172 matches
-
lucru este deosebit de important pentru subiectul care mă interesează pe mine, pentru că anticipă o descoperire care va fi demonstrată ulterior, și anume faptul că alternanța referinței la persoana a treia și a referinței la persoana întîi în relație cu un personaj-narator (de pildă, într-o situație narativă auctorială) are o funcție diferită decît aceea realizată în relație cu un personaj-reflector (într-o situație narativă personală). Rezultatul acestor observații legate de variația referinței pronominale indică faptul că o schimbare de la "eu" la
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
față; și am crezut că îmi va vorbi despre scrisoare; însă nu a spus o vorbă 282. Acest episod nu este transmis printr-un personaj-reflector, ca în romanul Portret al artistului în tinerețe, ci prin naratorul la persoana întîi, un personaj-narator. Această diferență este importantă. Telling, relatarea unui narator, are de regulă o anumită afinitate cu aperspectivismul, în timp ce showing, prezentarea scenică și personală prin intermediul unui personaj-reflector, are o afinitate cu perspectivismul. O corespondență între opoziția "perspectivă" și opoziția "mod" este aici
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu aperspectivismul, în timp ce showing, prezentarea scenică și personală prin intermediul unui personaj-reflector, are o afinitate cu perspectivismul. O corespondență între opoziția "perspectivă" și opoziția "mod" este aici destul de evidentă. Natura artei temporale are valoare mai puternică în narațiune atunci cînd un personaj-narator este prezent și cînd perspectiva externă predomină; pe de altă parte, aceasta este mai slabă atunci cînd un personaj-reflector și perspectiva interioară predomină. Dacă încercăm să facem o schiță a unei camere descrise în ficțiune, vom obține un test destul de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
perspectivă exterioară sînt astfel legate, după cum indică Lodge, de limitările plasate asupra cunoașterii pe care o deține naratorul. Perspectiva interioară are în mod neapărat ca rezultat o limitare a tipului și a gradului de cunoaștere (punct de vedere limitat) ale personajului-narator sau ale personajului-reflector. Omnisciența presupune întotdeauna o perspectivă externă a unui narator auctorial de tip olimpian. Acesta din urmă are la dispoziția sa o cunoaștere nelimitată a gîndurilor și sentimentelor personajelor. Este uimitor, totuși, că abia dacă există vreun roman
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
consecventă, o astfel de formă de perspectivizare are mai degrabă un efect subliminal decît conștient asupra cititorului. De fapt, acest tip de perspectivizare subliminală este probabil atît de eficient tocmai pentru că cititorul nu este conștient de aceasta. 6. Opoziția "mod": personaj-narator personaj-reflector332 Cel care narează o poveste este în primul rînd cel care o ascultă, precum și cititorul ei. (Henry James, Prefața romanului Prințesa Casamassima) Este, cred, o frumoasă îndrăgostire acea intensitate a efortului creator de a intra în pielea făpturii create
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și, prin urmare, este strîns legată de celelalte două opoziții. Analiza opoziției persoană a arătat deja că semnificația semiotică a schimbării referinței de la persoana a treia la persoana întîi depinde de sfera în care se produce această schimbare la nivelul personajului-narator sau la cel al personajului-reflector. Cînd conștiința este prezentată prin intermediul unui personaj-reflector, această schimbare a referinței este practic nemarcată. Prin urmare, rămîne probabil nesesizată de majoritatea cititorilor. Analiza perspectivei a dezvăluit de asemenea o conexiune cu opoziția mod. Acolo este
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fi în primul rînd descrisă nu în termenii procesului transmiterii narative, ci în termenii agentului de transmitere, care de obicei este mai simplu și mai ușor de identificat. Prin urmare, opoziția mod se referă la contractul dintre transmiterea de către un personaj-narator și transmiterea de către un personaj-reflector sau, pe scurt, dintre un narator și un reflector. Personajul-narator narează, înregistrează, informează, scrie scrisori, include documente, citează surse de încredere, se referă la propria narațiune, se adresează cititorului, comentează tocmai ceea ce s-a narat
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de către un personaj-reflector sau, pe scurt, dintre un narator și un reflector. Personajul-narator narează, înregistrează, informează, scrie scrisori, include documente, citează surse de încredere, se referă la propria narațiune, se adresează cititorului, comentează tocmai ceea ce s-a narat etc. Acest personaj-narator a triumfat aproape în mod neîngrădit în romanul de început: Cid Hamete Benengeli, Simplicius al lui Grimmelshausen, Robinson Crusoe, Clarissa Harlowe, Tristram Shandy, Werther al lui Goethe, naratorul din romanul Tom Jones, cel din Agathon al lui Wieland, din Wilhelm
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și sentimentele în încercarea de a le comunica. Cititorul pare să afle direct, printr-o privire directă în conștiința personajului-reflector, despre întîmplările și reacțiile care sînt oglindite în conștiința lui. În romanul contemporan, personajul-reflector a devenit un rival serios al personajului-narator atît de mult testat. Personajele-reflector de astăzi manifestă atît de extensiv o diversitate ca aceea a personajelor-narator tradiționale: cele două Emma (Emma a lui Jane Austen și Madame Bovary a lui Flaubert) deja au puține lucruri în comun în afară de accesibilitatea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Hermann Broch (Moartea lui Virgiliu), Josef K. și K. (Procesul, Castelul), Leopold și Molly Bloom (Ulise), Mrs. Ramsay (Spre far), Malone (Malone moare) sînt toate personaje-reflector sugerează diversitatea acestui rol345. Aceste două liste cu exemple ilustrative arată că funcția personajului-narator este specifică naratorilor auctoriali de aproape toate felurile și la fel de bine naratorilor la persoana întîi, al căror eu narant trebuie discernut foarte clar. Pe de o parte, naratorii la persoana întîi care sînt actualizați doar prin experimentarea sinelui și care
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de "situație narativă personală" se aplică doar formelor de persoana a treia. Această distincție este marcată în diagrama cercului tipologic, în care formele persoanei întîi și a treia se găsesc atît în acea jumătate a cercului unde se află polul personajului-narator, cît și în cealaltă jumătate, unde se găsește polul personajului-reflector. Pe de altă parte, situația narativă personală se limitează la acel segment al cercului tipologic din vecinătatea polului reflector, care rămîne în domeniul formei persoanei a treia. Între aceste zone
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de un pol sau de altul, există spații de tranziție atît către persoana a treia, cît și către persoana întîi, unde pot fi situate aceste lucrări narative, în care este încă neclar dacă procesul de transmitere este determinat de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Pe scurt, narațiunile în discuție sînt alcătuite în primul rînd din dialog cu o foarte scurtă relatare a acțiunii și o scurtă redare ocazională a conștiinței. Poveștile lui Hemingway, precum Asasinii (la persoana a treia) și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana a treia) și Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul naratorului și cel al reflectorului triumfă în ele. O singură propoziție rostită clar de un personaj-narator poate un comentariu auctorial sau, invers, un pasaj mai lung atribuind o percepție exclusiv unui personaj în calitate de personaj-reflector sau incluzînd gîndurile naratorului la persoana întîi ca într-un monolog interior ar putea strica acest echilibru și ar putea sugera prezența
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
auctorial sau, invers, un pasaj mai lung atribuind o percepție exclusiv unui personaj în calitate de personaj-reflector sau incluzînd gîndurile naratorului la persoana întîi ca într-un monolog interior ar putea strica acest echilibru și ar putea sugera prezența fie a unui personaj-narator, fie a unui personaj-reflector pentru întreaga narațiune. Este caracteristic povestirilor lui Hemingway de acest tip faptul că pasajele narative scurte și în general, nu foarte numeroase, care întrerup lungimea dialogurilor nu manifestă trăsături care să poată fi în mod distinctiv
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
auctoriale sau personale. Problemele de demarcație apar și aici foarte frecvent. De exemplu, este neclar cîteodată dacă o anumită descriere este menită să reprezinte o percepție a personajului-reflector, adică a unui personaj ficțional sau o parte a relatării auctoriale a personajului-narator. În acest sens, citirea operelor lui Hemingway cere o atenție specială. Această subtilitate reprezintă cu siguranță unul dintre motivele pentru diversitatea punctelor de vedere asupra semnificației unora dintre povestirile lui Hemingway. 6.1. Personaje-narator, personaje-reflector și forme de tranziție Dacă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
p. 5) Discuția introductivă despre opoziția mod a dezvăluit cîteva trăsături specifice ale personajelor-narator și ale personajelor-reflector. Distribuția acestor trăsături între cele două tipuri depinde, în primul rînd, de asocierea lor cu modurile narative ale relatării sau telling, prin intermediul unui personaj-narator, și cu prezentarea scenică sau showing, prin intermediul unui personaj-reflector. Procesul transmiterii și receptarea diferă dacă ele sînt guvernate de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Un personaj-narator funcționează întotdeauna ca un "emițător", adică el narează ca și cum ar transmite o noutate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cele două tipuri depinde, în primul rînd, de asocierea lor cu modurile narative ale relatării sau telling, prin intermediul unui personaj-narator, și cu prezentarea scenică sau showing, prin intermediul unui personaj-reflector. Procesul transmiterii și receptarea diferă dacă ele sînt guvernate de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Un personaj-narator funcționează întotdeauna ca un "emițător", adică el narează ca și cum ar transmite o noutate sau un mesaj unui "receptor", cititorul. Comunicarea continuă în mod diferit cu un personaj-reflector. Din moment ce nu narează, el nu poate funcționa
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rînd, de asocierea lor cu modurile narative ale relatării sau telling, prin intermediul unui personaj-narator, și cu prezentarea scenică sau showing, prin intermediul unui personaj-reflector. Procesul transmiterii și receptarea diferă dacă ele sînt guvernate de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Un personaj-narator funcționează întotdeauna ca un "emițător", adică el narează ca și cum ar transmite o noutate sau un mesaj unui "receptor", cititorul. Comunicarea continuă în mod diferit cu un personaj-reflector. Din moment ce nu narează, el nu poate funcționa ca un receptor în sensul de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diferențe între cele două procese ale comunicării au consecințe în interpretarea unui text narativ, și anume în sensul că o narațiune presupune diferite grade de credibilitate sau de validitate, în funcție de modul său de transmitere dacă aceasta e transmisă de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Friedman a făcut deja aluzie la un motiv al acestui fenomen în teoria sa despre punctul de vedere. În telling relatarea este explicită, generalizată și semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă, din cauză că este centrată nu pe întreg, ci numai pe o parte 346. Această diferență poate fi exprimată mai concret. Diferența epistemologică dintre o povestire care este comunicată de un personaj-narator și una care este prezentată de un personaj-reflector se bazează în principal pe faptul că personajul-narator este întotdeauna conștient că el narează, în timp ce personajul- reflector nu are nici un fel de conștiință. Personajele-narator precum Moll Flanders, Tristram Shandy, David Copperfield, Ishmael
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pol sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre situația narativă auctorială și situația narativă personală. Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu implică o mutare de la o persoană (personajul-narator) la alta (personajul-reflector), ci o simplă schimbare a rolului Eu-ului naratorial de la cel al naratorului la cel
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
stins") cu o relatare mai detaliată a lucrurilor ce uimesc cititorul, precum și percepția unui impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din romanele lui Beckett, Molloy, Malone Dies
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]