132 matches
-
între care amintim: "Cunoașterea infernului" (lumea spitalelor de psihiatrie și relația sado-maso între pacient și medic), "Fado alexandrin" (demitizarea Revoluției Garoafelor), "Farsa damnaților" (prăbușirea unui șef de clan al marii burghezii, colaboraționist al regimului Salazar), "Splendoarea Portugaliei" (sfârșitul prin fixație paseistă al unor proprietari de plantații portughezi în Angola antebelică), "Tratat despre pasiunile sufletului" "romanul cel mai halucinant" în opinia poetului și eseistului Dinu Flămând, semnatar al unei lămuritoare prefețe la Manualul inchizitorilor. Așa cum scrie Dinu Flămând, cunoașterea infernului "este un
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și comportamentele din mediul familial [Saint Martin, 1993]. Castelul, emblemă a nobilimii Raporturile cu domeniul familial, al cărui centru este castelul, sunt diverse. Unele familii și-au păstrat caracterul rural, tradițional și atașat de valorile aristocratice într-o manieră câteodată paseistă, trădând un anume resentiment față de schimbările greu suportate. Alte familii au devenit cu totul pariziene și nu-și mai asigură veniturile din exploatarea pământului. De multe ori au păstrat castelul sau casa de familie, unde este păstrată și cultivată memoria
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
relativismului (apropiat „perspectivismului” total al lui Nietzsche). Care este însă principala insuficiență a acestui demers? În primul rând, și în acest caz, tradiția poate fi recuperată doar tematic, ca ordine semantică pe care prezentul se obligă să o conserve. Atitudinea paseistă, muzeală și romantică face din tradiție un obiect decorativ. Primatul istorist al cronologiei izolează tradiția într-un sertar al imaginației comunitare. Hermeneutica fenomenologicătc "Hermeneutica fenomenologică" Vechea seducție metodologică a Iluminismului n-a fost învinsă decât prin demersurile fenomenologice husserliene de la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în climatul social al monarhismului absolutist, pe care John Milbank o caracterizează drept „schimbare în economia dorinței”. Milbank remarcă nu atât o schimbare a „obiectului” dorinței, cât „promovarea dorinței în sine”3. Reacția moraliștilor (Montesquieu, Helvetius, Hume) este una tipic paseistă, încărcată de nostalgii pentru etica eroismului antic, menit să dea substanță conceptului modern de „onoare” sau „noblețe”. Un pas înapoi, așadar, peste creștinismul tradițional, care nu cunoaște diferențe între „virtuți naturale” și „virtuți artificiale”, ci doar fapta bună ca rod
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în opoziție cu modernitatea.418 Este vorba despre cunoscută valorizare a epocilor apuse și accentuarea decadentei modernității, idee leopardiană durabilă, dar nu ferita de nuanțări, deci nu imobila, ci modulata în funcție de ritmul în care evolua gândirea să. În concepția să paseista oamenii de atunci erau mai mari, măi generoși și mai puternici decât noi (Zibaldone, 15 ianuarie 1821); mai mult, fiind mai aproape de natură, erau mai spontani și aveau o imaginație mai bogată. Dragostea pentru vremurile străvechi, trebuie sa subliniem, a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de Constanța Hodoș ș.a.). Prin orientarea lui ideologică fundamentală, s. a fost un curent ce a favorizat, pe un fundal de patriotism, grefarea unei doctrine conservatoare. Curentul a stimulat o literatură pătrunsă de duh patriotic, dar simțitor alterată de tendințe paseiste, care au dus la idealizarea satului medieval, a trecutului, a economiei patriarhale, la o imagine idilică, decorativă a țăranului, la demonizarea orașului, prezentat ca Sodomă și Gomoră. Talentul scriitorilor autentici a biruit însă, ca întotdeauna, mărginirile maniheiste și fanatismele doctrinare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
a intereselor colective 2, a dinamicii istorice. în anii '70 ai secolului trecut, Paul Ricur tematiza supunerea religiei în fața secularizării ca o temporalizare a mesajului creștin, care ajunge să gireze concepte ale veacului, precum ideologia și utopia. Acuzat de ideologie paseistă, de celebrarea unei Origini pe care gîndirea istoricizantă o plasează automat în trecut, creștinismul se apăra repezindu-se spre viitor, înfățișîndu-se ca herald al celei mai revoluționare dintre utopii, cea milenaristă. Credința unei comunități religioase intră în procesul secularizării atunci
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
țări. Toate aceste curente dintre care multe luate în mod izolat pot părea pure se varsă într-o aceeași deltă mlăștinoasă. Același refuz al societății, același dispreț față de muncă și de angajamentul social, aceleași sentimente de superioritate asociate unei viziuni paseiste a Pămîntului-Mamă conduc la formarea unor comunități ciudate, cum ar fi Comuna a II-a care se voia a fi "o trupă de teatru amator psihanalitic" înainte de a ajunge o fracțiune a Armatei roșii: grupul Baader. Altele, comunități rurale sînt
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
reflectau interesele și opiniile multor altor membri ai elitei intelectuale românești. Reacțiile pozitive față de acest text problematizează, de asemenea, presupunerea că liberalismul și pluralismul au constituit „norma” În dezbaterile despre modernizare și progres În România interbelică, În timp ce mișcările populiste, antiliberale, paseiste sau care Încercau să creeze un viitor nedemocratic reprezentau provocări „exterioare” sau marginale 10. Acceptarea demersului critic realizat de Moldovan În raport cu situația societății căreia Îi era contemporan, precum și a soluțiilor propuse arată că numeroși intelectuali români Împărtășeau o neîncredere fundamentală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
când și de ce a iscat acest supranume poporul, cronicarii sau Biserica. Omisiunile pot fi și ele educative. Cititorii au libertatea de a completa spațiile libere, dacă le observă, după propriile așteptări, suprapunând textului din manual lecturi "suplimentare", fantezii sau confuzii paseiste, după cum vom vedea și din explicațiile dezinvolte ale elevilor. Coparticiparea la elaborarea mesajului este, de altfel, una din condițiile validării memoriei istorice, întreținând convingeri personale fără a dăuna, printr-o precizie excesivă, simbolurilor vehiculate. Un Ștefan pentru fiecare Urmărind textele
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
și decembrie 1914, având redacția la București; director era N. Iorga. În perioada dintre 24 ianuarie 1915 și 15 iulie 1917, fuzionează cu revista „Ramuri” și se editează la Craiova și Iași cu același titlu, „Drum drept”. Continuă orientarea tradiționalistă, paseistă și autohtonistă a sămănătorismului, manifestându-și ostilitatea atât față de cosmopolitism și raționalism, cât și față de procesele de industrializare, urbanizare și de preluare a modelelor instituționale și culturale din Occident. Revista își propune să promoveze cultura și literatura națională de tip
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286879_a_288208]
-
Mateiu I. Caragiale, cel din Pajere, reînviind amintirea domniței Ralu Caragea, întemeietoarea teatrului: „Comedianții-s în favor la Curte./ S-amestecă cu dânșii chiar Ralu / Și parc-aud grăind pe-un velpostelnic:/ «Diseară avem teatru, psihimu».” Aproximativ în același stil paseist sunt lungile „balade” Toamnă la Hanul Ancuței și Beizadea Tingire. Mai interesante, prin acuitatea notației născute din faptul trăit, se dovedesc compunerile intitulate Poeme de front. Când, în Orații (1972) de pildă, poetul încearcă să cânte cu tot dinadinsul „noul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
acestui demers? Tradiția poate fi recuperată doar tematic, ca ordine naturală pe care prezentul se obligă să o conserve. Tradiția devine un parc natural al conștiinței sau o rezervație pentru ultimii mohicani ai premodernității. Oamenii tradiției devin o curiozitate. Atitudinea paseistă, de muzeograf a romanticului arată că actul de conservare a tradiției rămâne îndatorat unei perspective istoriste. Reconstrucția istoriei este facilitată de un operator subiectiv: sensus communis la Vico, der Geist („spiritul”) la Hegel, die Einfühlung („empatia”) la Schleiermacher, das Erlebnis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stinge irevocabil. Înrădăcinați în huma melancoliei, nu mai trăim cu intensitate decât amintirea. S-ar părea că judecăm întotdeauna adevărul dragostei după comoția inocentă a începuturilor și emoția impură a despărțirilor. Ratăm frecvent marile întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist, înecați în retorica crizei, cuprinși de voluptățile negației. Sub umbra tradiției, parcă nu mai e chip să scrutăm clipa: glisăm pe certitudini vagi, lamentații defetiste, refuzând cu un aer sapiențial existența, hic et nunc, a excepționalului. Ca români, am știut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și se autoorganizează ca o tehnocrație. În anii ’70, „societatea tehnocratică” părea o utopie; dar, în secolul XXI, „visul lui Bell” se conturează din ce în ce mai clar ca o realitate. La fel ca și cealaltă previziune a sa, meritocrația. Un anumit romantism paseist, alimentat și de o ideologie stângistă, a continuat însă să alimenteze viziuni catastrofice. „Demonizarea științei” și anticiparea transformării omului în sclav al „Molohului industrial”, care va nimici mediul natural, va degrada cultura și moravurile și va distruge omenirea, au alimentat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un anumit domeniu intelectual sau artistic. Curriculumul academic se bazează pe disciplinele clasice pe care le articulează rațional în funcție de gradul de complexitate, de dificultatea asimilării și de contribuția la formarea culturală a omului. Eisner nu le reproșa „academiștilor” decât sensibilitățile paseiste și nostalgia față de „vechea cultură”. Această clasificare a șocat. Direcțiile în care „priveau” cele cinci orientări curriculare erau atât de divergente, încât visul „teoriei unice” devenea ridicol. Cognitivismul, care, de pe poziții scientiste, nutrea o „poziție imperială”, s-a pomenit brusc
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
standardizată la nivel mondial, ci și critici virulenți care condamnă aceste evoluții, considerându-le simptome ale unei catastrofe pedagogice realmente mondiale și care va antrena prăbușirea întregii civilizații omenești. Ne grăbim să precizăm că aceștia din urmă nu sunt nostalgicii paseiști și „pășuniști” de altădată sau adepți ai conspiraționismului mondial, ci analiști lucizi, adesea hiperraționaliști, care avertizează asupra unor primejdii paideutice reale: „topirea” civilizațiilor contemporane într-o singură civilizație standardizată conform tradițiilor celei euroatlantice; anihilarea celor câteva mii de culturi contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cultură sau acest real, de la care ei se reclamă atît de puternic, nu au încetat niciodată să fie artefacte sau categorii tehnice, condiționate de către instrumentele disponibile"13. Mediologia nu se vrea în nici un caz a fi un proiect nostalgic și paseist, ci ea intenționează să prezinte o mai bună înțelegere a dimensiunii tehnice, a relevanței mutațiilor tehnice și a mijloacelor de transport/intermediere asupra modificării regimurilor de memorie, de autoritate, de credință. Pentru mediolog, a explica, de exemplu, rezistența și transmiterea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
volumul său Pensée et présence. Essai sur la philosophie religieuse de Grégoire de Nysse, a cărui prefață constituie o adevărată „profesiune de credință”. Pledând implicit pentru reasumarea predaniei Părinților, el ține totuși să-și pună În gardă cititorii Împotriva „ispitei paseiste”. „Un templu grec”, scrie von Balthasar, „o biserică romană, o catedrală gotică merită Întreaga noastră admirație, pentru că ele dau mărturie despre un adevăr și despre o frumusețe Încarnate În timp. A le reproduce Însă la ora actuală este un anacronism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Cristos, poate face ca „Vechiul Testament să Înceteze a mai fi privit ca o simplă curiozitate arheologică și să devină o hrană vie pentru suflete”. Dar, Încă o dată, atenție!, nu e vorba de o Întoarcere in illo tempore, de o nostalgie paseistă. „Efortul care ni se cere”, precizează Daniélou, „este de a regăsi, dar În raport cu achizițiile științei contemporane, o interpretare capabilă să restituie Vechiului Testament caracterul său de profeție și de figură (typos).” Prin urmare, dacă vrem să insuflăm viață unei teologii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
special, și pentru ortodoxie, În general, nu există nici un intermezzo, nici o Întrerupere, nici o diferență de percepție și de viață Între epoca patristică și noi Înșine. Această perspectivă anistorică, dacă o putem numi „perspectivă”, merge mână În mână cu o ideologie paseistă, pe care cei trei „mușchetari” lyonezi o resping categoric și, după mine, pe bună dreptate. Patristica, În versiunea Stăniloae, se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar ea se ascunde, cu lașitate, dinaintea provocărilor Istoriei. Aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
pe cel al lui Octavian Goga; sau, poate, al lui Tudor din Vladimiri, care, cu amicii săi, Grecii Eteriști, voia să ne salveze de Turci; trădat de ei, dar și „Îmbolnăvindu-se de ei” și de ticurile lor orientalo-balcanice! Romantismul paseist, edulcorat și liric, nu rareori fals, ne-„realist”, al lui conu’ Mișu Sadoveanu - până azi, se pare, cel mai mare prozator român! -, lamentațiile poetice ale lui Goga, formidabil când le publica În revista Luceafărul la Budapesta, În anul 1905 - În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care s-a născut”. Preluând interpretarea lui J. G. Frazer, Encyclopaedia Universalis notează că inițierea are menirea de „a revela sufletul către neofit pentru a-l face să-și cunoască totemul”. Dacă trecutul novicelui este amputat brusc, fără nici o revenire paseistă, „învățătura inițiatică are drept scop să-i dea novicelui ceva ce el va continua să posede după noua sa naștere”. Același efect iradiant după încheierea ceremonialului a fost identificat și în cazul spectacolului ca ipostază a jocului: „odată cu sfârșitul jocului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
statutul său de fiu cu cel de inițiat, fenomenalul cu sacrul, umanul cu divinul. Prevenit de soția zână că mama sa va strica echilibrul de pe celălalt tărâm, el insistă să suprapună cele două planuri existențiale; o explicație pentru tendința sa paseistă poate fi găsită în chiar apelativul cu care apare în textul popular: ficioru cel d ’i vădană. Absența figurii paterne și a modelului masculin în etapa copilăriei provoacă o dezvoltare incompletă a băiatului, marcat în exces de figura maternă. Personajele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Narațiunea face loc reflecțiilor sociologice, psihologice sau filosofice, dominante, ca în Yassy et ses habitants en 1840 (Iașii și locuitorii săi în 1840), apărută postum. Panorama Iașilor oferă „un vrednic subiect de cugetare pentru observatorul filosof”. Când se sustrage reveriilor paseiste, R. aruncă o privire ascuțită asupra societății contemporane, în care vechiul și noul, orientalul și occidentalul se întrepătrund, oferindu-i prilejul să se delecteze fixând tipuri și moravuri, în ce au ele caracteristic. Avusese chiar de gând să scoată un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]