25,044 matches
-
teoretic, dar ele devin factori de blocaj moral și de inhibiție a existenței profesionale. Extrem de mobil ca artist, cu o mare capacitate de a trece de la o expresie la alta și de la un gen la altul, făcînd cu egală dezinvoltură pictură, sculptură, gravură și arte aplicate, Mircea Bochiș a dovedit că înțelege perfect și importanța artistului ca om de acțiune, ca arhitect și constructor al unor evenimente nemijlocite. Transformarea bruscă în manager cultural, identificarea exactă a nevoilor reale pe care lumea
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
în compoziție, ci spre relația dintre ele, spre acțiunea în plină manifestare. Cu alte cuvine, în acele momente în care ambele sînt necesare în egală măsură și cînd adevărata preocupare a lui Baba este interacțiunea lor. Însă atunci cînd miza picturii este arhitectura obiectului, materialitatea acestuia sugerată prin mijloace specifice convenției artistice, și marea problemă plastică - dar și metafizică și morală în același timp - o reprezintă dialogul dintre lumină și întuneric, prezența umană este doar presupusă, invocată indirect, ca și în
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
filosofii și doctrine estetice, în care arta și-a negat cu aceeași vehemență moștenirea, prezentul și viitorul, în care forma industrială a declarat un război fățiș celei simbolice, Baba s-a încăpățînat să rămînă, după propria sa mărturisire, în ,,marea pictură,,. Adică înlăuntrul acelor convenții ale limbajului și acelor coduri ale reprezentării pe care timpul părea să le abandoneze ca învechite și ineficiente. Paradoxul acestei opțiuni este cu atît mai mare cu cît mediul ortodox în care artistul a trăit și
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
spune că Aretino i-a reproșat lui Tintoretto, într-o discuție particulară care trebuie să se fi petrecut cu un an sau doi înainte de mijlocul veacului al XVI-lea, că nu vede în culoare, asemenea lui Tițian, scopul ultim al picturii. Iar Tintoretto, care era fiul unui fabricant de vopsele, i-a răspuns acestuia destul de simplu: , se găsesc, gata pregătite, la Rialto". Citez acest schimb de replici, doar în aparență ironic și despre care nici măcar nu se știe dacă s-a
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
legăturii dintre imaginea plastică și limbaj. Care sînt asemănările, dar, mai ales, care sînt deosebirile dintre limbajul artei și recuzita lingvistică pe care o folosim pentru a compune vorbirea? Este programul lui Kandinsky - acela de a alcătui un limbaj al picturii perfect simetric ca funcționare cu cel al vorbirii - unul credibil? Există apoi un moment Cassirer, unul Huizinga, un moment Panofsky. Un alt capitol dezvoltă înțelesurile vechiul radical grecesc per și vorbește despre simbolismul limitei în artele plastice. Gabriel Liiceanu inventariază
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
cultură" căpăta un înțeles ce trecea de simpla preocupare culturală. Neîndoielnic lucru, în anii '80 ele erau citite ,altfel". Astăzi, ele pot fi citite firesc și singurul interes poartă către conținutul de idei al cărții. Rămîne culoarea scopul ultim al picturii? Cele mai bune culori se găsesc, gata preparate, la Rialto. Gabriel Liiceanu, Om și simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii, Humanitas, București, 2005, 336 p.
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
și care a sistematizat expresia în genuri, adică a identificat imaginea drept peisaj, natură statică, portret, compoziție etc. -, Dan Bota a căutat permanent soluții de evaziune din enunțurile preexistente, dar a păstrat continuu distanța optimă față de logica lor elementară. Astfel, pictura lui se manifestă pe un interval larg, cînd mai aproape de sursa obiectivă, de modelul în funcție la un moment dat, cînd mai aproape de expresia suficientă șieși, de subiectivitatea în plină expansiune, însă mecanismele de reglare a distanței sînt atît de
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
sedusă de spectacolul enorm al culorii, un hedonist, pînă la urmă, care celebrează frumusețea creației pe măsură ce o descoperă și o ia în posesie, din punct de vedere al angajării morale și al filosofiei implicite, chipul artistului ia o altă înfățișare. Pictura devine o formă necruțătoare de luptă , ea se naște dintr-o evidentă spaimă de vid, exuberanța devine simptomul unei mari angoase în fața încremenirii și a morții, iar pata de culoare se transformă într-un vehicul al vieții care tinde să
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
Nistor Coita, adică între spiritul ludic și fascinația livrescului, între sensibilitatea coloristică și rafinamentul construcției, între dinamica suprafeței și privirea analitică pînă la halucinație. Însă această apropiere nu privește decît latura strict tipologică a artistului, pentru că, stilistic și formal, identitatea picturii sale este ireductibilă, iar mesajul acesteia, prin însăși ambiguitatea lui constitutivă, rămîne unul puternic, memorabil și profund.
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
imaginii (deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut o asemenea cinematografie și mizanscenă de la " Fata cu cercel de perlă", pelicula dedicată lui Vermeer. Fiecare cadru îți evocă pictura epocii, până și Portia pare decupată dintr-un profil de Ghirlandaio. Tocmai acesta e paradoxul temporal al filmului. Era nevoie de postmodernism, de contragerea acestei epoci în artefacte specifice ei, pentru a escamota cutumele sale și pentru a le trage
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
Gală, care în felul acesta marca pe de o parte un sfârșit - încheierea ,în glorie" a Festivalului și pe de alta un început. După splendida expoziție de la Muzeul de Artă în care Luvrul ne-a oferit o preumblare printre capodoperele picturii franceze, am beneficiat și de întâlnirea cu o orchestră de prim rang, un dirijor prestigios, Kurt Masur, și o pianistă de renume, Elisabeth Leonskaja. Gândit a fi un simbol al coeziunii dintre culturile țărilor noastre programul Orchestrei Naționale a debutat
Totul este bine când se sfârșește cu bine by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11286_a_12611]
-
Tahiti și Hiva Oa din Polinezia Franceză. Romanul se constituie astfel din împletirea a două destine: cel al Florei Tristán și cel al lui Paul Gauguin, omul care își abandonează existența burgheză după ce își descoperise, la treizeci de ani, pasiunea pentru pictură, și pleacă în căutarea unei lumi sălbatice, necontaminate de convențiile lumii occidentale. Paralel, Llosa abordează și tema sexului, în concepțiile complet diferite ale Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculină și ale lui Paul Gauguin, care
Cu Mario Vargas Llosa în paradis by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/11313_a_12638]
-
texte acide privind fauna politică aborigenă prin care Octavian Paler ciupește conștiința noastră adeseori adormită, de cele mai multe ori aburită. Nu, este vorba de o carte închinată marilor pictori, căreia autorul îi spune în subtitlu o istorie subiectivă a autoportretului în pictură. Scutul teribil al titlului, care cuprinde două cuvinte generatoare de alertă, ascunde în realitate pagini de o imensă tandrețe. Pe scurt, cartea lui Octavian Paler este o splendidă, minunată declarație de dragoste. îi iubește pe pictori, știe despre viața lor
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
ne învață textele vedice că dragostea are trei nivele: iubirea de sine, iubirea pentru celălalt, și iubirea fără obiect, adică iubirea totală, absolută, iubirea pentru Divinitate? În acest sens gândea, cred, Leonardo da Vinci când vorbea în Tratatul său de pictură despre la deitŕ dell'arte, adică despre divinitatea picturii, a cărei împlinire, pe care o tenta, părea de la o zi la alta tot mai greu de atins. Subiectul cel mai la îndemână pentru orișice pictor atras de misterul existenței este
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
iubirea de sine, iubirea pentru celălalt, și iubirea fără obiect, adică iubirea totală, absolută, iubirea pentru Divinitate? În acest sens gândea, cred, Leonardo da Vinci când vorbea în Tratatul său de pictură despre la deitŕ dell'arte, adică despre divinitatea picturii, a cărei împlinire, pe care o tenta, părea de la o zi la alta tot mai greu de atins. Subiectul cel mai la îndemână pentru orișice pictor atras de misterul existenței este propria lui figură, și asta în timp ce exercițiul cel mai
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
putem imagina de câte ori s-a aprins în spiritul și în sufletul lui Van Gogh nebunia incendiară, solară, pictându-și eroic autoportretele. în Botticelli, Octavian Paler vede triumful operei asupra biografiei, nu și-l poate imagina pe acesta decât tînăr, ca pictura lui hedonistă, și asta nu doar pentru că pictorul nu ne-a lăsat nici un autoportret de bătrânețe, când era neputincios, părăsit de prieteni și de admiratori. Marii artiști rămân în conștiința noastră prin vârsta artei lor. Solitudinea e principalul lor aliat
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
s-ar putea povesti isprăvile mele, deoarece le-am săvârșit fără martori", scrie Leonardo, iar pe meleagurile noastre găsim această notă în Jurnalul lui Theodor Pallady: ,- Enfin seul". în sfârșit singur. Singuri, față în față cu autoportretele lor, cu toate picturile lor care sunt de fapt tot atâtea autoportrete, acești oameni, cu rare excepții, ca Rafael sau Rubens, nu-și găsesc astâmpărul, nimic din ce au făcut nu-i mulțumește. în 1906, cu puțin înainte de a se stinge, Paul Cézanne scrie
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
Pourquoi si tard et si péniblement?" Cred că am făcut unele mici progrese. De ce atât de târziu, și cu atâta trudă? Pagini remarcabile sunt dedicate de Octavian Paler artei făcută din înțelepciune, împăcare și mister a lui Rembrandt, destinului și picturii lui Velasquez și Goya, figurii lui Delacroix și călătoriei sale nord-africane, ce nouă ne pare azi atât de fericită, și care pentru el constituia, ca pentru atâția alți mari artiști, Gauguin de pildă, o nouă însingurare, un nou exil. Leonardo
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
E atâta măreție în felul în care Dumnezeu și-a pictat singur lăcașul părăsit de oameni, încât aproape că-ți vine să le crezi pe maici când îți vorbesc despre minunile care li se întâmplă zilnic. Dar adevărată minune este pictură tavanului unei biserici care n-are tavan. O pictură care se rotește o dată cu ceasurile, lunile și anotimpurile. Dacă la Romă Michelangelo a pictat metaforă creației, la Colelia Dumnezeu a pictat creația însăși. Minunea nu va mai dura, însă, mult. Pentru
Unde Dumnezeu si-a pictat singur biserica by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83053_a_84378]
-
a pictat singur lăcașul părăsit de oameni, încât aproape că-ți vine să le crezi pe maici când îți vorbesc despre minunile care li se întâmplă zilnic. Dar adevărată minune este pictură tavanului unei biserici care n-are tavan. O pictură care se rotește o dată cu ceasurile, lunile și anotimpurile. Dacă la Romă Michelangelo a pictat metaforă creației, la Colelia Dumnezeu a pictat creația însăși. Minunea nu va mai dura, însă, mult. Pentru a-și împlini misiunea, măicuțele, împreună cu maica stareța Renata
Unde Dumnezeu si-a pictat singur biserica by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83053_a_84378]
-
Pavel Șușară La Muzeul Național Cotroceni s-a deschis una dintre cele mai importante expoziții de pictură și grafică din ultima vreme, și anume o expoziție a cărei temă este peisajul în pictura românească din colecțiile particulare. Realizată de către doi specialiști cu o mare experiență privind arta românească, istoricul de artă Marian Constantin și cunoscutul colecționar Vasile
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
Pavel Șușară La Muzeul Național Cotroceni s-a deschis una dintre cele mai importante expoziții de pictură și grafică din ultima vreme, și anume o expoziție a cărei temă este peisajul în pictura românească din colecțiile particulare. Realizată de către doi specialiști cu o mare experiență privind arta românească, istoricul de artă Marian Constantin și cunoscutul colecționar Vasile Parizescu, această expoziție reunește în jur de șapte sute de lucrări din colecții particulare și se întinde
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
mare experiență privind arta românească, istoricul de artă Marian Constantin și cunoscutul colecționar Vasile Parizescu, această expoziție reunește în jur de șapte sute de lucrări din colecții particulare și se întinde pe un interval care, practic, echivalează cu vîrsta matură a picturii naționale, adică acela care începe cu Nicolae Grigorescu și se sfîrșește cu Horia Bernea și Ilie Boca. Prima observație care se impune în fața avalanșei de lucrări se referă, pe de o parte, la dinamica și la diversitatea unui fenomen care
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
acela care începe cu Nicolae Grigorescu și se sfîrșește cu Horia Bernea și Ilie Boca. Prima observație care se impune în fața avalanșei de lucrări se referă, pe de o parte, la dinamica și la diversitatea unui fenomen care ilustrează istoria picturii românești însăși, cu toată diversitatea ei formală și cu marea sa unitate lăuntrică, și, pe de altă parte, la rolul enorm al colecționarului în păstrarea, promovarea și transmiterea unui imens patrimoniu cultural. Dacă ar fi să privim experiența peisajului din
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
prima vedere, ambii pictori par a avea același raport cu motivul - în definitiv, și unul, și altul se formează la aceeași școală a peisagisticii franceze -, în fond ei receptează și transmit informații cu totul particulare asupra lumii exterioare și asupra picturii înseși ca formă de cercetare și de posesiune a realului. Grigorescu privește peisajul și, prin extensie, întreaga existență constituită deja, ca pe o sursă inepuizabilă de forme și de imagini prin care creația se autocelebrează și trăiește o continuă stare
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]