5 matches
-
povestea cu violul studentei americane. Acum se întorsese, mult mai sărac la vorbă ca înainte și, pe deasupra, sărăcit și de cele șase luni de tinerețe. Pe Marieta n-o mai întâmpinase, ca de obicei, cu-al lui " Ce faci, fă?" pipăitor; mâinile-i trebuie să fi fost prea obosite pentru a o mai saluta ca altădată. "Numai de nu l-ar fi dezvățat de haimanalâcul lor ăia pe-acolo, pe la pârnaie", se umplu de tonalități grave glasul firav al unei dezamăgiri
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
până de curând obiceiul ca un băiat să violeze o fată care-i place, aceasta fiind apoi obligată de către familie să se mărite cu el. Violul e în natura italienilor, nu a românilor. De asta sunt atât de mulți bătrâni „pipăitori”; pentru ei, femeia nu reprezintă nimic. Când aud cum sunt incriminați românii, mă întreb de ce nu se uită puțin și-n ograda proprie. Scrisoarea 142 Crezi că-i ușor să ai grijă de două familii simultan? E drept că ești
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
triunghiulară, pustie, în lumina unui bec cu neon, prin bulevardul Kiseleff al nostalgiei, prin muzeul Antipa al antipatiei, prin Foișorul de Foc al răcelii, prin strada Uranus cu cerul plin de stele, abia în liceu triunghiul inițial se lărgise nesigur, pipăitor, șovăitor, ca o amibă sau ca o palmă cu degete senzitive, desfăcute, cu urmele pașilor noștri drept amprente digitale și cu șinele 26 și 5 ca linii ale Dragostei și ale Norocului, cu Dealul Mitropoliei ca podiș al lui Venus
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii îi țârâiau în spinare ca niște fire de nisip... Apostol își zicea că la fel îi târâie și gândurile în creieri, subțiri, nesigure, pipăitoare. Încetul cu încetul însă izbuti să le rânduiască... Vasăzică și-a atins ținta și se poate prezenta în fața generalului. Vasăzică nu va mai trebui să meargă cu divizia pe frontul românesc, asta e aproape sigur. Atunci de ce nu se bucură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
paturilor în care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]