14 matches
-
Punct și de la capăt! “Cu prezumția de nevinovăție / fluturând dezinvoltă la gât / mototolesc ziua / o arunc pe sub mână / direct în recycle bin. / Până mâine seară / când o să driblez iar / cu decorul de kitsch-uri / printre cuvinte învârtite / și satisfacții grosolan pastișate / las timpul să mă aibă cum vrea”. Radu Andrei Popa - poetul care “mușcă dorul / din colțul de mâine” - constată că “Lacrimile miros a singurătate”, că “Străzile sunt gutui necoapte”, un “Peisaj cu moartea pe umeri”, și multe alte lucruri pe
O SELECŢIE DE CRISTINA ŞTEFAN, EDITURA ARTBOOK, BACĂU, 2012 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 502 din 16 mai 2012 by http://confluente.ro/Un_florilegiu_liric_de_exceptie_antolo_cezarina_adamescu_1337168066.html [Corola-blog/BlogPost/358431_a_359760]
-
redactori, cei mai însemnați comentatori ai părții politice sunt I. C. Brătianu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, I.G. Valentineanu, Radu Ionescu. Dar nu prezența acestora a creat atmosfera specifică a ziarului, ci prodigioasa activitate publicistică a lui C.A. Rosetti. Stilul său, pastișat și de cei mai apropiați colaboratori - Winterhalder, Carada sau Costinescu - își are sursa în oratoria revoluționară pașoptistă, amintind și de înflăcărarea romantică a publicisticii franceze de la 1848. Frazele se desfășoară larg, încărcate de patos, argumentele se succedă torențial, repetițiile abundă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289364_a_290693]
-
pe o bancă din Copou ajunge hazard sau predestinare de câteva ori în preajma lui, trezindu-i interesul, dar fără să simtă altceva. Când, la o ședință a unui cenaclu literar la care participă, prietenul sau colegul fetei citește o poezie pastișată a lui Doinaș, Durban nu poate să tacă și o avertizează pe fată să-i atragă atenția lui Dinu Felecan, însoțitorul ei, să nu o publice pentru a nu suferi consecințele unui asemenea act. Din lașitate sau altceva, acesta nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici un poem șaizecist nu presupune, cu excepția admirabilei Cărți de recitire a admirabilului Nichita Stănescu. Relizibilitatea presupune un efort dublu de recitire: mai întâi, recitirea poemului propriu-zis, pentru reordonarea datelor lui intratextuale, resemantizate de referințele literare identificate; apoi, recitirea textelor preluate, pastișate, parafrazate de autor, pentru sesizarea raporturilor care se stabilesc între acestea și noul text literar rezultat prin aglutinarea lor. În același studiu, Matei Călinescu scria, referindu-se la Nabokov, despre acest tip de relizibilitate specific autorilor cu o conștiință literară
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
rus”, ceilalți pledează pentru o mai mare deschidere către modelele europene. „Tradiționaliștii” sunt comuniști sau nostalgici camuflați în ortodoxiști, iar „experimentaliștii” s-au „vândut” Occidentului, nu au nimic cu viața din Rusia și consumă - „fără demnitate” - granturi străine... Un refren pastișat, parcă, după procurorii literari de la Chișinău. Din punct de vedere fizionomic, reprezentanții celor două tabere adverse împărtășesc, cu câteva excepții, același stil hirsut, aceeași barbă „sălbăticită”, tolstoiană... Discuția e aprinsă, dar nu degenerează în violență. O spun, pentru că la ruși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
atunci am fi vorbit de postmodernism, căci ironia pe care Ion Cristofor o identifică, în prezentarea de pe coperta patru, drept semn al postmodernității tânărului poet este mult prea insuficientă. Din păcate, poezia lui Nichita a fost și este atât de pastișată, încât un volum în plus chiar că nu mai înseamnă nimic. Mai mult, formula neo-modernismului abstract al autorului celor 11 elegii e cumva fragilă și pare să nu se preteze la o folosință îndelungată. Cine încearcă să scrie ca Nichita
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
în sicriu, sub pămînt”. Dar pentru un scriitor? Să se trezească, viu, în sicriul propriei opere. Neînțeles de cei pentru care a scris, ignorat de confrați, uitat de oamenii care încetează să mai citească, nu doar să-l mai citească, pastișat, plagiat, furat... Drumul a fost, totuși, deschis, adică descris. Drumul vieții și al operei. Oricînd un cititor „incompetent în ale literaturii” se poate angaja pe acest drum, cu beneficii neașteptate pentru el și pentru opera scriitorului.
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
a frînt scriitorului viața: consemnare autobiografică, discurs incontinent vag ritmat, dezvăluire aproape impudică a suferinței personale, lungile poeme finale (Așteptînd, La casa de nebuni, Dumnezeu) capătă, prin reflex, valoare de document uman. Dar nivelul este tot cel al unui Heliade pastișat, cel din Anatolida, de la apariția căreia trecuseră cîteva decenii: "Văzui eternitatea... De ce m-am mai întors? De ce? Căci fiecărui e dată o solie. Mai are pîn'la țintă apostolatul meu. Răbdare, și-nainte! Cînd voi sosi la capăt, Să cînt
Poliglotul literat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7668_a_8993]
-
literar și jurnalist, vechi prieten și fost coleg de studen- ție cu Mircea Iorgulescu. Amândouă cărțile îl implică pe acesta din urmă, în moduri și măsuri diferite, cum voi căuta să arăt. Una din ele, intitulată Ultima trăncăneală, cu titlul pastișat după cel al cărții despre Caragiale a lui Iorgulescu, transcrie de pe Internet convorbirile celor doi prieteni începute în 2008. Sunt incluse și scrisori mai vechi ale unuia către celălalt, expediate prin poșta „normală”. Grosul îl constituie însă „trăncăneala” de acum
Ultimul Mircea Iorgulescu (I) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5170_a_6495]
-
tur al librăriilor, al tonetelor de carte, spre a nu mai vorbi de spectacolul editorial debordant oferit, din sezon în sezon, la marile târguri din capitală sau din țară. Sub coperți tot mai luxoase, în stil afișat occidental - de regulă pastișat, dar nu lipsește nici inovația -, cu cele mai frapante înfățișări, într-un adevărat vacarm vizual, edițiile sunt pretutindeni. În emulație, în competiție, în rivalitate acerbă. Apar, firește, mii de cărți care nu se recomandă drept ediții. Dar cele care o
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
amestec de secvențe ce aparțin unui "program" mai degrabă implicit (Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu), sau violent explicit, de avangardă recirculată, ca la Mihai Gălățanu sau Nicolae }one. Daniel Bănulescu își începe "recitalul" cu o biografie pastișată, s-ar zice, după "tîrgovișteni". Devine cu adevărat interesantă spre sfîrșit, cînd anunță, pentru cei interesați, discuții mai detaliate cu autorul, de găsit la cele două adrese pentru corespondență (electronică). O strategie asemănătoare, de-a lăsa ce-i bun la
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
le citești liceenilor, cu pricepere și dăruire, din Levantul lui Cărtărescu, recent reeditat la Humanitas. De acord cu Lidia Bodea: mi-e groază să mă întreb câtă lume mai știe ce, cum și cât va fi fost surfilat, inter textuat, pastișat și parodiat la MC din arsenalul lui Bolintineanu, Alecsandri, Alexandrescu, Conachi, Heliade, Anton Pann, Eminescu, Macedonski, Coșbuc, Văcărești (bașca Barthes, Greimas, diegesis, actanți & Co), într-o ramă țintuită de Dimov, Brumaru, Foarță. Chiar: o mai fi auzit careva din adolescenții
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
1983, apare sub egida revistei Manuscriptum o publicație realizată de Nichita Stănescu, Adrian Bota și Adrian Hoajă, editată de Al. Oprea și intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz, în care personalitatea autorului „Fuchsiadei” e recompusă, pastișată și elogiată ludic. Articolul de fond, semnat de același Nichita Stănescu („Urmuz în toate culorile lacrimei”), amestecă, într-un lirism confuz, poncife comunizante cu citate foarte aproximative din Bacovia: „Urmuz a fost o culme a inteligenței ironice românești, tocmai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și o anume tentație a înregistrării conjuncturale, ca și o vizibilă tendință spre nararea în versuri. Dacă în Poeme ghivizii (1962) jocul liric antrenează la un moment dat desprinderea de temele frecventate și înscrierea într-o modernitate a poeticului ușor pastișată și parodiată, în Catapeteasmă bucovineană (1963) revenirea la obsesivele imagini ale tragediei românești după sovietizare ocupă tot spațiul trăirii poetice, autorul arătându-se încă o dată încrâncenat în spovedania sa mistică: „Și iată acum, Doamne, năvălind tăvălug/ Noaptea Asiei, peste Putne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]