30 matches
-
intelectuală și existențială. Idealul post-creștinismului este căutarea și exaltarea experiențelor subiective „oceanice”, emoționale și mistice de vârf, a stărilor psihologice extatice, încercarea de a dizolva „carapacea” transparentă a sinelui însă nu prin har ori sinergie ci prin efort strict omenesc, pelagian. Experiențe supranormale, de înalt voltaj emoțional, sunt astfel dobândite nu prin har, prin epifanii, teofanii, revelații, viziuni biblice, nu sunt descoperire și dar divin, ci sunt obținute prin participarea cu toate simțurile și percepția de care suntem omenește în stare
ISPITELE NOULUI EON POST-CREŞTIN de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2256 din 05 martie 2017 by http://confluente.ro/marin_mihalache_1488735711.html [Corola-blog/BlogPost/382930_a_384259]
-
invadatorilor, saxonii sosind în valuri în Anglia începând cu anii 425-450. Cucerirea insulei de către saxoni a fost lentă și apărarea ei adeseori curajoasă. În 429, sfântul Garmanus, episcop de Auxerre, a sosit la Verulam, pentru a conduce lupta împotriva ereziei pelagiene. În vremea când episcopul se afla acolo, saxonii și picții amenințau orașul; sfântul Germanus, luând comanda trupeler, iesi învingător. În jurul anului 495, britonii au obținut o însemnată victorie la Bătălia de pe Muntele Badon, inspirând probabil legenda regelui Arthur. Deși după
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
Caelestius să apară. În trecut situația sa a fost obiectul unei îndelungate dispute. Când Caelestius încerca să fie prezbiter în Cartagina, diaconul Paulinus din Milano i-a trimis episcopului Aurelius un memoriu prin care prezenta doctrina lui Caelestius de origine pelagiană și care îl cataloga drept eretic. Caelestius a fost convocat în fața Sinodului la Cartagina 411; însă el a refuzat să retracteze tezele doctrinei sale, afirmând cu nu sunt eretice. Ca pedeapsă a fost exclus de la hirotonisire, iar tezele sale au
Papa Zosim () [Corola-website/Science/305400_a_306729]
-
va veni mintea la cap. În Africa, unde decizia a fost primită cu o nedisimulată bucurie, întreaga controversă asupra pelagianismului era privită ca închisă. Papa Zosim în 417 i-a urmat lui Papa Inocențiu I. În fața tribunalului său, întreaga chestiune pelagiană era acum redeschisă și discutată în toate aspectele ei. Acest prilej s-a ivit datorită declarațiilor atât a lui Pelagius cât și a lui Caelestius, remise Bisericii Romane pentru a se justifica. Cu toate că deciziile anterioare ale lui Inocențiu I au
Papa Zosim () [Corola-website/Science/305400_a_306729]
-
va depăși statutul de manuscris până în secolul al XVII-lea, când va fi tipărit la Paris , o a doua ediție fiindu-i sortită abia în secolul al XIX-lea. Nu va scăpa, însă, niciodată de epitetele de „elucubrații cu tendințe pelagiene, naturaliste și panteiste”, pe care i le atribuia un dicționar de teologie. Rămas fără protecție, Eriugena este condamnat de conciliile regionale de la Valencia (855) și Langres (859). Înainte de venirea la Paris și, ulterior, după moartea lui Carol, biografia sa nu
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
invadatorilor, saxonii sosind în valuri în Anglia începând cu anii 425-450. Cucerirea insulei de către saxoni a fost lentă și apărarea ei adeseori curajoasă. În 429, sfântul Garmanus, episcop de Auxerre, a sosit la Verulam, pentru a conduce lupta împotriva ereziei pelagiene. În vremea când episcopul se afla acolo, saxonii și picții amenințau orașul; sfântul Germanus, luând comanda trupeler, iesi învingător. Triburile germanice de pe țărmurile Mării Nordului au acostat în Anglia de azi în anul 450. Au fost chemate de celtii britanici pentru
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
et Origenistas liber ad Orosium". Tratatul său următor, "Liber apologeticus de arbitrii libertate", a fost scris în timpul șederii sale în Palestina, și în legătură cu erezia care l-a adus acolo. Acesta este un pasionat, dar nu întotdeauna criticile sale la erezia pelagiană sunt corecte față de cea a lui Augustin. "Historiae adversum paganos" a fost scrisă la sugestia lui Augustin, căruia îi este dedicată. Orosius susține că lumea, s-a îmbunătățit de la introducerea creștinismului, și nu a intrat în declin așa cum alții au
Orosius () [Corola-website/Science/320028_a_321357]
-
1-3, 1978 (intr. A. Trapé și alții, trad. D. Gentili); L. Alici (Rusconi, Milano, 1984). Studii: G. Lettieri, Il senso della storia in Agostino d’Ippona, Borla, Roma, 1988; J. van Oost, Jerusalem and Babylon..., Leiden, Brill, 1991. 12. Criza pelagiană: prima fază Printre transfugii care părăsiseră Italia răvășită de invazia lui Alaric se găsea și Pelagius, împreună cu cîțiva dintre protectorii săi aristocrați pentru care Augustin, imediat ce i-a cunoscut, a nutrit puțină simpatie. Pelagius, care pînă atunci trăise la Roma
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
battesimo dei bambini..., intr. și note A. Trapè, trad. it. I. Volpi); 17, 2, 1981 (Natura e grazia: Gli atti Pelagio; La grazia di Cristo e il peccato originale..., intr. și note A. Trapè, trad. it. I. Volpi). 13. Criza pelagiană: a doua fază Astfel, în circa trei-patru ani, mai multe opere ce s-au succedat în ritm rapid păreau să fi potolit erezia. Dar nu s-a întîmplat așa, fiindcă Pelagius, după ce se refugiase în Palestina, obținuse un succes notabil
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
violențele și jafurile pe care le îndurau catolicii. Pentru a-l pedepsi, Genseric îl îmbarcă împreună cu alți oameni ai Bisericii pe o corabie deteriorată care este dusă în largul mării. Dar, navigînd cu noroc, aceasta ajunge în Campania. Aici erezia pelagiană era foarte răspîndită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian de Eclanum și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. 000). Aceasta se întîmplă în timpul pontificatului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe o atitudine de separare de viața trupului, nu este încredințată exclusiv intelectului. Cu siguranță, viața contemplativă e mai presus decît viața activă, înțeleasă ca mortificare a pasiunilor. Dar viața contemplativă este și rezultatul modului în care Cassian corectează doctrina pelagiană, răspîndită în vremea sa și combătută de Augustin cu alte mijloace și dintr-o perspectivă complet diferită. Cassian refuză în mod explicit doctrina augustiniană a harului, dar, în același timp, respinge și desăvîrșirea propusă de Pelagius. De aceea, și doctrinele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca un imn închinat Providenței, de aceea Courcelle și Fontaine au vorbit despre niște „Confesiuni în miniatură”. într-adevăr, și Paulinus din Pella, la fel ca Augustin, vorbește despre propriile-i rătăciri: după ce a căzut în greșeală (poate a fost pelagian sau, după alții, priscilian) în tinerețe, s-a întors pe calea cea dreaptă la vîrsta de patruzeci și cinci de ani. Resimte și el, ca și alții, dorința de a se desprinde de lume după ce aceasta, care îl atrăgea înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
arbitru, care precedă harul lui Dumnezeu; în esență, este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică acela al lui Iulian de Eclanum. De aceea, tratatul eretic, al cărui autor ar fi fost Augustin, s-ar părea că este o invenție pelagiană sau chiar a autorului cărții, care și-ar fi apărat propria teză fie acuzîndu-l pe Augustin (prin respingerea acelui tratat, despre care lăsa să se înțeleagă că ar fi fost compus de acesta), fie argumentîndu-și propriile idei, contrare celor ale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
papal din toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheistă (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în Africa); altele se referă la data sărbătorii de Paști, în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele îi sînt trimise conducătorului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să credem și să fim convinși că botezul era administrat și nou-născuților și pruncilor. Botezul copiilor în secolele IV-VI În privința botezului nou-născutului, și în această perioadă exista o convingere generală asupra apartenenței Și originii sale apostolice. Nici chiar ereticii pelagieni nu au făcut excepție, deși botezul nou-născutului nu se ajustează bine în sistemul lor; pentru că aceștia negau păcatul originar, iar botezul, ca ritual de purificare, îmbracă întotdeauna referință la iertarea păcatelor, aceștia atribuiau botezului nou-născutului un efect optimizator. Nici alți
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
bambini..., introd. și note de A. Trapè, trad. de I. Volpi); 17, 2, 1981 (Natura e grazia: Gli atti Pelagio; La grazia di Cristo e il peccato originale..., introd. și note de A. Trapè, trad. de I. Volpi). 13. Criza pelagiană: a doua fază Astfel, în circa trei-patru ani, mai multe opere ce s-au succedat în ritm rapid păreau să fi potolit erezia. Dar nu s-a întâmplat așa, pentru că Pelagius, după ce se refugiase în Palestina, obținuse un succes notabil
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
violențele și jafurile pe care le îndurau catolicii. Pentru a-l pedepsi, Genseric îl îmbarcă împreună cu alți oameni ai Bisericii pe o corabie deteriorată care este dusă în largul mării. Dar navigând cu noroc, aceasta ajunge în Campania. Aici, erezia pelagiană era foarte răspândită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian din Eclano și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. ???). Aceasta se întâmplă în timpul pontificatului lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe o atitudine de separare de viața trupului, nu este încredințată exclusiv intelectului. Cu siguranță, viața contemplativă e mai presus decât viața activă, înțeleasă ca mortificare a pasiunilor. Dar viața contemplativă este și rezultatul modului în care Cassian corectează doctrina pelagiană, răspândită în vremea sa și combătută de Augustin cu alte mijloace și dintr-o perspectivă complet diferită. Cassian refuză în mod explicit doctrina augustiniană a harului, dar, în același timp, refuză și desăvârșirea propusă de Pelagius. De aceea, și doctrinele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și ca un imn închinat Providenței, de aceea Courcelle și Fontaine au vorbit despre niște „Confesiuni” în miniatură. Într-adevăr, și Paulin din Pella, la fel ca Augustin, vorbește despre propriile rătăciri: după ce a căzut în greșeală (poate a fost pelagian, după alții, priscilian) în tinerețe, s-ar fi întors pe calea cea dreaptă la vârsta de patruzeci și cinci de ani. Resimte și el ca și alții dorința de a se desprinde de-acum de lume după ce aceasta, care îl
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care precedă harul lui Dumnezeu; în esență este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică acela al lui Iulian din Eclano. De aceea, acel tratat eretic, al cărui autor ar fi fost Augustin, s-ar părea că este o invenție pelagiană sau chiar a autorului însuși al cărții care și-ar fi apărat propria teză fie acuzându-l pe Augustin (prin respingerea acelui tratat despre care lăsa să se înțeleagă că ar fi fost compus de acesta), fie argumentându-și propriile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
papal din toate cele compuse până atunci (sunt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheană (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în Africa); altele se referă la data sărbătorii de Paște în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele sunt trimise conducătorului Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Areopag nu rimează cu convingerile apostolilor. Numai o concepție atomistă despre lume ne-ar putea face să credem că omul poate cântări la rece, ca într-un imens supermarket, „marfa” diverselor „producători” de mesaje religioase. Această superstiție declină abuzul pelagian de voință. Tipologia acestui subiectivism include toate formele de abuz verbal și agresivitate autopromoțională; știm însă că „cel care vorbește de la sine își caută slava sa” (In. 7,18). Prin urmare, adevărata „convertire” nu este niciodată rezultatul unei decizii de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lanțul plăcerilor sensibile înrădăcinate în iubirea de sine (philautia) trebuie rupt cu tăișul nevoinței liber asumate (philoponia), arhimandritul Emilianos lămurește sensul ascezei dintr-o perspectivă teandrică. Lucrarea curățitoare a harului divin completează activitatea umană și, prin urmare, exclude orice derivă pelagiană. Asceza nu este un manifest al voinței de putere, ci o necesitate practică, ce corelează dorințele cele mai adânci ale inimii cu incertitudinile corporalității. Ținta finală a omului - unirea cu Dumnezeu - presupune stabilirea unor reguli de apropiere față de Cel „în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ajutat de Salvian și Vicențiu, l-au inițiat in spiritualium rerum disciplinae 18. Vicențiu era însă semipelagian. El s-a confruntat cu cealaltă mare personalitate a mănăstirii, augustinianul Faustus, devenit mai apoi episcop de Riez19. Gândirea lériniană nu era vehement pelagiană. În secolul al VI-lea a intervenit în cearta antiaugustiniană, de partea Sfântului Augustin, lérinianul Caesarius din Arles 20; ceea ce dovedește că la Lérins nu a existat o școală teologică „modernă”, ci o școală de asceză. Caesarius se refugiase acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Councils of the Holy Catholic Church, John Grant, Edinburgh, 1903; H. Musurillo, The Acts of the Christian Martyrs, Oxford University Press, Oxford, 1972; H. Delehaye, Les passions des martyrs et les genres littéraires, Société des Bollandistes, Bruxelles, 1966. Despre criza pelagiană: „De peccatorum meritis et remisione”; „De baptismo parvulorum”; „De spiritu et littera”; „Contra duas epistulas Pelagiorum” (în Corpus scriptorum ecclesiasticorum latinorum, ed. cit.); A. Trapé, S. Agostino. Introduzione alla dottrina della grazia, Città Nuova, Roma, 1987-1990. Despre invaziile barbare și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]