regreta mereu zilele apuse, au dus cu ele atâtea cuvinte sublime și nespuse
GÂNDURI REBELE (25) – AFORISME (8) de HARRY ROSS în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 by http://confluente.ro/harry_ross_1464149232.html [Corola-blog/BlogPost/378980_a_380309]
-
cu altul încât, după obținerea licenței, am format o familie și barza nu s-a lăsat mult așteptată. Un romancier ar numi asta dragoste. Eu îl consider cotidian care a devenit o obișnuință. Marele avantaj a fost că, neexistând focul pâlpâitor de paie nu a avut ce se stinge. Numai Dumnezeu ne-a putut despărți. Nu zic, au fost multe, chiar multe clipe în care ne simțeam bine unul lângă altul. Nu numai în pat. Dar nu-mi amintesc culoarea ochilor
A IUBI IUBIREA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 by http://confluente.ro/Emil_wagner_1402588199.html [Corola-blog/BlogPost/349797_a_351126]
-
de niște sfori invizibile care ne mișcă trupul și ne avalizează deciziile - cît și la mai vulgarele sfori trase de cei care conduc de pe pămînt destinele lumii: Metafizica sforii e moartea prin spînzurare./ Amorul ei: uleiul de candelă flacăra mistică pîlpîitoare". Nici un moment însă tentația tematizării conversiunii nu dispare, textul poetic este pentru Marian Drăghici o neîncetată spunere a credinței poetului în puterea alchimică a texistenței. Poetul nu este, aici, decît cel înzestrat cu har a cărui datorie este să transmită
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
-ul. Îmi place. — Te simți bine? N-ai prea băut, nu-i așa? — Iau puțin câte puțin, mulțumesc. Așezat pe marginea pernei, cu plosca lăcuită de sake în fața lui, Tokichiro privea fix fața lui Nene, atât de albă în lumina pâlpâitoare a lămpii. Când ochii ei se îndreptară pe neașteptate în direcția lui, își trecu o mână peste chip și spuse, zăpăcit: — Ei, am cam băut în seara asta. Roși, când își dădu seama că era mult mai conștient de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
întârzii. Yoshimoto vorbea de parcă ar fi fost salvat din confruntarea cu fiul său; porni pe culoar, în direcția opusă. Ceremonia nu fusese, de la bun început, decât un șiretlic. Totuși, în chip potrivit pentru o ceremonie de seară a ceaiului, luminile pâlpâitoare aruncate de lampioane, combinate cu zumzetul insectelor, păreau să învăluiască tot locul într-o atmosferă elegantă. Dar, de cum intră Yoshimoto și ușa se închise, prin jur începură să patruleze soldați, atât de deși încât nici apa nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca toți ceilalți și un soț nimerit pentru Nene. — Bine ați venit, bine ați venit! — Să intre mirele! — Felicitări! Familia și neamurile care așteptau lângă poarta casei lui Mataemon îl salutară pe Tokichiro, cu trăsăturile luminate un moment în lumina pâlpâitoare. — Poftiți, vă rog. Mirele fu condus singur într-o cameră separată. Tokichiro se așeză. Era o casă mică, având nu mai mult de șase sau șapte camere. Ajutoarele stăteau dincolo de ușa culisantă. Bucătăria se afla de cealaltă parte a grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
e caldă și plăcută. Lasă-mă doar să stau aici o vreme. — Vă arde de glumă! Plecați! Băiatul sări în picioare, ca pentru a-l ataca pe intrus, dar când privi încruntat chipul zâmbitor al lui Hideyoshi, în lumina caldă pâlpâitoare din cuptor, nu mai putu rămâne furios, oricât de tare ar fi încercat. Pemăsură ce privea lung chipul acelui om, sentimentul inițial de ostilitate i se risipea treptat. — Kokuma! Kokuma! strigă un glas din casă. Băiatul reacționă pe dată. Lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
încât, dacă vizitatorul nu era destul de cultivat pentru a avea un simț rafinat al mirosului, s-ar fi irosit degeaba. Așteptă în tăcere un semn din partea stăpânului casei. Chipul care după-amiază fusese ascuns sub pălăria de rogoz contempla acum lumina pâlpâitoare a lămpii. Fără îndoială, era prea palid pentru ca patrula să-l creadă un spadasin rătăcitor. De asemenea, avea ochii pașnici și blajini - nu așa cum te-ai fi așteptat de la un om a cărui viață cotidiană era spada. Ușa culisantă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu foc. Scoțând un oftat de ușurare, locatarii Palatului Imperial erau totuși pătrunși de neliniște, în timp ce-l priveau pe Nobunaga plecând. POARTA FĂRĂ PORȚI Fumul de la focurile războiului se înălța gros nu numai pe Muntele Hiei ci și, ca flăcările pâlpâitoare ale unui foc pe câmpie, din districtele apusene ale provinciei Mikawa și satele din lunca râului Tenryu, până la hotarele provinciei Mino. Trupele lui Takeda Shingen trecuseră munții din Kai și înaintau spre miazăzi. Clanul Tokugawa, care-și poreclise inamicul „Shingen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu glas sonor, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă: — Hisano! Hisano! Doamna de onoare se grăbi spre el, prosternându-se la pământ. Flacăra micii lămpi pe care o ducea sfârâia în vânt, aruncând o lumină pâlpâitoare peste profilul lui Ieyasu. Avea sânge pe obraz, iar părul îi era într-o dezordine înfiorătoare. — Adu-mi un pieptene, ceru el, așezându-se greoi. În timp ce Hisano îi aranja părul, îi mai dădu un ordin: — Mi-e foame. Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lampă. Trebuie să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. în timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare a lămpilor, pe când oamenii începeau să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe care Hanbei o lăsase sub pernă. Îi era adresată lui Kanbei și fusese scrisă cu două zile în urmă. îl înmormântară pe Hanbei pe Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
făcea decât să se distreze. La urma urmei, Mitsuhide era un om care se mândrea cu intelectul său și, mai presus de orice, chibzuia rațional. Nu prea era genul care să folosească ghicitul viitorului pentru a lua o hotărâre. Lămpile pâlpâitoare din camera de oaspeți străluceau printre frunzele crude. Pentru Shoha și confrații săi poeți, avea să fie o noapte cu scârțâieli de penițe pe hârtie, în timp ce-și scriau versurile. Petrecerea acelei seri începu cu un banchet la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ușa masivă de cedru care se deschidea spre coridor fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea în mod firesc un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se plecă respectuos către Samboshi, cu cea mai corectă ținută. Apoi, reveni la locul lui. Următorul era Shibata Katsuie. Când făptura sa masivă îngenunche în fața altarului, aproape ascunzându-l vederii, atât lotușii roșii și albi de pe paravane cât și lămpile pâlpâitoare îi colorară figura ca în niște flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre conferință și jura că avea să-l sprijine pe noul său stăpân. Dar, la ofranda de tămâie, Katsuie rămase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]