9 matches
-
vreme în literatura maghiară a vremii.Își concentrează arsenalul epic asupra tendințelor acțiunilor eroilor, lăsând în umbră evoluția internă al caracterelor .A insistat în această perioadă să construiească opere epice, care au la bază, în paralel precizia sociografică și construcția perspectivistă. Nuvelele sale sunt în marea lor majoritate statice, conflictul este generat de o bipolaritate simplistă: între binele-reprezentat de normele etice noi și răul-izvorând din tradițiile remanente ale vechii orânduiri, contrapuneri pe care autorul nu le motivează prin evoluția vieții personajelor
Gyula Fekete () [Corola-website/Science/313278_a_314607]
-
spațiul public românesc a apărut o temă nouă: integrarea în structurile euro-atlantice. Nu a existat o unică poziționare a partidelor politice față de ideea europeană sau de obiectivul integrării europene. Pentru a înțelege aceste raportări, consider că este necesară o abordare perspectivistă, în sensul mannhemian, care să ne permită depășirea unei simple inventarieri a declarațiilor proși antieuropene finalizate cu liste ale vinovaților și ale meroituoșilor. Consider că aceste poziționări pot fi înțelese dacă luăm în calcul cultura politică în care s-au
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
situarea unui partid față de ideea europeană la un moment dat poate fi determinată de elemente de natură politică, diplomatică sau organizațională pe care publicul (și cel larg și cel avizat) nu are cum să le știe; c) metoda ideologică sau perspectivistă presupune contextualizarea, depășind simplele etichetări ce ar putea induce ideea că monopolul proeuropenismului ar fi al unor formațiuni și lideri politici, iar cel al antieuropenismului, al opozanților acestora. Pentru o mai bună percepere a momentelor abordării diacronice pe care am
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
la nivelul relației simptomatice dintre un intelectual (Eminescu) și timpul său. În perspectiva conceptualizantă a lui C., eminescianismul devine o categorie largă de sensibilitate, care anticipează o serie dintre opțiunile culturale ale secolului al XX-lea. Dintr-un unghi acuzat perspectivist este abordat Clasicismul european, într-un volum monografic din 1971. Decupajul problematic al cărții nu scapă din vedere făgașele urmate de istoria ideilor în veacurile următoare. Autorul concentrează și dă convergență unor ipoteze asupra clasicismului, dispersate în mai toate sintezele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
punctul pe care îl dezvoltă Routley, propunând o axiologie a mediului și o teorie morală influențată de Meinong. Dacă ne situăm într-un orizont filosofic de receptare a provocării lui Routley, atunci replica de întâmpinare se poate întemeia pe teza perspectivistă propusă de Nietzsche, și anume, că omul este acela care dă valoare lucrurilor și că valoarea oricărei susțineri este relativă la context, având, în cele din urmă, consistența specifică unei metafore. Este utilă pentru continuarea discuției inserția câtorva dintre ideile
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
care teologia creștină - cel puțin în formula patristică - poate da seama. Dar triumful narativ și poetic al cunoașterii teologice nu poate rămâne indiferent la provocările lui Nietzsche și a epigonilor săi. Obiceiul „demascărilor” istoriografice derivă în mod clar din filozofia perspectivistă nietzscheană. „Ontologia violenței” legitimată prin recursul la presocratici (Heraclit: „războiul este tatăl tuturor”) oferă garanțiile unei „etici nihiliste” a diferenței pe care postmodernismul pare s-o asume fără ezitări. Capitolul zece din Teologie și teorie socială se ocupă de complexa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
raportul cu timpul trecut (devalorizarea monumentului) și cu viitorul (evanescența posterităților). Această tehnică deopotrivă imaterială inventată de Renașterea italiană suscită de asemenea un alt spațiu imaginar, un alt ambient decît cel dictat de legile perspectivei. Spațiul medieval ierarhiza valorile, spațiul perspectivist e un sistem al mărimilor. Nu vom reveni la optica Evului Mediu, dar e clar că relația noastră vizuală cu lumea nu se mai construiește după raporturile de proximitate ieșite din perspectivă (cu prim-plan, orizont și punct de dispariție
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
unei "rupturi” de familie) a ipostazei cronicărești "a omului aflat sub vremi”, răzvrătindu-se fără substanță, dar căruia-i rămâne mereu ceva de apărat, în cazul lui Ilie Moromete familia, nucleu dezvoltat parcă pe principiul cercurilor concentrice, printr-o cuprindere perspectivistă a romanelor ce preiau preocuparea pentru refacerea acestui „paradis pierdut”. Care este impresia creată de începuturile celor două romane, Delirul și Marele singuratic, după ce al doilea volum al romanului Moromeții, prin dispariția lui Ilie Moromete, condamnă la moarte o lume
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
și funcțional, o asemenea identitate rămâne imposibilă; aceasta înseamnă că trebuie deschisă problema scoaterii la iveală a perspectivei din care judecata este adevărul însuși, adică un orizont de constituire diferit de cele deschise până aici. Oricum, admițând o asemenea identitate "perspectivistă" (valabilă într-un anumit orizont convențional al logos-ului formal), judecata are nevoie de un element al său care să "atingă" adevărul (întru posibila sa identitate cu el). Acest element îl constituie verbul, "este"; dar am putea spune că tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]