238 matches
-
tradițional, adevăr. Iar înțelesul "sintetic" al acestuia este, de asemenea, evident. Înainte de a formula ca atare această regulă, mai trebuie luat seama asupra unui sens care s-a ivit deja și care privește cele două specii ale cunoașterii, veritabilă și părelnică: acestea se definesc, se pare, nu doar prin forma cunoștințelor, fapt semnificativ în orizontul logicii-organon, ci și prin "obiectul" lor, fapt semnificativ într-un topos "trans-logic" (fără să fie "paralogic", opus logicului, sau nonjudicativ în sens propriu). A ține seama
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de "principiu al principiilor", pentru că ea deține poziția de element originar în orice construcție logică, în măsura în care aceasta se împlinește, căpătând sensul de cunoaștere. Originaritatea sa este, se-nțelege, mai puternică decât cea a diferenței dintre cunoașterea veritabilă și cea părelnică, evidențiată mai sus; nu însă și decât "obiectul" acestora "faptul" la care un enunț se referă -, motiv pentru care această diferență capătă sensul de ipostază a schemei formale a relației de corespondență. De asemenea, poziția originară a corespondenței în orizont
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutive pentru analitică și dialectică, apoi, mai departe, pentru orice tip de discurs, adică pentru orice gând, rostire, făptuire. Și tot în acesta avem și motivul pentru care relația de corespondență este constitutivă și diferenței dintre cunoștința veritabilă și cea părelnică. Din cele susținute aici, decurge faptul că ambele aspecte ale judecății formal și alethic nu doar structurează interior judecata, ci o și expun "logic"; e drept, fiecare dintr-un anumit unghi. Adevărul este, în esența sa, corespondență și el este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a dat mărturie pentru aceasta. Ea este liberă și față de celelalte fapte logice scoase la iveală în demersul nostru, anume față de diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic, apoi, într-un anumit fel, de diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea părelnică. În plus, relația de corespondență, atâta vreme cât este luată ca adevăr, iar acesta este luat prin sine, socotit ca o ideea simplă, trece în plan secund față de adevărul însuși; iar acesta, mai departe, pare a fi, paradoxal, ceva unitar, fără sciziune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adâncă însă decât cele de până acum, pentru că ea angajează însăși natura opușilor. De asemenea, legătura împlinită dintre aceste două instanțe, legătură ce dă unitatea unei cunoștințe, constituie atributul cunoașterii veritabile; căci ea, de fapt, împlinește corespondența. În cazul cunoașterii părelnice, forma logică și obiectul ei nu stabilesc corespondența, chiar dacă un subiect al cunoașterii "crede" că ea are loc. Ambele situații constituie conținutul definițiilor construite de Aristotel pentru enunțul adevărat și pentru cel fals: A enunța că ceea ce este nu este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discipline "logice" sunt, în Organon, toposuri regulative care constituie (intră în constituția), într-un sens prescriptiv, discursul de orice tip. 3.1.1.8. Sensuri non-judicative ale unei meontologii aristotelice Obiectele celor două specii ale cunoașterii, cea veritabilă și cea părelnică, despre care am vorbit mai devreme, nu coincid în privința naturii lor, a originii și semnificațiilor pe care le poartă prin însăși prelucrarea lor cognitivă, cel puțin în filosofia anterioară, la care se raportează Aristotel, care constituie tradiția de cunoaștere a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lor cognitivă, cel puțin în filosofia anterioară, la care se raportează Aristotel, care constituie tradiția de cunoaștere a momentului său cultural și filosofic. Dintr-o perspectivă eleată, de exemplu, cunoașterea veritabilă nu poate avea drept obiect decât ceea-ce-este, în vreme ce cunoașterea părelnică are drept obiect ceea-ce-nu-este, adică opusul celui dintâi obiect. Astfel de așezări ale relațiilor dintre formele de cunoaștere și obiectele corespunzătoare sunt teoretizate înaintea lui Aristotel, nu doar de către Parmenide, ci și de Heraclit, Socrate, Platon, printre alții. Aristotel însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din cele spuse mai sus nu este propriu-zis ceva aparte față de judecată, pentru că el doar multiplică principiul formal al acesteia, relația S P. De fapt, operația de scoatere la iveală a diferenței cu semnificație judicativ-constitutivă, dintre cunoașterea veritabilă și cea părelnică, precum și a diferenței cu semnificație originar non-judicativă, dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este, ne-a arătat și altceva, în afara faptului că raționamentul este o multiplicare a structurii judicative originare S P. Operarea acestor diferențe a constituit o încercare de refacere a reducției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Regulamentul de bloc, același joc de planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
o mare coerență, fie că e simpatia ce simte pulsul vieții deopotrivă în lucrurile cele mai mărunte ca și în cele mai mari există posibilitatea unui zîmbet sau a unui rîs în fața a tot ce apare, cu adevărat sau doar părelnic, ca o contradicție față de ceea ce ne umple sufletul. Contradicțiile vieții, dizarmoniile, deziluziile ți grijile ei se evaporă în fața bazei și a fundalului ce determină efectul diverselor trăiri. Este esențial, pentru acea formă a rîsului pe care o are caracterul humorului
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
tristețile celor din jur. E o însingurare ce retează multe punți. O cale de comunicare rămâne totuși, și aceea este creația. Teatrul, pentru actorul Damian, modelarea pietrei, pentru sculptorița Simina, se conturează ca un tărâm izbăvitor. Însă e o izbăvire părelnică, de fapt, sorgintea unei damnațiuni fără apel. Dacă nu se pot „vindeca” de singurătate, acestor bărbați și acestor femei cu intimitatea confiscată nu le este hărăzită nici mângâierea unei „singurătăți în doi”. Încercarea lui Damian de a se smulge prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
énigmes qui trépassent. Es-tu oiseau ? Ou cloche portée dans le monde ? On dirait une coupe sans anses, un être nu, chanson dorée survolant leș angoisses que nous donnent leș énigmes disparues. Dăinuind în tenebre că în povești, cu fluier părelnic de vânt cânți celor ce somnul și-l beau din macii negri de sub pământ. Existante dans leș ténèbres comme dans leș contes, d'une imaginaire flûte à vent tu joues pour ceux qui boivent leur sommeil des pavots noirs, sous
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
valeur la poéticité du texte : le syntagme " lăcrimându-și [...] geometria " est traduit par " en pleurant [...] să géométrie " ; l'épithète " înaltă " (littéralement : " haute ") est interprétée comme " infinie ". Leș métaphores du poème de départ șont soumises également au travail d'interprétation : " fluier părelnic de vânt " est traduit par " la flûte irréelle des airs ", tandis que " văzduhul boltitelor tale amiezi " devient en langue cible " l'air de țes midis envoûtés ". L'ajout sémantique auquel recourt le traducteur pour recréer la rime n'arrive pas
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]