31 matches
-
anii '50), Germania sub Adenauer (Uniunea Creștin Democrată -CDU) la sfârșitul anilor 1940) și Italia sub De Gasperi (Democrația Creștină în 1945) deși am putea adăuga pe listă și Grecia, Spania și Portugalia. În America Latină, cel puțin patru partide Partidul peronist din Argentina, Acțiunea Democratică din Venezuela, Alianța Populară Revoluționară Americană (APRA) din Peru și Mișcarea Naționalistă Revoluționară (MNR) din Bolivia își datorează existența unui lider și i-au supraviețuit acelui lider, în ciuda loviturilor de stat militare. Aceasta sugerează într-adevăr
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
impus timp de douăzeci de ani, între 1964 și 1984. Mai frecvent se întâmplă ca unuia sau mai multor partide să nu li se permită constituirea sau reconstituirea, așa cum s-a întâmplat o lungă perioadă de timp în Argentina cu peroniștii sau în Turcia cu Partidul Democrat. Probleme ale competiției între partide Sistemele cu mai mult de un partid se pot dezvolta așadar în contextul unei competiții restricționate și chiar planificate. În general, competiția pune în aceste sisteme trei probleme interdependente
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
urmat în țară poate fi pusă pe seama faptului că niciuna din diversele forțe politice nu este niciodată sigură că celelalte se vor supune regulilor jocului. O observație similară se poate face despre Argentina de după război, ca rezultat al dominației partidului peronist în anii '40 și '50: acesta a creat o asemenea suspiciune în rândul altor organizații încât climatul politic a fost otrăvit timp de zeci de ani. Există și alte situații la fel de dificile experimentate de sistemele cu un singur partid în
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
care s-au prăbușit și nu au fost niciodată reconstituite, precum Partidul Convenției Poporului al lui Nkrumah din Ghana, care a fost răsturnat în 1966, sau partidele care au fost reconstituite după ce un timp îndelungat au fost interzise, precum partidul peronist în Argentina, în anii '50, '60 și '70, au avut un impact considerabil asupra țării lor. Dimpotrivă, partidele care existau neîntrerupt sau cel puțin pentru perioade lungi de timp, precum cele alcătuite de forțele armate și menținute într-o serie
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
s-a declarat trădat de intelectuali tocmai când consilierii săi încercau mai disperat să-l justifice, iar liste lungi de semnături ale unora dintre cei mai distinși oameni de știință, cultură și artă chemau la constituirea unui fel de partid peronist (sau, mai elegant și francofon spus, partid gaullist, un model imitat și de Jacques Chirac). Asta după ce, în numele democrației prooccidentale, regimul Constantinescu promovase un fel de moratoriu asupra criticilor, oricât de mărunte, la adresa performanțelor sale. Pe acest fundal, apariția, orientarea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a căzut în urma insurecției ofițerilor militari cu vederi democratice. Ex- președintele Argentinei a stat aproape două decenii în exil unde, în 1961 s-a recăsătorit a doua oară cu Maria Estela Martinez Cartas (născută în 1931), fostă dansatoare. După ce partidul peronist a intrat în legalitate, a fost reales în lipsă ca președinte, funcție pe care a reocupat-o în perioada 1973-1974. A treia soție a președintelui Perón, Maria Estela, în funcție de vicepreședinte, a devenit, după moartea lui, în perioada 1974- 1976, președinta
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]