255 matches
-
erogene ale imaginii. Combinînd, așadar, aspirația spre austeritate și sinteză a propriei formații, cu locvacitatea, în același timp ingenuă și rafinată, a lui Bernea și Ciubotaru, pictorița și-a trădat slăbiciunile, dar și-a demonstrat și forța proprie de exprimare. Panteismul lui Bernea dintr-un segment important al peisagisticii sale, transparențele caligrafice din acuarelele romane, avalanșele nabiste ale culorii și toată acea dezinvoltură indescriptibilă atît de specifică, alături de grafismul și arhitecturile ovoidale din repertoriul lui Ciubotaru, înscenări abile pentru a-și
Discursul despre sine by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15543_a_16868]
-
ale unui panism care trăiește jubilația contactului cu o natură purificatoare în sine, la un nivel senzorial sieși suficient. Creștinarea nu anulează această deschidere generos-elementară a ființei, această aviditate față de concretul aspirat prin toți porii, ci o pune sub semnul panteismului. Lumea fizică și lumea spirituală nu se despart dramatic, ci conviețuiesc în perspectiva unei consubstanțieri de factură monistă. Prezent în chiar substanța lirică aderentă la cosmos, celebratoare a acestuia (sublimul poetic n-ar fi decît o "schemă" a sacrului, afirmă
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
vitraliile lui Wispianski de la domul franciscanilor." (Kosciol Mariacki). Un extaz prețios, o beatitudine luxoasă îl conduc pe Adrian Popescu la o considerare a materiei în răspăr cu frugalitatea pietății, cu austerul comportament prescris îndeobște bunului creștin, însă compatibile cu un panteism degajat de dogmele dumnezeului personalizat al doctrinei teiste. E darul euforizant al unei Providențe ce-și asumă delectarea culturală a Formei. Al unei Providențe defel interdictive, ci evoluate întru toleranță literară pînă la exercițiul parnasian: "În lacul verzui crengi și
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
însă îndatorat a apela la un sistem de reprezentări, id est la o fenomenologie lirică. Dumnezeu e invizibil, după cum proclamă Biblia: "Fața Mea nu vei putea s-o vezi". Spre a o face totuși vizibilă, artistul adoptă acea perspectivă numită panteism, care-l identifică pe Dumnezeu cu natura (Spinoza: Deus sive Natura), deci cu o forță impersonală, prezentă pretutindeni în univers și în noi. E o recunoaștere a unui Dumnezeu imanent lumii, iar nu transcendent. Credință heterodoxă, desigur, dar propice poeziei
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
dumnezeiești neconfundate, se găsesc în cartea lui Georg Koepgen, Die Gnosis des Christentums, 3 Auflage, Spee-Verlag, Trier, 1979, p. 70. El vede mistica creștină adevărată, curat păstrată numai la părinții răsăriteni, în vreme ce în Occident consideră că a fost afectată de panteism. El zice: «Mistica apuseană este, sub influența lui Plotin, monoteistă în sensul îngust la cuvântului. Ea vede Treimea, dar numai ca unitatea persoanelor în dumnezeire. Chiar mistica noastră modernă in legătură cu Hristos vorbește, precum se știe, aproape numai despre
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
scăpat protestanții și romano-catolicii<footnote † Antonie Plămădeală, Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă, Sibiu, 1983, p. 253. footnote>. Fără această distincție (între ființa divină și energiile divine necreate) nu poate fi înțeles raportul omului cu Dumnezeu fără a cădea în panteism sau fără a-L despărți pe om de Dumnezeu printr-o prăpastie de netrecut, omul și Dumnezeu rămânând două existențe paralele și independente care nu se întâlnesc niciodată. Dacă am putea la un moment dat să participăm într-o oarecare
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. III, Edit. Harisma, București, 1994, p. 347. footnote>. Distincția esență-energii nu va distruge simplitatea divină, ci va fi un mod de a ține în echilibru transcendența și imanența lui Dumnezeu, excluzând panteismul și susținând în același timp realitatea directă a comuniunii personale cu Dumnezeu<footnote C. Jones, S. Wainwright, E. Yaruold, Study of Spirituality, University Press, Cambridge, 1986, p. 251. footnote>. Esențialul disputei isihaste s-a purtat în jurul naturii luminii pe care
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
viața intelectuală și viața supranaturală - și e adăugată viața animală (după cădere). Aceasta explică cum grecii pot zice că omul e bun prin natură, fără să fie chestiunea de naturalism, că e unit prin fire cu Dumnezeu, fără să fie panteism, cum bine a remarcat M. Lot. Borodine”<footnote Jean Daniélou, „Initiation à la mystique sacramentaire de l'Orient”, în: Revue des sciences philosophiques et théologiques, 1943, p. 666, nota 1. footnote>. Sfântul Grigorie de Nyssa, analizând in extenso problema chipului
Botezul în lumina învăȚăturii Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/131_a_162]
-
două zeci de substantive, noțiuni- abstracte: Să mă bucur / de clipa aceasta / ca de o viață veșnică / să învăț / tehnica acestei bucurii / alchimia aceasta / care preschimbă / o mlaștină / într-o pajiște verde." (alchimie). Alteori o senzație de pace cosmică însoțește panteismul sau simpla contemplare a naturii: "Să fiu aici/ liniștită/ ca acest copac/ încremenit/ sub soarele verii/ să mă amețesc încet, încet/ bând seva groasă/ care-mi vine/ prin rădăcini/ de negru și verde veșmânt." Temele pe care le-aș numi
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14248_a_15573]
-
și la mari înaintași precum Blaga sau Pillat, ultimul constituind în speță o paradigmă și prin deschiderea să de "turist liric" (categorie reprezentată în spațiul francez de Valéry Larbaud, Blaise Cendrars etc.). Că atitudine ideatica avem a face cu un panteism ("pretutindeni călcam în euharistie", ar putea exclama poetul nostru, precum autorul Laudei somnului), iar ca atitudine morală cu o toleranță, cu o larg comprehensiva poziție, dispusă a interpreta pînă și "damnarea" poetului (iubirea pentru contingent) că pe o specie de
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
în furioasele glorii/ ale inimii mele/ de peste abis./ Trîmbițe! Cîntec!/ Spargeri de spații!/ M-ating cu/ primele iradieri!/ Porți! conectații la transa/ arhangheli unind/ turnul tunînd/ al aortei din cer!" (Mă desprind). Ceea ce putea părea, sub semnul lui Spinoza, un panteism, se vădește a fi o extensie spectaculară a eului poetic care se înveșmîntă-n peisaj și în văzduh, în simbol și în duh, nesățios de slava ce și-a instaurat-o, copie a slavei divine: "Ca să văd acești pruni înfloriți/ fiecare
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
Tagore, a frumuseții cu înțelepciunea speculativă: "ce frumoasă este/ floarea/ pe care o privesc// roșul ei este sîngele/ este filosofia" (Filosofia). A treia față a raportului poetei cu universul o reprezintă ipoteza franciscană, a laudei închinate Creației, în temeiul unui panteism vibrant. E la mijloc o senzualitate panteistă, o euforie purificatoare, înălțătoare a contactului cu ambianța fizică a lumii, a trăirii în lume, care trăire, în pofida discordanțelor ei, se configurează într-un gest liturgic, într-un semn al pietății recunoscătoare: "Bucură
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
1935 (deci în același an), eseul Frumosul românesc, unde relevă amprenta unui "stil al pământului ca un sigiliu al creației" de oriunde, stil răsfrânt diferențiat - după cum arată autorul - în Divina comedie, Antigona sau Miorița. Un fond tracic se perpetuează în panteismul poeziei noastre populare și în sentimentul cosmic al destinului. Melancolia eminesciană a intrat în rezonanță cu "lumea în eternă unduire". Specificul frumosului românesc se exprimă în "ideea unduirii", imprimată într-o "viziune dionysiacă a lumii". Aceasta e, în mare, articulația
Dan Botta și Lucian Blaga - idei în litigiu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11931_a_13256]
-
la Universitatea din București, în toamna anului 1919. La experiența mistică s-a referit în cursul de filozofia religiei din 1924-1925 (Fenomenologia actului religiosă. Din nefericire cursurile de filozofia religiei din anii 1920- 1921 (Soluții filosofice la problema Dumnezeirii: teism, panteism, deism, ateism), 1923-1924 (Metafizică și religie), 1927-1928 (Filosofia protestantismului) și 1928-1929 (Filosofia catolicismului) nu au fost stenografiate. Dar acestea erau tot atâtea ocazii de a preciza natura faptului mistic. În fine, despre magie ca o cale de cunoaștere vorbise cu
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
magiei. „Viața de sfânt înfățișează deci întru atât o primejdie, întrucât ea se poate calca, se poate grefa pe o atitudine magică, adică pe o atitudine prin care noi credem că participăm noi înșine, într-un oarecare fel, la divinitate.“ Panteismul, teozofia și ocultismul cultivă această atitudine. De aceea se referă aici la alchimie: pentru a o distinge de magie. Alchimia aparține fără îndoială ocultismului, dar este o „operație mistică“ a acestuia. Alchimia e o terapeutică, în timp ce magia e o tehnică
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
viziunii, forța intelectivă a acestei viziuni: învingerea morții de către sublimitatea iubirii de dincolo, din postviață totul ne înalță emoțional, spiritual deasupra stihiei negative, Albia modelatoare a liricii lui Rabindranath Tagore a fost diada din viziunea Indiei pe de o parte panteismul, ideea că totul este în Unul, iar pe de altă parte, kama, iubirea care asigură monada universală. Exaltarea bucuriei cuprinde, pe de o parte, privilegiul de a fi fost trimis oaspete ale acestei existențe sub diversele ei aspecte, de la frumusețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întreaga natură, începând cu "gura de rai" de pe plaiul pământesc și sfârșind cu munții mari și cerul astrelor. Iar vorbind de indieni, trebuie reliefată viața lui Rabindranath Tagore, care reprezintă un model paradigmatic de trăire filozofică și poetică în spiritul panteismului hindus, unificarea universală având loc sub semnul iubirii. * La moderni, Nietzsche, a îmbinat, asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a fost odată phoenixul, este oaspetele casei tale Tu ești phoenix și munte. ...Veșnic te cufunzi în tine și îți iei zborul dincolo de tine. Tu ești profunzimea tuturor crestelor. De Spinoza îl apropie cuvântul primordial al acestuia: Deus sive Natura panteismul în sensul confundării lui Dumnezeu cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dig) a ajuns repede, în secolul al XVII-lea, cel mai important oraș industrial al Europei, care a dat celebra bursă de diamante, printre altele născându-se în el și un filosof de mărimea lui Spinoza, acest Descartes iudeu, autorul Panteismului Deus sine natura, exilat din sinagoga coreligionarilor săi. Spinoza a pățit ce au pățit toți cugetătorii creștini de mai înainte, victime ale Inchiziției creștine, ca Giordano Bruno sau Gallileo Gallilei cu vestitul său E pur si muove. Și tot au
Amsterdam, Spinoza, Centrul Mondial al doctrinelor nonconformiste by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9919_a_11244]
-
preasfințitul Antonie (Blum) și în opera lui Dostoievski; Prezența lui Dumnezeu în interpretarea lui Dostoievski și Nabokov; Dionisismul creștin și personalismul lui Dostoievski. Atunci cînd sunt punctuale, asemenea demersuri se dovedesc binevenite, de multe ori se uită însă că, dacă panteismul lui Zosima este într-adevăr creștin, autorul romanului înclină, adesea, spre Dmitri Karamazov, un dionisiac fără margini. Dostoievski a fost, bineînțeles, un creștin ortodox, dar el căuta o credință adevărată, oscila chiar, într-un timp, între credință și necredință, creînd
Simpozion internațional 500 de ani de atestare a familiei Dostoievski by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/9574_a_10899]
-
În anul de rație '60, ajuns între timp redactor șef la "Viața Românească" (alt supliciu), putea să-i reintroducă în literatură pe Vinea, pe Negoițescu, pe Philippide... De la omoruri la onoruri. De Blaga n-avea chef. Blaga rămăsese la "misticism/ panteism". Și cine crezi că făcea sumarul Tratatului de istorie literară? Călinescu? Nu. Crohmălniceanu îl făcea. Călinescu nu era decît un "histrion", "un saltimbanc burtos". Așa îl prezintă în Amintiri deghizate, chiar dacă tocmai "Lumea" lui Călinescu îl lansase în critică, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
scurtat din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice în comunitățile creștine constituie o nouă mărturie în favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian în contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos, epistrophe - este reluat de Pseudo-Dionisie și se înverșunează împotriva traducerii termenului proodos prin „emanație”. În opinia sa, „emanație” presupune obligatoriu o metafizică panteistă și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dumnezeu 207. În realitate, Stăniloae oferă o descriere perfect normală a sistemului dionisian, având pretenții de originalitate. Pentru că funcționarea triadei lui Proclus nu poate fi înțeleasă în alt fel decât așa cum este prezentată aici de către teologul român și nu admite panteismul. Motivele pentru care Stăniloae apără, împotriva tuturor evidențelor, autenticitatea corpusului areopagit ne scapă. Dar mesajul este limpede: nici o jignire nu trebuie adusă Tradiției! Trebuie ca Dionisie să rămână ceea ce a fost vreme de secole, adică un autor pe care Tradiția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
210 Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext pentru a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul fiind socotit responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma în 1955, criticând fără rezerve poziția tolerantă a lui Henri Crouzel și Manlio Simonetti
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]