127 matches
-
Auzi boierule, să nu mă cerți... Am măritat-o! Era prea caldă pe dinafară, iari mie îmi era frig pe dinăuntru. Am schimbat-o pe niște agua ardiente!”... Deseori, Pîcă era însoțit de prietenul său, graficianul-poet Florin Pucă, caricaturist, pamfletist, parodist și poetist... cum îi plăcea amicului Pîcă să-l definească. Pucă avea un păr bogat și o barbă rasputiniană. Văzându-i împreună, noi, amicii de la bar, îi luăm la mișto cu „Dacă și cu Poate s-au dus să înoate
DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 by http://confluente.ro/George_roca_deceniul_sapte_george_roca_1378505679.html [Corola-blog/BlogPost/364369_a_365698]
-
celelalte ediții ale taberei, își găsește loc în paginile revistei cu poemul "Dragomirești". Într-o notă mai amuzantă poposim la paginile alocate lui Lucian Perța, unde regăsim, pe lângă un bocet intitulat "La salariu", și Imnul taberei, născocit astă vară de parodist. Nu lipsesc nici epigramele, semnate de Mircea Pop Buzești, și nici textele cu iz ezoteric, precum cel al lui George Tudor Borza, care întregesc conținutul bogat al revistei. Publicația ne amintește care au fost premianții ediției (alături de Ioana Ileana Ștețco
ŞTIRI DIN BAIA MARE de ANCA GOJA în ediţia nr. 34 din 03 februarie 2011 by http://confluente.ro/Stiri_din_baia_mare.html [Corola-blog/BlogPost/344918_a_346247]
-
fi un stigmat al oboselii, al scepticismului, al lehamitei, rafinamentul se asociază cu uimirea ce-o cheamă, irezistibil, începuturile. Practica ludică fiind una de-formatoare, insidioasă, poetul (înger căzut, o dată în calitatea de poet, a doua oară în cea de parodist) pîndește cu ambiguă voluptate accidentele, dereglările limbajului. Caricaturile acestuia se află din belșug, precum o materie primă îmbietoare, în regiunile argoului. Și, evident, în cele ale limbilor ,speciale", de beton, de zid, de lemn. Cea dintîi, ultima în ordinea cronologică
Virtuozul number one by Gheorghe Grigurcu [Corola-website/Journalistic/10958_a_12283]
-
mai 2012 Toate Articolele Autorului Vișeu de Sus și Valea Vaserului au răsunat, în week-end-ul 21-22 aprilie, de hohotele de râs ale invitaților la Festivalul Național de Satiră și Umor "Zâmbete în Prier", ajuns la ediția a X-a. Gazda, parodistul Lucian Perța, directorul Casei de Cultură din Vișeu de Sus și redactorul șef al revistei de satiră și umor "Colac peste pupăză" (ajunsă, cu această ocazie, la numărul 7), a avut grijă să nu le lipsească oaspeților nimic din ceea ce
WEEKEND DE TOT RÂSUL LA VIŞEUL DE SUS de ANCA GOJA în ediţia nr. 490 din 04 mai 2012 by http://confluente.ro/Anca_goja_weekend_de_tot_rasul_la_vi_anca_goja_1336162799.html [Corola-blog/BlogPost/358590_a_359919]
-
(n. 23 noiembrie 1953, Gâlgău, Județul Sălaj) este un scriitor și poet român, considerat de criticul literar Gheorghe Grigurcu, dar și de regretații Laurențiu Ulici și Marin Mincu drept cel mai mare parodist al României. A absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În perioada 1978-1979 a fost profesor titular la Școala generală din Valea Barni, comuna Mogoș, județul Alba, din 1979-1983 a fost profesor titular la școala Generală
Lucian Perța () [Corola-website/Science/317585_a_318914]
-
Bistrița — Premiul revistei „Mișcarea literară", pentru poezie. 2010, mai, Premiul I la secțiunea parodie al Festivalului Internațional ,Alb-Umor", Alba-Iulia 2011 - Premiul special al juriului pe anul 2011, la concursul organizat de Centrul Multicultural Poesis, Satu Mare; Premiul pentru „cel mai bun parodist român", la Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice „Archeus", ediția a Vl-a; Premiul Interart acordat de USR, Filiala Cluj, pentru volumul Vizita de dimineață (premiu oferit de omul de afaceri Remus Pop). 2011 27-29 mai, Alba Iulia - Premiul I
Lucian Perța () [Corola-website/Science/317585_a_318914]
-
de vară”, „O, leliță” ș.a., cu pronunțate accente umoristice, văd lumina tiparului în „Tinerimea Moldovei” (1954-1955). Debutează editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinți” (1962), urmat de „Trandafir sălbatic” (1965), în care condamnă viciile sociale. Apariția vijelioasă a parodistului zeflemitor, care trage în țeapă regimul, n-a convenit și el este trimis „în surghiun” la Telenești; i-a fost suspendat spectacolul „Umbra Domnului” și arestată cartea „Săgeți” (1972). Spiritul critic intransigent al scriitorului se manifestă îndeosebi în cărțile: „Zodia
Petru Cărare () [Corola-website/Science/306320_a_307649]
-
Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române, președintele "Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu". Este autorul romanului "Patima" și "Semnul Șarpelui", al volumului de versuri "Poeme pentru mama" și al volumelor de memorialistică "Întâmplări cu scriitori". Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia "La munte și la mare...parodii". Tatăl lui a fost ofițer de jandarmi, mort în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mama a fost casnică. A copilărit la casa unui unchi de
Mircea Micu () [Corola-website/Science/319099_a_320428]
-
1971), "Murind pentru prima oară" (1972), "Poeme pentru mama" (1973), "Cu inima în palmă" (1974). Este și autor al mai multor volume de parodii: "Dracul verde", "Parodii de la A la Z", "Cetiți-le ziua", fiind considerat printre cei mai buni parodiști, alături de George Topârceanu și Marin Sorescu. A scris și numeroase cărți de proză, iar cu romanul " Patima", apărut în 1972, se afirmă ca un prozator redutabil în buna tradiție a Școlii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu sau Titus Popovici
Mircea Micu () [Corola-website/Science/319099_a_320428]
-
continuă și, după un alt deceniu în care-și publică Migdalele amare (1928), este ales membru corespondent al Academiei Române. La 10 martie 1936 se stinge G. Ibrăileanu, omul cu adevărat providențial pentru viața și evoluția artistică a celui mai autentic parodist român. Și, cu cît cei doi par mai deosebiți în toate, cu atît mai impresionante sînt dovezile lor de prietenie și de apreciere reciprocă. "Mi-e tare dor de d-ta și de Iași, atîta spun, fiindcă mi-e rușine
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10755_a_12080]
-
de altfel, n-a avut timpul de excela În nici un alt curent. N-avem o tradiție solidă și „plictisitoare”, prin cantitate, a romanului romantic, așa cum n-o avem nici În materie de roman realist sau naturalist, noi fiind În esență parodiști ai unor genuri pe care, cu puține excepții, n-am știut să le cream. Am fost Întotdeauna mai talentați În a face metaliteratură, intertextualitate, post-roman, post-nuvelă, considerând că a te Înscrie Într-un gen limpede este, din start, un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
e suav în atrocitate și abstract în plină efuziune a materialității..."" (p. 96) etc., etc. Părerea însă a mai multor colegi de breaslă și a unor critici de valoare constă în faptul că elogiatul Cărtărescu este, pur și simplu, un parodist pur sânge, deosebit de talentat și vrednic de pana lui George Topîrceanu, acest aspect fiind argumentul forte al postmodernismului său. Oricum, N. Manolescu este sigur că Levantul lui M. Cărtărescu este capodopera cu rang de operă canonică centrală în literatura română
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Noi parodii optzeciste, Pitești, 2001. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Cine este Liviu Capșa?, SLAST, 1987, 2; Doina Tudorovici, Liviu Capșa, „Hipodromul cailor de mare”, CNT, 1993, 51-52; Nicolae Prelipceanu, O carte cu doi autori, RMB, 1995, 1669; Gabriel Grigore, Un parodist, „Calende”, 1996, 3; Ion Roșioru, Trei poeți ai sudului, TMS, 1996, 9; Horia Gârbea, Parodii ca la Capșa, LCF, 2000, 36; Ion Roșioru, Liviu Capșa, „Mesaje pe robot”, TMS, 2000, 9; Catrinel Popa, Liviu Capșa, „Mesaje pe robot”, OC, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să-și etaleze vulnerabilitățile în fața unui receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este mai cunosut și mai evident, cu atât imitația lui este mai ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Minerva, București, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Spiridon, Monica, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. Tomuș Mircea, "Prefață" la Ce-ai cu mine vântule?, Editura
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul,București, Editura Minerva, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, Editura Minerva, 1994. Eminescu. Proza jurnalistică, București, Editura Curtea veche, 2003. Tomuș Mircea, Prefață la Ce-ai cu mine vântule?, București, Editura Minerva
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a trecut altuia prin minte, așază oul ca și Columb, spărgând coaja în partea sferoidală și apoi găsindu-și o stabilitate vorbește în chipul cel mai simplu. Perspectiva insolită devine un regim normal". Cu puțin înainte, criticul "bănuia" că tânărul parodist din Singur printre poeți (abia apărut în volum) "va izbuti în poezia serioasă". I Seriozitatea soresciană se vede dincolo de "narativ" în consecventa dinamitare a truismelor și drumurilor bătute; absurdul e un instrument de corecție, un antidot țintind discreditarea idilicului și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cezar Ivănescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru și ceilalți sunt exponenți ai unui saeculum. Dincolo de stilurile individuale, ei participă la o mare sinteză, fiecare relevând câte ceva din spiritul epocii. În menționatul profil din Contemporanul, G. Călinescu afirma că Sorescu nu e parodist "în înțelesul curent al cuvântului, chiar și în acela al lui G. Topîrceanu" văzând în el "un fantast". E drept, în acel Singur printre poeți din 1964 (lărgit și reeditat în 1972), uneori Sorescu încetează să parodieze, totuși dimensiunea parodică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
originale, până la Marin Sorescu și Mircea Micu (acesta cu Parodii de la A la Z, cu Cetăți-le ziua), parodia e reconstrucție amabilă, un fel de ca și cum, demers îngânător exhibând și îngroșând, punctând reliefurile, bagatelizând și ironizând ticurile. Meritul primordial al parodistului inteligent e de "a vorbi ca alții" însă rămânând el însuși; diversele moduri de expresie ale cuiva se topesc în câte o piesă nouă în care se disting inflexiunile unei voci cunoscute. Trecând lejer de la un registru la altul, demontând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
familiei Mirmidon: capul familiei, personaj- narator în mai multe proze, Florentina, soția sa, Marius, fiul cel mare. Lor li se vor adăuga în cărțile următoare Alexandru și Constantin, băieții mai mici. Zece texte independente alcătuiesc o carte inedită, vădind un parodist superior. Calitățile și defectele protagoniștilor sunt dozate cu abilitate. Într-o urbe unde stereotipiile, conclavurile „intelectuale” sunt esențiale, aerul savant al motivațiilor înconjoară întâmplări banale sau, în chipul cel mai firesc, situații neverosimile, cu valoare simbolică. Spre exemplu, membrii familiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288626_a_289955]
-
desconsiderată prin denumirea de "gen minor", dar practicată pe scară largă, parodia a dobândit, în secolul XX, un statut pe măsura importanței sale, care îi garantează intrarea în circuitul fenomenelor literare importante. Prin modul său de raportare la lumile livrești, parodistul a provocat neîncetat barierele ficțiunii, asumându-și noul în chip paradoxal, întoarcându-se spre modele, procedând prin recuperarea și rescrierea, deci reactualizarea axiologică a acestora. Și acest tip de creator, original în talentul său, merită o discuție separată, dat fiind că
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
iar așezarea fenomenului literar în diacronie urmează sugestiile oferite de Margaret A. Rose. Am urmărit, de-a lungul Antichității, Renașterii și în postmodernitate, acele particularități ce țin de structura hipertextului (uneori comparându-l cu hipotextul) sau pot rezulta în funcție de atitudinea parodistului față de textul "victimă", adăugându-le, atunci când a fost cazul, și discuții asupra comicului sau ironiei, intertextualității sau metaficțiunii și celorlalte procedee cu care parodia relaționează în context romanesc. Am arătat astfel cum a evoluat înțelegerea parodiei de la o simplă tehnică
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
procedeele cunoscute) sau survine din simpla alăturare a realității textuale a celor două opere. La fel, ironia poate "dirija" intenția operei, textul parodiat servind pe post de "mască verbală sau ca un cod deturnat spre a ascunde sau deturna mesajul parodistului"5. Importantă de acceptat este operația de codificare ce ajunge practic să normeze lectura, ea fiind unul din punctele comune în care se unesc majoritatea excursurilor teoretice expuse de cercetătoare. De menționat că distincția sub auspiciile căreia autoarea își așază
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
deseori chiar printr-o (amuzată) autonegare. În majoritatea cazurilor, opera cu pronunțat caracter parodic include o critică uneori vehementă, alteori destinsă a modelului parodiat (sau/ și o satirizare a unor realități extraliterare). Aceasta este dublată salvator fiindcă, în caz contrar, parodiștii ar putea fi acuzați de ranchiună personală de creație, de inovația formelor precedente. Accentul cade, în lucrarea de față, pe problema parodiei. De-a lungul evoluției sale istorice, ea a suferit, dar a și a provocat mari modificări în ceea ce privește fenomenul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în vedere și filiațiile pe care le-a dezvoltat romanul, în cadrul fiecărei perioade istorico-literare analizate, alcătuindu-și structura prin preluarea altor specii (satira menippee în Antichitate, poemul eroi-comic în Renaștere etc.) și definitivându-și stilul în funcție de erudiția și talentul fiecărui parodist în parte. În Evul Mediu, parodia nu supraviețuiește doar pentru a fi supusă acelui ridendo dicere verum al Antichității târzii 6: ea semnalizează existența unei altfel de lumi, lumea pe dos, carnavalescul așa cum îl vedea Mihail Bahtin în François Rabelais
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]