70 matches
-
lui Paul Gerhardt, Johannes Gruger și contemporanii săi. La sfârșitul secolului al XVII-lea coralul s a dezvoltat foarte mult dar în calitate a cunoscut un declin datorită secularizării genului și în mod special datorită divergențelor teologice dintre ortodocși și pietiști din sânul bisericii luterane. Mișcarea de restaurare a patrimoniului coralului luteran, precum și refacerea liturghiei luterane a condus la organizarea autorizată și uniformă a imnologiei protestante germane. 2. Anthem-ul<footnote Cristian Caraman, Genuri ale Muzicii Protestante, “Anthem”, 93-103. footnote>, ca gen
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
nu lipsită de un anumit patetism, de ieșire din constricția unor forțe adverse, a devenit acum, printr-un îndelung și complicat proces de conștientizare, o voluptate ușor perversă a înscenării, a recuperării, a reanimării într-o codificare ambiguă, pe jumătate pietistă, pe jumătate ireverențioasă. Dacă ar fi să invocăm iarăși imginea alfabetului în care colțuroasa literă slavonă coabitează frust cu atît de calina grafie latină, am putea spune că el arată și acum la fel, cu enorma diferență, însă, că între
"Te făcuși vornic, mișele" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10545_a_11870]
-
s-a revărsat în Cartea atotcuprinzătoare, universul domestic s-a comprimat într-o Cutie, după cum viața însăși s-a restrîns în ordinea severă a unui Insectar. Ceea ce la prima vedere ar părea o simplă reducție la mormîntul gol, la imaginea pietistă a cenotafului este, în esență, o încrîncenată și neobosită căutare a Edenului. A spațiului absolut în care forma este conținutul însuși, în care corporalitatea încetează a mai fi derizorie și în care segregările diurne devin inoperante. Mai importante decît lucrările
Ion Bitzan, între creație și mimesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8794_a_10119]
-
insuflă, tocmai de aceea iconarii autentici sunt rari. Riguros vorbind, iconarul nu trebuie să aibă talent, adică virtuozitate plastică, ci har, adică energie venită de dincolo. Dintre fenomenele actuale de desfigurare iconică, cele mai întîlnite sunt excesul raționalist și umoarea pietistă. In primul caz, icoana e privită ca un suport a cărui menire e să reprezinte pasiv niște simboluri sau niște povești. Potrivit acestei optici, icoana nu are virtuți apotropaice: ea nu îndepărtează răul, nu risipește grijile și cu atît mai
Canonul icoanelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6291_a_7616]
-
nu are virtuți apotropaice: ea nu îndepărtează răul, nu risipește grijile și cu atît mai puțin nu face minuni. Un simplu cadru de lemn prin care se transmite un mesaj, atît și nimic mai mult. In al doilea caz, excesul pietist cere o revărsare molipsitoare de sentimentalism dulceag, apogeul fiind atins în varianta doloristă de împopoțonare a icoanelor: personajele sunt umanizate în exces, iar sfinții încep să semene la fizionomie cu vedetele de cinema. Astăzi, majoritatea icoanelor sunt deviate de la canon
Canonul icoanelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6291_a_7616]
-
nu lipsită de un anumit patetism, de ieșire din constricția unor forțe adverse, a devenit acum, printr-un îndelung și complicat proces de conștientizare, o voluptate ușor perversă a înscenării, a recuperării, a reanimării într-o codificare ambiguă, pe jumătate pietistă, pe jumătate ireverențioasă. Dacă ar fi să invocăm iarăși imginea alfabetului în care colțuroasa literă slavonă coabitează frust cu atît de calina grafie latină, am putea spune că el arată și acum la fel, cu enorma diferență, însă, că între
Între Orient și Occident by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11057_a_12382]
-
mass-media și noi ne raportăm la fenomenul religios, care este un fenomen de o mare complexitate, repet. Și în cazul ăsta, cel mai simplu, ca om de presă, este să mergi fie pe stereotipuri, fie pe caricatural. Sau pe tenta pietistă, ochi înlăcrimați și mâini frânte de durere, o temă care pe mine personal mă deranjează, pentru că Ortodoxia românească nu a apreciat nici-odată pietismul dulceag, cu iz de seminar catolic de secol XIX. Nici un credincios însă nu va refuza camera de
PELERINAJUL – O CĂLĂTORIE SPIRITUAL – DUHOVNICEASCĂ DE LA MOARTE LA VIAŢĂ, DE PE PĂMÂNT ÎN CER... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383827_a_385156]
-
meticulozitate oficiul liturgic bizantin la intersecția dintre comentariul scripturistic, enunțul dogmatic și inspirația duhovnicească. Pentru a arăta ceea ce este propriu Ortodoxiei, el se oprește asupra liturghiei, în spatele căreia reflecția teologică dogmatică crește fiind adăpostită de orice exaltări gnostice sau excese pietiste. Nucleul mistagogic al cultului creștin suspendă conflictul surd dintre ideologii, în captivitatea cărora teologia a căzut nu o singură dată. El confirmă adevărul creștinismului primar care vedea în liturghie „locul și modalitatea proprii Duhului” - sau, cu alte cuvinte, spațiul de
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
propriei persoane, cât și cele în raport cu ceilalți - sunt duplicitare, fragmentate, neautentice, nedepline, lipsite de statornicie. Cel de-al doilea tip de făptuire se referă la omul religios, pentru care însă credința se limitează la viața morală. Aici se înscriu curentele pietiste, dar și orice atitudine care face din fapte un scop în sine sau, altfel spus, care, asemenea fariseilor din vremea Mântuitorului, așază litera mai presus de duh. Un astfel de om credincios - și, ceea ce este mai grav, uneori sincer în
PARTEA A III A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364649_a_365978]
-
dezumanizeze. Pentru a sprijini misiunea Bisericii în acest domeniu, teologia contemporană trebuie să combată două tendințe opuse. Pe de o parte, trebuie să combată fenomenul sectar care îndeamnă credincioșii să fugă de societate și să se izoleze într-o spiritualitate pietista, multumindu-se să practice prozelitismul și să îngrozească lumea cu viziuni apocaliptice, fiindcă lumea este rea și nu mai poate fi desăvârșită. Pe de altă parte, trebuie să combată partizanii unui creștinism secularizat, violent și agresiv, care vor să transforme
MISIUNEA BISERICII IN LUMEA NOASTRA CONTEMPORANA. DESPRE EXIGENTELE MISIUNII BISERICII IN ACEASTA SOCIETATE SECULARIZATA… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1466 din 05 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352229_a_353558]
-
misionara a Bisericii își are temeiul ei profund în universalitatea mântuirii în și prin Iisus Hristos. Această "nouă dimensiune" a Bisericii sau mai bine zis, această dimensiune a ei, este opusă atât tendinței de dominare, cât și celei de introvertire pietista nepăsătoare, indiferență față de problemele lumii, tendințe care au copleșit în trecut chipul autentic, evanghelic, nu numai al creștinilor singulari, ci și al creștinismului în general și al unei mari părți a teologiei. De aceea, în pledoaria pentru dimensiunea servirii, se
MISIUNEA BISERICII IN LUMEA NOASTRA CONTEMPORANA. DESPRE EXIGENTELE MISIUNII BISERICII IN ACEASTA SOCIETATE SECULARIZATA… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1466 din 05 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352229_a_353558]
-
dilemă), ci privativă sau corporată, gest de pietate individuală, de recompensare a „vredniciei” eforturilor personale cu „premiul” euharistic sau act eclesiologic de constituire și manifestare a Bisericii ca Trup al lui Iisus Hristos. Originea acestei crize este identificată în „privatizarea” pietistă de tip monahal a actului împărtășirii și pierderea sensului comunitar al Liturghiei și cuminecării și degradarea Euharistiei la rang de simplă Taină, vehicol de comunicare a harului. Relația monahismului cu actul central al cultului creștin - Euharistia - va ilustra această evoluție
CA HRANA DUHOVNICEASCA A CRESTINULUI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 86 din 27 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350510_a_351839]
-
mass-media și noi ne raportăm la fenomenul religios, care este un fenomen de o mare complexitate, repet. Și în cazul ăsta, cel mai simplu, ca om de presă, este să mergi fie pe stereotipuri, fie pe caricatural. Sau pe tenta pietistă, ochi înlăcrimați și mâini frânte de durere, o temă care pe mine personal mă deranjează, pentru că Ortodoxia românească nu a apreciat nici¬odată pietismul dulceag, cu iz de seminar catolic de secol XIX. Nici un credincios însă nu va refuza camera
PELERINAJUL – O CĂLĂTORIE SPIRITUAL – DUHOVNICEASCĂ DE LA MOARTE LA VIAŢĂ, DE PE PĂMÂNT ÎN CER… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347054_a_348383]
-
dimensiunea comunitară a Liturghiei, devalorizează participarea personală a credincioșilor. Și a spune că „creștinismul constă nu în aceea că el dă fiecăruia posibilitatea desăvârșirii personale” (p. 14) este acceptabil doar dacă este să denunțe o înțelegere și o practică moralistă, pietistă și individualistă a Liturghiei (a se vedea și pp. 115 și 150) legate, în anumite situații, de o concepție consumeristă despre Biserică (a se vedea p. 119), dar nu este acceptabil dacă se neagă rolul esențial al Liturghiei, prin harul
PĂRINTELE PROFESOR ALEXANDER SCHMEMANN (1921 – 1983) – UN MARE PROPOVĂDUITOR ŞI MĂRTURISITOR AL EUHARISTEI, AL TEOLOGIEI LITURGICE, ECLESIALE ŞI SACRAMENTALE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 501 di [Corola-blog/BlogPost/358676_a_360005]
-
este un obicei străin de tradiția ortodoxă, care n-a admis cântarea instrumentală in cult. (A se vedea Hotărârea Sf. Sinod nr. 9117/1953 la sfârșitul acestui material). De multe ori, astfel de formații cântă piese muzicale populare, romanțate și pietiste, marșuri, care sunt în total dezacord cu sobrietatea evenimentului înmormântării. Asemenea practici demonstrează și dovedesc lipsa de seriozitate a celor ce le solicită și puținul respect ce-l poartă celor decedați. Îndeosebi, în perioadele celor patru mari posturi din an
P. A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 417 din 21 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346800_a_348129]
-
biroului politic al PCF au îndemnat "adunarea comuniștilor" să se mobilizeze de urgență pentru a salva cartea amenințată lupta politică în mod direct. S-a trecut de la încredere la neliniște, și nu fără motiv. Liturghia făcliei a avut versiunea sa pietistă, predicantă. Hugo către muncitorul analfabet: "Cartea, dușmanul stăpînirii, îți este avantaj Și cauză Actul tău de credință este biblioteca Ai uitat că eliberatorul tău este cartea? Cartea este acolo sus; Strălucește și iluminează Distruge eșafodul, războiul și foametea Vorbind despre
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
născute din dialogul cu prietenii din vremea studenției, aceste schițe depășesc rareori limitele unor contingențe epistolare. Bufnița din dărâmături își propune redescoperirea tonului profetic în ambientul urban al teologiei. Pe acest drum, provocarea unor prejudecăți postbizantine și a unor reflexe pietiste s-a dovedit inevitabilă. Printr-un spontan efect retoric, multe dintre eseurile de față n-au scăpat de „capcanele” generalizării. Totuși, n-am vrea ca hiperbola să spună mai mult decât poate susține o simplă figură de stil. În prea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interes pentru organizația emblematică a tineretului creștin-ortodox în România? Răspunzând acestui șir de întrebări, urmăm și sfatul apostolului: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință” (II Corinteni 13, 5). Criza parohiei și tentația pietistătc "Criza parohiei și tentația pietistă" Vom porni de la o simplă observație. Cu ceva vreme în urmă, un număr din foaia clujeană Filocalia ne-a lansat următoarea dilemă, semnată de o tânără studentă, de religie creștin-ortodoxă: „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?”. Citind acest
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare ASCOR-ul să mai fie o simplă poartă de intrare în Biserică, în timp ce Biserica a devenit o ușă de intrare în ASCOR? Avem în această dilemă - „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?” - sinteza perfectă a unei mentalități pietiste. Gafa autoarei este fără îndoială involuntară. De altfel, textul articolului debordează în bune intenții și gânduri evlavioase. Idealizarea ASCOR-ului este doar o reacție sinceră, deși deplasată, față de cumplita apatie care domină astăzi mediile bisericești românești. Dorința de asociere cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
clar încadrată nu doar de canoanele bisericești, ci chiar de Codul Penal, ți se cere să renunți la etica indignării și să treci liniștit numele nerușinatului pe un pomelnic 1. Orice ar fi spus Sfântul Pavel despre asemenea abuzuri 2, pietiștii de serviciu vor avea aroganța de a crede că, după completarea acatistelor, Dumnezeu se va ocupa de tot restul... Dacă presa centrală va sufla o vorbă despre alte „abuzuri în serviciu” ale preoțimii române, fiți siguri că este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obsesie pentru profeții poporului Israel, dreptatea a rămas în țara noastră un subiect de interes numai pentru câțiva ziariști dedicați meseriei 1. Ne-am obișnuit să fim mințiți și am renunțat să mai luptăm împotriva măsluitorilor și demagogilor de serviciu. Pietiștii au decretat divorțul între „adevărul istoric” și „adevărul spiritual”, abolind obligația dezgropării, în duh de smerenie, a mușuroiului de isprăvi prin care ortodoxia oficială s-a făcut de rușine. Pentru că adevărul istoric ne-ar putea incomoda prea des, folclorul mitologic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne lipsește acut o istorie a plagiatelor din teologia română. Rămâne să ne consolăm cu geniul profetic al celor de odinioară. Oameni cu vocația autentică a reformei, slujitorii Predaniei pledau pentru o maturitate eshatologică mult prea imediată ca să accepte drapajul pietist al existenței în dulcegării mitice sau mioritice. Predania este o dovadă că ființa paradoxală a credinței, înțeleasă ca temei al „celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), nu interzice accesul creștinilor la orizontul reflecției critice. Judecăm prezentul numai pentru că iubim trecutul integru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
decizând să conteste toate ideile și practicile religioase după principiile revizioniste îmbrățișate mai întâi de Luther, Calvin sau Zwingli. Efectele imediate ale Reformei se vor vedea într-un spectru aproape nelimitat. Apare, mai întâi, „individualismul intramundan” (Louis Dumont) de tip pietist, care refuză total noțiunile de tradiție, angelologie sau mistagogie, în favoarea unei etici pragmatic-soteriologice (Max Weber), a simplificării liturgice și a reducerii exegezei biblice la un singur palier hermeneutic (primatul literei). În arta religioasă, Reforma renunță nu doar la tabloul perspectival
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o Românie tradițional ortodoxă, vârsta istorică a mitologiei și vârsta teologică a revelației coabitează. N-am putea răspunde provocărilor rezultate din această nefericită suprapunere? Fără îndoială, „esențialul” se cuvine a fi ocrotit de vulgaritatea predicilor de stadion și de efuziunea pietistă. În același timp, am pierdut prea ușor simțul apartenenței la o tradiție milenară, gustul pentru comuniune, discernământul duhovnicesc - pe scurt, tot ceea ce distinge adunarea liturgică de îmbulzeala superstițioasă ori mulțimea credincioșilor de o promiscuă aglomerație. Există ceva foarte prețios în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi prezent” înseamnă „a fi vizibil” - măcar în sens intelectual, dacă nu sensibil. Dinamica proprie unei autentice vieți religioase, trăită în meditație și rugăciune, este atunci desprinsă de contemplația asupra realităților ultime. Fie reificarea stearpă a divinului învinge, fie sentimentalismul pietist debordează. Modernii târzii - aflați deja în posesia briciului lui William Ockham (1288-1347) - au apoi toate motivele să suspecteze ineficacitatea mecanic-cauzală și futilitatea logic-matematică ale postulatului existenței lui Dumnezeu. Dintr-un timp al negării unei anumite imagini despre Dumnezeu, modernitatea devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]