14 matches
-
România. Doar după 1918, extinderea sufragiului va deveni subiect de dezbatere publică, odată cu afirmarea unor voci de autoritate din rândurile feministelor. Până atunci, discursul feminist a urmat mai degrabă coordonate etice decât social-politice, însușindu-și adesea argumente ale discursului politic patriarhalist specific vremii. Dacă feministele militau pentru accesul nelimitat la resursele educaționale, aceasta se întâmpla pentru că se considerau ele însele doar agenți ai educației morale și nu factori activi în sfera publică. Iată de ce, în articolul de fond inaugural, semnat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286872_a_288201]
-
14/1914). Conținutul revistei nu reflectă activismul social caracteristic discursului politic al sufragismului, ci o timidă încercare de a contribui la afirmarea și emanciparea femeii în România, la început de secol XX, fără a intra însă în conflict cu tendințele patriarhaliste ale societății. C.A.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286872_a_288201]
-
acordurilor și contractelor; 3) Comunitatea și fiecare individ în parte au dreptul de a se apăra împotriva folosirii ilegitime a forței 5. Aceste principii au ghidat mișcarea de rezistență împotriva absolutismului și au constituit principala linie de argumentare împotriva doctrinei patriarhaliste a lui Filmer care, după 1680, a devenit ideologia oficială a partidului tory, susținător al monarhiei de drept divin, al privilegiilor feudale și al intoleranței religioase de pe poziții anglicane radicale. Începând cu 1689, dată la care clasele de mijloc au
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
o întreagă mișcare intelectuală și politică din secolul al XVII-lea, la care au participat clerici și oameni de litere care au susținut cu argumente scolastice partida monarhistă și doctrina monarhiei de drept divin. Momentul politic care a impulsionat doctrina patriarhalistă a fost cel în care Carol I a publicat o dare de seamă a rațiunilor care l-au determinat să dizolve parlamentul, în 1625 și în 1626. Dar el atrăgea atenția asupra faptului că nu era obligat să dea seamă
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și civilizată"73. În sfârșit, Hobbes a publicat în 1656 The Questions concerning Liberty, Necessity and Chance în care își prezenta în mod mai sistematic obiecțiile față de autoritatea episcopilor, considerând că acesta este și motivul principal al atacurilor regaliste și patriarhaliste împotriva lui. El preciza că a contestat autoritatea omenească a slujitorilor Bisericii, dar nu și litera Scripturii. În plus, el aducea un argument ad hominem împotriva lui Bramhall care își câștigase rangul de episcop slujind nu lui Dumnezeu, ci partidei
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
controversă s-au cristalizat ideologiile tory și whig, cum se vor numi unii pe alții susținătorii partidelor Court și Country. Whigii, dominanți în Camera Comunelor, s-au mobilizat în jurul celor trei Acte de Excludere; tory s-au coalizat în jurul ideologiei patriarhaliste a lui Filmer, respingând propaganda populistă a whigilor. "Criza Excluderii nu a fost legată de un singur lucru, ci de mai multe îngrijorări centrate în jurul temerii de papism și de guvernare arbitrară, cu privire la ce se va întâmpla în Anglia în
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
planuri. În Primul Tratat, Locke ia ca obiect explicit de analiză doctrina conform căreia monarhii au primit direct prin comandă divină dreptul de a guverna, începând cu Adam, primul dintre patriarhi. Strategia adoptată de Locke este de a respinge teoria patriarhalistă cu propriile ei argumente, bazându-se așadar pe exegeza biblică, în special pe interpretarea pasajului din Facerea 1.28. În Al doilea tratat, respingerea teoriei lui Filmer se face cu argumentele dreptului natural. Locke dezvoltă aici o teorie proprie, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
în Anglia se explică tocmai prin existența unei practici de limitare a puterii, care a fost consfințită prin Magna Carta; originea ei autentică a fost dreptul saxon, anterior cuceririi normande. Tocmai de aceea a fost susținută teoria monarhiei mixte de patriarhaliștii moderați (Bramhall) și de regaliștii constituționaliști (Clarendon). În perioada în care a început Filmer să scrie Patriarcha, absolutismul lui Iacob I provoca reacțiile parlamentului în numele "vechilor libertăți". În ceea ce privește noile libertăți care erau susținute de puritanii radicali și care au provocat
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
că au existat regi care au încarnat un model absolutist, dar au existat și alte realități politice: Magna Carta, succesiunea la tron pe linie feminină, dreptul de rezistență față de monarhii tiranici, promovat de teologia calvinistă; toate acestea se opun modelului patriarhalist nu ca simple doctrine, ci ca realități politice. Teoria lui Filmer nu corespunde acestor realități pentru că se bazează pe două doctrine străine de Anglia: cea a lui Iacob I, concepută pe când era rege al Scoției, și cea a lui Jean
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de la observația că omul căzut în păcat împreună cu femeia nu poate avea o autoritate absolută asupra femeii. Mai mult, dacă se consideră că faptul de a deține autoritate asupra semenilor este o recompensă pentru un merit (așa cum rezultă din ideologia patriarhalistă), nu putem găsi nicăieri în textul Facerii vreo referință la un pretins merit al lui Adam. În text, Dumnezeu se adresează Evei pentru a-i comunica în ce raport se va afla ea cu bărbatul, la fel cum se adresează
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
căutarea originii puterii către cercetarea dreptului și a legitimității. Respingerea interpretării date de Filmer politicului este în mare măsură o demonstrație a faptului că puterea patriarhală nu poate fi transformată în putere politică 88. O primă consecință logică a interpretării patriarhaliste era că orice limitare a puterii regale și orice amestec al supușilor în deciziile politice sunt nelegitime și constituie un atentat nu numai la adresa puterii politice, dar și la adresa Voinței Divine, care a așezat puterea în mâinile lui Adam și
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
confruntarea doctrinară cu miză ideologică din timpul Revoluției Glorioase. Este fals că, la Hobbes, suveranul are drept de viață și de moarte asupra supușilor, pentru că supușii ar avea atunci un drept de rezistență. Acesta a fost și motivul pentru care patriarhaliști ca Bramhall au văzut în Leviathan un "catehism al rebelului". Suveranul din teoria lui Hobbes nu este conceput după modelul despotic numit pater familias, pentru că există la Hobbes anumite strategii de limitare a puterii. Vezi mai mult în Gabriela Rățulea
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
un om care a vibrat, măcar cât de puțin, de mizeriile mulțimii - idealismul. Așadar, din interes de clasă și personal, din "parizianism", din naționalism și din idealism rezultă tendința sa patruzecioptistă. Dar același Alecsandri a fost o fire conservatoare, un patriarhalist - am arătat suspinul său după vremea veche și aș mai putea da dovezi 3 -, a fost un boier epicureu, un disprețuitor al ideilor născute din frământările, nevoile, năzuințele populare și îndrăznețe. A fost un junimist. Aceasta este tendința cealaltă. Când
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ceea ce ar fi trebuit să pună pe socoteala ciocnirii formelor noi cu obiceiurile vii ale pământului. * Dar toate direcțiile în care s-a manifestat, și toate contradicțiile chiar, pe care le-am relevat, patruzecioptismul, ca și junimismul său, țărănismul său patriarhalist, cântarea trecutului, ca și reformismul său, critica sistemelor lingvistice și a literaturii, ca și activitatea sa politică - toate se reduc, la urma urmei, și se conciliază în tendința lui permanentă și dominantă: naționalismul, și naționalismul așa cum poate să apără într-
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]