159 matches
-
a comportamentelor deviante; modelul compensatoriu în învățare cuprinde variate teorii ale învățării aplicate și centrate pe diferite categorii de deficienți (Zazzo, Pufan, Verza, Damaschin); modele autodidaxologice (de autoinstruire) în care sunt incluse toate teoriile, modelele și paradigmele privind învățarea completivă, perfectivă și de autoinstruire la tineri și adulți ; modelul operational și dinamic care poate cuprinde: teoria formării pe etape a acțiunilor mentale, a cunoștințelor și convingerilor (Galperin), teoria psihogenezei stadiale a operațiilor intelectuale (Piaget, Aebli), teoria anticipării operaționale, teoria gradient-dinamică ; modelul
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
desemnînd perfectul simplu ca fiind "piatra de temelie" a povestirii, arată de asemenea funcționarea sa temporală și cauzală: "aduce cu sine o desfășurare, adică o înțelegere a povestirii" (1953, p. 26). Ceea ce s-a pus în evidență aici este valoarea perfectivă a perfectului simplu care permite evenimentelor să se grefeze pe el, marcînd astfel punctele de incidență ale unei serii evenimențiale. În cadrul "descrierii homerice", se remarcă faptul că, datorită perfectului simplu, propozițiile descriptive primesc statutul de "nucleu" al lanțului evenimențial-cauzal. De
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Bloom) ; Teoria interdependenței proceselor cognitive, dinamice și reacționale (J. Nuttin); Teoria integratorie, plurideterministă (J. Linhart); Teoria integrativ-interdisciplinară (J. Nisbert); Teoria alosterică (A. Giordan; Y. Girault; G.D. Vecchi); Teoria structural sinergetică (H. Haken; A. Whitehead). • Paradigma Autodidaxologică/autoformativă: Teoria învățării completive, perfective și de autoinstruire (H. Lowe, J. Kidd, L. Thomas, C. Olivier, F. Robinson). • Paradigma învățării sociale și personale creative: Teoria problem-solvingului/ rezolvării de probleme (W. Glaser; J. Connor; S. Finkle; L. Torp; J. Savoie; A. Hughes); Teoria jocului de rol
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
ceea ce percepem este, de fapt, rezultatul evenimentului subordonat percepției: faptul că Peter se află de o parte a străzii, știind că se afla de cealaltă parte a străzii cu cinci minute înainte. Telicitatea verbului de percepție este determinată de caracterul perfectiv al acțiunii subordonate. În exemplul (17) se redă o percepție a unui eveniment în desfășurare, deci construcția are interpretare atelică, așa cum se observă și din imposibilitatea de a adăuga un delimitator temporal de tipul in five seconds flat 'în fix
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
1ʼ) Văd că urcă scările. Diferența de interpretare dintre contextele (1) și (1ʼ) se explică prin structura semantico-sintactică a propoziției subordonate: în (1) se exprimă percepția unui eveniment la care perceptorul 80 nu a luat parte (verbul din subordonată este [+Perfectiv], față de verbul de matrice, [+Prezent]), în (1ʼ) se exprimă o percepție a unui eveniment (a urca scările) surprins în desfășurare. O opoziție semantică prin care se structurează câmpul verbelor de percepție este cea care distinge între percepția directă și percepția
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
nu este necesar ca acesta să perceapă chiar procesul exprimat în subordonată. Caracterul indirect al percepției se poate explica ca urmare a decalajului temporal dintre cele două predicații - predicația din matrice are trăsătura [+Prezent], în timp ce predicația din subordonată are trăsătura [+Perfectiv]. * percepții indirecte cognitive (46) Mă pot lipsi de o călătorie mereu amînată în Grecia, mă pot lipsi de Bucuresti, dar de voi văd ("constat") [că nu mă pot lipsi]. (Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, în CLRA) (47) Dar văd ("constat") [că
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
OBOseala după deplaSArea și jocul totuși greu de la# paris (IVRLA: 257) (62) B: îl analizează # vedem dacă e da bun sau nu # dacă se aprobă sau nu Structura [a vedea + GCompldacă] se blochează în prezența verbului a vedea cu trăsăturile [+Perfectiv] [+Afirmativ]: (63) *A văzut dacă era cineva acasă. vs (63') Nu a văzut dacă era cineva acasă. 4.2.3. A vedea, cu obiect direct realizat ca propoziții non-finite Verbul a vedea admite, restrâns, realizarea obiectului direct ca propoziție infinitivală
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
exprimă percepții mediate, preluate, verbul a auzi nu mai desemnează percepția auditivă, ci un act de cunoaștere - a auzi "a afla". 4.2.5.2. Tiparul [a auzi + Gcomplsă] Tiparul este condiționat de apariția în matrice a verbului cu trăsătura [+Perfectiv] la formă negativă, o structura cu verb nonperfectiv [+Afirmativ] nefiind admisă: (76) Mi se pare o zonă foarte sigură, nu mi-a furat nimeni nimic și nici nu am auzit [să se întâmple]. Selecția conjunctivului este legată de gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
Prezent] satisface contextul pasivului reflexiv, independent de realizarea obiectului direct ca nominal, ca subordonată conjuncțională/relativă sau ca propoziție gerunzială (264-267). Alegerea între tipul de pasiv pare că este determinată și de anumite restricții aspectuale. Dacă verbul din matrice este [+Perfectiv] sau dacă întreaga construcție exprimă un eveniment iterativ, verbul de percepție acceptă doar pasivizarea prototipică (268). ACTIV PASIV (264) De aici văd munții. > (264') *Sunt văzuți munții vs Se văd munții. (265) Îl văd pe Andrei jucându-se în parc
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
comportament asemănător verbului a vedea. Acceptă pasivul cu se independent de tipul de construcție - cu un nominal obiect direct (275), într-o structură cu obiect direct avansat (276) sau cu obiect direct realizat prin propoziție conjuncțională (277). Selecția trăsăturii aspectuale [+Perfectiv] face ca verbul să accepte doar pasivizarea prototipică (278): ACTIV PASIV (275) Aud pianul. > (275') Se aude pianul. (276) Îl aud pe Andrei cântând. > (276') Se aude Andrei cântând. (277) Aud că susură apa. > (277') Se aude că susură apa
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
complementizatorului (că, să, dacă) se asociază cu anumite distincții semantice. Verbul a auzi admite, în sens larg, aceleași posibilități de complementare ca și a vedea, cu precizarea că selecția complementizatorului să se poate produce doar dacă verbul are trăsăturile [+Negativ] [+ Perfectiv], actualizând sensul "a afla". Verbul a simți nu admite decât construcția cu propoziție conjuncțională introdusă prin că, dezvoltând, în unele dintre aceste structuri, un sens modal epistemic. Verbele de percepție intențională admit tipare sintactice mult mai puțin variate. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
că acțiunea este concepută în desfășurarea ei, ca fiind în mod concret săvîrșită, într-un moment prezent, trecut sau viitor (he is singing, he was singing). Deși în parte similară, această distincție din engleză este totuși diferită de tipul aspectual perfectiv (acțiune încheiată) - imperfectiv (acțiune în curs de desfășurare). Astfel, perfectul compus din română (și din celelalte limbi romanice) exprimă o acțiune trecută și terminată (am scris un articol), în vreme ce imperfectul exprimă o acțiune în curs de desfășurare, deci neterminată (ieri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sistemul lexical, deoarece timpul implicat de un proces, inerent evenimentului pe care îl reprezintă construcția verbală, este adesea modificat de actanți și de circumstanțele frazei. De aceea, s-a creat posibilitatea inventarierii tipurilor de procese care substituie aspectului imperfectiv și perfectiv un continuum de patru grade: stări (a iubi), activități (a respira), realizări (a naște) și finalizări (a strănuta). Procesele din tipul stării se caracterizează prin absența limitelor inițiale și finale, precum și prin absența schimbării: ea are părul blond; el simte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Dixon (1994: 99) − este determinat de orientarea sintactică diferită spre evenimentele cunoscute, în raport cu cele care urmează să se întâmple. Dacă există o marcare de tip absolutiv/ergativ, e de așteptat ca aceasta să funcționeze la timpul trecut sau la aspectul perfectiv, evenimentele încheiate putând fi puse în legătură cu S sau O29. La celelalte timpuri și la aspectul imperfectiv, este mai probabil să existe un sistem nominativ−acuzativ, pentru că ceva ce nu s-a întâmplat încă este îndreptat spre un potențial agent, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
determinată de timp sau de aspect, atunci marcarea ergativă va fi întotdeauna la timpurile trecute. Aceeași idee, formulată însă mai rezervat, apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate. Acest tip de partiție 30 − arată Dixon (1994: 101
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
influența englezei (în condiții de bilingvism), este pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mai timpurie fază a limbilor indo-europene moderne, exista o structură preergativă. Instrumentalul/genitivul nu era un caz distinct, din moment ce fuzionase cu alte cazuri oblice, cu excepția locativului, care a rămas distinct în multe limbi. Autoarea analizează evoluția sistemului trecutului și al perfectivului în limbile indo-europene, cu referire specială la hindi și la urdu, arătând că o evoluție asemănătoare caracterizează și limbile romanice. Montaut (2006) susține că tiparul ergativ și tiparul nominativ din indo-europeană reprezintă stadii diferite ale aceleiași logici de reînnoire a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care are numai terminații de persoană și trecutul narativ/anterior, care are numai terminații de gen și de număr, iar prezentul este marcat. Marcarea sau lipsa acesteia este produsul evoluției istorice și al relației dintre limbă și realitățile cognitive. Trecutul (perfectiv) a fost devreme dominat de participiul trecut pasiv; folosit inițial pentru procese tranzitive, participiul exprima rezultatul unui eveniment. Montaut (2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ciclul nominativ − preergativ − nominativ; hindi: ciclul: nominativ − ergativ. Ideea studiului din 2006 reia considerații anterioare ale autoarei. Montaut (1998b: 139) demonstrează că limbile indo-europene orientale (cu excepția limbii hindi) au avut o dublă evoluție: ergativizare și deergativizare. Construcția ergativă la aspectul perfectiv caracterizează azi grupul occidental al limbilor indo-europene și constituie un fapt de originalitate tipologică în familia indo-europeană; inițial, fenomenul a fost descris ca fiind o structură pasivă (Montaut 1998b: 140; 2006). Structura ergativă din limba hindi modernă, ca și cea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
folosește spre exemplificare limba hindi). Davison (2006) mai arată că hindi, urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor perfective, iar obiectul direct al acestor verbe primește fie dativul (dacă referentul său este animat sau specific), fie nominativul (în restul situațiilor). Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și Givón (1984: 3)54 definesc noțiunea de tranzitivitate semantică prototipică în funcție de Agent și Pacient și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut, neintenționat, fără control, iar verbul trebuie să fie compact, perfectiv, real. Tsunoda (198155, 198556) este de părere că noțiunea de bază care organizează semantica tranzitivității este gradul de afectare. Desclés (1998: 164) consideră, în schimb, gradul de control ca fiind indispensabil pentru o bună înțelegere a tranzitivității. Controlul reprezintă capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
direcționată − vezi Capitolul 3, 3.2.2.3.) ca fiind verbe intranzitive, care sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi Capitolul 3, 2.2. Mackenzie (2006: 11−12) arată că Analiza Ergativă (subiectul aparent al verbelor inacuzative/ergative este obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre verbele ergative în diverse capitole (semnate de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]