56 matches
-
se așteaptă permanent la ostilitate, ridiculizare și trădare din partea celorlalți, paranoicul ajunge ușor să sufere de mania persecuției. Paranoicul este influențat de delir, pot apărea halucinații auditive sau vizuale, dar nu atât de frecvent ca în cazul schizofreniei sau al parafreniei. Individul are o gândire normală, iar brusc îi apar idei preconcepute cum că ar fi urmărit, înșelat, nedreptățit. De asemenea, persoanele normale pot avea aceste suspiciuni, însă diferența este că în cazul paranoicilor, aceste îndoieli au o durată de cel
Paranoia () [Corola-website/Science/317433_a_318762]
-
sfârșitul lumii, comploturi misterioase etc. Asemenea idei pot fi exprimate într-o formă structurată, uneori inducând în eroare anturajul, sau dimpotrivă într-o formă haotică. Totul depinde de forma bolii mintale în care acestea se încadrează (schizofrenie, paranoia, bufeuri delirante, parafrenie). Mecanismele care stau la baza acestor idei delirante sunt ele însăși diverse-intuițiile false și convingerile eronate, halucinațiile vizuale, auditive, cenestezice sau interpretările delirante, ce sunt erori de judecată având ca plecare fapte reale, dar care nu sunt corijate prin critică
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
conținutului delirant, și că principalul defect rezidă în modul de judecare. Personalitatea este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox), se dezvoltă mai târziu și mai încet decât aceasta, se
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
aceasta, se caracterizează printr-o "dezvoltare mult mai ușoară a tulburărilor emoționale și voliționale", "armonia internă a vieții psihice" fiind mult mai puțin afectată sau limitându-se doar la anumite facultăți intelectuale (1919: 285). Se observă că pacienții suferind de parafrenie își păstrează, într-o mai mare măsură decât schizofrenicii, comportamentul în limitele normalului, voința lor este mai puțin afectată, la fel și capacitatea lor de comunicare cu alții. ,,Demența paranoidă gravă" (Dementia paranoides gravis) apare mai timpuriu, seamănă inițial cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
rămâne "un delir, în general de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit tip de afectivitate, de comportament sau de gândire, esențial pentru boală - deosebind-o de psihozele afective ori de schizofrenii. Alături de "starea paranoidă involutivă" (numită și "parafrenia involutivă"), clasa cuprinde și paranoia, despre care se spune că este "o stare extrem de rară", caracterizată "prin dezvoltarea graduală a unui sistem paranoic, complex și elaborat, de regulă bazat pe interpretarea greșită a unui eveniment real". Pacientul se consideră adesea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
psihozei este reluată de mulți autori, în înțelesuri uneori total diferite, alteori parțial împărtășite. În 1992, Organizația Mondială a Sănătății distingea sub apelativul de "tulburare delirantă persistentă" (persistent delusional disorder) un grup de afecțiuni psihice ce include paranoia, psihoza paranoidă, parafrenia (tardivă) și delirul senzitiv de relație (sensitiver Beziehungswahn) - un întreg sumar caracterizat prin dezvoltarea fie a unei monomanii, fie a unui ansamblu de deliruri îndelungate, cu un conținut variabil, dar frecvent persecutoriu, hipocondric, grandoman ori gelozic, neînsoțit de alte fenomene
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
folosită este adesea inconsistentă, ceea ce face ca diferențierile să fie dificile. În secolul XIX-lea și la începutul secolului XX, când paranoia era un concept larg acceptat, aceasta era văzută ca membră a unui grup de boli ce mai includea parafrenia și schizofrenia paranoidă: prima, o boală ignorată azi, cea de a doua, plasată alături de schizofrenie. În plus, există maladii precum parafrenia târzie (late paraphrenia), a cărei incidență este tot mai recunoscută, dar și sindroame delirante, a căror proveniență este puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
paranoia era un concept larg acceptat, aceasta era văzută ca membră a unui grup de boli ce mai includea parafrenia și schizofrenia paranoidă: prima, o boală ignorată azi, cea de a doua, plasată alături de schizofrenie. În plus, există maladii precum parafrenia târzie (late paraphrenia), a cărei incidență este tot mai recunoscută, dar și sindroame delirante, a căror proveniență este puțin cunoscută (Munro 2004: 145-146). Pe de altă parte, reperele nosografice ale unor tipuri marginale de paranoia - persecuția, gelozia, mistica etc. - cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cel paranoid, cu delir tinzând spre sistematizare și spre aglutinare în tematica delirantă a conflictelor psihologice prepsihotice. în cadrul acestei forme trebuie adusă în discuție și controversata problemă a apartenenței nosologice a psihozelor halucinatorii cronice în cadrul schizofreniilor. încă Kraepelin consideră parafrenia ca o afecțiune separată din rațiuni semiologice (predominanța tabloului halucinator și delirant asupra dezorganizării psihice) și prognostice (o mai bună conservare și adaptare a pacienților). Cu toate că unii autori (printre care Mayer-Gross, 1969 și Strömgren, 1982) le includ în cadrul schizofreniei cu
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
bună conservare și adaptare a pacienților). Cu toate că unii autori (printre care Mayer-Gross, 1969 și Strömgren, 1982) le includ în cadrul schizofreniei cu factori atipici (datorită vârstei tardive de debut), tradiția nosologiei clasice pare însă să conveargă astăzi cu realitatea clinică, pentru că parafreniile (cu cele trei forme ale lor), deși destul de rare, pot fi diferențiate simptomatologic și evolutiv chiar și de formele parafrenizate ale schizofreniei tardive. Cu toate acestea doar o clasificare etiologică ar putea separa ceea ce în ultimă instanță reprezintă doar o
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
avantaj în condițiile de agitație legate de o etiologie organică. 2. Efectul antipsihotic: antipsihoticele diminuează delirurile; acțiunea predomină asupra halucinațiilor, este mai mică asupra interpretărilor (dar au un efect antisistemic util în delirurile paranoide) și este nulă asupra mecanismelor imaginative (parafrenie). 3. Efectul dezinhibitor este mai discutabil. Apare progresiv după mai multe luni de tratament într-un moment în care efectul sedativ este mai estompat sau dozele inițiale au fost reduse. 3. Indicații principale în schizofrenie. Indicațiile rezultă din cele trei
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
multe luni de tratament. în fața unei ameliorări persistente, este delicat de determinat când un tratament de lungă durată poate fi întrerupt. 3.3. Deliruri cronice schizofrenice - Delirul paranoic nu este întrerupt de tratament, dar neurolepticele limitează trecerile la fapte (acte). - Parafrenia este practic insensibilă la aceste medicamente. 3.4. Alte indicații. Controlul unei agitații în situații de urgență; 4. Contraindicații. Contraindicațiile sunt puțin frecvente: - utilizarea neurolepticelor trebuie să fie prudentă în fața unui sindrom febril datorită riscului crescut de sindrom malign; - insuficiența
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
etc.) sau nevrotic; conduite de tip caracteriopatic, specifice pihopatiilor (impulsivitate, iritabilitate, instabilitate, distimii etc.); conduite de tip psihotic, în care nota dominantă o dă dezacordul total al individului în raport cu realitatea, asociat cu o gravă alterare a personalității (schizofrenie, paranoia, PMD, parafrenie, psihoză epileptică). Capitolul 24 Psihoigiena grupelor sociale (II) 1. Persoana-limită Noțiunea de stare-limită nu este suficient de bine precizată. Ea se definește în raport cu normativitatea, fie că se referă la cadrele nosografiei uzuale (cazul-limită fiind transnosografic), fie că se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
parțial (nevroze, psihopatii) sau total (psihoze) de realitatea lumii. El este proiectat fie la periferia lumii (nevroze, psihopatii, sociopatii), în afara lumii (demențe) sau într-o lume a realității iraționalului, o lume interioară, închisă sau circumscrisă la interioritatea persoanei bolnavului (schizofrenie, parafrenie, paranoia, melancolie). Această lume a bolii psihice are un caracter închis, întors către sine, negativ în raport cu experiențele sufletești ale normalității, o lume stranie și incomprehensibilă pentru ceilalți, în care identitatea schimbată a bolnavului dă impresia că se regăsește pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Germană de Psihiatrie este însă cea care fixează terminologia bolilor psihice, construiește discursul clinic despre bolile mintale și instituie normele unui sistem de clasificare nosologică. Apar termeni noi, pur medicali, desemnând fenomenele clinico-psihiatrice de tipul: demență precoce, psihoză maniaco-depresivă, paranoia, parafrenia, demențe, hebefrenie, catatonie, idioție, imbecilitate. Aceste structuri lingvistice și discursul psihiatric, formulat în secolul al XIX-lea este continuat în secolul XX, prin perfecționarea, diversificarea nuanțată și lărgirea terminologiei. Apar concepte noi în limbajul psihiatric care completează sau le înlocuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau care se aseamănă foarte puțin. Aceste tipuri de iluzii sunt întâlnite în schizofrenia paranoidă, delirurile sistematizate halucinatorii, sindroamele maniacale, sindroamele depresive. b) Iluziile auditive, constau în a identifica diferite zgomote cu sunete de alta natură. Ele apar în cursul parafreniei, în schizofrenia paranoidă și în melancolie. Iluziile auditive trebuie deosebite de interpretările delirante și de halucinațiile funcționale, în care stimulii reali sunt cei care determină apariția acestor halucinații. c) Iluziile gustative și olfactive, sunt mult mai rare ca frecvență și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirante. Ele apar în cursul epilepsiei temporale, leziuni ale hipocampului, tumori ale lobului temporal; d) Iluziile, tactile sau cenestezice privesc simțul extern și pe cel intern, visceral, fiind iluzii raportate la propriul nostru corp. Ele se întâlnesc în cursul evoluției parafreniilor, al schizofreniei paranoide, precum și în delirurile ipohondriace; e) Iluziile de transformare ale schemei corporale sau a „imaginii de sine” sunt percepții anormale ale imaginii propriului corp, totale sau parțiale. Ele au o extrem de mare varietate și nuanțare. Acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei activități imaginative marcate, hiperproductive și se pot manifesta sub următoarele forme: - sonorizarea propriei gândiri, - fenomenele xenopatice descrise de G. de Clérambault; - ecoul gândirii sau al lecturii; - impresia de „furt al gândirii”. Halucinațiile psihice pot apare în cursul schizofreniei, al parafreniilor, cazul în meningitelor sau al encefalitelor la copii. d) Halucinoidele sunt fenomene intermediare între reprezentări și halucinații, care apar fie în perioada de dezvoltare a halucinațiilor, fie în perioada de dispariție a acestora. Indiferent de natura acestora, halucinațiile se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precise; c) halucinații auditive verbale reprezentate prin cuvinte, fraze sau dialoguri; d) după conținut, halucinațiile auditive pot fi: favorabile, nefavorabile, imperative, episodice, continue. Halucinațiile auditive apar cel mai frecvent în aura epileptică, în cursul delirurilor toxice sau infecțioase, în melancolie, parafrenie sau la surzi. 2) Halucinațiile vizuale sunt legate de percepția patologică vizuală a unor obiecte absente din realitatea externă. Acestea pot fi de următoarele feluri: a) halucinații vizuale elementare de tipul fotoamelor; b) halucinații vizuale complexe sau figurate; c) halucinații
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
exterioară ci și celelalte persoane din anturajul acestuia se află sub aceiași influență. f) Sindromul parafrenic este un sindrom halucinator-paranoid sistematizat, în care afectivitatea și personalitatea bolnavului sunt conservate pentru o perioada lungă de timp. El apare în cursul evoluției parafreniei (E. Kraepelin, 1907), afecțiune psihotică considerată foarte apropiată de schizofrenie. Sindromul parafrenic poate avea mai multe forme clinice: - parafrenia expansivă în care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
halucinator-paranoid sistematizat, în care afectivitatea și personalitatea bolnavului sunt conservate pentru o perioada lungă de timp. El apare în cursul evoluției parafreniei (E. Kraepelin, 1907), afecțiune psihotică considerată foarte apropiată de schizofrenie. Sindromul parafrenic poate avea mai multe forme clinice: - parafrenia expansivă în care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din povestirea de către bolnav a unor întâmplări aventuroase și inconsecvente; - parafrenia confabulatorie, în cursul căreia delirul are ca sursă automatismul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
perioada lungă de timp. El apare în cursul evoluției parafreniei (E. Kraepelin, 1907), afecțiune psihotică considerată foarte apropiată de schizofrenie. Sindromul parafrenic poate avea mai multe forme clinice: - parafrenia expansivă în care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din povestirea de către bolnav a unor întâmplări aventuroase și inconsecvente; - parafrenia confabulatorie, în cursul căreia delirul are ca sursă automatismul mintal și halucinațiile adevărate, iar alteori confabulații paramnezice. Sindroamele delirante Acest grup
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schizofrenie. Sindromul parafrenic poate avea mai multe forme clinice: - parafrenia expansivă în care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din povestirea de către bolnav a unor întâmplări aventuroase și inconsecvente; - parafrenia confabulatorie, în cursul căreia delirul are ca sursă automatismul mintal și halucinațiile adevărate, iar alteori confabulații paramnezice. Sindroamele delirante Acest grup cuprinde toate cazurile de „alienație ale persoanei” caracterizate printr-o tulburare permanentă a raporturilor intelectuale, afective și sociale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
automatism mintal. Analiza istorică a clasificării delirurilor exprimă evoluția gândirii psihopatologice referitoare la acestea. Fig. pg. ms. 198 ZONA DE CONSERVARE A PERSONALITĂȚII ZONA DE ALTERARE A PERSONALITĂȚII PARANOIA SCHIZOFRENIA DELIRUL DE INTERPRETARE PARANOIA MONOMANII DELIRURI SISTEMATIZATE PSIHOZA HALUCINATORIE CRONICĂ PARAFRENIILE SISTEMATICĂ ȘI FANTASTICĂ DELIRUL CRONIC EVOLUTIV DELIRURI FANTASTICE FĂRĂ DEZORGANIZARE DELIRURI CU DEZORGANIZARE SCHIZOFRENIILE FORMELE PARANOIDE ALE DEMENȚEI PRECOCE DELIRUL DE IMAGINAȚIE PARAFRENIILE CONFABULOATOARE ȘI EXPANSIVĂ Inițial psihozele vesanice cuprindeau două grupe: monomaniile și delirul cronic evolutiv (Lasegue, Falret, Magnan
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ZONA DE ALTERARE A PERSONALITĂȚII PARANOIA SCHIZOFRENIA DELIRUL DE INTERPRETARE PARANOIA MONOMANII DELIRURI SISTEMATIZATE PSIHOZA HALUCINATORIE CRONICĂ PARAFRENIILE SISTEMATICĂ ȘI FANTASTICĂ DELIRUL CRONIC EVOLUTIV DELIRURI FANTASTICE FĂRĂ DEZORGANIZARE DELIRURI CU DEZORGANIZARE SCHIZOFRENIILE FORMELE PARANOIDE ALE DEMENȚEI PRECOCE DELIRUL DE IMAGINAȚIE PARAFRENIILE CONFABULOATOARE ȘI EXPANSIVĂ Inițial psihozele vesanice cuprindeau două grupe: monomaniile și delirul cronic evolutiv (Lasegue, Falret, Magnan). E. Kraepelin descrie trei grupe: delirul sistematizat paranoic, parafreniile (sistematică și fantastică, confabulatorie și expansivă), forma paranoidă a demenței precoce. Școala Franceză de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]