1,340 matches
-
Polițiștii verzi se agitau, zăpăciți. Urale, huiduieli se încrucișau în atmosfera înfierbântată. În mijlocul scenei goale eu așteptam, cu mâinile în buzunare, cu un calm care mă mira chiar pe mine. Bătrâna inimă se simțea bine, căutând să devină, cel puțin parodic, demnă de armele și de bărbații care, din țărmul apusenii Lusitanii, pe nebrăzdată de corăbii mare etc., etc.... (începutul poemului epic Lusiada de Camőes, n.n.). La parter și în câteva loji bărbați cu înfățișare respectabilă cereau liniște prin gesturi și
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
general al epocii, iar, pe de alta, inițiative prin care acestea introduc și exersează teme, subiecte, personaje aduse apoi la nivelul capodoperei de marii creatori". Mai exact, calitatea de anticipare, idee urmărită sistematic de N. M., alături de relația clasicism-romantism, de parodic și parodie. Astfel, recitind }iganiada lui I. Budai-Deleanu, în articolul Erudiția veselă (de notat știința titlurilor, mai totdeauna - expresiv-elocvente) ni se atrage atenția asupra întoarcerii în comic a eroicului, a caracterului parodic al ,poemaționului", fapt ce i se pare uimitor
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
sistematic de N. M., alături de relația clasicism-romantism, de parodic și parodie. Astfel, recitind }iganiada lui I. Budai-Deleanu, în articolul Erudiția veselă (de notat știința titlurilor, mai totdeauna - expresiv-elocvente) ni se atrage atenția asupra întoarcerii în comic a eroicului, a caracterului parodic al ,poemaționului", fapt ce i se pare uimitor pentru literatura română începătoare, întrucât, remarcă el, pe bună dreptate, parodia ,este rodul unor epoci de maturitate și chiar de saturație, când temele și stilurile au atins punctul de la care începe decadența
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
datorită UE), de atîtea elogii rațiunii și clasicismului (probabil și pentru că nu a avut o educație în care acestea să-și afle loc), conștient de eventualul "pericol al ficțiunii exagerate", Saramago alege pentru Pluta de piatră un stil eseistic ironic, parodic chiar." Nu sunt romancier, sunt eseist. Scriu romane doar pentru că nu mă pricep să scriu eseuri". Parabola - transparentă până la vizibilitatea elementelor constitutive - e un elogiu "normalității fantasticului". Convingerile de stânga ale autorului sceptic în privința integrării europene a ibericilor sunt evidente
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
punct vital care ține în echilibru întregul mecanism al absolutismului comunist. Din această pricină, cea dintîi statuie care a suportat o execuție simbolică în primele zile ale revoluției și căreia i s-a organizat un ceremonial funebru impresionant, la limita parodicului grotesc cu sublimul dramatic, a fost tocmai aceea a lui Lenin. în vastul ambient al Casei Scânteii, pînă și acest moment al exilului magico-simbolic a avut ceva ieșit din comun prin amploare și printr-un anumit patetism al ritualului. O
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
de a se perima repede și de a nu fi locuit (fatalitatea istoriei literare) decât genuri periferice, romanul polițist, foiletonul etc. vandabile, e drept, însă nu tocmai capodopere. Chiar dacă admitem că literatura postmodernă reciclează aceste specii, această prelucrare se face parodic, cu o conștiință acută a procedeului, pe când aceste proze ale lui Dorin Spineanu se constituie doar într-o lectură agreabilă de tramvai, facilă și fără mari pretenții literare. Povestirile din Iulia se vor mostre de proză realistă dură, ce intenționează
Viața și non-literatura by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15290_a_16615]
-
termenul popor circulă și astăzi, în discursul public românesc, cu sensurile și conotațiile sale destul de diferite și de ambigue. Emfaza națională, clișeul politic și eticheta etnografică sau sociologică, în formele lor uneori incredibil de luate în serios, coexistă cu echivalentele parodice. în-tr-o bună parte a jurnalisticii de azi răsună încă ecoul discursului pașoptist ("Popolul român voiește o patrie tare..."); simultan, un registru distinct, mai rece și birocratic, pare să continue o fază anume a limbajului politic populist - cea a regimului comunist
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
actuala coaliție nu a reușit decît să batjocorească sistematic această țară și acest popor" (Adevărul economic, 417, 2000)"; "este nevoie ca opoziția să convingă acest popor amărît de necesitatea alternativei" (România liberă = RL 1270, 1994, 1). Clișeele politice sînt reluate parodic ("greu încercatul popor român" - cotidianul.ro) - deși circulă mai departe și în forme serioase, în discursul indignat și agramat (scrisoare de la un cititor: "Vă rog frumos să-mi scrieți de ce I. și V. a vîndut FLOTA și poporul nu ia
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
un sincer efort al autorului de a atenua greutatea unei acuzații (e vorba de suspiciunea unui asasinat), dar e cel puțin la fel de posibil a-i atribui intenția ironică de a sublinia insinuarea. într-o acumulare cu evidentă intenție glumeață și parodică - la Creangă - , cam apare ca unul din elementele excesului de bîrfe și aluzii incerte: "îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa (...)" (finalul la Povestea lui Stan Pățitul). în folosirile "serioase", imprecizia poate privi gradul
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
de a dezvolta noul sens, prin metaforă: atașul e totuși un obiect anexat, adăugat altuia. Opțiunea pentru atașament, în schimb, la care diferența dintre vechiul și noul sens e mult prea mare, mi se părea posibilă doar cu intenție glumeață, parodică: bazată pe o ironică disponibilitate de a copia cît mai fidel termenul englezesc. Evident, competiția terminologică e deschisă: în teorie, e posibilă și alegerea cuvîntului anexă - poate cea mai potrivită traducere, dar cu șanse reduse tocmai pentru că, în măsura în care se integrează
Atașament by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15450_a_16775]
-
comique (1990), conform căreia prin comic se produce o dislocare a realului indezirabil, în consecință o degajare de sentimentul spaimei față de real. Să citim cu atenție cîteva propoziții călinesciene acut conjuncturale și să ne străduim a vedea eventualul lor filigran parodic: "Apropierea de Uniunea Sovietică, cultivată metodic și inteligent, va avea întîi de toate rostul de a redeștepta în noi tumulturile geografiei noastre, de a ne vindeca de placiditatea intelectului. Cultura actuală sovietică poate fi mai potrivită condițiilor noastre decît aceea
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
cazul împrumuturilor moderne. Cum vorbirea necultivată are totuși tendința de a continua să le aplice, alternanțele sînt percepute în genere ca un fapt nu atît arhaic, cît popular. Cuvinte cu alternanțe - vocalice sau consonantice - sînt folosite azi cu intenții umoristice, parodice, ca exemple de forțată adaptare și autohtonizare a lexicului neologic. Desigur, o serie de forme se plasează în zona incertă a variației, în care norma e mai mult sau mai puțin arbitrară iar uzul adesea o ignoră. Cazul cel mai
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
prezidențial (...) consideră Armagedoanele o "chestiune de imagine"." (RL 3606, 2002, 1). Cel puțin pentru substantivele neutre care pot avea alternanțe, variația morfologică se convertește în acest fel în variație stilistică: vorbitorii pot alege între un plural serios, standard - și unul parodic, adaptat tonului ironic extrem de bine reprezentat în publicistica autohtonă.
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
Mehedinți și sfeșnice franțuzești, aparate de fotografiat și colecții de timbre, gramafoane și ilustrate porno din anii douăzeci, arhivă publică și privată, titluri de stat expirate și acțiuni la Malaxa, fascinantul folclor de tranziție al lui Vasile Zidaru și erotica parodică, postmodernă la plesneală, a Regelui Sexului zis și Bombasticul, căței zgribuliți și bancnote străvechi, la fel de inutile ca și cele contemporane. Nicăieri societatea românească nu este mai convingătoare decît în acest concentrat, în acest knorr ambalat precar, dar în care îți
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15540_a_16865]
-
a uzului actual al îmbinării dă rezultatele previzibile: în Internet, ca cum apare doar în cîteva texte dialectale ("Să îmflă capu la ei ca cum să sloboage splina în bou!" - grai bănățean, infotim.ro/patrimcb), în unele fragmente arhaice sau parodice.
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
un țap ispășitor, de preferință mort (sinucis în momentul în care a fost încolțit de polițiști). Impresionanta lipsă de originalitate aparține realității, nu romancierului. Este greu de spus dacă Spada este un roman politic cu cheie sau (doar) un roman parodic, făcut, în primul rînd pentru a amuza. Cred mai degrabă că autorul nu pariază în mod explicit pe nici una dintre cele două posibile mize. El face, mai degrabă o demonstrație de forță la nivelul analizei limbajului, reconstituind, în jurul unui pretext
Măști ale tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14541_a_15866]
-
sale, care țin de o sociologie în aparență desuetă și clișeizată, și-au păstrat actualitatea, în prezent. Singura piesă de teatru scrisă, de altfel, după 1989 ("Revuluție, Mițule, Revuluție!...") este o adaptare după I.L. Caragiale care se vizează, în registru parodic, societatea românească post-revoluționară. Stilul autorului ardelean este accesibil, plăcut și simplu, problematizarea este însă abstractă și înalt-intelectuală, s-ar putea spune chiar "elitistă". Inițiativa lui Daniel Tei, care și-a depășit până la urmă scrupulele, permițând volumului să vadă lumina tiparului
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
adevarul.kappa.ro; "funcționărimea arogantă", litterae.net), ștăbime ("toată ștăbimea Clujului se dă mare pe motoscutere vara", greenagenda.org), poețime ("poețimea română de pretutindeni, surprinsă de ineditul provocării", observatorcultural.ro/arhiva) etc. O serie de derivate vechi apar în contexte parodice noi ("premierul moldovean și-a închipuit, pe bune, că va băga în sperieți burghezo-moșierimea mondială", flux. press.md; "frumos cuvânt, muncitorimea, îl cam uitasem", cotidianul.ro/anterioare/ 2001). Sufixul permite dezvoltarea de serii lexicale, în care se strecoară ușor inovații
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
proiectat mai cu seamă cu gândul la tineri. Regizorul Ion Sapdaru, împreună cu Mihai Pastramagiu, semnatarul decorurilor și Alina Dincă, autoarea costumelor, au supus partitura shakespeariană unui drastic proces de actualizare, dar care alunecă uneori și în chip anartistic în zona parodicului nedorit. Nu mi se pare deloc inutil să amintesc că parodie vine de la grecescul parodos, prefixul para însemnând "pe lângă", "contra", iar "ode" înseamnă "cântec". Îmi asum riscul de a fi acuzat de teribilisme filologice și adaug că la origine parodie
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
O concluzie, reiterată succesiv în diversele capitole ale cărții, este aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
se revendică de la un oarecare scepticism epistemologic, poziția teoretică a lui Ionesco nu contestă, ci mai curînd se fundamentează pe credința necondiționată în obiectivitatea rațiunii"). Doar în virtutea unei asemenea concepții autorul Scaunelor îmbină formele opuse într-o rețetă "de tip parodic", tragicul și comicul, melodramaticul și sublimul etc., în consonanță cu mărturisirea aceluiași Camus că "încearcă formule extreme, în măsura în care ele ating absurdul și inutilitatea". Totul meditat, dozat cu mare luciditate, oglindind un nivel speculativ care se articulează ca o teorie, iar
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
excesive ale succesiunii de genitive. În genere, atrag atenția lanțurile cuprinzînd cel puțin trei genitive, dintre care fiecare e atributul termenului precedent: "o reflectare a efectului prezenței agenților" (Evenimentul zilei = EZ 1079, 1996, 4); exemplul următor aparține unui text clar parodic, așa cum o indică nu numai numărul determinărilor, ci și redundanța lor semantică: "Relansarea accelerării intensificării procesului de iuțire mai rapidă a luptei anticorupție" (Academia Cațavencu 20, 1999, 8). Succesiunea a două genitive e frecventă și normală; apariția a mai mult
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
trebuim -, sau forma veche și populară cu infix - trebuiește). Una dintre variantele actuale, clar familiară, este cea deja discutată, apocopa tre': "Tre' să spun" (titlu de melodie). Marcată popular și regional este forma trebe, mai frecventă în texte citate sau parodice; atribuită în genere unor vorbitori din Banat și Transilvania, adesea în asociere cu alte particularități dialectale: "trebe deci să vă uitați pă listă" (timișoara.com); "ne-a zis: "dă-l încolo că nu-i mai trebe nimic!"" (ib.); "că la
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
ardeleni); "Nu-mi trăbă dolari, nu-mi trăbă NATO" (lumeam.ro); "trăbă să deschid o nouă conexiune" (lug.ro). Foarte clară e diferențierea dialectală și în privința formei trebu, pe care o găsim în prezent, în Internet, aproape exclusiv în textele parodice sau colocviale din Republica Moldova: "Nu trebu', c-om mai păți cevai!" (tara.press.md); "trebu să-i știi" (ournet.md); "muzică, night cluburi, festivale, într-un cuvînt tăt shi trebu" (moldova.net); "Iaca, măi Feghișor, bine ai zis tu, și
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
ca o parodie a obiectului inițial, care astfel s-ar deprecia continuu, pornind de la însuși chipul Demiurgului reflectat în creaturile Sale. E un gen de spectacol în care se perindă o multitudine de măști, nu neapărat compromițătoare, facile, întrucît gestul parodic ajunge a nu se mai diferenția net de obiectul vizat. Are loc o mixtură între ceea ce am putea numi afirmația modelului și negația parodierii lui. Fiecare verigă a lanțului de elemente ale conștiinței își relevă două aspecte solidare, cel grav
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]