19 matches
-
recluziune pentru femei, pentru toate categoriile de pedepse. În 1866 Mănăstirea Plătărești devine din nou închisoare pentru femei, regim pe care îl va avea până în 1924, cu o scurtă perioadă de întrerupere între 1915-1918. În cadrul său funcționa un atelier de pânzărie, țesătorie și cusături. În atelier lucrau între 80-100 de femei deținute. Atelierul putea procesa până la 10.000 de kilograme de bumbac pe an, realizând în totalitate pânza necesară pentru confecționarea lenjeriei și îmbrăcămintei utilizate în sistemul penitenciar. În plus, atelierul
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
ocupate. În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște. În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care putea lucra
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
în umbre: Deasupra vedea stele și dedesubtu-i stele..."; "Și cânt ... Din valuri iese câte o rază frântă" (Povestea magului ...) Și atuncea peste ape fața sfânt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pânzăriile-i de-azur..." (Memento mori) Tablourile sunt desenate cu un "creion de lumină", atenția nu este îndreptată spre detalii, ci spre panorame. Ochiul poetului e flămând de imagini, privirea trece razant, neostoită de-a surprinde cât mai mult. Predilecția pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
este același: Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lațuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul 306. Atmosfera însăși este aceeași: Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și, tremurând bolnavă, își răzima din cînd în când undele sclipitoare de țărmii adormiți 307. Comparând cele două atitudini, cea a tinereții și cea a erosului sublimat din Cezara, până într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! gândi, și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
companion de pat. Era un corp fin și dulce. El pipăi două glo [b ]uri cu mînile și nu se mai îndoi că e o femeie, {EminescuOpVII 246} AVATARII FARAONULUI TLA 2255 Sara... sara... sfânta și limpedea mare își întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea departată a cerului trece ca un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu - sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am făcut, zise el încet. Cu atât mai bine... cu atât mai bine... Coborî, se sui în trăsură, care ieși din curte și-ncepu să zboare pe stradele lungi, apoi ieși în câmp pe drumul de țară... Părea câmpia o pânzărie întinsă și verde presarată cu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam la două după miezul nopții... Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o rază de amor, intrând într-acea inimă, ar face să strălucească florile de {EminescuOpVII 257} metal în toată splendoarea și toată conștiința puterei lor... O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... în căldura arzătoare, ce acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce desparte oștile norilor, ce lustruiește oglinzile mărei eterne, el se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a doua oară, la export, dorind, așadar, să umple golurile de atîta vreme reclamate [...]? Cîtă crezare - și ce pondere în judecata estetică - să acorzi firului narativ ca atare [...] de vreme ce se simte copleșitor că primatul aparține fantazării ego-hipnotizante, răsucirilor psihanalitce și pînzăriei simbolice din registrul androgino-alchimic?" Și, cum acestea reprezintă doar cîteva din gîndurile simpaticului și savurosului nostru critic literar, vă invităm ca restul să le citiți singuri. Rafinatul Zeletin Cu o impresie plăcută și durabilă a rămas Cronicarul parcurgînd paginile revistei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9264_a_10589]
-
Uite, eu am observat, prin ani, că, de unde eram un in sațiabil al vederii, am ajuns un fanatic al auzului. Pe cât eram de absorbit în tinerețe de rotirea vizuală a vulturului pe culmi de munte, de negrul-verde uriaș al pădurii, pânzăria cascadelor, strălucirea macilor în câmpurile de grâu, arhitecturile mirifice ale flăcărilor în sobă, sticlirea vrăjitorească a ciupercilor otrăvitoare sub frunzișul umed, urmărirea norilor de sub umbra nucului, ori de lumina mierie alunecând durduliu, ca la Sadoveanu, pe „tăpșanele prăvălatice“, pe atât
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure și-n blânda lor cântare Dispar, ca sarcofage, insulele în mare, Din insulele sfinte străbat cântări ferice... Noroc și disperare îmi par unite-aice. Luntrea, un vis de aur, a mărei pânzărie Albastră, ca săgeata cea repede, -o sfâșie... Ș-acuma e aproape de stânci rebele, frânte, Cu poalele-necate în valuri tremurânde... Acum pe-o piatră seacă din luntre el coboară Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară Și-n două
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu o purta la școală, și trei canadiene lungi și pufoase, cu glugă. Dedesubt își ținea câteva dintre nenumăratele ei perechi de pantofi, desigur cei mai prețioși: minusculi, de piele lucioasă, unii cu mici aplicații metalice. Scoase tot și înșiră pânzăria peste edificiul insolit din mijlocul camerei, peste tot unde putea fi agățată. Renunță să mai târască și șifonierul, căci nu ar fi fost în stare, mai ales cu această infinită somnolență în oase. Totul era gata. Odaia arăta ca și cum ar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se vedeau la fund somnii și crăpcenii, trecea dincolo cu tot agarlîcul și întindea tarabă într-un vechi caic aurit, eșuat de multă vreme la mal. Lua ochii turcilor, sârbilor, arbănașilor, bulgarilor și câte vreunui bugecean rătăcit cu apele pânzăriilor grele și prețioase. Cumpărau de la el până și viniticii și solii frânci, care, slavă Domnului, aveau și ei mătăsurile lor brodate cu destul meșteșug. Se zice în familia noastră că pe acest strămoș l-ar fi tăiat însuși pașa de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cere botișor de împăcare. Cum să nu-i dea? Poate dânsa să refuze-o rugăciune, 130Spusă cu delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca să reziste? șade bine? Înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele. 135Cînd o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele Innocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adînc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane - 140În funduri visează a lumei icoane. Și unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe frunte, încît lor le rămîn, pe frunte, steme albe. Din lumea ceea solară, coboară mîndre împărătese, cu părul de aur și cu sandalele moi. Mai apar "duhuri cu suflet de mireazmă, dulci fantasme", purtînd pe corpurile lor diafane lungi pînzării ușoare, ce scînteie în umbră. Altă dată, zîna Dochia, "cu picioarele-i de omăt", trece ușoară, pe un pod, țesut de păianjeni de smarald. Ea cheamă o pasăre măiastră, cu pene de păun, la a cărei cîntare lumea rîde de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]