665 matches
-
a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de "Scichul". Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbeste despre satul "Székelyszáz" din Bihor. Stabiliți în estul
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
V.n.nd.r. după altă sursă). În secolul al X-lea, sunt menționați și doi jupani (conducători), probabil de origine bulgară: Gheorghe și Dimitrie (cca. 943). Imperiul bizantin a reușit cu greu să mențină Dobrogea sub dominația sa din cauza atacurilor pecenegilor și a cumanilor și a răscoalelor bulgarilor și proto-românilor ("Valahi"). Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care în 971 au asediat Dristra (Silistra). Această cetate, împreună cu Constanța și altele s-au pus sub protecția împăratului bizantin
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
împăratul Nicefor III Botaneiates l-a trimis în zona Dobrogei de sud pe generalul Nicefor Bryennus să îl pedepsească pe răsculatul Tatrys. În 1087, împăratul Alexios I Comnen, împreună cu aliații săi cumanii, duce o campanie la nord de Dunăre împotriva pecenegilor. Sora împăratului, Anna Comnena, menționează în opera sa „Alexiada” trei mici formațiuni în Dobrogea în perioada 1086-1091: jupânii Tatos/Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei: Nicolae
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
1086-1091: jupânii Tatos/Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei: Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”, sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
susține că posibila origine tracă a numelui nu trebuie exclusă, sugerând o posibilă legătură cu "Bassárai" - haina de ceremonie a preoteselor lui Bacchus și subliniind că rădăcina "Bas" se regăsește în antroponime trace ca "Bassaros", "Bassos", "Bassus". Referințele la limba pecenegilor ori a cumanilor, care ar explica numele Basarab, este un clișeu de secol 19 care a fost preluat necritic de la autor la autor, pe fondul unui dezinteres cvasitotal pentru studierea fondului autohton și de teama că o asemenea abordare ar
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
fost sprijinite financiar prin impunerea unor taxe speciale pentru cruciadă. Românii balcanici au participat la cruciadă în armata împăratului Alexius. Ei erau cetățeni ai imperiului și aveau datoria de a participa la războaie. Românii balcanici au participat alături de Alexius contra pecenegilor și în bătălia de la Levounion (1091). Succesul cruciadei a inspirat poeții francezi, care au compus în secolul al XII-lea diferite "chansons de geste" prin care erau preamărite victoriile lui Godfrey de Bouillon și a altor cruciați de frunte. Unele
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
50.000 de tătari(conform cercetărilor de teren pe care le-am efectuat în perioada 2000-2008), dintre care numai 6.000( conform datelor de pe site-urile referitoare la Tătarii Crimeeni) în Bulgaria. sunt descendenții unor popoare turcice amestecate - (bulgari, hazari, pecenegi și cumanii) că și a unor popoare neturcice - (sciți, sarmați, cimerieni, alani) care erau stabiliți în Europa Răsăriteana prin secolul al VII-lea î.dH. Populațiile neturcice au fost asimilate în timp de popoarele turcice migrate în zonă. Actualul nume
Tătarii crimeeni () [Corola-website/Science/302957_a_304286]
-
și vandalii au urmat direcția dinspre est spre vest sau dinspre nord-est spre sud-vest. Au mai urmat și alte valuri de migratori, că maghiarii care au intrat în Europa și au ajuns până în Burgundia în secolul X, urmați de uzi, pecenegi și cumani. Nou-veniții aduceau cu ei limbi și obiceiuri diferite, pe care le-au impus. Pentru români, migrațiile nu erau privite că ceva nou. Îi denumeau "geți" pe goți sau "sciți" pe huni sau "sicambri" pe franci, considerând că popoarele
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
lui Sviatoslav, care distrusese regatul Khazarilor și se crease o putere enormă. În 968, Sviatoslav apărea pe Dunăre, învingând Bulgaria epuizată intern, nu pentru a face un serviciu împăratului, ci pentru a-și stabili suveranitatea pe Dunăre. Un atac al pecenegilor contra Kiev-ului îl obliga pe Sviatoslav să-și recâștige tara în 969, dar reapărea în vara aceluiași an devenind stăpânul Bulgariei și făcându-l prizonier pe țarul Boris al II-lea, fiul lui Petru care murise între timp. Phokas era
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
Bizantin. Aceștia, și apoi bulgarii, au separat latinitatea din Peninsula Balcanică de cea nord-dunăreană. În dreapta fluviului, populația romanică a fost asimilată în mare parte de slavi, exceptând romanicii din zonele montane, care au primit numele de vlahi. Ulterior, au venit pecenegii și cumanii. Între 1241-1242, au venit tătarii. Amestecul dacilor, românilor și popoarelor migratoare s-a desfășurat pe ambele maluri ale Dunării, în decursul a mai multor secole. 3500 de inscripții latine descoperite în Dacia, raportate la cele 40 în limba
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
s-au ivit pe dealurile din apropiere, transformând orice posibil contraatac bizantin într-o adevărată sinucidere. În acea noapte, călărimea ușoară a lui Alp Arslan a hărțuit neîntrerupt tabăra bizantină, la lumina flăcărilor. Spionii sultanului au luat legătura cu mercenarii pecenegi și turcomani din oastea împăratului și i-au convins să i se alăture lui Arslan. Om de onoare, sultanul i-a propus termeni de pace împaratului, dar Romanus nici nu a vrut să audă. Mândria avea să-i fie pedepsită
Bătălia de la Manzikert () [Corola-website/Science/320209_a_321538]
-
agoniei sale, în fața căpitanului apare bătrânul care simbolizează „Timpul” și, pentru că Gorun a făcut o faptă bună, îi dă timp de la el pentru a educa acel copil. În următorii 10 ani de la lupta cu cruciații, regele i-a învins pe pecenegi și pe cumani și i-a alungat pe bizantini și pe tătari, întinzând țara de la munți la Marea Neagră. El este nemulțumit că tânărul prinț (interpretat de Vlad Nemeș) devenise o persoană crudă, lacomă și hrăpăreață. În acest timp, Gorun și
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
denumiți și turcomani sau turcmeni. De altfel ei înșiși se denumesc pe limba lor "Yörük Türkmen". Deși de origine turcica, ei se diferențiază de turcii selgiuci propriu ziși aparținând mai degrabă ramurii oguze. Unii istorici îi asociază uzilor, cumanilor sau pecenegilor din Evul Mediu. În Iranul de azi, triburi transhumante cum ar fi Afshari sau Qashgai sunt tot de origine turcomană, si se înrudesc îndeaproape cu iurucii din Turcia. Iurucii fac parte dintr-un mozaic complex de etnii azi sedentarizate sau
Iuruci () [Corola-website/Science/304773_a_306102]
-
I. Conea și I. Donat, ˝Contribution à l’étude de la toponomie petchénègues-comane de la Plaine roumaine du Bas Danube˝ în "Contributions onomastiques", București, 1958; P. Diaconu, Les Petchénègues au Bas Danube, București, 1970) Cristalinul era Balasanul. Ceea ce amintește cu claritate de pecenegul Beșimbac care se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach"). Pecenegii par a fi conviețuit și în alte părți în simbioză pașnică cu românii autohtoni; mulți din ei erau liberi și posedau diplome nobiliare, ca în Țara Făgărașului, și, în
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
l’étude de la toponomie petchénègues-comane de la Plaine roumaine du Bas Danube˝ în "Contributions onomastiques", București, 1958; P. Diaconu, Les Petchénègues au Bas Danube, București, 1970) Cristalinul era Balasanul. Ceea ce amintește cu claritate de pecenegul Beșimbac care se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach"). Pecenegii par a fi conviețuit și în alte părți în simbioză pașnică cu românii autohtoni; mulți din ei erau liberi și posedau diplome nobiliare, ca în Țara Făgărașului, și, în timp, au adoptat limba românilor. Concomitent, românii
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
petchénègues-comane de la Plaine roumaine du Bas Danube˝ în "Contributions onomastiques", București, 1958; P. Diaconu, Les Petchénègues au Bas Danube, București, 1970) Cristalinul era Balasanul. Ceea ce amintește cu claritate de pecenegul Beșimbac care se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach"). Pecenegii par a fi conviețuit și în alte părți în simbioză pașnică cu românii autohtoni; mulți din ei erau liberi și posedau diplome nobiliare, ca în Țara Făgărașului, și, în timp, au adoptat limba românilor. Concomitent, românii au preluat denumirile de
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
model etnic asemanător de conviețuire și asimilare reciprocă a existat tot în Evul Mediu, între meglenoromânii vlahi și cumano-pecenegii bizantini din zona Meglen (azi în nordul Greciei nu departe de hotarul cu Bulgaria). Rămâne de stabilit dacă originile cumanilor și pecenegilor făgărășeni au fost aceleași cu cele ale rudelor lor de sânge din Meglen, dat fiind faptul că numele Berivoi apare atât ca denumire actuală a unui sat străvechi din Tara Fagarașului cât și ca nume al căpeteniei valahe din secolul
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
() reprezintă o ciocnire militară din anul 1068 care a avut ca protagoniști armata regelui maghiar Solomon pe de o parte și trupe de pecenegi (cumani sau uzi după alte opinii) și români (ipoteză recentă) de cealaltă parte. Lupta a avut loc lângă actuala localitate Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud, România și reprezintă actul final al unui raid întreprins în Transilvania, Bihor (Regatul Ungariei) de către pecenegi (sau
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
de pecenegi (cumani sau uzi după alte opinii) și români (ipoteză recentă) de cealaltă parte. Lupta a avut loc lângă actuala localitate Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud, România și reprezintă actul final al unui raid întreprins în Transilvania, Bihor (Regatul Ungariei) de către pecenegi (sau/și cumani, uzi, români) în calitate de invadatori. Aceștia, odată ajunși în zona actualului oraș Oradea, s-au întors cu o pradă bogată, dar au fost atacați și învinși la Chiraleș de către trupele maghiare. Pentru spațiul transilvănean, bătălia de la Chiraleș a
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
în anii următori de către statul maghiar, a unei fâșii de teritoriu de la Chiraleș până în sud spre zona Sibiului; aceste modificări teritoriale sunt marcate de mutarea sistemelor fortificate de tipul prisăcilor și a porților de frontieră, mai spre est. Sub conducerea pecenegului Osul (sau Oslu), triburile pecenege din Moldova și Transilvania au intrat în Regatul Ungariei (zona Transilvania, Sălaj, Bihor). Invadatorii forțează "Poarta Meseșului", distrug întăriturile și ajung la cetatea "Biharea" pe care o asediază. Este atacată și provincia Nirului („Nyírség”). Prada
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
Solomon s-a căsătorit cu o prințesă cumană și a promis posesiunile sale din Transilvania în schimbul ajutorului militar cuman. Cumanii l-au ajutat inițiind mai multe expediții în Transilvania dar Solomon nu și-a mai recăpătat regatul. În 1070 românii, pecenegii și rutenii au participat la o expediție împotriva regelui Boleslav al Cracoviei. În 1085 Solomon cere și primește ajutorul cumanilor, românilor și rutenilor; sub comanda lui Kutesk aceștia fac un nou raid în Ungaria, bătălia finală având loc la Kisvarda
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
regelui Boleslav al Cracoviei. În 1085 Solomon cere și primește ajutorul cumanilor, românilor și rutenilor; sub comanda lui Kutesk aceștia fac un nou raid în Ungaria, bătălia finală având loc la Kisvarda/Oradea Mică în nord-estul Ungariei. În 1087, românii, pecenegii și cumanii (conduși de Tzelgu) alături de exilatul Solomon au participat la o mare invazie împotriva Imperiului Romano-Bizantin (invazia a fost descrisă de Ana Comnena). Solomon și Tzelgu au fost uciși în ultima bătălie din această invazie. În 1091 împăratul Alexios
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
invazie împotriva Imperiului Romano-Bizantin (invazia a fost descrisă de Ana Comnena). Solomon și Tzelgu au fost uciși în ultima bătălie din această invazie. În 1091 împăratul Alexios I Comnenul aliat cu românii balcanici și cumanii, i-a înfrânt decisiv pe pecenegi în Bătălia de la Levounion determinând declinul acestora. Există dispute legate de identificarea asiaticilor: Pecenegi, cumani, sau uzi, precum și despre certitudinea participării a românilor la bătălie - susținută de un număr mic de surse. Cronicarul Simon de Keza amintește bătălia, ca pe
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
au fost uciși în ultima bătălie din această invazie. În 1091 împăratul Alexios I Comnenul aliat cu românii balcanici și cumanii, i-a înfrânt decisiv pe pecenegi în Bătălia de la Levounion determinând declinul acestora. Există dispute legate de identificarea asiaticilor: Pecenegi, cumani, sau uzi, precum și despre certitudinea participării a românilor la bătălie - susținută de un număr mic de surse. Cronicarul Simon de Keza amintește bătălia, ca pe un conflict între maghiari și pecenegi, dar o plasează în timpul domniei lui Ladislau I
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
declinul acestora. Există dispute legate de identificarea asiaticilor: Pecenegi, cumani, sau uzi, precum și despre certitudinea participării a românilor la bătălie - susținută de un număr mic de surse. Cronicarul Simon de Keza amintește bătălia, ca pe un conflict între maghiari și pecenegi, dar o plasează în timpul domniei lui Ladislau I și nesigur undeva după 1077.. Cronica pictată de la Viena vorbește despre invazia cumanilor, iar câteva alte documente maghiare au consemnat această invazie cu obișnuita confuzie pecenegi/cumani si eventual uzi. Despre participarea
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]