39 matches
-
contemplații concentrate, obiectele încep să halucineze, se irealizează salvator: "Albia licărea spre celălalt tărîm - mii de culori de fețe jucau afund, prinse în rama lină de lemn. Le vedeai în goana lor fără să le poți atinge" (Casa prietenilor). Pericolul pînditor la fiecare pas dobîndește chipuri fabuloase, teroarea istoriei contrăgîndu-se în teroarea basmelor: "Seara venea "Scufița Roșie" - de-atîtea ori a venit. Mama o spunea așa de bine încît, povestind, ea se făcea o fetiță și o bunică, se făcea de tot
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
purtîndu-mi luminoasa lor osîndă” (Scara). Așezat între bine și rău, în preajma demonilor, îngerul “pînditor” certifică aci un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai știu pe unde ar
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
mai ține să nu cadă pe podea. e foarte vlăguit. are oasele ieșite pe-afară și nici o lumină. pare zidit, dar nu e așa. mai alunecă spre podea și atunci în cameră se face foarte frig. când coboară, întunericul devine pânditor. seamănă bine cu un soare negru, abia răsărit. în spatele acestui soare peretele s-a înnegrit. soarele ăsta cunoaște o lumină acoperită, care nu se vede. el strălucește doar pe partea cealaltă. e un soare întors. în fiecare dimineață îl șterg
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/11787_a_13112]
-
de mătăsuri peste contururi, diminuîndu-le. O frumoasă alegorie a ispitei îi reușește lui Foarță în Vasiliscul și aspida, un fel de "piară-mi ochii tulburători din cale", la adăpostul fabulosului popular: "... Nici ai tu, aspidă:/ scut oglinditor, -/ creasta tricuspidă,/ ochiul pînditor,/ priveliștea proprie/ ca să i-o întoarne,/ să i-o tot apropie,/ pînă-i învenină/ creastă,/ ochi/ și carne,/ carnea-i prea cupidă,/ prea de tot velină,/ dintre sîni și coapse (că,/ altfel, nu-i cu cale!),/ carnea care toapsecă/ măduvile tale
Legende despre șerpi și pîsîri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10109_a_11434]
-
bietul om nici degetele nu și le mai poate mișca și chiar să vorbească i se pare greu, nespus de obositor. Adesea renunță. "Cancerul nervilor", iată diagnosticul sumbru pe care eroul singur și-l pune, la capătul unei îndelungate autoexplorări pânditoare. Iar ca salvare, alta decât sinuciderea nu găsește. Pentru a o pune în act îi trebuiesc însă forțe, măcar atâtea câte să-i poată înlesni urcarea pe acoperișul înaltei clădiri de unde-și propusese să se azvârle în gol. După două
Cronica unei nevroze by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16844_a_18169]
-
stacojiu, care-și trage razele din bucata de chihlimbar de deasupra Teatrului". Dialogurile care se desfășoară în acest mediu saturat de artă sînt, desigur, rafinate, precum un joc de-a v-ați ascunselea cu gînduri și cuvinte, antidot al "marasmului" pînditor. Din prea mare concentrare estetă, apare mimat diletantismul, scrupulul grav se destinde în ludic, fără ca percepția densității fondului să dispară. "Enormitățile" sînt de rigoare spre a risipi blazarea, dar ele însele degajă o tristețe subtilă a saturației: "Evident, ne jucăm
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
prea mare, în numele căruia lupta este fără sens. Critica celor "compromiși" și-a pierdut din luciditate. Iată cîteva rînduri despre oportunismul lui Arghezi: "De unde să începem explicația? Poate însăși terestritatea lacomă și impie a autorului Cuvintelor potrivite, aflată în relații bănuitoare, pînditoare cu transcendența, să-și fi spus mai adînc cuvîntul. Acea fibră de valah, ager și adaptabil, care i-a dat, deopotrivă, tăria și slăbiciunea. Preeminența lui a avea față de a fi "etc. Nu e momentul să dezbatem problema compromisului înnăscut
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
psihologice, de obicei ignorate de către romancierii "obsedantului deceniu" - pentru care tema morală este esențială -, sunt recurente în lumea ficțională a Gabrielei Adameșteanu, preocupată până la obsesie, ca romancieră, de adevărul interior al fiecărui personaj. Ca și la Hortensia Papadat-Bengescu, un ochi "pânditor", nemilos, scrutează faptele și gesturile de fiecare zi, obținând material pentru o analiză rareori întreruptă. Dacă felul în care se proiectează realitatea înconjurătoare, exterioară, este marcat de o luciditate rea, de un hiperrealism lărgind metodic porii urâtului (guri de scurgere
Drumul ascuns by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8910_a_10235]
-
urmărească cineva. Am simțit că ne urmărea ba de prin tufe, ba de prin crengi, aflându-se ori în lateral, ori în spate, ori chiar deasupra noastră, prin copacii înzăpeziți. Din când în când, se vedeau niște ochi sclipind intens, pânditor, și la un moment dat, ne-a sărit în față Pantera. Neagră, lucioasă, agilă și imprevizibilă. Am mârâit la ea amândoi: Ce vrei? Unde mergeți? s-a interesat ea dând din coadă, nervoasă, gata să sară. Ne-am zbârlit amândoi
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
Daniel Cristea-Enache După debutul în roman cu Omulețul roșu (2004) și după insolitul Zogru (2006) cu un vampir, fantome, glole și morgoni pânditori, Doina Ruști revine în scenă cu o carte evident mai ambițioasă: Fantoma din moară. Culoarul supranatural este păstrat, dar tonalitatea se schimbă. Dacă în Zogru autoarea își propunea să dea o carte agreabilă, un story cursiv, punctat de surprize și
Un tovarăș de sus by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7731_a_9056]
-
-i conștient că-i decapitat. Tace, privește tăcut înăuntru. Bravează o supraviețuire iluzorie? DavinciAna, cum e intitulat portretul replică la Gioconda, nu i-a ieșit. Sînt eu, cu fruntea mai înaltă decît o am și-n pupile c-o neliniște pînditoare. Buzele întredeschise nu rimează cu privirea disprețuitoare. Dimpotrivă, par a cere un sărut. Nici parafraza, scrisă apăsat de mînă, nu se potrivește: În mine tu; și cerul înstelat deasupra". Pictează ușor Rusalin, ca orice predestinat. Are în putere și linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
metoda este adorată de cititor, bineînțeles, dacă mai este îndeplinită încă o condiție: să nu existe mai mult de un astfel de observator de-a lungul unei scene. Un vizitiu este suficient. Doar nu trăim într-o lume de vizitii pânditori și analitici, nu-i așa? Printre cărți cu frază voluptoasă, anul 2009 aduce și o dragoste mare de literatură și de cărți. În privința aceasta pot să vă spun cu toată bucuria că previziunile sunt unanime: de la PR-ul editurilor la
Puterea cititorului by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/7657_a_8982]
-
aceluiași regim. Ion Barbu beneficiază de un portret remarcabil: „Ion Barbu umplea spațiul cu figura lui impunătoare, în care îmi vine greu să spun ce făcea mai multă impresie, mustața albă, uriașă, lăsată să cadă leneș peste gură, privirea opalină, pânditoare sub pleoapele semideschise, dând tot timpul impresia că te cântărește câți bani faci, calviția corectată de pletele colilii, îmbrăcând gulerul sacoului și risipind asupra umerilor acestuia o fină mătreață, ca o ninsoare misterioasă?”. Cu Ion Barbu a fost prieten, și
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
departe de-orice fel de-ndoială!), dar fulgul împinse rapsodu-ntr-o parte, ca el s-o privească pe moarte întreagă și goală ca-n undele lunii. - Ca să fie a lumii crăiasă are nevoie, nu de-un poet, ci de-un ochi pânditor ca de lup, iar voalul dantelei de fulg după șoaptele mele-ar putea măsura să-i ieie pe trup, că-i singura - foc și petală sărutului cu-otrăvi de orhidee. FETIȚA CU CHIBRITURI Prima dată a mers cu mine că
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
a cutremurat pământul, “cu de la sine putere”/inițiativă”, la Galați!)... De fapt, pentru că nu mai stau plăcile gliei adânci una peste alta, căci a fost găurit pământul, de sondele ucigașe și de călcătura bestială, de sauriene hrăpărețe, ori de mamuții, pânditori și ucigași, a geofonilor! Ca și în sudul Dobrogei... ...Apocalipsa a început. Năvălitorii Întunericului și-au suflecat mânecile și au început Seceratul- Cel-de-pe-Urmă. “Regii și împărații lumii” (dimpreună cu președinții și prim-miniștrii pitici și veninoși ai popoarelor!), servil-lingăi, le
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92932_a_94224]
-
ai niciunei puteri pământești! - și ei se exprimă prin huiduială și, cine știe peste câtă, multă-puțină, vreme - cu furca!) - toate aceste încălcări ale Legii Legilor (...din păcate, și ea, Legea Legilor - Constituția, fiind umană, deci păcătoasă și cu mari lacune pânditoare și pornite de diavol contra Luminii!) cui și când vor putea fi imputate? Și cine va fi pedepsit, și când, pentru aceste strigătoare la cer nelegiuiri și trădări de Patrie și de Neam? ...Țăranii de la Pungești nu știu, probabil răspunsul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92932_a_94224]
-
bate,/ Cineva părea că bate - bate-n ușa mea ușor./ E vreun trecător - gândit-am - și-a bătut întâmplător. Doar atât, un trecător. [ ... ] Și de-atunci, pe totdeauna, Corbul stă, și stă întruna,/ Sus, pe albul bust, deasupra ușii mele, pânditor,/ Ochii veșnic stau de pază, ochi de demon ce visează,/ Lampa își prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;/ Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor./ Niciodată - Nevermore! Am privit, da, și mi-am
VIZITAREA ORAŞULUI BALTIMORE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 555 din 08 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358041_a_359370]
-
a-i invidia prea mult, dar și fără a-i accepta. Din când în când își leapădă crusta incomodă de civilizație și se dezlănțuie în schimburi violente de invective și adevăruri crude, după care se regăsesc în vechea lor armonie pânditoare. Comicul verbal, de excelentă calitate, este în descendența lui I. L. Caragiale. K. nu caută însă efecte speciale rezultate din îmbinări sau deformări de cuvinte, el apelează la conversația comună, căreia îi relevă înțelesuri și virtuți neașteptate. Firescul, umorul, pretențiile personajelor
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăsneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. {EminescuOpI 174} Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher de grabă. - " Da ce vrei, mări Cătălin
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cioburi microscopice, vacarmul diurn răbufnind din nou, mareic, nițeluș mai acut și mai proaspăt, până pe terasă. Crezi că întârzie? ridică vocea Avocatul, cătând puțin curios, puțin îngrijorat, înspre tejgheua adumbrită a barului din fundul grădinii, unde se deslușea cocârjată, silueta pânditoare a birtașului. Nea Petrică-zapciul, pare că și-a pierdut de tot răbdarea cu noi. Și doar ți-am spus, de nu mai știu câte ori: lasă-l, naibii și pe el, să te bată la table! O singură dată pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și avansau în desimea foșnitoare, acaparantă și obscură a Parcului. Iluminatul public se diminua, scădea și fluctua imprevizibil, precum vântul în lan, creîndu-se meandre și efecte speciale pentru ochi, de genul unor oaze animate de întuneric, ca niște caracatițe amorfe pânditoare, cu un contur neregulat, afund și neliniștitor. Nevăzut, nedibuit, un cuc-de-noapte își curta perechea: Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Să trăiești și tu, și copiii tăi, răspunde Dănuț în gând, după datină, Micii Serenade, crucindu-se pripit, de trei ori, cu limba
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lume, momentul acesta liniștit de iulie îi apărea ca o sinteză a tuturor clipelor grele: frica de Achile, captivitățile diverse, în carnea lemnului ori în carnea Giuliei, iubirea spulberată, toate se adunaseră ca la comandă, încât morgoni cenușii, mototoliți și pânditori se adunaseră tiptil la fereastra sufrageriei. I-ar fi plăcut ca despărțirea de Andrei Ionescu, ultimul descendent al lui Ioniță, să fie ceva memorabil. Dar bineînțeles că trebuia să rămână în aceeași măsură și despărțirea Giuliei, chiar dacă ea nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și Nicu-Piele pipăiau locul. Stăpânul cu Florea trăseseră la hanul Oborului, să nu stea la vedere, că erau cunoscuți. Cel tânăr se uluise. Bani, gârlă. Numai hârtii de cinci sute și o mie, numărate de mâini lacome, fețe încordate și pânditoare, ochi cu priviri scormonitoare și mai ales o veselie iute stârnită. După ce dădură un ocol, bătrânul spuse: - Hai mai într-o parte, să nu s-arate vreun păgubaș! S-au tras către hanul de șiță, unde se înghesuia toată mulțimea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi, să le salte, să le „ardice”. Starea de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n sus” (ibidem). Starea de „Înfiorare” În care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i Îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]