30 matches
-
el, trăgându-și cuvertura peste cap -. Sunt vultur sau om? Ce-o fi zicând ziarul ăla? Ce noutăți îmi va aduce noua zi? Vreun cutremur o fi înghițit peste noapte Corcubión-ul? De ce nu Lipsca? O, asociația lirică de idei, dezordinea pindarică! Lumea e un caleidoscop. Logica e introdusă-n ea de om. Arta supremă e cea a hazardului. Să mai dormim, așadar, un pic.“ Și se-ntoarse pe-o parte în pat. La Correspondencia!... Vânzătorul de oțet! Apoi o trăsură, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
științei caracterul "sacru", în sensul accederii la Absolut. Tot astfel, cănd într-un interviu din 1927, respinge asocierea poeziei sale cu modernismul și susține că lirica să nu este decât "o înnodare cu cel mai îndepărtat trecut al poeziei: oda pindarica, în fapt, Ion Barbu nu face decât să revină pe terenul "lirismului absolut". Direct sau indirect, poetul român, trebuie sa fi luat cunoștință de estetică hegeliana, în care Pindar apare drept o întruchipare a poetului liric pur: [...] lui Pindar i
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Barbilian. Cauza: "Nu aveam curajul să amestec pe geometru în poezie", deși întreaga sa operă lirică e o extază care celebrează logodna poezie-geometrie. Reperul de la care se revendică, în același interviu, este poetica vechii Grecii, cu directă ascendență din oda pindarică: "Neputînd să apar înaintea concetățenilor mei, ca poeții de altădată, cu lira în mînă și florile pe cap, mi-am poleit versul cu cît mai multe sonorități. Pe lîngă unitatea spirituală, adaug și una fonetică". Uvedenrode este poema pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
amintire a unui sens pierdut de frumusețe, înțeleasă, "între învierea prin reminiscență activă a misteriosului Combray și preocuparea liricei înalte: ridicarea unui helenism neistoric, altfel adevărat (prezent în gîndirea geometrică a lui Eudox și Apolonius, ajuns la expresiune în oda pindarică) - aceeași concurență făcută duratei curente se afirmă stăruitor". Cecității lovinesciene, exagerată polemic de autorul Domnișoarei Hus, îi contrapune imnul spiritual, scris, fără colaborare, dar coeficient, de poeți din țări și decenii diferite. O bună paralelă ar putea fi Poe-Barbu. Fervent
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
la Hesiod, 1970), iar despre Sofocle și Euripide - Dimitrie Marmeliuc (1970, 1966), Simina Noica (1967) și Florica Bechet (1995- 1997). O serie de observații referitoare la unele traduceri din Aristofan (1963) face Mihai Nasta, iar Simina Noica descifrează un prolog pindaric (1972), Maria Pârlog analizează timpul și spațiul în elegia lui Properțiu (1981), Liviu Franga urmărește itinerariul idealului poetic al lui Horațiu (1991). În exegeze dedicate romanului latin, Florica Bechet studiază motivul prostiei în Satiriconul lui Petroniu (1989) și I. Fischer
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]