176 matches
-
ceva din strania atmosferă mateină. Anunțând într-un fel rafinamentul poeziei expresive a târgoviștenilor, dar - s-a spus - și profunzimea poemului filosofic existențialist al lui Mircea Ivănescu sau aspectul controlat al proiecțiilor oniricilor din anii ’70, cartea, livrescă fără a pastișa, sugerează, aidoma lucrărilor contemporane ale lui Pavel Chihaia, Mihail Villara sau Dinu Pillat, cum ar fi putut arăta literatura română imediat postbelică dacă nu ar fi intervenit brutalitatea rupturii realist-socialiste. O culegere de proze scurte scrise între 1941 și 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290641_a_291970]
-
arborescente, al complicațiilor narative, al spiritului ludic, parodic și autoironic. De asemenea, sunt evidente calitățile prozatorului de a construi - în special pe o tematică rurală - în spațiul realismului canonic, de a da verosimilitate unor atitudini, scene, psihologii, personaje, fire epice. Pastișând subțire stilul cronicăresc ceremonios și afectat, nuvela Potop (1948) e o fantezie narativă care pretinde, cu haz cvasidetectivistic, a reconstitui după unele hrisoave condițiile în care un papă din secolul al XV-lea ar fi fost tras pe sfoară de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
într-un parlament al păsărilor domestice care pun în scenă toate aberațiile de limbaj, însoțind astfel uzura inevitabilă a unei căsnicii. Primele cronici ale spectacolului cu această comedie subliniau influența lui Teodor Mazilu. Cealaltă comedie, Fluturi de noapte, continuă să pastișeze poncifele, satirizând abuzurile și corupția din sistemul construcțiilor de locuințe, printr-un joc ambiguu între realitatea absurdă și fantezia caricaturală. Satira Balul lebedelor (1994), subintitulată „comedie satanică în patru infernuri”, demontează mecanismele monstruoase ale realității de ultimă oră: un primar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
c. este Mihail Zamphirescu. Alături de el, versuri dau frecvent G. Crețeanu, Ciru Oeconomu, N.V. Scurtescu și, sporadic, C. Aristia, N.T. Orășanu, Gr. Ventura, N. Țincu, D. Petrino, Th. Șerbănescu. Cu rare excepții, poeții grupați în jurul revistei scriu o poezie minoră, pastișându-i pe romanticii francezi. Prozatorii revistei sunt Pantazi Ghica (nuvele istorice), G. Marian (schițe de moravuri), N.D. Popescu și Bonifaciu Florescu (nuvele). Mai bogată și mai interesantă este partea consacrată dramaturgiei, susținută și de preocuparea lui Grădișteanu pentru teatrul național
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289193_a_290522]
-
al XX-lea, de la St. O. Iosif la Ion Barbu, de la Mateiu I. Caragiale la Radu Stanca, bătând cu specială insistență pe clape călinesciene, nu fără a recurge la jonglerii care lui Călinescu îi displăceau (rime funambulești, de exemplu), poetul pastișează cu grație, picurând în surâsul ironic duioșie, alături de admirație. Bunica Beps e un fel de Ghenca, și într-o piesă (Înspre noapte) e portretizată paralel cu aceasta, transcriindu-se, în acest scop, versuri din poemul călinescian. SCRIERI: Zile fierbinți, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
subtitlu, prefață, postfață, note etc.); o metatextualitatea se regăsește în ceea ce este exprimat în mod curent prin comentariu; o hipertextualitatea reprezintă situația în care un text derivă din altul anterior, prin transformare simplă sau prin imitare (de exemplu, parodia sau pastișa); o arhitextualitatea traduce apartenența unui text la o anumită categorie generică. Un astfel de dispozitiv noțional a limpezit considerabil impresionismul critic în care fuseseră conturate până atunci (1982) conceptele importante din teoria textului. Totuși intertextul este definit de o manieră
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm citat implicit. E.Vasiliu 42 prezintă alte două forme de manifestare intertextuală care derivă prin aplicarea criteriului explicit-literal. Situații în care relația de intertextualitate ne apare cu evidență : o parodia; o pastișa; o tema cu variațiuni; o citatul. Situații în care relația de intertextualitate este mai dificil de sesizat, ceea ce solicită cititorului un plus de competență. Annick Bouillaguet oferă o altă lucrare importantă. Ea încadrează în scrierea imitativă (denumire generalizatoare pentru rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru rezultatul practicii intertextuale): pastișa, parodia și colajul și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe care le întrețin textele. Vorbind despre relația, evidentă sau ascunsă, pe care un text o poate avea cu alte texte, el precizează: [...] includ aici și alte feluri de relații în esență, cred, de imitație și de transformare, despre care pastișa și parodia pot da o idee, sau mai degrabă două idei, foarte diferite cu toate că prea adesea confundate, sau inexact deosebite pe care le voi boteza, în lipsa a altceva mai bun, paratextualitate [...] și de care ne vom ocupa poate cîndva [...] (1979
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît imitare ca practică generică, este o țesătură de imitări. [...] Pastișorul are un
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
un stil, precum și motivele tematice pe care le conține [...]; textul pe care îl concepe sau îl improvizează pe acest șablon nu este pentru el decît un mijloc de a actualiza și eventual de a lua în derîdere (1982, pp. 86-89). Pastișa face ca stilul să imită (aici, stilul "polar american") un obiect pe care îl pune în lumină. În textul imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Eterogenitate 41 Hipertextualitate 19, 28 Interacțiune socială 33, 46 Ironie 29, 30, 105-107 Logici sociale 45 Macro-propoziție 39, 41 Metadiscurs 29, 30 Micro-propoziție 39, 41 Narațiune 124, 125, Numele autorului 51, 52, 54, 56 Omogenitate 41 Parodie 27, 28, 30 Pastișă 128, 129 Peritext auctorial 22, 51 Peritext editorial 22, 23, 25, 36 Polifonie/polifonic 71, 102, 115, 121 Prefață 72 Propoziție 37-39, 41, 42, 101 Publicitate 25, 36, 48, 140 Referință 37, 70, 148, 153, 174 Reformulare 31, 32, 90
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
a pieselor proprii, reunite târziu în volumul Mașina de vânt (1996). Versurile lui P. par a fi rezultatul asimilării progresive a marilor modele din lirica românească, modele de care se distanțează pe măsură ce poetul își află mijloacele expresive proprii. El nu pastișează nimic, transferă în paginile sale doar acea substanță poematică ce este compatibilă cu sine. De multe ori textele sunt organizate ca niște replici adresate unor opere literare celebre: „Să fie chiar adevărat/ că bulgării negri fluturi se făceau,/ plângând peste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
nu are (...) concepția generală asupra realității atît de personală (...). D. Rebreanu redă bine lumea reală, transfigurînd-o desigur, ca orice om, conform cu sufletul său, dar n-o transfigurează îndeajuns de personal, nu creează o altă lume alăturea de cea reală; o pastișează prea mult pe aceasta, ca să-l simțim zeu, creator de lumi. (...) E prea realist, ca să întrebuințăm un cuvînt care exprimă acest deficit și, într-un anume sens, despăgubirea de acest deficit." (Creație și analiză) Păstrînd ceea ce este... de păstrat, argumentul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Gulliver în țara piticilor de Swift, Spovedania unui medic de Arthur Conan Doyle, Duelistul de I.S. Turgheniev, Povestiri fantastice de E.T.A. Hoffmann, Vechiul Heidelberg de W. Meyer-Förster ș.a. Nu fără o anume dexteritate, dovedită și în numeroase sonete, D. pastișează pe rând toate formulele și manierele artistice, arătând oarecare atașament celei a lui Fr. Coppée, din care traduce copios. Singurele sale plachete (În zări de foc și Drumul sângelui), deși pornesc din fapte trăite, alunecă repede într-un amestec de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
care îl reprezintă cu adevărat se impun, în primul rând, printr-o amprentă stilistică specifică, de virtuozitate: reflectând cultura întemeiată pe Biblie, Viețile Sfinților ș.a., limbajul dobândește - transpus însă cu vervă în cheie comică, dar fără a avea nimic blasfematoriu, pastișând cu finețe și efecte pitorești - o haină perifrastică proprie, cu patină de arhaicitate și solemnitate, cu dese inserții de referințe religioase și citate bisericești. Pe lângă această calitate și pe lângă abilitatea dialogului, reține atenția capacitatea de a reconstitui, ca într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
am spus până acum nu m-ar îndreptăți să afirm că io l-am omorât pe unchiul meu. Însă atunci când m-am apucat să scriu acel reportaj am luat ca model o proză a unui scriitor, am încercat să o pastișez. De aia l-am și numit pe unchiul meu G.P. Ca acolo, în text, unde un bătrân povestea războiul. Uitasem că și în finalul acelei proze bătrânul G.P. se îmbolnăvea grav și era internat în spital. De când ieșise unchiul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ca și alte manuscrise care m-ar fi micșorat, chipurile, în ochii altora, prin propria-mi contribuție. Erau câteva caiete cu încercări literare din liceu sau din primii ani de facultate, conținând versuri, povestiri, un început de roman de călătorii pastișat după Jules Verne - texte puerile, chiar penibile, nu încape nici o îndoială. Răsfrângeau contagiuni de lectură și nimic personal. Mai păstram și niște caiete cu însemnări „critice“, tot din peri oada liceului, când luasem obiceiul să fac un fel de recenzii
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
1959 Iată-mă de trei zile la București. Atmosfera e destul de liniștită. Dintr-un exces de forțe neîntrebuințate și din exces de timp, m-am hotărât să mă ocup puțin de gospodărie. Am început să lucrez la o piesă, Borgia, pastișată în întregime după Jean Richepin. Este o bagatelă, dar mă amuză și e un lucru destul de folositor din punct de vedere al exercițiului. Dintre prietenii mei nu i-am revăzut decât pe Giglio și pe Monsenior. Astă-seară am trecut pe la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
erau: „Gogoși” (prin care se ironiza rubrica de informații a ziarelor), „Ultime gogoși calde” (parodie a „Ultimelor știri”), o pseudocronică parlamentară comentând activitatea „Camerei deputaților din Stambul”. În fine, o rubrică de „Prospături. În stilul și cu sintaxa «Monitorului oficial»” pastișează automatismele stilului administrativ, iar „Rezbelul” și numeroase „Gogoși” - înflăcărarea fals-patriotică a jurnaliștilor. Se face haz, de asemenea, de cei care încearcă să exploateze orice eveniment politic în favoarea lor, de amatorii de știri senzaționale, de naivii care dau fiecărui gest al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286292_a_287621]
-
le răspunde: „În umbra lui Geo Bogza vom scrie de acum înainte toți cei care vom aborda reportajul literar propriu-zis, Geo Bogza fiind cel care ne tutelează, [...] modelul și părintele meu literar, declarat de mine, nu pentru că accept să-l pastișez [...], ci pentru că apăra consecvent tot ce scriam mai bine.” Punctând elementele originale pe care le aduce speciei, C. încearcă să explice că îl deosebește de Bogza „viziunea asupra universului explorat, în primul rând lumea în efortul creației, o omenire în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286440_a_287769]
-
astfel de moment ; în al doilea rând, la faptul că trebuia să scăpăm cumva de o retorică în mare măsură găunoasă, practicată (cu rare, dar notabile excepții) de filmul românesc pre-89, evitând, pe de altă parte, riscul de a pastișa alte modele. Pentru că pomeneam de excepții și pentru că ele pot fi invocate cu tot atâta îndreptățire ca filmele lui Thomas Ciulei ca antecedente, aș aminti printre ele Duminică la ora 6 și Reconstituirea lui Pintilie (mai ales Reconstituirea, care rămâne
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ei“ vor să ne distrugă, noi care suntem creștini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuți, noi care doinim, jelim și învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate și cu un fel de sfătoșenie șugubeață, pastișând, fără har, stilul Petre țuțea. Ființa fragedă a credinței, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârșire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede“. Știe. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în romanele Fecioara (1900) și Liliana (1914) sau în fragmentul de roman Mizerabilii noștri („Ovidiu”, 1910) și într-o puzderie de instantanee publicistice, toate narațiuni amorfe, banale, în care își pierd urma și mobilul patriotic, și cel moral. Chiar atunci când pastișează (în Fecioara pleacă de la romanul Dan al lui Vlahuță), V. ajunge să își desfigureze modelul. Doar în unele însemnări de călătorie pare să se închege câte o secvență mai interesantă. SCRIERI: Zori, Craiova, 1889; Limba iubirei și Raiana, Craiova, 1892
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]