21 matches
-
Acasa > Eveniment > Comemorari > CU TIFLA Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 379 din 14 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Cu tifla Mi-a năvălit toamna în suflet cu toți pasteliștii, vălătucind frunze galbene tristețea miriștii. Poate că e același decor, numai eu sunt altul. Am ajuns modestul citadin și măsor asfaltul. Culorile se amestecă, de la galben, la mov. Sunt cu toate la Alecsandri, Bacovia, Dimov. Tușește pe străzi și prin
CU TIFLA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 379 din 14 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Cu_tifla_george_nicolae_podisor_1326526008.html [Corola-blog/BlogPost/361309_a_362638]
-
în cadrul școlii superioare. Alexandru Popp - academistul echilibrat care accepta reformele și deschiderea, parcurgea astfel o a doua etapă, plein air-istă, mai liberă, mai colorată a creației sale. Catul Bogdan - peisagistul liric, autorul portretelor ce amintesc patina vremurilor renascentiste, Anastasie Demian - pastelistul sensibil al portretelor de copii și maestru al graficii legată de tradițiile bizantine, Aurel Ciupe - autorul peisajelor de toamnă bănățeană, al luminilor strălucitoare rătăcite prin țesăturile populare ale naturilor statice... sunt câțiva dintre tinerii dascăli ai noii instituții care dialoghează
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român. În descrierea naturii, deosebindu-se de V. Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluția liricii românești), la Coșbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcția de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiția poemelor lui Vergiliu și ale lui Hesiod, cu ale sale "Munci și zile". G. Coșbuc
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
Dacu, D. Dinu, Mefistofel (cu Horia Furtună), V. Ronea și V. Rugă (cu Al. Băbeanu), V. Sângeru, V. Șerban. În poezie trece prin diferite formule, de la cele tradiționale la cele moderat moderniste, fiind caracterizat de E. Lovinescu drept „un fraged pastelist și un frenetic căutător și chiar acumulator de imagini”. Dintre scrierile în proză se remarcă o serie de schițe din „Gândirea” (1921-1923), primele trei apărute sub titlul Pe marginea vieții, iar următoarele cinci, După-amiezi de duminică, situându-se între poemul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289407_a_290736]
-
-lea, declarând portretul minor, devalorizat cum era de afluența burghezilor doritori să-și imortalizeze trăsăturile, Academia Regală făcea să scadă mult prețurile. Promovată ca artă în 1660, gravura în taille-douce retrogradează după puțin timp la nivelul de meserie. În 1749, pasteliștii au fost sacrificați pictorilor în ulei. Vremea academiilor a trecut, desigur. Vechiul "sistem al artelor-frumoase" nu mai este o organigramă, ci un câmp magnetic. Tehnica nu se impune prin decret, ea gravitează prin forță în cariere și în spirite. Evoluția
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
unei literaturi menite să „propage” valorile întreprinzătoarei și austerei burghezii în ascensiune: „munca regulată și stăruitoare, viața liniștită de familie, «cinstea», economia, sobrietatea, hărnicia, sentimentele delicate”. Pornind de la aceste premise teoretice și programatice, criticul îi va exalta pe Vasile Alecsandri (pastelistul), Duiliu Zamfirescu (Viața la țară), I. Al. Brătescu-Voinești, iar dintre străini îi va recomanda drept exemplari pe Charles Dickens și pe George Eliot. La noi, modelul de literatură sănătoasă îl identifică în creația scriitorilor transilvăneni: Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
manieră gândiristă. Natura, satul, oamenii, cu ritualurile, dar mai ales cu suferințele lor de chinuiți ai pământului - toate au o frumusețe frustă și aspră, colțuroasă: brazdele „fierb în gura sapei”, boii au „sângerat în jug”, solul e „mușcat” de unelte, pastelistul are „aripile înecate-n sânge”, lumina lunii cade-n „țăndări”, satul doarme „somn de metal”, în noaptea cu „păr de smoală” tăcerea dă un „chiot de spaimă”, spărgând „luna ca un ou”, iar „din pompe zorile țâșnesc cascadă”. S. se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
stihurilor și Carte de cruciat adâncește filonul religios (Hram la Putna) și dă expresie unor trăiri noi, în special sentimentului acut al „marii treceri”, proiectat pe fundalul sumbru al războiului. La distanță de câteva decenii, Cântece și distihuri relevă același pastelist, acum într-o expresie epurată, decantată, amintind poezia concisă a Extremului Orient, precum și un rapsod (una dintre piese se intitulează Eu, rapsodul Teofil) al confruntării dureroase cu sfârșitul, îndulcită de credință, de dragostea pentru cei apropiați, pentru limbă și meleagul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
care învăluie tablourile țin de doctrina sămănătoristă. S. face cronica satului (La țară, În răsărit, Hora, Frumoasa satului) și merge pe urmele lui G. Coșbuc, evitând confesiunea odată cu trecerea ei în țesătura de basm sau de baladă pe motive folclorice. Pastelist, năzuia să evoce în tablou o stare de suflet. Astfel, pastelurile sale capătă o notă individuală, vorbind, prin delicatețea nuanțelor, de discreția sentimentului, de o tristețe dulce și de un echilibru senin, în firea autorului. Aceste accente sunt totuși rare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289890_a_291219]
-
marginile grațiosului, unele chiar lezează simțul estetic prin neologisme șăgalnice și, nu rareori, printr-o tentă de mievrerie. Versurile meditative nu evită truismul, eroticele au un aer convențional, afectat madrigalesc și epigonic. Simplificând, autorul apare în poezia naturii ca un pastelist descins din Vasile Alecsandri, factice și destul de anemic, fiind un eminescianizant în cea erotică, subjugat de model. Mai multă însuflețire, prin atitudinea polemică, aduc orațiile satirice Către Cleobul sau Invectivă: „Spânatec, gras, soios, urât, / Ghebos cu fața scurtă, / Cu capul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
mei sunt totdeauna pe stânci/ Între fulgere și prăpăstii - cumpănă dreaptă./ Pân-acolo s-au urcat pe brânci,/ Munte cu munte,/ Veac de veac,/ Treaptă cu treaptă.” În alt plan, evoluției de la retorism la sobrietate îi corespunde drumul de la descriptivismul pastelist la interiorizare. Orga de mesteceni (1970) aduce o decantare a lirismului, descripția (și așa sumară) se contrage în imagini lapidare și sobre, stil caracteristic de acum înainte. Zăpezile de acasă (1972) și Noapte cu privighetori (1973) reiau, într-o disciplină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
al XX-lea ca unul din puținii reprezentanți ai umorului liric. Spirit lucid, înzestrat cu o remarcabilă inteligență artistică, T. se definește în primul rând prin autoironie, prin cenzurarea propriilor sentimente. În același timp, se relevă ca poet al anotimpurilor, pastelist și miniaturist. În umorul lui se ascunde aproape totdeauna o notă de melancolie, uneori de tragism. Prin temele abordate, ca și prin limbajul liric, este în bună măsură un poet tradiționalist. Mihai Eminescu, George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, precum și folclorul au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
corifeilor tradiționalismului, va îngreuna încă din start decolarea poetului spre zona de originalitate, în cele din urmă dobândită prin volumul "Poeme cu îngeri" (1927), urmat de "Destin", "Urcuș", "Întrezăriri", cărți axate pe tema destinului, al artistului și al omului. Ortodoxist, pastelist, eticist, mitologizant, poetul nu va exclude totuși celebrarea farmecelor anatomice ale femeii iubite într-o sublimată și totuși mistuitoare posesiune: "Te dezgolesc și-n brațe îți strâng rotunda noapte / Lumina cărnii pipăi cu degete de orb / și mâna ospătată cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o trăsătură care se reține din ele. Alecsandri singur este distribuit într-o varietate deconcertantă de „meserii”: de îndrăgostit șugubăț, în manieră folclorică, de povestitor care ține cheile fabulosului, de meșter de legende istorice. Având, în toate, o tehnică de pastelist. Ștefan este „zimbru sombru și regal”, însă ceea ce Alecsandri scoate din încordarea istoriei sunt „dulci icoane”. Dridri trăiește o dramă, banală, poate, dar antrenând examene de conștiință pentru care proza vremei nu e, de bună seamă, pregătită. Ce rămâne? Un
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
altă tonalitate, chiar și criminalitatea ca atare a unui Caravaggio are (post factum, se-nțelege) doza ei de bagatelă. În vremuri cumplit-romantice, la o masă de birt ieșean, acidul boem Mărgărit nu-l slăbește o clipă pe unul din răsfățații pasteliști ai regimului. Acesta, indignat, recurge la soluția ultimă. La care Mărgărit, prompt: Măi, T., tu vrei să ne convingi cu miliția că ai talent?! După jumătate de secol, un alt rapsod în albastru (nomina odiosa) a apelat recent la o
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
probabil, energic, față cu așa trimitere, dar "viața subreală" de care se face vorbire este ecoul, trecut prin multe cămări, al unui vers de Blaga: "cine are în adînc, pe la morți vreo rădăcină...". Fântâneru practică un animism mai delicat, de pastelist letargic cu neașteptate, nevoite pusee de vitalitate: "La o parte, la stînga, petuniile gingașe mă întărîtă. Îmi sug cu roșul lor nervii. Foile sînt prea late. Mă aplec; apropii obrazul, înfășurîndu-l. Crinii albi, cu polenul răvășit pe sălbioarele de frunze
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
un foc mic de vreascuri/ ca fiecare în noaptea lui,/ lîngă focul lui mic de vreascuri,/ absolut ca fiecare,/ Doamne, mi-am zis,/ încet viața asta se împurpurează/ de presimțirea celei viitoare?" (Anul maimuței, 1992). Firește, poetul nu e un ,pastelist", după cum nu e nici un profet neguros care, în scîrbă, ar întoarce spatele realului celui atît de imperfect. D-sa preferă a amesteca cu dexteritate înfățișările acestuia precum cărțile de joc, pentru a rezulta un tablou al combinațiilor rămas, spre binele
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
semnul corifeilor tradiționalimsului, va îngreuna și el decolarea poetului spre zona de originalitate, în cele din urmă apropiată prin volumul Poeme cu îngeri (1927), urmat de Destin, Urcuș, întrezăriri, cărți axate pe tema destinului, al artistului și al omului. Ortodoxist, pastelist, eticist, mitologizant, poetul nu va exclude totuși celebrarea farmecelor anatomice ale femeii iubite într-o sublimată și totuși mistuitoare posesiune: "Te dezgolesc și-n brațe îți strâng rotunda noapte/ Lumina cărnii pipăi cu degete de orb/ Și mâna ospătată cu
Monografie V. Voiculescu by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9606_a_10931]
-
putea publica decât literatură oportunistă sau care putea fi asimilată literaturii oportuniste. Literatura evazionistă devine posibilă abia după 1960, când regimul comunist are certitudinea că e definitiv instalat la putere și nimic nu-l poate disloca. Atunci e permis solilocviul pastelist în poezia de notație în gruparea de la revista "Steaua". Diversificarea posibilităților estetice ale literaturii evazioniste vine după aceea și se intensifică după 1965. Tabloul modalităților estetice se amplifică până la a crea o întreagă literatură alternativă la literatura oportunistă, propagandistică, promovată
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
bogăția verbală, stilistică. În imagistică, el recurge ades la elemente din natură, dar și elemente lingvistice din stiluri funcționale cât mai diverse. Cuvintelor vechi, uzate, le redă viață, făcând asociații surprinzătoare, și, folosește adesea imagini vizuale și picturale nefiind un pastelist. Senzațiile auditive sunt transpuse vizual: „Cu foșnet vestejit răsună valea” sau „Așteptam într-un loc unde încă mai sună Din strunele undelor line izvoarele.” (Moartea căprioarei) Se observă la Labiș tendința întrebuințării concrete a unor termeni „direct legați de unele
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
momentul când poezia lui își regăsește legea lăuntrică, temele și timbrul specific. Dacă, din culegerile anterioare (Murmurul străzii, 1955, Soarele și liniștea, 1958,Voci puternice, 1962), cu un anume tribut plătit convențiilor epocii, sunt puține lucruri de reținut (imaginea unui pastelist suav, predispoziția către rostirea sceptic-surdinizată, cultivarea notației simple, concentrate, ușor reflexive), în Revers citadin, apoi în Omul modern (1967), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), poemele au, tot mai elocvent, „expresia esențializată, marcată de tentația degajării eliptice a afectului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]