189 matches
-
închisă" (Înserare). Declarîndu-se a se afla ancorat "în golful solitudinii", poetul nostru captează o senzualitate fantomatică, redusă la simboluri florale și osteologice: "doar pentru tine mai culeg trandafiri/ doar pentru tine// vechile mele iubiri sunt azi/ inițiale amestecate în-tr-un osuar părăginit/ tu rămîi pînă la sfîrșitul sfîrșitului/ nobila mea suferință" (Pînă la sfîrșitul sfîrșitului). Pe de altă parte, dezamăgirea care e un laitmotiv al discursului său actual produce adesea o reducție a acestuia. Cuvintele par a se contrage, a seca drept
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
ori pur și simplu pentru că se plictisea singură. - Așa că poartă-te bine cu Susana sau o să ai de-a face cu noi - mai zise Finito, deschizînd grilajul și lăsîndu-mă să trec. Acu' poți să intri, piciule! În timp ce înaintam în grădina părăginită unde tufele de leandri lîncezeau la umbra salciei iar irișii putrezeau prin colțuri jilave în lipsa soarelui, mă întrebam cum de izbutiseră înfometații charnegos să capete strania autoritate de a sta de vorbă cu ofticoasa. Și m-am gîndit iar că
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
nici nu ne bagă în seamă), instalată la o masă, împletește cu andrelele o căciuliță din lînă bleumarin. Încerc să încropesc cu ea o conversație, răspunde rar, monosilabic ( apatie?), lucrează în continuare, atentă să nu sară ochiuri". Totul pare părăsit, părăginit, stigmatizat de ruină: "Atelierul e situat într-o clădire interbelică, neîngrijită, cu tencuiala jupuită, proprietate a statului, firește". Ori vidat: "Drum pînă la «Cartea Românească». Pustiu în Editură". Redacția venerabilului mensual Viața Românească se prezintă "înghesuită toată într-o încăpere
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
că acolo, și nu altundeva, se găseau adevăratele ramificații ale destinului, sistemul său venos final. Odată ajuns în acel ținut, el devenea imens, iar lumea se vedea ca privită din altă lume. Ciuliniș și mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am auzit o voce lăuntrică voind să mă înfricoșeze. "O să te omoare aici... Au cuțite de oțel făcute din oțelul șinelor moarte și din cauza asta sînt cumplite". Diogene mi-a spus trecînd pe acolo: - Bună seara... Da, eu sînt... Așa
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
Vederea aceea îi făcea plăcere. Sau frică. Nimeni nu știa care e granița dintre ele, nimeni nu aducea ochiul până în apropierea ei să pătrundă în mijlocul cărnii, a fibrelor ce alcătuiau țesătura ei misterioasă. Din zilele vechi veneau colinde cu vorbele părăginite, roase de uitare, Trei Magi bărboși, cu toiege din femur de capră și sumane mițoase. Ei soseau din pustiul în care tocmai plecaseră asinul și părinții fără prihană. Vin, vor veni și iarna vor trece spre sud cu dorințe cu
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
chiar în mijlocul drumului. Pietrele smulse grosolan zăceau într-o stivă acoperită de noroi și murdărie de-a lungul gropii. Trotuarul, reparat de nevoie, dădea într-o piață, un triunghi neregulat format din bifurcarea aleii, mărginită de ziduri și garduri. Casele părăginite se ațineau în umbra subțire a copacilor bolnavi, ale căror crengi așezau pe ele contururi mai moi și frunzele palide aruncau pete livide peste verdele rărit. Portaluri orientale clasice, coloane, ornament din stuc, se înghesuiau între tufișuri și cotețe; purtând
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
de la București e că, până la granița românească, ungurii vin pe drumuri impecabile, trecând prin localități îngrijite, curate și civilizate. Abia ultimii kilometri, cei de după Borș, Vărșand sau Nădlac, aduc nenorocirea: gropi neastupate cu anii, prăfăraie ca după explozia katiușelor, case părăginite, oameni ce nu par să fi cunoscut cam de multișor rușinea săpunului și-a dezodorizantului. Adică un imobilism de stepă ce face puțin agreabilă orice adăstare în acel spațiu. Sunt realități care la București nu par să preocupe pe nimeni
Convalescența cu damf de paralizie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12769_a_14094]
-
vis de neuitat direct În moarte. 802. O pleoapă de reverie peste o geană de lumină a Cuvântului Întrupat de Dumnezeu. Asta ești tu. 803. Nimeni nu poate fi mai presus de Dumnezeul din el Însuși. 804. Simțurile sunt poarta părăginită a visului vieții. 805. Te ador Înger al frumuseții cu nume de Moarte care dai Întreaga strălucire vieții. 806. Nicăieri nu-ți vei găsi liniștea decât În moarte fiindcă esența vieții constă În propria ei neliniște. 807. Care val nu
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
prea mare și puternică pentru a nu i te supune, măcinată de violență, rasism și Încercarea de a supraviețui. Pe acest fundal se derulează scene tipice din cadrul familial și În opoziție cu casa părinților se Întinde fosta casă a bunicilor, părăginită, precum și drumul către aceasta - spații ale unei anumițe libertăți interioare, În care se consumă și prima experiență a iubirii cu tânăra „paki”, străina care stârnește dezgustul tuturor celorlalți. Drama tânărului Danny Începe odată cu moartea bunicii Agnes, eveniment care Îl determină
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
pus deoparte." Îndepărtate irizații blagiene și romantice, poate puțin neoclasicism, se simt și nu prea. E mai curând o îndepărtată nostalgie metafizică, cu dimensiuni montane sau marine. Imaginile sunt atât de elegant stilizate, încât capătă ceva clasic: Când prin grădini părăginite e prezis Aprilie, / Ridici o frunză, se sfărâmă - îți lasă în palmă frig timpuriu, merele putrede-n crengi, păianjeni. Raza se-năbușă de fum, făptura ta se dezmorțește risipind pe jos / furnici uscate - și te soarbe blând pământul veșnic lăsând
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14248_a_15573]
-
așezat între dealuri. Pe culmea dealului de apus se săpaseră tranșee de apărare. Locuitorii, cei mai mulți, plecaseră în refugiu. Cei rămași roboteau pentru armată. Dimineața, după ce-și încălzea mai întîi vatra lui, cîte un moșneag era văzut intrînd în gospodăria părăginită a vecinului, luînd vreascuri din grămadă și încingînd focul în casa pustie. Toate coșurile fumegau. Cînd se întorceau din linia întîi, la orice bordei s-ar fi oprit ostașii găseau cald și o mînă de paie așternută pe jos. Cădeau
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
NY, în cadrul unui seminar pe tema non-interventiei statului în piață (libertarians). Take a look: http://www.mineyourownbusiness.org/ Dragoș, în cele câteva rânduri scrise de Ghitza 777, poți citi, unde duce așa-zisa respactare a legii în Țara asta minunată, părăginita mai ales moral. Să accepți decizii ce au în spate interese distrugătoare la propriu, pune desigur sub semnul întrebării onestitatea, oricâte semnaturi-basesciene ar legaliză acea acțiune. Așa fiind, cuvintele rămân întregi, iar sentimentul este unul de dezamăgire. De la distanță, “mai
Roşia Montană by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82654_a_83979]
-
dat seama că, dacă ar fi dispărut atunci de lîngă mine, toate străzile Orșovei ar fi recăpătat aerul banal și mohorît al unui caldarîm de piatră pe care m-aș fi plimbat plictisit ore întregi, în timp ce casele acelea, mohorîte și părăginite, și-ar fi arătat fațadele stinghere ale unor edificii către care privirile mele nu s-ar fi îndreptat niciodată. Abia atunci mi-am dat seama că Orșova părea un oraș cu clădiri părăsite, și tot atunci am realizat că orice
Iubita mea, iubita mea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/11328_a_12653]
-
agale către rai Ce va vedea la capăt orbul? Ce dar primi-va cel lipsit? E-atâta aer și e veșnic... Parcă nicicând n-am respirat. Epifanie Cine putea să se aștepte Ca Fiul Domnului să afle în mintea mea părăginită Sălașu-n care să se nască? Bârnele gândurilor rupte Se-adună albe în coloane, prin geamul tulbure lumina Se despletește ca-n vitralii. Acoperișul de colibă Se-nalță-n turle, se subție, Podeaua mică, netezită Se-ntinde-n lung și-n
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/11932_a_13257]
-
nemiloasă). Uneori, iarna e apocaliptică, alteori e iarna pustie. Cu toate acestea, poetul o vede precum o rochie de mireasă, îmbrăcată în zăpezi. Poetul e legat și de tradiții, de „Colindătorii” - ce „Au pornit să bată-n poarta de vacuri părăginită / Creatori de lume nouă, înfrățiți prin rugăciune / Se închină la icoane cu credința-ntr-o minune” (Colindătorii). Nu e o noutate că poetul este un căutător, prin excelență: „Caut, caut în zadar sentimente de iubire / Când la porțile ce bat
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
de piatră/ la care tot adaug/ și pe care o tot iau de după umeri/ în zilele și nopțile turtite/ când nu mai crește nimic"; "nu mă modific profund/ la profund a-nchis// pe întuneric gurile noastre inspirau aerul unui cimitir părăginit/ ne afundam în lâncezeală cu membrele amorțite// mă trezeam cu creierii ca pereții scorojiți/ dup-o cană de apă/ prinzând toarta cu mușchii încordați/ ducând cana la gură ca printr-o nișă/ prin care o cană nu ar încăpea/ știam
Lucruri personale by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10290_a_11615]
-
Sorin Lavric Dacă destinul unei comunități se măsoară după starea bisericii și după înfățișarea cimitirului ei, atunci după cît de părăginită e prima și după cît de căzut în ruină este al doilea îți poți da seama de scăpătarea unui neam. În schimb, dacă lucrurile se petrec invers, comunitatea progresînd și enoriașii înmulțindu-se proporțional, s-ar putea crede că înflorirea
De la biserica la cimitir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10121_a_11446]
-
găsit tuburi romane de aducțiune a apei, cu un diametru de 80 de centimetri. Un asemenea tub a servit și de coș la soba de gătit din bucătăria aceluiași țăran. De o parte și de alta a drumului, multe case părăginite, părăsite. Cândva, dincolo de zidurile lor s-au născut, s-au bucurat, au suferit și au murit oameni. Ceva mai mult de cincizeci de case în întreg satul. Localitate de bătrâni. Tinerii mai vin arareori. Suprimarea mineritului în zonă i-a
Agenda2004-35-04-b () [Corola-journal/Journalistic/282804_a_284133]
-
Piața Unirii l Renovare edilitară Domnul prefect Ovidiu Drăgănescu a lansat o provocare agenților economici importanți din Timișoara: susținerea financiară a renovării fațadelor clădirilor din Piața Unirii. Apreciind că valoarea istorică și arhitecturală a imobilelor respective este depreciată de aspectul părăginit al zidăriei exterioare, iar proprietarii sau locatarii nu dispun de fonduri suficiente, domnul prefect a solicitat sprijin unor firme care pot sponsoriza acest demers. Reabilitarea fațadelor se va face cu respectarea autorizațiilor de construcție și cu sprijinul arhitecților pentru a
Agenda2005-06-05-general 1 () [Corola-journal/Journalistic/283359_a_284688]
-
nu-i nimic, nu mă agit și nimeni nu observă că sunt altfel. Nu vorbesc în numele unui anume grup ori trib, deci nu sunt NECESAR, cum mi-a spus odată un prieten de la BBC. Sunt deci o clădire pe jumătate părăginită, pe după cotul râului. M-am resemnat cu acest statut. Cred că problema cu noi, autorii Desperado, cum le zici, e că suntem prea diverși pentru acest moment în timp. Trăiesc cu speranța că peisajul pe care-l alcătuim noi o să
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
natura își recucerește drepturile. Fără a insista asupra vechii grădini cu strictețea ei, Eminescu descrie grădini căzute în paragină, cum ar fi parcul palatului în care ajunge falsul "marquis" Alvarez din șAvatarii faraonului Tlàț: "Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu murii ei risipiți, cu copacii uscați, pe a căror tulpină creșteau generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc ca
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
unde pe ruinele copacilor vechi și putrezi cresc cei noi și tineri... Trăsura intră în curtea plină de ierbărie și de huci sălbăticit..." (Eminescu 1982, p.228) în Cezara, cele două mânăstiri pomenite la începutul și sfârșitul nuvelei au curți părăginite - cadru destul de potrivit cu "sălbăticirea" din punct de vedere social a Cezarei și a lui Ieronim (încălcarea normelor impuse din afară, prin refuzul Cezarei de a se mărita cu bărbatul ales de tatăl ei, prin duelul lui Ieronim, interzis de lege
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
și investiția pentru imagine, atît de apropiate preocupărilor de acasă ale călătorului. Vizitînd, de pildă, "un uriaș complex muzeal, dotat cu de toate", muzeograful Iașului nu-și poate reprima amărăciunea gîndindu-se acasă: "Mă gîndesc la bietele noastre muzee, atît de părăginite (deși dețin valori inconfundabile, pilduitoare pentru identitatea noastră), atît de ignorate de autorități. Ce turism cultural s-ar putea face și la noi, ce beneficii ne-ar putea aduce (imagine, finanțe, prietenii...)!" Și, tot astfel, constatînd "risipă de energie electrică
O experiență culturală by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16536_a_17861]
-
și închide ochii. La un moment dat, observ că, subit, a adormit, respiră sacadat, ca și motanul său negru, care, de altfel, dormitase mai tot timpul de când venisem. Mă uit la cele două făpturi: un om teribil de neajutorat, abandonat, părăginit, un om din care s-a scurs aproape toată viața ca apa dintr-un burduf spart și un motan negru ghinionist, căci și el e mult prea bătrân și are un stăpân atât de neputincios. Îmi aduc aminte de transumanismul
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
care a fost salvată de HHC de la evacuarea din imobil pe motiv de neplată a întreținerii). Unul dintre cazuri se află într-un loc extrem de pitoresc: Poiana Negustorilor. E chiar o poiană cu case mici de lut, foarte sărace și părăginite, dar ultramăturate și văruite cu grijă și pe dinafară, și pe dinăuntru. De regulă în bleu și verde, dar am văzut și una roz. Străzile (dacă se pot numi așa cărăruile care șerpuiesc printre bordeie) sunt pline-pline-pline de copii. Sunt
Oare s-a supăra mama voastră dacă-i zic “mamă”? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20293_a_21618]