5,851 matches
-
în spațiul public au ajuns prea puține informații, nu este un motiv să se abandoneze acest gen de acțiune care posedă un enorm potențial de comunicare și o substanță ideatică și expresivă la fel de viguroasă. Premiul festivalului a fost obținut de pelicula Fast film a cunoscutului artist austriac Virgil Widrich, ceea ce spune foarte mult despre festivalul însuși. Inclusiv despre faptul că organizarea celei de-a doua ediții ar fi un cîștig enorm pentru piața culturală românească. (P.Ș.)
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
Alexandra Olivotto Victorie! Am reușit să văd, într-un final și înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu le știți. Californianul născut în 1930 nu
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
pe atunci. Regizorul l-a distribuit pe Eastwood în rolul unui personaj dur și fără nume din Per un pugno di dollari. Filmul a fost un hit la box-office, iar colaborarea dintre cei doi a continuat preț de alte două pelicule, Per qualque dollaro in piu și Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai pasez o digresiune: dacă în 1950, Hollywood-ul oferea o sută și ceva de westernuri publicului, zece ani mai
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
publicului, zece ani mai târziu, producțiile scăzuseră la aproximativ un sfert. Acest fenomen a creat o breșă pentru westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migrați temporar la Roma. Era vorba de o resuscitare a genului, dar și de o înnoire, peliculele italiene fiind ceva mai cinice în privința unor valori susținute până acum ferm, dar și mai rafinate ca imagine. Nota bene, pentru că aceasta e linia pe care a conservat-o Eastwood în Unforgiven și a abandonat-o în O fată de
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
juca și în polițiste, vezi seria de Dirty Harry. Pe la începutul anilor '70, Eastwood și-a luat inima-n dinți și camera în mână. Merită să vă comunic o constatare a criticilor de film. O situație se repetă în majoritatea peliculelor semnate de Eastwood, de la primul din 1971 (Play Misty for Me, al cărui protagonist e un DJ) până la O fată de milioane. Auto-zeflemitor cum e, Eastwood se distribuie în roluri de macho al cărui statut e amenințat sau subminat, cum
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
și în cea creativă. Preferatul meu din această perioadă rămâne un lungmetraj fără prea multe surle și trâmbițe la box-office, însă de calitate superioară: Bird, un biografic despre Charlie Parker. Interesant este că atunci când face westernuri, Eastwood face loc în peliculă unei dimensiuni supranaturale, în schimb când e vorba de filme de alt gen, se ține cu dinții de realism. Și acum, după lunga digresiune despre paradoxurile carierei lui Eastwood, merită să trecem la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
face loc în peliculă unei dimensiuni supranaturale, în schimb când e vorba de filme de alt gen, se ține cu dinții de realism. Și acum, după lunga digresiune despre paradoxurile carierei lui Eastwood, merită să trecem la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby. După mine, e mai slabă decât Misterele Fluviului, dar e posibil ca asta să se fi întâmplat din cauza structurii aranjamentului de actanți. Aici e triunghiular. Odată stabilit astfel, fiecare personaj aduce o poveste corolară care se desfășoară
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
într-o singură secvență devenind - nemotivat - contrapunctală. În plus, mi se pare că regizorul duce prea departe reconstituirea "Reconstituirii", exploatând punerea în oglindă chiar și când aceasta nu e relevantă. De pildă, văd necesitatea (recontextualizantă i-aș spune) secvențelor cu pelicula de propagandă difuzată într-o sală, când plină, când goală, dar nu și pe aceea a celor cu cameramanul care reface, cu camera în mână, traseele și unghiurile folosite atunci. Mai mult, sunt de acord cu poziția lui Stelian Tănase
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
convingător. Dar acestea sunt defecte minore într-un documentar major. Sunt absolut de acord cu afirmația lui Alex Leo Șerban cum că Marele Jaf Comunist este unul dintre cele mai inteligente filme românești. Trecând la "conținutul ideatic și informațional" al peliculei, din punct de vedere istoric ea spune răspicat lucruri care trebuiau spuse, "adevăruri de nișă" și care sunt mult mai percutante în context. Faptul că "destalinizarea" României impusă de Moscova a fost una falsă, concretizată în epurarea evreilor din partid
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
tânăra generație e convinsă că elita comunistă era formată din imbecili. Fals, demonstrează din nou filmul. Ideea de a folosi membri cu tradiție în PC ca unelte de propagandă, determinându-i să se auto-învinuiască și apoi fixându-le culpa pe peliculă, un mediu considerat pe atunci eminamente obiectiv e una suficient de ingenioasă pentru a fi demnă de angrenajul bine uns al propagandei naziste. Pe de altă parte, Reconstituirea e de o naivitate strigătoare la cer și mă întreb - cum au
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
mi-am dedicat interesul filmelor oarecum istorice, mai exact, unora pur europene și unora hibridizate prin aport american. Am fost cam dezamăgită în privința primelor, tind să cred că rețeta cea bună e încorporată în ultimele. Afirmația se rezumă însă la peliculele văzute în intervalulul de timp precizat anterior. Nu știu dacă ați remarcat, dar, de ceva timp (eu una aș spune cam din anii '80 și aș da vina pe Tavernier), filmele despre Evul Mediu - cele europene, de obicei - au fost
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
Lena Heady, că are potențial și nu merită ca highlight-ul rolului ei să fie o masturbare pe lângă o centură de castitate. Care, oricum, nu pare prea greu de înlăturat când e nevoie. Cuvântul "aiurea" pare inventat pentru a defini această peliculă, filmată în Wales de către un regizor spaniol, versat în videoclipuri și reclame - n-ai zice - pe numele său Alberto Sciamma. Singura lui scăpare - în bine, vreau să zic - e datorată cameramanului, tempo-ul pe care îl impune el narațiunii e
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
impune el narațiunii e adecvat, plus că, existând des două planuri simultane ale acțiunii care se întrepătrund, el realizează un foarte reușit paralelism între cadre din "povești" diferite. Trebuie să vedeți ce au făcut criticii britanici de film cu această peliculă. Pe lângă nenumăratele similitudini cu The Quest for the Holy Grail a lui Monty Python pe care le-au subliniat conștiincios. Citez: "O distribuție britanică decentă se luptă cu mocirla și cu un dialog îngrozitor". Iar articolul se termină cu îndemnul
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
momentul în care trebuie să atrag atenția asupra imaginii (deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut o asemenea cinematografie și mizanscenă de la " Fata cu cercel de perlă", pelicula dedicată lui Vermeer. Fiecare cadru îți evocă pictura epocii, până și Portia pare decupată dintr-un profil de Ghirlandaio. Tocmai acesta e paradoxul temporal al filmului. Era nevoie de postmodernism, de contragerea acestei epoci în artefacte specifice ei, pentru a
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
sale și pentru a le trage către noi, determinându-ne să fim îngăduitori. Ca de obicei, postmodernismul e cea mai bună cale de a estetiza - totodată depolitizând - un produs discursiv. Înapoi la o pildă nereușită de cinema european. Tot o peliculă cu tentă istorică, dar ceva mai recentă, despre prinderea unui criminal francez și nazist, intitulată Declarația. Michael Caine, Tilda Swinton, Alan Bates, Charlotte Rampling, Jeremy Northam. O distribuție britanică de excepție, care te atrage precum un magnet. Dar contextul în
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
a documentarului. E deja o cutumă a industriei ca, după apariția unui lungmetraj blockbuster (în cazul de față, ,Alexandru" ) pe o temă istorică, producătorii de documentare să ia în primire aceeași temă încercând să exploateze interesul stârnit al spectatorilor primei pelicule, scoțând astfel ceva mai mulți bani decât de obicei. Un cu totul alt fel de documentar - mult mai puțin pe gustul meu, dar, fie, să ne bucurăm de diversitate - este ,Ultimele zile ale orașului Pompei" . Aici persistă vocea din off
Bietul Documentar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11331_a_12656]
-
asupra filmului, nu asupra muzicii sau asupra unor MC sau DJ): hip-hopul și scratch, tehnica de a produce ritmuri frecând discurile (evident, încerc să simplific cât pot). ,Scratch. Istoria hip-hop-ului" (din 2001, dar de atunci s-au mai făcut ceva pelicule cu același titlu) e un documentar care a căpătat mult mai multă atenție decât cele precedente. În ceea ce le privește, cu greu dai de o cronică, în schimb acesta beneficia de vreo 30. Tipic postmodern, mi-am șoptit atunci în
Bietul Documentar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11331_a_12656]
-
nu face un dj bun dintr-unul prost, ci unul și mai bun dintr-unul bun. Iar din punct de vedere vizual, se putea ceva mai complex, dar există compensații: există momente de interviu - realizate cu multă sudoare - în care pelicula se comportă ca și un disc pe care se face scratching. În plus, e interesant să vezi hibridizarea unei tehnici de a face muzică, transformarea ei în gen de sine stătător și apoi, pe cale culturală, amestecul ei cu alte elemente
Bietul Documentar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11331_a_12656]
-
Dragoș Bucurenci Există o peliculă de la nunta ălor mei pe care nu a văzut-o nimeni niciodată pentru că este filmată în Super 8. Filmul de 8 mm era un format destul de populară în anii ’80 pentru filmările de amator, dar nu avea sunet. Pentru Super
Filmări nunţi şi botezuri by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82699_a_84024]
-
-o nimeni niciodată pentru că este filmată în Super 8. Filmul de 8 mm era un format destul de populară în anii ’80 pentru filmările de amator, dar nu avea sunet. Pentru Super 8, Kodak a micșorat perforațiile ca să facă loc unei pelicule de oxid pe care se putea înregistra și sunet. La noi în casa există un proiector pentru pelicula de 8 mm, dar ai mei n-au reușit să găsească de împrumut unul pentru Super 8, iar între timp rola s-
Filmări nunţi şi botezuri by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82699_a_84024]
-
în anii ’80 pentru filmările de amator, dar nu avea sunet. Pentru Super 8, Kodak a micșorat perforațiile ca să facă loc unei pelicule de oxid pe care se putea înregistra și sunet. La noi în casa există un proiector pentru pelicula de 8 mm, dar ai mei n-au reușit să găsească de împrumut unul pentru Super 8, iar între timp rola s-a și pierdut. Cel care a filmat nuntă este unchiul meu, Augustin, un oltean hâtru, cu barbă neverosimil
Filmări nunţi şi botezuri by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82699_a_84024]
-
A terminat Facultatea de Fizică, dar și-a urmat pasiunea descoperită în liceu la Cercul de Foto-Cinematografie al Școlii Populare de Arte din Craiova și a devenit fotograf și cameraman. În tinerețe era pasionat de tot ce apărea nou în legătură cu peliculă și a avut ambiția să deschidă primul atelier foto color din Craiova. Din același motiv, a folosit pentru nuntă ălor mei peliculă de Super 8, care nu se găsea cu ușurință în România, desi Kodak o inventase în 1965. După
Filmări nunţi şi botezuri by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82699_a_84024]
-
din Craiova și a devenit fotograf și cameraman. În tinerețe era pasionat de tot ce apărea nou în legătură cu peliculă și a avut ambiția să deschidă primul atelier foto color din Craiova. Din același motiv, a folosit pentru nuntă ălor mei peliculă de Super 8, care nu se găsea cu ușurință în România, desi Kodak o inventase în 1965. După Revoluție, a descoperit cameră de filmat digitală și a pornit împreună cu fratele lui, Laurențiu, o afacere: “filmări nunți și botezuri”. În anii
Filmări nunţi şi botezuri by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82699_a_84024]
-
le poartă mai mult ca pe o imagine decât pe o necesitate, când le are pentru că așa-i la modă și nu pentru că îl caracterizează în vreun fel... Interpretarea negativă a cuvântului “fitos” e dată e forma fără fond, de peliculă de la suprafața care nu sprijină pe un substrat, de gustul fin care nu e plămădit din bunul gust. Fițele unui om cu “clasa” diferă de fițele măruntului personaj pentru care elegantă gusturior înseamnă să ți le împui în funcție de ultimul “trend-setter
Meditaţie despre fiţe by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82760_a_84085]
-
Road și mi-au plăcut mult povestea, actorii, unghiurile, lumină, culorile, muzica, micile detalii și mai ales ritmul. Dar, dincolo de filmul propriu-zis, mi-a placut povestea acestor doi actori, Kate Winslet și Leonardo di Căprio, care s-au reîntâlnit pe peliculă la 11 ani după ce au jucat împreună în Titanic, ca să joace de data asta într-un film cu adevarat bun. Deci se poate. care e povestea asta a celor doi care, “dincolo de filmul propriu-zis”, ți-a plăcut atît de mult
11 ans après by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82768_a_84093]