40 matches
-
mai spun cât oi mai fi- Pentru acum și-n vremea care vine S-aveți mai multă grijă de copii! Lumea asta-i tot mai supărată, Lumea asta nu-i precum a fost- Întotdeauna lacrima-i sărată Și-atunci când e plânsoarea fără rost... SCRISOARE DIN ARIZONA (Răspuns lui I.N., un prieten drag, pribegind prin deșerturile Arizonei) „Tot mai scurte ni se par clipele, zilele, Fotografiile tot mai albite de vreme, Rămân în urma noastră amintirile- Cine la cină să le mai cheme
INVENTARUL CUVINTELOR (POEME) de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014 by http://confluente.ro/Nicolae_nicoara_horia_inven_nicolae_nicoara_horia_1392634592.html [Corola-blog/BlogPost/347306_a_348635]
-
Șerban Publicat în: Ediția nr. 1179 din 24 martie 2014 Toate Articolele Autorului Sărut pământul... Sărut pământul, Doamne, chiar până la durere, din el se scurg semințe de păcat... în materia propriei zidiri - ne umblă Dumnezeu netulburat. Sărut pământul până la sublim ! plânsori își caută vântul... iar noi forme umane în destin, avem avere doar cuvântul. Sărut pământul... Referință Bibliografică: Sărut pământul... / Ecaterina Șerban : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1179, Anul IV, 24 martie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ecaterina Șerban
SĂRUT PĂMÂNTUL... de ECATERINA ŞERBAN în ediţia nr. 1179 din 24 martie 2014 by http://confluente.ro/Ecaterina_serban_1395649164.html [Corola-blog/BlogPost/349997_a_351326]
-
soare, mi-ai promis a ta căldură iar eu cu inima deschisă te-am primit, ca mai apoi a norilor nedreaptă ură să mi-o trimiți, prea luminatul meu iubit? N-a fost de-ajuns să-mi usuci a ochilor plânsoare cu ploaia strânsă-n griul zdrențăros?! Sau crezi că poți cu-o prefăcută floare s-alini a sufletului rană, iubirea ce m-a ros?! Cu razele-ți tardive nicicând rușinea-mi surdă nu vei putea-o duce în lan făr
SONET 34 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1928 din 11 aprilie 2016 by http://confluente.ro/mihaela_talpau_1460382783.html [Corola-blog/BlogPost/370828_a_372157]
-
omu-n-sine. Mânia și desfrâul le afli la jivine. Auzi cum naiu-n cântec povestea lui - și-o spune! De jalea despărțirii, cum alta nu-i - el spune: De când am fost din trestii tăiat, le-ascult chemarea. Bărbatul și femeia îmi jeluiesc plânsoarea”. (Rumi) * Un foc mi-e-n inimă și ochii-n lacrimi sunt. Ulciorul vieții-i plin de-al sângelui frământ. Mireasma-Ți mă va smulge sigur morții, În clipa când vei trece peste-al meu mormânt. Moartea e o boală care n-
OTTO STARCK – UN POET ADEVĂRAT de LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 by http://confluente.ro/lucian_zeev_herscovici_1456230106.html [Corola-blog/BlogPost/372556_a_373885]
-
se arcuiește-n frunze-o moleșeală leapădă cocorii cearcăne de lumină pe-un pod aerian cu fire de azur și beteală Ne-nstăpânim în păsări ca un miros de toamnă lin spulberări de dor țes pânza de paing silabisește roua plânsori tardive, doamnă și boreale spații iluziile sting Și bate toamna-naltă în tâmplele de brumă se trag în noi ecouri neînfrunzite-n humă... Referință Bibliografică: Autumnală / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 248, Anul I, 05 septembrie
AUTUMNALĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Autumnala.html [Corola-blog/BlogPost/364652_a_365981]
-
umbre de excremente zburătoare: tocmai ne pregătim să interceptăm un closet galactic - să-i intersectăm - apoi - orbita oarbă - pentru a ne și identifica - în cele din urmă și întru totul - cu religia sa - măgulitor flatulantă DIN VALE ursuză vale de plânsori și răcnet scrisă-n funebri fulgeri - Jude-aștepți: ai fost cândva icoană-n munți - sfânt zvâcnet te înălțai spre aștri - luminați nămeți de ce nu dai iertare - slobozire de ce nu uiți păcate slăbănoage căci Tu ești Dumnezeu și ești Iubire: schimbă-n
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 by http://confluente.ro/adrian_botez_1472863856.html [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
senzualismul topit Într-o incantație romantică, urcînd spre suferință hiperbolizata. Această jelanie trubaduresca, intelectualizata, captînd Însă o „sfîșiere ancestrala”, de o cantabilitate „dura” (observa, cîndva, Gh. Grigurcu) devine un veritabil erotikon, ființa barbara conștientizînd soarta corpului pieritor. Îmbrăcat, așadar, „În plînsoare”, poetul, asumîndusi riscul monotoniei, purcede la un ritual de exorcizare a răului, convins că sentința s-a dat. Pe un ton elegiacdramatic, scenariul liric Înaintează În moarte și Împăca, aproape neverosimil, calmul contemplativ cu trăirea paroxistica. Instinctul thanatic lucrează, acea
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
c i Luând pana amice, se scriu după dorință, Cu mîna-mi tremurândă, mă 'ncerc de a rima! Proza e 'n formă, poezia în aparență! Căci dragă nu-s poet!... Astfel a m' - exprima. O! juna mea muză, finește a ta plânsoare. Inspiră-mă acuma, d-un ceresc amor; Și încetul te înalță în regiuni solare, Cântând a mea dorință... să-ți iai sublimul zbor. Amice, pentru mine durerea-i infinită, Nimica nu mă 'ncîntă; de toți eu sunt uitat. Și inima
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
două elemente, verbul-predicat și substantivul-subiect, fac parte din aceeași familie de cuvinte: Plouă ploaie deasă de toamnă, ploaie ciobănească. Observații: Aceste verbe pot avea un subiect „adevărat” numai în condiții particulare, când nivelul gramatical neutru este convertit într-unul stilistic: „Plânsori sfâșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger’, gem.” (M. Eminescu) • expresii verbale care exprimă stări atmosferice sau coordonate temporale, constituite din verbul a fi și un substantiv sau un adjectiv, adverb, într-un anumit grad de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că acesta este trimis de duhuri rele. Pentru a preîntâmpina sau opri acest plâns existau numeroase descântece și vrăji: se punea fașa pe drum ca să treacă oile peste ea. Plânsul copilului era considerat un fel de morb, care se numea plânsori (plânsoare) și era personificat În textele descântecelor. În basmul mitic Fecioru dă-mpărat și Întâlnim o situație mai rară, embrionul plângând În uter, un tip care are numai variante maghiare. Împărăteasa rămâne Însărcinată; la trei luni, grăiește copilul din foale
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
acesta este trimis de duhuri rele. Pentru a preîntâmpina sau opri acest plâns existau numeroase descântece și vrăji: se punea fașa pe drum ca să treacă oile peste ea. Plânsul copilului era considerat un fel de morb, care se numea plânsori (plânsoare) și era personificat În textele descântecelor. În basmul mitic Fecioru dă-mpărat și Întâlnim o situație mai rară, embrionul plângând În uter, un tip care are numai variante maghiare. Împărăteasa rămâne Însărcinată; la trei luni, grăiește copilul din foale: Îi
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
nou-născutul. Plîns La băieți să nu se pună mărgele la gît, căci, făcîndu-se mari și îmbătîndu-se vreodată, plîng pînă se trezesc. Dacă plînge vreun copil necontenit noaptea, apoi e bine a lua apă de la o fîntînă străină, zicînd: „Eu las plînsorile aice și iau odihna“ - și apoi copilul nu mai plînge noaptea. Cînd un copil are obicei de plînge noaptea, sara să i se pună fașa de-a curmezișul drumului, ca vitele ce vin de la pășune să treacă peste ea și
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
pe lumea cealaltă. Gozul din casă nu se aruncă în fața soarelui, ca să nu orbească care-l aruncă. După apusul soarelui nu se scoate copilul afară, căci i se poate întîmpla o nenorocire. Dacă se scaldă copilul după apusul soarelui, capătă plînsori și nu poate dormi. Cînd soarele este aproape de sfințit, trebuie să stai pînă sfințește și apoi să începi lucrul. Cînd vor fi trei sori pe cer, e a sfadă între împărați. Omul care are noroc l-a văzut soarele. (Gh.F.C.
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
copil nu are somn, să i se țină scutecele la stele și a doua zi să-l înfașe cu ele, că i va veni somnul. De copilul nu doarme, scaldă-l cu stroh* sau cu somnoroasă* și-i fă de plînsori*. Ca să doarmă bine un copil ce plînge noaptea, se iau două bucățele de mămăligă, se duce cu ele sara la culcușul găinilor și se zice de trei ori: „Găinilor, vă dau această mămăligă vouă și voi să dați somnul vostru
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
degete pecingine - boală de piele perdea - adăpost pentru vite pescăraș - pescăruș pestelcă - șorț pesti (a) - a zăbovi, a sta peteală - beteală piciorug - piciorong, cataligă piedică - legătura de la picioarele mortului pipăruș - ardei (iute) pișca (a) - a vătăma plămădeală - aluat pentru pîine plînsoare - boală la copii cu insom nii și plîns poamă - strugure poci (a) - a sluți pocit - flecar, deocheat pocriș - capac podbal - podbeal, podral, plantă podeală - tavan pogace - turtă de mă lai/grîu poiată - bucătărie de vară pol - monedă rusească polog - iarbă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
la rândul ei, stârnește geamătul, și, firește, lacrimile, vocabulă de o mare frecvență, încât G. poate fi numit nu numai un „poet al mâinilor”, dar și „poet al lacrimii”. Se observă totodată că poezia lacrimii e poezia lacrimii tremurate, căci plânsoarea, genele sunt la autorul Clăcașilor de obicei tremurătoare, cum sunt cuvintele gâtuite de emoție. Mișcarea aceasta sacadată, pâlpâitoare, caracteristică și naturii („În oftat se-ndoaie fagii / Tremură în crâng alunii”; „Primăvară, primăvară, / Tremură luna bălașe...”), recurge la o veritabilă tehnică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
la concluzia unei fatalități conform căreia omul trebuie să-și primească soarta și să o poarte ca atare: Dar așa ne e destinul,/ Vitreg prea adeseori,/ Unui' lumea i-acordează,/ Iar pe altul îl botează/ Cu-a lui rouă de plânsori 288. Atunci când în Mortua est! este plânsă iubirea pierdută, întrebările iau aspecte tragice, căci visele par și ele a se sfârși în mormânt: Văd vise-ntrupate gonind după vise,/ Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise 289; starea poetului devine un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe Dosoftei în momentele cînd Psaltirea în versuri abordează tonul solemn. Unul dintre punctele cele mai înalte ale operei, momentul evocării judecății din urmă, îmbracă acest tip de vers, care dobîndise deja reputație europeană. „Cînd va veni mare valea de plînsoare, Cînd Domnul va face giudeț și strînsoare, Cînd va-mpărțî Domnul dar și bunătate, Cînd va da certare celor cu păcate, Atunce direpții tîlniș bun vor face Între lucori svinte de îngeri cupace.[...] Atunci, Doamne Svinte, să mi-auz de rugă
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
debitul” Anei e „mult prea monoton și neorganizat”.14 Perpessicius era, cu siguranță, mult mai intelectual și mai intelectualist decît mine, căci altfel numi explic preferința lui pentru gnomismele Anei. „Propriul” ei mi se pare, din contră, tocmai lamentația absolută, plînsoarea trasă-n versuri radicale, grele de durere, din cele ce nu mai exceptează nimic din toate trăitele. „În mine plînge chinul vieții/ Și dorul stinselor iubiri” - cam asta e poetica Anei. La ea nici măcar natura nu vine cu leacuri și
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
un izvor Cu ape dulci, cu murmur etern, șopotitor; Și spun că toți viteji cercau acele ape, Căci cine bea din ele oricând putea să scape Din orice rău; bătrânii pe loc întinereau, Bolnavii se însănătoșeau, durerea trecea-n visuri, Plânsoarea-n bucurie. Și moartea trecea-n viață, căci apa era vie“ ( G. Coșbuc - „Izvor de apă vie“) Când ni se aduc flori, de ziua noastră sau cu altă ocazie, de sărbători, ne grăbim să le punem într-o vază cu
Agenda2003-18-03-b () [Corola-journal/Journalistic/280978_a_282307]
-
lovea și-l crăpa. / Înăuntru mergea gheata mea. Încălțată în piatră și ea. / Am văzut și m-am încălțat în zi./ Am văzut și-am stat printre cei mai / Vii dintre vii“. Cum să nu aluneci în gaura neagră a plânsorii de tip ubi sunt și să nu deplângi soarta acestei feeric nefericite (sic) generații ’80, cea mai hărțuită, ferfenițită, umilită, castrată, racolată și malformată (chit că - paradoxal - și alintată!) serie intelectuală a culturii române în comunism, la tragică paritate doar
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
trimis de duhuri rele. Pentru a preîntâmpina sau opri acest plâns existau numeroase descântece și vrăji: se punea fașa pe drum ca să treacă oile peste ea: se lăsau perdelele în jos, se lua apă de la fântână străină, zicând : „Eu las plânsorile aice și iau odihnă“, se foloseau diferite ierburi, se alăpta pe prag etc. (cf. A, Gorovei, Credinți). Plânsul copilului era considerat „un fel de morb“, care se numea plânsori (plânsoare) și era personificat în textele descântecelor „(cf. S. PI. Marian
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Hristea Diana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107370]
-
în jos, se lua apă de la fântână străină, zicând : „Eu las plânsorile aice și iau odihnă“, se foloseau diferite ierburi, se alăpta pe prag etc. (cf. A, Gorovei, Credinți). Plânsul copilului era considerat „un fel de morb“, care se numea plânsori (plânsoare) și era personificat în textele descântecelor „(cf. S. PI. Marian, Nașterea). RÂSUL : Dacă lacrimile sunt semnul tristeții și al jalei, râsul reprezintă expresia bucuriei, o metaforă a vieții. În ample cercetări consacrate funcției rituale și magice a râsului în
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Hristea Diana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107370]
-
jos, se lua apă de la fântână străină, zicând : „Eu las plânsorile aice și iau odihnă“, se foloseau diferite ierburi, se alăpta pe prag etc. (cf. A, Gorovei, Credinți). Plânsul copilului era considerat „un fel de morb“, care se numea plânsori (plânsoare) și era personificat în textele descântecelor „(cf. S. PI. Marian, Nașterea). RÂSUL : Dacă lacrimile sunt semnul tristeții și al jalei, râsul reprezintă expresia bucuriei, o metaforă a vieții. În ample cercetări consacrate funcției rituale și magice a râsului în folclor
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Hristea Diana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107370]
-
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o... Dă drumu, e toamnă în cetate - Întreg pământul pare un mormânt... Plouă... și peste târg, duse de vânt, Grăbite, trec frunze liberate. Oh, amurguri Oh, amurguri violet... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Și un negru croncănit... Veșnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sună, agonie... Vânt de gheață s-a pornit, Iar sub crengile schelete, - Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, - Vine, nu vine... Oh
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]