128 matches
-
am lecturat, și despre care credem că sunt reprezentative pentru creația romanescă a autorului. Este vorbe despre două romane, complementare aș spune, în aceleași timp motivele epice și filozofice ale celor două cărți se completează într-o continuitate și viziune perspectivală, astfel că la sfârșitul lecturii ai impresia că ai citit cele două părți ale unui roman. După lectura primei jumătăți a cărții „Deziluzii””, care te introduce în ceea ce am numi universul sufletului uman, îți dai seama că te găsești în fața
CRONICĂ LITERARĂ: „DEZILUZII” ŞI „VIAŢA CA O ILUZIE” – DOUĂ ROMANE DE BERTHOLD ABERMAN de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1894 din 08 martie 2016 by http://confluente.ro/stefan_dumitrescu_1457439007.html [Corola-blog/BlogPost/368469_a_369798]
-
preocupării plastice, și-au găsit exprimarea printr-un larg registru de forme, datorate diversității școlilor de pictură. Peisajul animat, reprezentat în colecția noastră prin lucrarea lui Philips Wouwermans, „Tabăra militară”, se impune atenției prin spontaneitatea și realismul interpretării. Larga deschidere perspectivală, animarea peisajului prin grupurile de figuri, animale mici și plante răzlețe, efectele de lumină filtrată prin densitatea norilor, dau compoziției un farmec pitoresc, căruia i se adaugă notabile calități cromatice. Scena de gen, cea mai pregnantă formă de redare plastică
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
abordare picturală apropiată stilului renascentist. Mai mult, la Probota, scena trădează și o anumită stângăcie a reprezentării prin modul de redare a aureolei unui apostol din prim-plan, sub forma unui turban-castron -, evidențiind faptul că pictorii își puneau problema raporturilor perspectivale dintre bidimensional și tridimensional, fiind influențați însă și de inovațiile picturii apusene. 406 Michelle P. Brown, op. cit., p. 178. 407 Jean-Claude Larchet, Iconarul și artistul, Editura Sophia, București, 2012, pp. 22-23. 408 Ibidem. 409 Ibidem, p. 23. 410 L. Grünberg
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
forma orală a recitării. O analiză completă a acestui concept a fost realizată de către Boris Eichenbaum și Irwin R. Titunik 24. Teoria insolitării a lui Șklovski este, de asemenea, o teorie a punctului de vedere, în măsura în care se referă la modurile perspectivale ale înstrăinării. Definiția lui Șklovski conform căreia "arta există ca să putem recupera senzația vieții; ca să ne facă să simțim lucrurile, să facă o piatră pietroasă"25 poate fi redată cel mai ușor prin transferarea punctului de vedere de la "cel care
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale protagoniștilor, de cele ale naratorului, în special ale naratorului auctorial este în general destul de ambiguă. Acest lucru nu mai este valabil în cazul celor mai multe dintre romanele moderne. Astfel, putem diferenția două stiluri în istoria romanului o manieră de narațiune perspectivală și una aperspectivală. Aceste stiluri sînt probabil reprezentate cel mai clar prin aperspectivismul din primele romane ale lui Dickens și Thackeray și prin perspectivismul din ultimele opere ale lui James și ale Virginiei Woolf. Interpretările romanelor mai timpurii adesea nu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din primele romane ale lui Dickens și Thackeray și prin perspectivismul din ultimele opere ale lui James și ale Virginiei Woolf. Interpretările romanelor mai timpurii adesea nu acordă destulă atenție trecerii de la aperspectivism la perspectivism. Posibilitățile pe care stilul narativ perspectival le pune la dispoziție pentru reprezentarea intermedierii sînt fundamental diferite de cele ale stilului narativ aperspectival. Aplicarea criteriilor și standardelor perspectivismului unei opere care a fost concepută în manieră aperspectivală poate avea o anumită valoare euristică pentru teoria interpretării, însă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
164. W.H. Schober încearcă să cuprindă modificarea și schimbarea situației narative, așa cum pot fi acestea observate foarte des în romanul mai recent, în conceptul de "poziție narativă": Poziția este o piatră de temelie a romanului; ea are o componentă perspectivală și una referitoare la amploare"165. Ca unitate de măsură pentru amploarea unei "poziții narative", adică pentru lungimea unui text narativ în care aceasta predomină, se consideră în general un capitol sau o unitate corespunzătoare de împărțire a textului. Prin
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cînd situația narativă este doar vag definită în anumite părți ale unui text, cum se întîmplă, de pildă, în romanul Femei îndrăgostite al lui D.H. Lawrence, aceste părți nu sînt neapărat percepute de cititor ca ambivalente din punct de vedere perspectival. Cînd parcurge astfel de pasaje, cititorul își păstrează atitudinea narativă adoptată pînă cînd este încurajat să o schimbe printr-o indicație clară care necesită o nouă orientare. 3.2.1. Profilul narativ Descrierea dinamicii procesului narativ cu ajutorul profilului narativ al
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Sokel 178. În primele capitole perspectiva personală a lui Josef K. se suprapune de cîteva ori celei a unui narator auctorial care se disociază de protagonist. După cum arată Kudszus, scăderea numărului acestor intruziuni auctoriale corespunde creșterii frecvenței momentelor de "solipsism perspectival" ale eroului. O inversare temporară a acestei tendințe are loc în capitolul VI, în care apare o extindere auctorială a punctului de vedere. În cea de-a doua jumătate a romanului, totuși, intruziunile auctoriale capătă o nouă funcție (Kudszus o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și selecția "conținutului" spațiului ficțional sînt cel mai evidente în descrierile interioarelor clar delimitate care funcționează drept cadru pentru întîmplările ficționale. O primă încercare de a sorta în linii mari aceste descrieri spațiale din ficțiune în funcție de gradul lor de schematizare perspectivală are ca rezultat două tipuri de descriere: textele cu prezentare spațială în mod distinct perspectivală și textele cu prezentare spațială aperspectivală. Exemple corespunzătoare primului tip pot fi găsite în primul rînd în romanele în care naratorul se limitează îndeosebi la
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
funcționează drept cadru pentru întîmplările ficționale. O primă încercare de a sorta în linii mari aceste descrieri spațiale din ficțiune în funcție de gradul lor de schematizare perspectivală are ca rezultat două tipuri de descriere: textele cu prezentare spațială în mod distinct perspectivală și textele cu prezentare spațială aperspectivală. Exemple corespunzătoare primului tip pot fi găsite în primul rînd în romanele în care naratorul se limitează îndeosebi la o descriere obiectivă a cadrului unei scene. Atunci cînd o asemenea abordare este executată foarte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
discuta o problemă foarte delicată, și anume posibilitatea ca Stephen să intre în ordin. Pentru această discuție directorul s-a așezat în fața ferestrei într-un asemenea mod, încît Stephen putea identifica doar conturul chipului său, nu și expresia facială. Fixarea perspectivală a liniei Stephen-director-fereastră care funcționează ca un cadru contribuie substanțial la definirea tematică a acestei scene, pe care cititorul o percepe din poziția lui Stephen în interiorul camerei: Directorul stătea în cadrul ferestrei, cu spatele la lumină, cu un cot rezemat de oblonul cafeniu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
externă predomină; pe de altă parte, aceasta este mai slabă atunci cînd un personaj-reflector și perspectiva interioară predomină. Dacă încercăm să facem o schiță a unei camere descrise în ficțiune, vom obține un test destul de fiabil pentru distingerea prezentării spațiale perspectivale și aperspectivale. Într-o narațiune predominant perspectivală, interiorul unei camere nu e niciodată descris într-o asemenea manieră încît să putem face o schiță grafică a acesteia, chiar dacă cititorului i se oferă un inventar mai mult sau mai puțin complet
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este mai slabă atunci cînd un personaj-reflector și perspectiva interioară predomină. Dacă încercăm să facem o schiță a unei camere descrise în ficțiune, vom obține un test destul de fiabil pentru distingerea prezentării spațiale perspectivale și aperspectivale. Într-o narațiune predominant perspectivală, interiorul unei camere nu e niciodată descris într-o asemenea manieră încît să putem face o schiță grafică a acesteia, chiar dacă cititorului i se oferă un inventar mai mult sau mai puțin complet al obiectelor din încăpere. Citatul următor din
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
orientarea. Ea crede că adevăratul Eu-Origo al cititorului este invocat, iar acesta poate, "cu ajutoul propriilor "imagini tactile", să ajungă la o imagine mentală a relațiilor spațiale din cameră"285. Această descriere este adevărată doar în cazul unei prezentări spațiale perspectivale; într-o prezentare aperspectivală, cititorul nu va reuși să construiască o imagine spațială "cu ajutoul propriilor "imagini tactile"". Diferențele sînt revelate într-o comparație a pasajelor citate din romanele Turnurile din Barchester și Casa Buddenbrook. Un transfer al cititorului în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanele Turnurile din Barchester și Casa Buddenbrook. Un transfer al cititorului în realitatea ficțională, cum consideră Hamburger că s-ar întîmpla în narațiunea la persoana a treia ("ficțiunea epică"), este posibil doar atunci cînd prezentarea spațială are loc în mod perspectival. În cazul unei prezentări spațiale aperspectivale, orientarea din interiorul camerei rămîne nedeterminată și va fi susținută de fiecare cititor, în cel mai bun caz în funcție de imaginația proprie. 5.3. Perspectivism aperspectivism: dimensiunea lor istorică Romanele timpurii reflectă o preferință pronunțată
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Jean Paul Richter, Tolstoi folosesc, per ansamblu, o narațiune aperspectivală. O tendință către perspectivism este inițial observabilă în romanele lui Flaubert și Henry James, devenind curentul stilistic predominant din romanul secolului XX. Cauzele acestei preferințe din ce în ce mai pregnante pentru stilul narativ perspectival, evidentă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, sînt atît literare, cît și non-literare. Cele dintîi se găsesc în eforturile lui Flaubert, Spielhagen, James și ale altor cîțiva scriitori cu direcție asemănătoare de a face romanul obiectiv, impersonal, scenic 286. Perspectivismul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
curente stilistice istorice cu valoare literară egală. Este foarte important să reținem acest lucru, pentru că evoluția romanului pe parcursul ultimului secol a fost influențată decisiv de descoperirea perspectivei ca dimensiune a prezentării literare. Ca rezultat al acestei noi accentuări, stilul narativ perspectival a dobîndit o valoare estetică mai mare în ochii cîtorva critici literari. Potențialul creativ al romanului a fost de fapt intensificat prin perspectivism într-un mod care este unic în întreaga istorie a romanului 288. Totuși, evoluția istorică din această
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din această direcție nu prea poate duce la scăderea valorii acelor mari opere scrise în cadrul tradiției narative mai vechi, predominant aperspectivale. În interpretarea și evaluarea unui anume roman trebuie să observăm dacă acesta este scris într-un stil mai accentuat perspectival sau într-unul aperspectival. Clasificarea unui roman în funcție de unul dintre aceste stiluri ne arată măsura în care dimensiunea perspectivei poate sau trebuie să fie inclusă în interpretarea critică. În discuția anterioară, termenul "perspectivă" și derivații săi au fost folosiți în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În timp ce funcția narativă pare să fie dezavantajată în relație cu media precum pictura, fotografia și filmul, aceasta este superioară prin potențialul de perspectivizare în sensul subiectivizării. În comparație cu fotografia și filmul, narațiunea este mult mai diversă și mai flexibilă în privința subiectivizării perspectivale. Filmul, de exemplu, poate reprezenta doar cu dificultate o perspectivă la persoana întîi continuă. În mod similar, prezentarea aperspectivală, atunci cînd este folosită în mod intenționat, devine un privilegiu al narațiunii literare, din moment ce camera este obligată să filmeze exclusiv în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spune el o putere pe care domnul Lubbock o admite și o admiră, însă pe care o localizează într-o zonă marginală a acestei probleme, nu într-una centrală. Eu aș plasa-o exact în centru 289. Acum, după ce exigențele perspectivale ale lui Henry James, Lubbock și ale susținătorilor acestora au avut un anume impact asupra naratologiei, este posibil să îi fie oferită recunoaștere totală celuilalt curent, aperspectivismul, ca unei alternative legitime și egale la perspectivism. Această imparțialitate ne ajută să
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pericol, mai ales în critica din Anglia și America, ca pendulul să se miște la cealaltă extremă. Ca exemplu aș putea cita autori precum Scholes și Kellogg, cu rezervele lor fundamentale legate de perspectivismul propagat de James 292. Modul narativ perspectival face uz, putem să o spunem și așa, de o altă parte a potențialului conceptual al romanului sau al povestirii decît cel aperspectival. Diversitatea acestuia nu se limitează în niciun caz la alegerea unui punct de vedere (point of view
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personalității naratorului ș.a.m.d., ci se extinde pînă la aproape toate celelalte domenii ale artei narative. În acest fel a explicat, de exemplu, Dietrich Weber faptul că tipul constructiv al povestirii analitice se poate desfășura "abia în cadrul narațiunii îngust perspectivale, fie aceasta în forma personală sau în forma la persoana întîi"293. 5.4. Perspectivă internă perspectivă externă Alegerea uneia dintre aceste două poziții este în general determinată parțial de filosofia de viață sau de ideologia unei persoane. Acest lucru
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestei probleme, al cărei rezultat va trebui luat în considerare în studiile de acest tip298. Opoziția perspectivă este un fenomen complex și multilateral. Dintre multitudinea de probleme implicate, două vor fi examinate mai amănunțit, dată fiind semnificația lor generală: problema perspectivală de la nivelul prezentării vieții interioare și problema demarcației dintre comentariile naratorului și perspectiva personajelor individuale. 5.4.1. Prezentarea lumii interioare Faptul că prezentarea lumii interioare a unui personaj ficțional poate crea iluzia nemedierii este o trăsătură specifică genului epic
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
operă, este de regulă dificil sau chiar imposibil pentru cititor să decidă dacă un anumit pasaj ilustrează perspectiva internă a unui personaj ficțional sau perspectiva externă a unui narator auctorial. Așteptările și pretențiile cititorului s-au schimbat decisiv în ceea ce privește focalizarea perspectivală a reprezentării în decursul ultimului secol. Dimensiunea istorică nu poate fi ignorată, prin urmare, atunci cînd tratăm această problemă. De asemenea, nu este întîmplător faptul că problema demarcației a devenit un subiect de discuție la începutul acestei evoluții, acum mai
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]