172 matches
-
personajul la persoana întîi al lui Beckett din The Unnamble adresează întrebări de genul "voi putea eu vreodată să tac? [...] ce-ar fi fost dacă aș fi tăcut?"351, el se identifică univoc, cel puțin în acest punct, cu un personaj-narator, din moment ce doar un narator se poate simți amenințat de o astfel de soartă. Tăcerea nu este o problemă pentru un personaj-reflector. Dimpotrivă, tăcerea unui personaj-reflector poate fi văzută ca o intensificare existențială a experienței lui. Personajele-reflector comunică frecvent, mai ales
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de calitățile caracteristice naratorului sînt tot atît de mulți naratori sinceri și nesinceri sau cel puțin cu prejudecăți sau subiectivi, pe cît există caractere omenești cu aceste trăsături și, de asemenea, este legată de motivarea particulară a actului narativ. Comparația personajului-narator cu personajul-reflector dezvăluie o altă dimensiune a acestei probleme: în calitate de naratori, personajele-narator sînt constrînse să-și prezinte povestea într-un mod în care să atragă auditoriul sau cititorul ori cel puțin să le trezească interesul. Acest lucru implică o anumită
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
interpretările și evaluările sub forma unor comentarii sau construiește o retorică ce operează subliminal sau le oferă cîtorva personaje privilegiul de a-i comunica cititorului cele mai intime gînduri, în timp ce altele sînt private de acest privilegiu. Pe scurt, prezența unui personaj-narator abia dacă poate evita schimbarea conținutului povestirii, în decursul formării sale și a prezentării narative, indiferent dacă autorul este conștient de acest efect sau nu. O interpretare trebuie să ia în considerare schimbările și intruziunile de acest fel, deoarece ele
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lucruri relevante pentru evenimentele prezentate în afara sectorului realității ficționale iluminate de percepția personajului-reflector. Astfel cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată de un personaj-reflector predomină detaliile individuale și concrete, care nu au fost reduse sau
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
concretizarea zonelor de indeterminare de către cititor și în care sînt actualizate aspectele prezentate în text, afectate sau determinate în întregime de aceste diferențe, este un lucru binecunoscut. Opoziția personaj-narator personaj-reflector poate sugera o nouă abordare a cercetării acestei probleme. Prezența personajului-narator atrage întotdeauna atenția cititorului asupra actului comunicării narative într-un mod mai puternic decît cea a personajului-reflector. De regulă, personajul-narator explică într-o manieră clară de ce selectează sau elimină anumite părți ale povestirii sau de ce omite sau scurtează descrierea unui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu privire la lucrurile importante pentru înțelegerea povestirii. Voința cititorului de a suplimenta în imaginația sa ceea ce a fost narat e mai degrabă redusă sau suprimată de această atitudine narativă decît stimulată. Acest lucru rămîne, desigur, valabil doar pentru acel tip de personaj-narator a cărui credibilitate este indiscutabilă. Avem de-a face aici cu o convenție narativă care produce o atitudine specifică de așteptare din partea cititorului. Din această cauză mulți autori moderni încalcă intenționat această convenție. De exemplu, naratorul auctorial din cartea The
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
formă și conținut 361. Transpunerea formei la persoana întîi din versiunea manuscrisă a primului capitol al romanului Castelul al lui Kafka la persoana a treia din forma publicată poate fi interpretată ca o transformare a eroului său K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector. Ca personaj-reflector, K. este eliberat de cererea cititorului de a da explicații pentru circumstanțele nenumărate, inexplicabile și misterioase care înconjoară aici eroul, așa cum se întîmplă și în celelalte romane ale lui Kafka. Observația lui Kohn în legătură cu această
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe care o face Kafka versiunii originale a romanului Castelul poate fi explicată cel mai bine prin transpunerea axei narator-reflector a cercului tipologic. Transpunerea versiunii originale (persoana întîi) într-o situație narativă personală și transformarea personajului principal K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector are ca rezultat, printre multe altele, o restructurare a zonelor de indeterminare care subliniază tendința generală a acestui roman de a prezenta amenințarea fără nume a fatalității 363. 6.3. Personajul-narator și personajul-reflector la începutul narațiunii [...] pronumele
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
manifestă în special la începutul unei narațiuni, deoarece procesul prin care imaginația cititorului este racordată la modul actual al narării începe cu primul cuvînt al narațiunii. Deschiderea unei narațiuni este cel puțin evidentă într-o situație narativă auctorială cu un personaj-narator, deoarece acest început se desfășoară în mod analog cu începutul unei relatări non-ficționale. Personajul-narator își anunță de obicei prezența în propozițiile introductive ale narațiunii și îl conduce pe cititor la informațiile preliminare necesare pentru înțelegerea povestirii, mai bine spus îl
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest "părea", naratorul renunță la omnisciență pentru moment și, prin urmare, sugerează o reflectorizare a rolului său. Într-o situație narativă la persoana întîi, începerea narațiunii are loc la fel ca în situația narativă auctorială. Eul, care funcționează aici ca personaj-narator, se prezintă sub forma unui inițiator creditabil al povestirii, în care informația importantă pentru cititori, cum ar fi numele și originea eroului, este făcută cunoscută cu prima ocazie, într-un fel potrivit principiului "să începem cu ceea ce este mai important
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
povestire și în absența unui astfel de angajament în cazul naratorului auctorial. Această problemă a fost discutată anterior. Începutul atît de bine cunoscut al romanului Marile speranțe al lui Dickens ilustrează foarte bine acest aspect. Imediat după introducerea sa ca personaj-narator și după oferirea informațiilor preliminare despre numele său și despre familia sa, Pip începe să îmbine viața sa ca erou (eul care trăiește) și rolul său ca narator (eul narator). Ce deduce fantezia acestuia din inscripțiile de pe mormîntul părinților săi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
eliminate. Așa cum a fost menționat mai sus, un "eu" care apare la începutul unei narațiuni se referă întotdeauna la agentul transmiterii, adică la personajul-narator ("eul" de la începutul unui monolog interior sau tăcut reprezintă un caz special și nu funcționează ca personaj-narator, ci mai degrabă ca personaj-reflector). Dacă excludem cazurile menționate, este evident că aproape toate narațiunile care se deschid cu o propoziție în care pronumele personal "el" sau "ea" apar ca "semnale-serie nesecvențiale" reflectă o situație narativă personală predominantă; persoana la
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este o trăsătură a narațiunii ficționale, de neconceput într-un text non-ficțional (sau cel puțin de neconceput fără ajutorul unui tip de indiciu extralingvistic care ar furniza pronumelor antecedentul necesar). Naratologia poate aborda acest fenomen prin intermediul unei distincții între un personaj-narator și un personaj-reflector și prin diferența între modul de transmitere pe care această opoziție îl reprezintă. În cazul unei narațiuni care începe cu un personaj-narator, povestirea este prezentată cititorului prin preliminarii. Naratorul garantează de asemenea că toată informația necesară pentru
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ar furniza pronumelor antecedentul necesar). Naratologia poate aborda acest fenomen prin intermediul unei distincții între un personaj-narator și un personaj-reflector și prin diferența între modul de transmitere pe care această opoziție îl reprezintă. În cazul unei narațiuni care începe cu un personaj-narator, povestirea este prezentată cititorului prin preliminarii. Naratorul garantează de asemenea că toată informația necesară pentru a înțelege povestirea va fi pusă la dispoziția cititorului atunci cînd are nevoie de ea. În cazul unei narațiuni ce începe cu un personaj-reflector, cititorul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
se referă la o parte a povestirii care nu este prezentată în text istoria evenimentelor anterioare (Vorgeschichte)"380. Cunoașterea acestor evenimente este înmagazinată, ca să spunem așa, în conștiința unui personaj (de obicei un personaj-reflector) dar, în comparație cu începutul narațiunii cu un personaj-narator, aceasta nu este recuperată de către cititor. Cînd cititorul se pune în poziția personajului-reflector, el este obligat să-și anuleze nevoia de informații de fiecare dată cînd detaliile nedeterminate apar ca determinate, pentru a dobîndi o empatie față de personajul-reflector sau pentru
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
celorlalți sau o relatare a consensului atitudinilor lor sau judecata naratorului dar care nu diferă sub nici o formă de a lor"384. Tocmai pentru că este imposibil să identificăm clar un personaj-reflector în începuturile narative precum acestea, trebuie să postulăm un personaj-narator care rezumă și relatează, dar care, într-o anumită măsură, se poartă ca și cum ar fi un personaj-reflector. În The Daughters of the Late Colonel (primul dintre citatele din Mansfield), de exemplu, antecedentul pentru pronumele "ei" este explicat în titlu. Referința
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
exemplu, antecedentul pentru pronumele "ei" este explicat în titlu. Referința temporală "Săptămîna care a urmat" oricum rămîne nedefinită. Acest caracter vag poate fi împăcat cu maniera narativă a personajului narator convențional. O astfel de nedeterminare semnalează foarte frecvent începutul reflectorizării personajului-narator. Mă voi ocupa în detaliu de acest fenomen mai tîrziu în acest capitol. Ceea ce Backus consideră o trăsătură caracteristică a tuturor începuturilor narative cu "semnale-serie nesecvențiale" rămîne valabil pentru începuturile narative precum acestea, care cuprind un pronume personal la plural
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau un observator detașat. În această privință, începuturile narative de acest gen sînt fundamental distincte de cele discutate mai sus. În concluzie, ar trebui menționat faptul că există o conexiune structurală între un început narativ și un personaj-reflector sau un personaj-narator reflectorizat și un final deschis. Pe lîngă începuturile narative "deschise", majoritatea narațiunilor menționate în această secțiune se termină, de asemenea, cu o situație în care problema rămîne în mod ciudat în suspans. Această situație este prezentată foarte frecvent ca o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre (cel puțin) două posibilități de bază de a începe o narațiune. Probabil că este just ca un cititor să reacționeze în mod diferit în imaginația sa la un început narativ cu un personaj-reflector și la unul condus de un personaj-narator, în care toată informația necesară este plasată la dispoziția cititorului încă de la început. Începutul povestirii lui Kleist Michael Kohlhaas, redat auctorial, aparține acestui ultim tip; potrivit lui Harweg, acesta poate fi, de asemenea, privit ca un exemplu de început emic: Pe la mijlocul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
malurile rîului Havel un negustor de cai pe nume Michael Kohlhaas. Fiu al unui profesor, acesta era în același timp ființa cea mai virtuoasă și cea mai îngrozitoare de pe lume391. Prin urmare, un aspect important al opoziției mele între un personaj-narator și un personaj-reflector este vizibil în conceptele contrastive de începuturi emice și etice, care au apărut la început în textele lingvistice. Acest acord poate fi privit ca o dovadă provizorie a faptului că distincția dintre cele două moduri narative (personaj-narator
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personaj-narator și un personaj-reflector este vizibil în conceptele contrastive de începuturi emice și etice, care au apărut la început în textele lingvistice. Acest acord poate fi privit ca o dovadă provizorie a faptului că distincția dintre cele două moduri narative (personaj-narator și personaj-reflector) din teoria narativă are un fundament lingvistic. Harweg ajunge, de asemenea, la o altă concluzie interesantă în acest context, care îi permite să facă diferența între texte non-ficționale și cele ficționale sau, așa cum spune el, între "practica non-literarității
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de la masă" (Schwere Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu alte cuvinte, începuturile narative precum acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la faptul că modurile narative localizate în vecinătatea polului personajului-narator al cercului tipologic diferă în structura lingvistică și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator nu se disting de începuturile similare ale textelor non-ficționale; pe de altă parte, începuturile narative dominate de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la faptul că modurile narative localizate în vecinătatea polului personajului-narator al cercului tipologic diferă în structura lingvistică și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator nu se disting de începuturile similare ale textelor non-ficționale; pe de altă parte, începuturile narative dominate de un personaj-reflector sînt posibile doar în textele ficționale. Harweg îl citează numai pe Thomas Mann. Se poate obiecta că stilul narativ al lui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personaj-reflector, influențează prezentarea mai mult decît personajul-narator auctorial, care vorbește ocazional. Prin intermediul unei propoziții introductive etice, începutul narativ anticipează situația narativă personală care predomină în povestire, dar referința pronominală nedeterminată a propoziției etice este diminuată brusc de vocea naratorului. Prezența personajului-narator trebuie doar să fie insinuată pentru a sugera cititorului că nedeterminarea începutului narativ va fi rezolvată pe loc. De fapt, Thomas Mann folosește un început etic pentru a reține informația așteptată de cititor, și anume natura referentului acestui el, primul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]