8 matches
-
Sau Paysage a Cassis din anii 1911-12. Te poți întreba dacă Picabia face doar exerciții de versatilitate stilistică, de tehnică de a picta, de identitate și individualizare, de originalitate și conformism, de previzibilitate și impredictibilitate. Îmi amintesc de dorința acestui pastișor autodeclarat, exprimată paradoxal și simplu “Să fii mai mulți artiști, nu doar unul singur”... completată de dorința ca toată lumea să vadă o pictură de Picabia, indiferent de registrul în care se mișcă și “vocea” picturii pe care o pastișează. Secolul
“Dacă aș putea scrie pe cer Picabia, folosind un Citroen, aș face-o” by Corespondență de la DOINA URICARIU de la New York () [Corola-website/Journalistic/105859_a_107151]
-
apă Spre peștera cu îngeri triști de ceară, Ți se afundă talpa-n talpa-ți șhioapă, Când plânge-o harpă ce te-ngână-n seară Și te retragi în veșnicii sub pleoapă... Dar doare tot mai crunt văzând pigmeii Și pastișorii, scribii și bufonii Că-l vâră-n debara pe zeul peste zeii Cuvântului, cum, zilnic, epigonii Ucid Întâietorul Odiseii... Referință Bibliografică: Eminescu nu a încetat să moară / Romeo Tarhon : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2358, Anul VII, 15 iunie
EMINESCU NU A ÎNCETAT SĂ MOARĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 by http://confluente.ro/romeo_tarhon_1497499923.html [Corola-blog/BlogPost/379624_a_380953]
-
schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît imitare ca practică generică, este o țesătură de imitări. [...] Pastișorul are un anumit stil [...] și textul îi este dictat de stil. [...] imitatorul are, prin excelență, de-a face cu un stil, și implicit cu un text: șablonul lui este un stil, precum și motivele tematice pe care le conține [...]; textul pe
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
este pentru el decît un mijloc de a actualiza și eventual de a lua în derîdere (1982, pp. 86-89). Pastișa face ca stilul să imită (aici, stilul "polar american") un obiect pe care îl pune în lumină. În textul imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat", "imbecilul" sau chiar lexical de exemplu, abundența verbelor de acțiune, "bătu", "deschise", "evită", "căzu", "se rostogoli", "îl imobiliză", "spărsese"). Pastișa, prin
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
e departe de a fi originală. Calvino, de exemplu, în "Dacă-ntr-o seară de iarnă un călător..." Asta nu mă miră - zici tu -, căci tocmai am citit o cronică la ultima ta carte, în care ești demascat ca simplu pastișor, refuzat de marile zboruri lirice. Răspund la aceste obiecții: 1. Da, dar... 2. E adevărat, însă... După ce am risipit astfel orice nedumerire, înhaț prima vedere din teanc, o întorc după ce am contemplat o clipă arhitravele și ochii-de-bou ai părții de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
straiele, Arhanghele Gavriile Gol stau în fața ta, Aștept să mă iei. Aruncu-mi trupul, Arhanghele Mihaile, Gol stau în fața ta Aștept să mă iei. Sandu Tudor, care devenise în ultimii ani poetul oficial al Gândirii, după ce fusese modernist, e un simplu pastișor. Ștefan I. Nenițescu e dintre primii care s-a încumetat să scrie poezie religioasă (Denii). Câteva "mistere" dramatice sunt în spiritul sacrelor reprezentațiuni ale lui Feo Belcari. Modestul poet religios Const. Goran continuă pe Anton Pann în linia muzicească. "GÎNDIREA
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fabricant de maxime. Molière e indecent și încărcat de "ziceri nobile", al său domn Jourdain fiind și el un "burgez". Ironia e totală în contra "literaților francezi de fabricație pur națională" și nu scapă de ea decât doi hibrizi: Anatole France, pastișorul de clasici, și Proust, care reprezintă pentru critic "un capital cu deosebire solid în tezaurul de glorie al spiritului și deci al patriei franceze". În slujba acestei incompetențe, Paul Zarifopol a pus cultură și distincție intelectuală. M. RALEA Critică de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă literară națională și viabilă; ceilalți au fost mai mult niște pastișori, și opera lor n-a putut "rămînea". Dacă este așa - și altfel nu poate fi, adevărurile de mai sus sunt doar banale -, atunci trebuie să fie adevărate și aceste două propoziții - și ele una mai banală decât alta: 1) Numai
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]