145 matches
-
triunghiul amoros, ea arată că familia lui Humphrey Chimpden Earwicker este un prototip oedipal, guvernat de o lege patriarhală și măcinat de un sentiment penetrant al vinovăției (generat fie de Păcatul originar, fie de crimele freudiene refulate ale incestului și paricidului). Derek Attridge afirmă că narațiunea romanului se desfășoară într-o „modalitate caracteristică visului”, cu „irupții ale lumii dezorganizate a plăcerilor din copilărie și a dorințelor subconștiente”. Joyce ar fi folosit toate exemplele de „vise tipice” descrise de Freud în "Interpretarea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
de « colegii » lor, majoritatea țărani analfabeți. Dintre prizonierii cu origine nobiliară, patru sunt ruși (Dimov, Akimici, Ilyinski, Aristov), iar opt polonezi. Pe Akimici și Aristov, Dostoievski îi consideră prea abrutizați de viața penitenciarului. În schimb, Ilyinski, condamnat pe nedrept pentru paricid, fire sangvină și veselă chiar și în condițiile cele mai vitrege, servește drept model pentru personajul Dmitri din "Frații Karamazov". Cu nobilii polonezi are relații foarte bune la început, dar divergențele cauzate de naționalismul său exacerbat îi îndepărtează de el
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
aprilie 1878, scriitorul așterne primele idei pentru viitorul roman, "Frații Karamazov", deși se folosește și de unele elemente din proiectele anterioare, abandonate, precum "Viața unui mare păcătos". Procesul de creație este de această dată neabătut. Personajele principale și tema centrală, paricidul, se conturează încă de la început, iar cartea este publicată în "Mesagerul rus" în porții periodice între februarie 1879 și noiembrie 1880. Prin "Frații Karamazov", romanul unei familii, Dostoievski vrea să creeze imaginea răsturnată a seriei "Les Rougon-Macquart" de Émile Zola
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Gide, Roberto Arlt, Ernesto Sabato sau Gabriel García Márquez. Albert Einstein îl plasează deasupra unor oameni de știință precum matematicianul Gauss și îl numește « un mare scriitor religios » care explorează « misterul existenței spirituale ». Sigmund Freud afirmă în articolul "Dostoievski și paricidul" că "Marele închizitor", capitolul romanului " Frații Karamazov", este una din culmile literaturii universale. De altfel, pentru "Frații Karamazov" și-au exprimat admirația și filozofii Ludwig Wittgenstein și Martin Heidegger. Dostoievski l-a influențat de asemenea pe Nietzsche, care afirmă: Dostoievski
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
în Răsărit), iar Honorius (395-423) în Apus . În vara anului 410, vizigoții la comanda lui Alaric I au jefuit Roma. În lumea greco-romană, mitologia și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).Zeii greci-romani nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
1989 (Vasile Voiculescu, N. Steinhardt, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Ioan Petru Culianu, Vasile Lovinescu, Belu Silber, Jeni Acterian, Mozes Gaster, M.R. Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Marin Preda, Ion Caraion, N. Labiș). Partea a doua a cărții trece în contul secretului: Arta paricidului la români (Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, G. Călinescu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu) dar și Avangarda. O propunere de globalizare. (Bacovia: ofertele subteranei, Tristan Tzara - o statuie pentru un oraș al petrolului, Ion Vinea - iubirile paralele, Un reporter model: Geo
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_445]
-
În realitate s-a dorit să se dea un exemplu și, în același timp, satisfacție trupelor de sub conducerea lui Kléber. Arderea mâinii criminale cu sulf nu era o practică turcească, făcând parte din suma de pedepse rituale aplicate regicidului și paricidului, în "Codul penal francez" anterior Revoluției. Craniul lui Suleiman Al Halabi, dimpreună cu pumnalul cu care acesta l-a asasinat pe Jean Baptiste Kléber, se află în prezent la Musée de l’Homme din Paris, cu eticheta „Criminal”. Pumnalul a
Suleiman Al Halabi () [Corola-website/Science/330956_a_332285]
-
foarte reduse în majoritatea istoriei lui Homo sapiens sapiens . În sens larg, nonuciderea se opune termenilor de: agresiune, asasinare, atentat sinucigaș, autogenocid, decimare, democid, epurare etnică, etnocid, , femicid, feticid, fratricid, genocid, genocid cultural, infanticid, împușcări la școală, homicid, matricid, omucidere, paricid, patricid, pedeapsă cu moartea, policid, politicid, pruncucidere, regicid, sacrificiu uman, suicid, suroricid, terorism, tiranicid, tortură, ucidere, ucidere amenințată, ucidere de corporație, ucidere în masă, ucidere pentru onoare, ucidere plătită, ucidere sexuală, ucideri domestice, ucideri rituale, uxoricid, violență, violență structurală, crime
Nonucidere () [Corola-website/Science/316208_a_317537]
-
întregii Europe de vest, a murit.” Profeția lui Berchán, probabil sursa de inspirație a relatărilor lui Ioan din Fordun și Andrew din Wyntoun în care Máel Coluim este ucis luptând cu bandiții, afirmă că a murit violent, în luptă cu „paricizii”, despre care sugerează că ar fi fiii lui Máel Brigte din Moray. Probabil cea mai notabilă informație despre moartea lui Máel Coluim este relatarea lui Marianus, coroborată cu lipsa de informații din analele irlandeze, care arată că Donnchad I a
Malcolm al II-lea al Scoției () [Corola-website/Science/324251_a_325580]
-
și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieții primelor grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim. Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea). Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor
Mitologia greacă () [Corola-website/Science/297482_a_298811]
-
să capeți viciul cu ocazia asta“. „Și-atunci ce fac?“ „Participi Înainte și după aceea. După, dacă e băiat, o să-l educi, o să-l modelezi, o să-i creezi o frumusețe de complex oedipian așa cum trebuie, o să te pretezi surâzând la paricidul ritual când o să vină momentul, și fără să faci caz, iar apoi Într-o zi o să-i arăți biroul tău nenorocit, fișele tale, șpalturile de la glorioasa istorie a metalelor și o să-i spui, fiule, toate astea vor fi Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ei, în plan literar aflându-ne în plin realism, cu prezența arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune în relație analogică (așa cum se vede de-a lungul întregii cărți) pe Bacovia și Vieru. Cel dintâi, copleșit de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stăpânire pe pământuri și pe coroană, după ce papa Inocențiu i-a promis că Îl va Învesti rege al Siciliei. - Minți! exclamă priorul Înfuriat. Regele Manfred era un bărbat nobil și mărinimos! Numai calomnia slugilor voastre Îl zugrăvește ca pe un paricid, dar sunt doar vorbe În vânt, rodul intrigilor voastre! - Ce știi dumneata despre niște lucruri petrecute Înainte să te fi născut, pe când erai doar o nesemnificativă posibilitate În mintea insondabilă a lui Dumnezeu? Ce știi dumneata despre ceea ce, peste veacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu fiece personaj și germene omenesc, ca să își consolideze cunoștințele și să devină Americani, cel puțin ăsta era planul. În acest amestec era frumusețe - într-o proporție bună - și insolență de adolescent cu coșuri și fețe pe care se citea paricidul, inocența celui care mestecă toată ziua gumă, materie primă care să se transforme în muncitori și funcționari, stabilitate daneză, inspirație de macaronar, geniu matematic stăvilit de catar; erau copii de salahori cu urechile pline de ceară, fete de businessmen ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de ospitalitate ale credincioșilor. Vitraliul e situat în ea și oferă o imagine a credinței în imageria ei naivă, credință care brodează, ea însăși, pe marginea unor elemente stilizate și schematizate. Asta înseamnă că Flaubert ca și Iulian comite un paricid evocându-și sursele pentru a le submina mai bine? Ospitalitatea literară convențională este în orice caz tulburată prin profuziunea considerabilă de surse eteroclite mobilizate pentru o povestire foarte scurtă și care dereglează și perturbă viziunea unitară a miraculosului creștin amalgamându-l
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
lui Aiax, a faimoasei sale mânii și nebunia sa momentană ucigașă pe care Atena o abate asupra oilor, substitute ale dușmanilor care l-au batjocorit. Carnagiile lui Iulian țin de acest fel tip de furie. Aluzia la sandalele pe care paricidul Iulian le lasă la intrarea locuinței sale ("După ce-și scoase sandalele, deschise încet și intră") și pe care le lasă "în capul scării" după crimă, se referă nu numai la simbolul iudaic al "descălțatului", dar și la sandalele pe
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
-i în față un bătrân descărnat, cu barbă albă și cu aspect mizerabil care plânge. Recunoaște în propria imagine pe cea a tatălui (și nu se mai gândește atunci să se omoare fiincă aceasta ar însemna să comită din nou paricidul)359. Fără a mai vorbi de intertextualitățile literare (inclusiv propria sa autoparodie) precum aluziile la Shakespeare și la Lady Macbeth. Când soția se întoarce în cameră atrasă de zgomot, ea seamănă cu soția complice a lui Macbeth: "Și cum se
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
joc, atunci, după părerea mea, se naște neîncrederea sceptică în propriile sale creațiuni". Eminescu, așadar, are previziunea postmodernității în ecuația epigonism-joc, la care nu poate adera. Interpretarea derridaiană a pharmakon-ului platonician sfârșește prin a deveni psihanalitică. Scriitura se naște ca paricid, pe modelul "complexului Oedip". Pentru ca să apară simulacrul, arhetipul trebuie ucis, adică figura Tatălui dispare, încât există tentația ca moartea nietzscheană a lui Dumnezeu să aibă aceeași semnificație: Dispariția chipului este mișcarea di-feranței (différance) care deschide cu violență scriitura sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
alte alimente de care ea ar putea avea trebuință, dacă femeia moare, atunci ei pierd venitul pe care ar putea să-l aibă de la domeniile femeii; 17. Acel ce-și va trăda patria va fi pedepsit mai mult decât un paricid; 18. Oricine ar otrăvi pe semenul său, va fi pedepsit mai aspru decât dacă l-ar fi asasinat cu o sabie sau cu orice altă armă; 19. Acela care va fi otrăvit, afară de pedeapsa care va trebui să sufere, vor
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
și un rob de ai lor, pe tatăl lor propriu. Cel mai mare din frații Cuciuc fusese amploiat într-un minister al Moldovei, cel mai mic ofițer. Pentru aceasta se hotărî ca să li se dea o pedeapsă mai exemplară acestor paricizi. În ziua de 25 octombrie 1847, pe întinsa câmpie de lângă Mânăstirea Frumoasa, unde se țineau de obicei iarmaroacele ieșene, deasupra movilei de pământ numită Sarandei, se ridicară două furci nalte, destinate a susține pe acei ce urmau a plăti cu
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
să nu fie, și că nimicul nu este și nu poate să fie. Severino nu dorește însă o simplă întoarcere la Parmenide, după cum s-ar putea crede și după cum s-a reținut de fapt. Este necesar în schimb să repetăm "paricidul" prin care Platon crede că se eliberează de Parmenide, făcându-și iluzia că salvează lumea fenomenelor. În repetarea "paricidului", diferențele sunt în sfârșit reconduse la ființă: dacă nu mai sunt izolate de aceasta după cum se întâmplă la Parmenide, la Platon
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
întoarcere la Parmenide, după cum s-ar putea crede și după cum s-a reținut de fapt. Este necesar în schimb să repetăm "paricidul" prin care Platon crede că se eliberează de Parmenide, făcându-și iluzia că salvează lumea fenomenelor. În repetarea "paricidului", diferențele sunt în sfârșit reconduse la ființă: dacă nu mai sunt izolate de aceasta după cum se întâmplă la Parmenide, la Platon, în întreaga istorie a Occidentului acestea se revelează ca eterne. Se transformă așadar în mod radical și sensul devenirii
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și nelegiuire, între retenția urinară și ilegalitate, calea pare îngustă pentru cel ce se aventurează în viață cu dorința de a evita valea plângerii! Dorințele și pulsiunile asaltează trupul: unele țin pur și simplu de abuz, de crimă, precum incestul, paricidul sau infanticidul. Când nu suntem expuși acestor pericole, ne pândesc catastrofele naturale: inundațiile și anii secetoși, ciuma și foametea... În fața acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea ce-i mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cel care gonește un păzitor de vite și pentru cel ce fură a treia oară; tăierea mîinilor pentru cel care taie via sau pomii vecinilor, care pune foc la un grajd sau magazie, care dărîmă casa sau grajdul altora, pentru paricid (care este apoi ucis); tăierea în bucăți a cadavrului paricidului; însemnarea la nas a celui care fură a doua oară lucruri de mică valoare, a hoțului din biserici, a mamei care își prostituează fiica; arderea de viu a celui care
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
ce fură a treia oară; tăierea mîinilor pentru cel care taie via sau pomii vecinilor, care pune foc la un grajd sau magazie, care dărîmă casa sau grajdul altora, pentru paricid (care este apoi ucis); tăierea în bucăți a cadavrului paricidului; însemnarea la nas a celui care fură a doua oară lucruri de mică valoare, a hoțului din biserici, a mamei care își prostituează fiica; arderea de viu a celui care pune foc la o casă, a slugii care fură femeia
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]