998 matches
-
și de contrastele spectaculoase ale paginii în sine (alb-negru, cald - rece, argintiu - ocru auriu), textul Aureliei Mocanu, scris într-o prelungă șoaptă clamoroasă, pe un ton în care efuziunea lirică și insinuarea esoterică se unesc spre a țese văluri de penumbre în jurul unui mister abia penetrat, este el însuși o componentă a jocului, imponderabil și voluptuos în același timp, pe care Ilfoveanu îl regizează cu o mare energie lăuntrică și cu o minimă angajare exterioară.
Cărți despre artiști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14731_a_16056]
-
ea l-a căutat. E un punct important, care însă rămîne obscur. Oricum, pînă la urmă s-au întîlnit față în față. S-a petrecut într-o minusculă capelă laterală. Un ungher înghețat, în marele spital din Bruges. E frig. Penumbra zidului de susținere îi învăluie. Slujnica stă de pază. În fața fiicei unice a judecătorului electiv, ucenicul gravor nu-și găsește cuvintele. Atunci, cu degetele, îi atinge timid brațul. Ea își strecoară mîna între mîinile lui. Își lasă mîna rece în
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după un capăt de lumînare șterpelit de pe un suport de aramă, pe un coridor." Tot Meaume: Fiecare merge după crîmpeiul de noapte în care se afundă. Un bob
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
constituie latura oarecum extrovertită a creației lui Petre Stoica, să vedem care sînt elementele propriu-zis lirice, id est ale interiorității poetului accentuate în etapa de față. Mai întîi putem menționa un Eros transferat în amintire, evanescent în întrețeserea sa cu penumbre livrești și muzicale și prin aceasta sortit fixării în text, așa cum ni s-ar putea înfățișa o floare presată între pagini de carte. Trecîndu-l în regimul imaginarului, s-ar zice că poetul încearcă a salva acea "esență divină" a multiplicității
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
între pagini de carte. Trecîndu-l în regimul imaginarului, s-ar zice că poetul încearcă a salva acea "esență divină" a multiplicității amorurilor "descompuse" pe care o cînta Baudelaire: "vîntul iernii intră ușor pe sub ușă/ îți învelești picioarele în pled/ fulguirile penumbre îți apasă pleoapele/ degetul rămîne în cartea închisă/ ce păsări vin dinspre sud? ce tigri/ vin dinspre nord? cineva bate clapele/ pianului îmbătrînit în pod visezi și nu visezi/ la capătul aleii apare ființa care ți-a fost/ logodnică sînii
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
diferențiază pe cei doi este chiar spațiul exterior, orizontul peisagistic și regimul meteo-climatic. în vreme ce Ovidiu Maitec, prin material, dar și prin natura definitivă a formelor, are o ascendență alpină, o cotă scăzută a temperaturii și oferă o percepție învăluită de penumbre, Sultana Maitec este solară, pictura sa reverberează înaltele temperaturi meridionale, iar spațiul de vizibilitate este, dacă putem spune așa, transparent pînă la opacitate. Și poate că de aici, chiar de la acest aparent paradox, ar putea fi inițiată o lectură mai
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
mentalitatea comună sau e un miraj, plăsmuit după culcare. Postamentul pe care e zidit romanul Povestea Marelui Brigand, deci întîmplarea care se spune că s-a petrecut odată, dar nimeni nu o mai poate reconstitui în întregime, se păstrează în penumbră. Pe un spațiu epic întins persistă fantoma vechii aventuri care nu se mai știe dacă a avut loc vreodată. În tîrg cutreieră o altă istorie, de astă dată nu abreviată, redusă la un tors, vag, incert ca în povestea Brigandului
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
era al ei, și mă încurajă cu un zîmbet: mai departe să merg singur pînă la galerie. În interior, vila nu părea așa de mare cum apărea din afară. Dar chiar de la această primă vizită, m-a derutat coridorul în penumbră: părea interminabil, așa de lung că mi-a creat ciudata senzație, în timp ce înaintam, că depășeam limitele casei și că intram într-un alt spațiu. Înaintam sub un plafon înalt cu stucaturi distruse, iar pe pereți erau tablouri vechi înrămate artistic
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
tot arhitectura, sentimentul supunerii și misterul umilinței, ostentația burgheză și aspirația eternității, căutarea tihnei și dezmățurile megalomaniei. Și, într-un anumit fel, lucrurile sînt explicabile: arhitectura este o exprimare directă, explicită și incapabilă să se autoprotejeze prin ambiguități și prin penumbre. Iar cine și-ar propune să inventarieze comportamentul speciei, de la omul troglodit și pînă în zilele noastre, nicăieri nu va găsi o asemenea densitate de fapte, evenimente și modele ca în arhitectură. Iar întregul patetism al acestui mod exemplar de
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
de ied care-l așteptau în cursul zilei, și luă mai multe pastile calmante înainte de ora cuvenită, așa încît să simtă alinarea înaintea durerii. Puse apoi ventilatorul electric foarte aproape de hamac și se întinse gol vreme de cincisprezece minute în penumbra trandafirului, făcînd un mare efort să-și abată gîndurile ca să nu se lase copleșit de obsesia morții în vreme ce dormita. În afară de medici, nimeni nu știa că era condamnat la un termen fix, căci se hotărîse să-și îndure secretul de unul
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
o sudoare de gheață. - Nimeni nu ne iubește - suspină el. Laura Farina dădu să spună ceva, însă aerul nu-i era de-ajuns decît să respire. O culcă lîngă el ca s-o ajute, stinse lumina, iar odaia rămase în penumbra trandafirului. Ea se lăsă în mila soartei. Senatorul o mîngîie încet, o căută cu mîna aproape fără s-o atingă, dar unde spera s-o afle dădu peste o opreliște de fier. - Ce-ai aici? - Un lacăt - spuse ea. - Ce
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
tentație descriptivistă și nici un comentariu care să sugereze faptul particular sau culoarea locală. Prin această probă a suspendării din temporal și de abolire a spațialității convenționale, atît Mitroi cît și Boca devin degustători ai unor esențe cromatice rare, căutători de penumbre și de tonuri jilave, de pămînt. Cu Geta Năpăruș, Ilie Boca se învecinează într-un alt spațiu și anume în acela al vocației epice. Epopeile concentrate pe spații mici la Geta Năpăruș, acel amestec foșgăitor de universuri, de regnuri și
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
publicase la București o importantă culegere de eseuri - Imagini și cărți din Franța, în 1922 - și care urma să-și tipărească în volumul din 1930, Priveliști, versurile scrise în românește între anii 1917-1923, rămăsese multă vreme într-un fel de penumbră, cel puțin în Franța. Înainte de a sfârși tragic în lagărul nazist de la Birkenau în octombrie 1944, el scrisese, totuși, câteva cărți remarcate în momentul apariției, precum originalul eseu Rimbaud vagabondul, în 1933, apoi Conștiința nefericită, care-l plasa, în 1936
Întâlniri în jurul lui Benjamin Fondane by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13404_a_14729]
-
ochii, îndemnat de nevoia de a simți parfumul și savoarea de dincolo de pleoape. Iar sărutarea reîncepu, mai apăsată și tânguitoare. N-a știut dacă a sărutat-o și el, poate că a rămas liniștit și pasiv, degustător al Deliei în penumbra salonului. Ea cânta la pian, ca mai niciodată până atunci, și-l rugă să vină iar a doua zi. Nicicând nu-și vorbiseră cu vocea aceea, nicicând nu tăcuseră astfel. Soții Mañara bănuiră ceva pentru că apărură fluturând ziarele cu știrea
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
Aștepta să-și ia inima-n dinți ca să-i pomenească de anonime, dar de fiecare dată îl reținea teama să nu facă un pas greșit. Delia stătea lângă el pe canapeaua verde închis, rochia-i azurie o profila ușor în penumbră. De cum a vrut s-o sărute a simțit-o cum se crispează din ce în ce mai tare. - Mama o să se întoarcă să-și ia la revedere. Așteaptă să se ducă amândoi la culcare... Afară se auzeau soții Mañara, foșnetul ziarului, dialogul lor neîncetat
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
mâna și Delia gemea ca și cum în toiul unei plăceri infinite s-ar simți brusc frustrată. Cu mâna liberă strânse ușor bomboana dar fără s-o privească, avea ochii ațintiți asupra Deliei și fața ca de cretă, un arlechin respingător în penumbră. Degetele se mișcau frângând bomboana. Luna căzu din plin pe masa albicioasă a gândacului, cu corpul despuiat de platoșă, iar în jur, amestecate cu menta și marțipanul, bucățele de picioare și aripi, praful carapacei fărâmițate. Când i-a aruncat totul
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
în elipsă,/ pluteau îngeri cu aripi de mucava” (Finis coronat opus). Uneori descompunerea contextuală e transcrisă aproape realist, într-un fel de metaforizare reportericească în care materia primă nu intră decît parțial în mecanismul reciclării sale fabuloase: „În loc de cerneală cu penumbra portului înfipt la Nord/ am scris un poem pentru citadinii dărîmați ca niște popice/ pe cheiul înghețat unde așteptau o contrabandă celebră/ cu temperatura anotimpului unic de la tropice.// Aici vremea este și acum rece și aspră ca o placă de
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
existat și în urmă cu zece ani, ele au făcut pasul decisiv pe scena publică după revenirea iliescienilor la putere. O revenire care, de altfel, n-ar fi fost posibilă fără infuzia de nutreț financiar din partea unor cunoscute personaje de penumbră, unele dintre ele aflându-se, culmea!, departe de țară, în „tratament medical” prelungit cauzat de temporare neînțelegeri cu Justiția. Dacă la anterioarele alegeri s-au mulțumit cu postura de servanți ai politicienilor, sunt semne precise că în curând vor juca
A sufoca, sufocare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13610_a_14935]
-
descris. Se putea face, eventual, un subțire inventar. Irelevant însă: rafturi și etajere burdușite cu tipărituri din cealaltă Românie, din care venea febrilul criterionist (extrem de prudent în tăinuirea perioadei), scaune, mese, dulapuri, toate dintr-un lemn fără vîrstă, de culoarea penumbrei cu iz de arhondaric uitat, vrafuri de casete ("Să-ți pun una cu Mircea Eliade, revăzut recent la Paris, după douăzeci de ani"; Hai să ascultăm niște colinde de Constantinescu" etc. etc.), suna telefonul, își trecea țigara în dreapta, da, promitea
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem în orașul acela, unde
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Șerban este un bon viveur. Raporturile sale cu realitatea sunt relaxate, privirea sa este una preponderent ludică. Ecranul său este unul foarte bine luminat, umorul și ironia candidă trimit spre niște secvențe de comedie. La Livia Roșca imaginile sunt în penumbră, mărturisirea iese dureros dintr-un soi de inhibiție, presiunea existențială este adesea strivitoare, gravitatea nu o părăsește nici o secundă, umorul lipsește cu desăvârșire. Corespondentul cinematografic al liricii sale ar putea fi doar drama. Mai mult decât atât, în vreme ce la Livia
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
se deschide o ciocănitoare bate cu ciocul în Soare dar Soarele dă la o parte aripile ciocănitoarei cum două canaturi de ușă și intră El într-însa. Perfecțiune Fie că e lumină fie că e întuneric fie că e o penumbră dulce și aromată aidoma ceaiului păsările cîntă de zor doar ceea ce nu putem auzi. Ritual Pe-o seceră bat razele Soarelui ea taie răul din viață pe-o seceră bat razele Lunii ea taie din viață binele pe-o seceră
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/4487_a_5812]
-
de hidrargir. Ies la iveală: praful, Păianjenii încremeniți în uitare. Pînzele lor nu mai pot să ucidă. Dulap de mahon, pat cu tăblii îmbrăcat în dantelă, Lumea vie a vieților mele (în lumina multiplă a spartei oglinzi) Inima mea în penumbra odăii: O roșie jucărie de tîrg. Si pare fierbinte Sub razele reci. Mîna îmi îngheață. Cînd o cuprind Mi se aburește răsuflarea. Stalactite la marginea cîmpiei Valuri de gheață Ghețari Si eu implorînd Piatra fierbinte în razele reci ale lunii
Poezii by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/6209_a_7534]
-
Simona-Grazia Dima George Enescu Adus de spate, cu șuvița pe frunte, el intră demn în curte, salutat cu drag de vecini. Mai caută încă angajamente, vreun concert de vioară, prințesa ar vrea să primească, fie și-n roșia penumbră - mască pe obrazul rănit de iubire - până ce întunericul, lumina totuna sunt. Își schimbă-n continuare locuința, în case tot mai mici, apoi la hotelul final, spre-a retrăi acea melancolie-adâncă, miza criminalului Sfinx. Sunt gheare ce nu se ridică. Simfonia
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
pentru a evita coșmarurile), semne ale unei nevroze ce pare a fi fără leac. Spuneam că există o relație semnificativă între adolescentul Tin și maturul Strava, deși ei aproape că nu se cunosc, ultimul asistând totuși odată, cu încântare, din penumbră și neștiut, cufundat într-un fotoliu adânc, la exercițiile de vioară ale primului, care interpreta o partitură din Bach. Ce îi apropie, ca prezențe ale romanului, este o relație de afinitate morală, faptul că fiecare întruchipează, ca personaje, o ipostază
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]