40 matches
-
cele mai importante creații ale artistului ce debuta la mijlocul secolului la Paris. Aman devenea încă din deceniul 6 al sec. XIX cel mai important pictor autohton. Pictor de factură clasică, cu o educație academistă (studii cu Martin Drolling, François Edouard Picot), cu tendințe realiste (simte afinități cu pictura lui Gustave Courbet) va picta atât portret, teme istorice, mitologice, cât și studii de gen și naturi statice, elaborând un limbaj pictural unic pentru cea de-a doua jumătate a secolului al XIX
Senzaționale licitații la Artmark by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105567_a_106859]
-
Urdăreanu. Theodor Aman a studiat la Școala Centrală din Craiova (lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca) după care la Colegiul Sf. Sava din București. Pleacă în 1850 la Paris, unde studiază studiat pictura cu Martin Drolling și Fr. Edouard Picot. Pictează Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul (1852), iar în anul 1854 a finalizat tabloul Bătălia de la Oltenița pe care la sfatul lui Billecocq, fost consul al Franței la București și prieten al românilor, Aman îl duce la
THEODOR AMAN de GEORGE BACIU în ediţia nr. 138 din 18 mai 2011 by http://confluente.ro/Theodor_aman.html [Corola-blog/BlogPost/343174_a_344503]
-
de externe, lordul Curzon, i-a scris în august 1920 înaltului comisar al Palestinei, Herbert Samuel, cerându-i să procedeze în așa fel încât francezii să înțeleagă că britanicii nu acceptă nicio ingerință a Parisului la sud de linia Sykes Picot, iar politica Londrei față de această zonă este acordarea independenței, dar păstrarea legăturilor strânse cu Palestina. Samuel i-ar fi răspuns lui Curzon că, „după căderea Damascului acum două săptămâni... șeicii și triburile de la est de Iordan, total dezamăgiți de guvernul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Rubens, Nicolas Poussin, Tizian, Jean-Baptiste Greuze și mulți alții. Artistul a fost cu siguranță la Paris în perioada exilului de după 1849 și biografii lui au menționat că a urmat cursuri de pictură în atelierele lui Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, fără ca vreunul să aducă vreo referință documentară. De altfel, unii dintre ei comentând aspectele artistice ale creației lui Iscovescu ulterioare studiilor de la Paris, au recunoscut că nu se vede în opera sa vreo îmbunătățire în ce privește compoziția și meșteșugul picturii, astfel încât
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
În aceeași perioadă a realizat și portretul lui Dimitrie Bolintineanu (8 martie 1849), a lui Kypra (1849). Apoi, Barbu Iscovescu a plecat în anul 1849 să studieze la Paris, unde i-au fost profesori pictorii Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot. A vizitat muzeele pariziene și a făcut copii după lucrări realizate de mari maeștri ca Tițian, Rubens, Nicolas Poussin și Jean-Baptiste Greuze și, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu, a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
că Barbu a trecut pe la Paris sau, cel puțin, că ar fi urmat studii sistematice la vreunul din profesorii vremii". În anul 1849, Iscovescu a plecat la Paris unde a lucrat în atelierele maeștrilor pictorii Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, acest eveniment fiind confirmat de toți biografii pictorului. Dan Grigorescu și Marin Nicolau au folosit aceeași sursă bibliografică a Luciei Dracopol-Ispir din anul 1939, fără a aduce detalii suplimentare în acestă direcție. Grigorescu a susținut ideea că Iscovescu ar fi
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Iscovescu a făcut-o se află astăzi la Academia Română în mapa artelor plastice - CXXIX. Atât Marin Nicolau cât și Grigorescu au menționat faptul că artistul român nu era satisfăcut de academismul lui Drolling și de aceea ar fi migrat spre Picot, care deși nu era el un partizan înfocat al înnoirii romantice, avea orizonturi mai largi în privința realizării compozițiilor caracterizate de un echilibru mai pregnant dintre culoare și desen. Aceste afirmații, atât la Nicolau, cât și la Grigorescu nu au trimiteri
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
cât și la Grigorescu nu au trimiteri către surse și par mai mult comentarii comparative generale ale celor doi mari maeștri francezi. În opinia lui Ionel Jianu, Iscovescu l-ar fi întâlnit pe Theodor Aman în atelierele lui Drolling și Picot, deoarece și acesta s-a stabilit la Paris în aceeași perioadă și a urmat cursuri de pictură cu aceiași maeștri. Ionel Jianu nu a adus surse bibliografice care să ateste acest lucru. Dan Grigorescu a amintit și el aceeași informație
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
profesorului Constantin Lecca după care se înscrie la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein. În perioada 1850 - 1857 se stabilește la Paris, unde studiază pictura (1850) cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu François-Édouard Picot. Profesor și întemeietor împreună cu Gheorghe Tattarescu al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și
Theodor Aman () [Corola-website/Science/298307_a_299636]
-
dezvoltării picturii în Principate. Astfel, în 1850, Theodor Aman pleacă la Paris la studii. Aici, Aman se înscrie ca elev în atelierul lui Drolling și un an mai tîrziu - după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1851 - în cel al Picot. La sărbătorirea a 150 de ani de la fondarea Școlii Naționale de Arte Frumoase, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 8,10 lei care îl reprezintă pe Theodor Aman. Pentru sărbătorirea a 150 de
Theodor Aman () [Corola-website/Science/298307_a_299636]
-
doi ctitori (Antonie Ruset și Gheorghe Duca) din secolul al XVII-lea, figuri de sfinți, scene de luptă etc. Odată cu reconstruirea bisericii în 1884-1904, pereții și bolțile au fost repictate în frescă, pe fond albastru, de către francezii Boris Bernard, Emile Picot și P. Mauretal. André Lecomte du Noüy a afirmat că pictura nouă a păstrat fondul albastru de la pictura veche, din cauza căruia biserica este destul de întunecoasă în interior, lucru amplificat și de ferestrele înguste. Armonia severă a acestei decorațiuni religioase este
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
În 1841, Gustave, însoțit de mama lui, Pauline Desmoutier, călătorește în Italia și se întoarce de acolo cu un caiet plin de schițe din Milano, Veneția și Florența. Începe în 1846 să ia lecții de pictură cu pictorul neoclasicist François Picot și, în același an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereușite de a obține bursa ""Grand Prix de Rome"", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăsește în 1849 "Academia
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu, să elaboreze clasificări diferite după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-un studiu din 1954
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
termenii „consiliu administrativ” și „oficiu” sfatului domnesc, respectiv dregătoriei. Conform istoricului Nicolae Stoicescu, supozițiile autorului asupra originii acestor instituții sunt greșite, precum și datele privitoare la dregători în parte. Un alt pas îndărăt, după un studiu mai competent al autorilor E. Picot și Gheorghe Bengescu, l-a constituit capitolul dedicat de N. Blaramberg într-o lucrare mai amplă, el preluând necritic afirmația greșită a lui Dimitrie Cantemir și combătută anterior, cum că Alexandru cel Bun ar fi înființat dregătoriile moldovenești la sfatul
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
Paris necunoscute până acum și începe astfel: Veste bună În cursul cercetărilor mele... am avut norocul să dau astă-vară peste două manuscripte române despre a căror existență nimeni nu știe nimic, nici chiar iscusitul bibliograf și profesor de românește, d. Picot. Lucrul pare cam ciudat într-un oraș unde mii de români au trecut și trec încă. Totul se esplică însă când voi zice că ar fi trebuit cineva să petreacă, ca mine", luni de zile în Biblioteca Națională și să
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
trebuie imitată de orice bun român, prin care se îmbogățește, întru cât de puțin, scumpa noastră literatură națională născândă, apoi mai văzând și articolul care începe cu esclamația "Veste bună! " (de astă-vară) și de norocul de-a fi întrecut pe Picot, s-așteaptă... la ce"? Cel puțin la documente din suta a X sau a XI sau la vreun manuscript din epoca lui Mircea cel Bătrân, căci, deja din vremea lui Vasile Lupu să fie, n-ar merita atâta șfara. Ei
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de pisanie. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Domnii Țării Moldovei și vieața lor, în Letopisițile Țării Moldovii, I, publ. Mihail Kogălniceanu, Iași, 1852, 93-209; Chronique de Moldavie depuis le milieu du XIV-e siècle jusqu’à l’an 1594, tr. și îngr. Émile Picot, Paris, 1878; Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), întocmit după Grigore Ureche Vornicul, Istratie Logofătul și alții de Simion Dascălul, îngr. Constantin Giurescu, pref. Ioan Bogdan, București, 1916; Letopisețul Țării Moldovei, îngr. și introd. P.P. Panaitescu, București, 1955; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
Fraților Grimm despre originea mitologică a basmelor populare și a preluat teoria indianistă a lui Theodor Benfey, căreia îi adaugă câteva note personale, evidente în lucrarea Literatura populară română, apreciată de mari învățați ai timpului (Gustav Meyer, Kristoffer Nyrop, Émile Picot, W. Rudow ș.a.), care au recenzat-o elogios, considerând că e o operă unică în felul ei. Animat de mobilul patriotic „de a arăta că poporul nostru stă pe aceeași înălțime a culturei pe care stau celelalte popoare ale Occidentului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
premieră la noi - texte dialectale și folclorice inedite, însoțite de un meticulos aparat științific în română și franceză, pentru a o face cât mai accesibilă învățaților străini. Aceștia o salută prin vocile lui Th. Gartner, Wilhelm Meyer-Lübke, Richard Otto, Émile Picot, Jan Urban Jarník, Gustav Weigand. Academia Română o respinge însă de la premiere din cauza contribuției personale „reduse” a autorului. Tot din dorința popularizării în străinătate a literaturii române, G. publică Geschichte der rümanischen Literatur (1900), pe care o considera „prima încercare de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
comparată, luându-și licența în litere în anul 1896. Și-a continuat studiile în Franța, unde a frecventat Sorbona și École Pratique des Hautes Études. Specializarea i-a fost înrâurită de filologi renumiți: Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Mayer, Émile Picot, Jules Gilliéron. În anul 1902 a susținut teza de doctorat, Les Éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme. L-a suplinit timp de trei ani pe Émile Picot la École Speciale des Langues Orientales Vivantes. Înapoiat în țară, a funcționat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286063_a_287392]
-
fost înrâurită de filologi renumiți: Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Mayer, Émile Picot, Jules Gilliéron. În anul 1902 a susținut teza de doctorat, Les Éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme. L-a suplinit timp de trei ani pe Émile Picot la École Speciale des Langues Orientales Vivantes. Înapoiat în țară, a funcționat ca profesor de limba franceză la Gimnaziul „Frații Buzești” din Craiova și la Liceul „Mihai Viteazul” din București. În anul 1913, a fost numit conferențiar suplinitor în specialitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286063_a_287392]
-
Armată, Batalionul 1 Vânători, Batalionul 2 Dorobanți, Regimentul de Călărași, foarte bine, ținut până la ora 12, critică, foarte cald, apoi ceață. Văzut cei opt cai cumpărați pentru mine în Rusia. După-amiaza scris. Audiențe. Kretzulescu la mine. Seara orele 8-10 domnul Picot din Paris la mine. Duminică, 11 octombrie/29 septembrie Ceva ploaie, foarte apăsător. Ora 10 plecat cu trăsura în oraș, în ținută de gală, la sfințirea bisericii Domnița Bălașa. Liturghie, foarte plin și cald, biserica încântătoare. După aceea în sala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
pictorul Gheorghe Tăttărăscu (1818-1894), care a realizat pictura interioară a bisericii Mitropoliei din Iași. A.D. Xenopol (1847-1920), istoric originar din Iași, din 1883 profesor la universitatea de acolo, mai târziu rector al aceleiași universități și membru al Academiei Române. Auguste Emile Picot (1844-1918), filolog și diplomat francez. A fost secretar al lui Carol I în anii 1866-1868, apoi consul al Franței la Timișoara (1869-1872). Era membru de onoare al Academiei Române din 1879. A publicat multe lucrări despre limba, istoria, literatura și folclorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
titlul de docteur ès lettres. Tezele L’Influence des romantiques français sur la poésie roumaine (1909) și L’Ancienne versification roumaine (XVII-XVIII siècles) (1909) sunt susținute în fața unei comisii prezidate de Émile Faguet, din care făceau parte, printre alții, Émile Picot și Mario Roques. Între 1908 și 1909, ținuse cursuri de limba și literatura română la École des Langues Orientales Vivantes. Întors în țară, devine un animator al vieții culturale piteștene, grație îndeosebi artei lui de conferențiar. Societatea Scriitorilor Români îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285407_a_286736]
-
pierdută, O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O făclie de Paște, Schițe nouă etc. 23 1560-1625 [corect: cca. 1590-1647 n. trad.]. 24 Chronique de Moldavie depuis le XIVe siècle jusqu'à 1594, ediție critică și traducere de Émile Picot, cu note și tabele genealogice, Paris, 1878. 25 1633-1662 [corect: 1633-1691 n. trad.]. Fiul său a fost, de asemenea, istoric. 26 1672-1744 [corect: 1672-1645 n. trad.]. 27 1673-1723. 28 1754-1816. 29 1817-1892 [corect: 1817-1891 n. trad.]. 30 1818-1852. 31 1814-1897
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]