38 matches
-
decât titanic în filozofia clasică. Căci spunând “gândesc, deci exist”, Descartes nu postulează o conștiință de grup, ci doar extrage inteligențele separate ale grecilor și arabilor (din existența conștiinței individuale cugetătoare din alte grupuri de conștiință clasică, din Grecia antică platoniciană până la Roma lui Giordano Bruno) și le “predă” Frățiilor babiloniene și Ierarhiilor demonilor sublunari, care ne-au “uscat intelectele” până azi. Cu totul altfel ar fi evoluat omenirea pe “scara creaturală” dacă Descartes ar fi spus: “exist, deci gândesc”. “A
UN TITAN AL ŞTIINŢEI UNIVERSALE SAU UN DEMIURG COŢCAR AL CONŞTIINŢEI INDIVIDUALE by http://confluente.ro/constantin_milea_sandu_1409143400.html [Corola-blog/BlogPost/357327_a_358656]
-
ei înșiși platonicieni, asumându-și însă o învățătură diferită de ceea ce înțelegem azi prin „platonism” și, mai ales, dezvoltând nucleul filosofiei platoniciene până la atingerea unui grad maxim de originalitate. Multe dintre textele pe care le utilizau, de altfel, crezându-le platoniciene, erau de fapt inautentice. Ei nici nu se fereau, în fapt, să apeleze chiar și la texte epicureice sau aristotelice. Punctul de pornire al acestei tradiții se situează în Egiptul elenizat, la Alexandria, astfel încât și influențele dinspre religiile orientale și-
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
despre filosofie (în secolul al II-lea), arătând și unul din scopurile acesteia: „Nădăjduiam să văd pe Dumnezeu fața către față: căci acesta este scopul filosofiei lui Platon”{\cîte 85}. Clement Alexandrinul amintește și el despre scopul filosofiei în viziune platoniciana: „Platon a spus că scopul filosofiei este asemănarea cu Dumnezeu”{\cîte 86}. Tot acest scriitor bisericesc acorda meritul filosofiei de a-i fi condus pe eleni la Hristos, așa cum Legea Veche i-a condus pe evrei: „Înainte de venirea Domnului, filosofia
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
text despre plăcere. Păcat de tinerețe. Dar păcat micuț, căci dacă lucrarea demonstrează o excelentă cunoaștere a problemelor, chestiunilor și muzelor subiectului în filosofia antică, zadarnic am căuta în el vreo luare de poziție personală în favoarea filosofului din Samos. Definiții platoniciene ale plăcerii, ale bucuriei și satisfacției care trec, în marea lor parte, printr-un comentariu al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la Aristip din Cirene Montaigne specifică pasiunea lui obstinată pentru independență, pentru o viață trăită fără a avea de dat socoteală nimănui altcuiva decât sieși. Cu aceste două excepții antice, uneori disimulate, ascunse, uitate - le sunt preferate mașinile de război platoniciene și aristoteliciene, numai bune pentru adâncirea albiei creștine - Montaigne împărtășește un nominalism radical. Or, nominalismul este una din componentele esențiale ale oricărui hedonism: când Ideile există, ele rezidă într-un Cer de unde ele amenință asemenea unor divinități ale răului. Lectura
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
el un aprig opozant al lui Platon și ai platonicienilor. 15. Un stoicism epicurian! Opoziția dintre stoicism și epicurism pare foarte adesea artificială, îndeosebi la Seneca, autorul de predilecție al lui Montaigne. Din rațiuni de strategie politică - și de politică platoniciană... -, Cicero nu dă dreptate nici uneia din aceste școli care se aseamănă în mai multe privințe, Scrisorile către Lucilius o demonstrează în mod repetat. Seneca însuși, cinstit, nu pregetă să utilizeze cutare sau cutare teză a lui Epicur dacă o găsește
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
56). În Pe strada Mântuleasa apare de mai multe ori, în legătură cu varii personaje structura "avea și el istoria lui"; legat de faptul că "fiecare nume de persoană își are istoria proprie"57, că fiecare nume este un mit (despre etimologiile platoniciene C. Noica 58 spunea că fiecare dintre ele poate fi considerată un mit al cuvântului respectiv, ele fiind înzestrate cu aceeași funcție pe care o au miturile, de a răspunde "acolo unde rațiunea n-ar mai putea triumfa nici măcar cu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
unde Lamprias pune fenomenul dispariției oracolelor pe seama transformărilor specifice materiei (he hyle, 414 d), pe care o opune „cauzei superioare” (tes kreittones aitias, 414 d)2. Temeiul discursului lui Lamprias În dialog și cel al atitudinii sale, În general, sunt platoniciene, chiar dacă termenii pe care Îi folosește ne fac să ne gândim mai curând la stoicism 3 (aporroia, anathymiasis, pneuma). Dar F. Brenk 4 a observat pe bună dreptate că una dintre noutățile aduse de Plutarh constă În folosirea unei terminologii
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o referință fără referent". Transcendența e goală. Astfel, mimul nu este un imitator, "el mimează imitația. Himenul se interpune între mimică și mimesis sau, mai curând, între mimesis și mimesis. Copie a copiei, simulacru care simulează simulacrul platonician, copia copiei platoniciene ca și draperia hegeliană care a pierdut aici iluzia referentului prezent, devenind astfel pierdute pentru cunoașterea absolută"117. Sunt, probabil, pagini dintre cele mai ingenioase care s-au scris vreodată despre mimesis-ul artei, care nu mai e mimesis în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de considerații vizionare privitoare la actul creației poetice, al cărui rezultat nu este nici ironic, nici comic, ci tragic. Caracterul sau tragic se datoreaza naturii perisabile a oricărei creații materiale, care reprezintă un substitut modest al creației absolute, eterne (idee platoniciana). Că orice construct solid, orice artefact uman este conținut în sine, de vreme ce expansiunea este imposibilă. Prin urmare, el este condamnat să facă parte dintr-un sistem rigid, fie el social, filosofic, estetic sau religios sau, în termenii lui Blake, este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
less permanent than the things of Vegetative & Generative Nature yet the Oak dies aș well aș the Lettuce but Its Eternal Image & Individuality never dies. but renews by its seed" (E: 555). Argumentația lui Blake își trage sevele din tradiția platoniciana și se referă, precum Eminescu mai tarziu, la legendarii archei sau principiile primare ale lucrurilor. Mai mult, ideea că individualitatea este nepieritoare poate fi pusă în relație deschisă cu credința lui Platon în omnipotenta Formelor eterne. Abia acum ni se
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
664). Sedus de entuziasmul propriilor declarații, Blake pare a uita că, în propriile manuscrise iluminate, împrumuta el însuși numeroase idei din Platon și din Aristotel și, mai mult, că mult admirată Evanghelie după Ioan are la bază o idee pur platoniciana, vizând preeminenta Logos-ului. Funcția primară a imaginației în contextul vieții unui individ este aceea de a stabili o conexiune empatica între imanent și transcendent, între individ și cosmos. Potrivit lui Blake, eul poate escamota descrierile șablonizate și superficialitatea emoțională prin
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
înger misterios îi prezintă eului creator o serie de viziuni succesive având în centru un staul, o biserică, o moară și o peșteră (E: 41-42). Modelul este circular, iar motivele dobândesc o semnificație particulară în contextul unor scheme de extracție platoniciana și creștină (iar juxtapunerea celor două scheme nu trebuie să ne surprindă: Friedrich Nietzsche observa, ulterior, că religia creștină este un platonism pentru mase, o filosofie deghizata în haine ecleziastice). Staulul este locul nașterii lui Christos, biserica trupul spiritual al
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
astfel încât artistul englez intra în contact cu numeroși intelectuali care îmbrățișează convingerile lui Nicolaus Cusanus. Teologul german nu intenționează, în niciun moment, să revoluționeze acea Weltbild a epocii sale, ci doar s-o conecteze pe această din urmă la tradiția platoniciana. Pornind de la premisa că toată cunoașterea este ignoranța și că, în maniera socratica, am spune, "cu cat omul își cunoaște mai bine propria ignoranța, cu atât va fi mai mare învățătură să" (1979, p. 9), Nicolaus Cusanus ajunge la concluzia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
În afară de... În afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republică platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite: tabloul acestei societăți ideale seamănă adesea cu descrierile făcute de Lucrețiu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sunt qui concinentiam de volubilitate conficiunt, propterea quia Mercurialis et Venerius orbis, pari ambitu comitati solem, viae eius tamquam satellites obsequuntur, et ideo a non nullis astronomiae, studentibus eandem vim sortiti existimantu). Ordinea așezării planetelor adoptată de Macrobius este cea platoniciană, egipteană (Pământ, Lună, Soare și celelalte cinci planete) diferită de cea a lui Cicero, chaldeeană (Pământ, Lună, Venus, Mercur, Soare) (II, 3, 14). După ce respinge metoda de măsurare a lui Archimedes a distanțelor dintre planete, contrară doctrinei lui Platon, Macrobius
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
mai putea vorbi de un Nietzsche ateu), Supraomul, voința de putere, eternă reîntoarcere sunt concepte cu care Nietzsche operează pentru a crea o filosofie a negarii. Manieră naturală de a filosofa a lui Nietzsche, pentru care nu există o separație platoniciana între filosofie și arta, între logos și mythos, practicând în scrierile sale filosofice un tip de text care se află în miezul discursului mixt, face că demersul filosofic propriu-zis să se îmbine inextricabil cu cel poetic; Nietzsche și mai tarziu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
altfel, ultimul secol a continuat revolta autorilor damnați sa fie doar „note de subsol la Platon”, a însemnat cel mai radical, fermecător și durabil proces intentat „Tatălui Logosului”. Sunt extrem de multe „capetele de acuzare”, aduse direct sau indirect filosofiei / filosofemelor platoniciene: primul ar fi evidențiat de maieutica socratică, de metoda descoperirii adevărului prin dezbatere (poate fi numită „filosofema dialogului” - filosofia este / ca dialog); al doilea rezidă în reliefarea necesității teleologice a filosofiei în viața publică, în democrație (poate fi numită „filosofema
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2274]
-
el îl rezervă filosofului în Republica: un substitut al ființei cetății realizat prin știința lui, ceea ce probează, în fond, funcționalitatea primatului lui a ști asupra lui a fi. * Am propus în cele de mai sus o interpretare a construcției politice platoniciene pornind de la o problemă expusă în dialogul Hippias minor și de la două personaje al căror prototip homeric i-a slujit lui Platon pentru a-și expune propria problemă. Inițial, ea era: cum putem compara spiritul care poate spune adevărul pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se curăță, privirea se adaptează ambientului și constat, acum, ca pe un paradox, că ea se adaptează nu depărtându-se de mit, ci adâncindu-se în el. Într-un fel, și din acest motiv chiar, metafizica în general și cea platoniciană în special se însoțește cu o anume lipsă de rigoare (lipsă care e de recunoscut, în chip fatal, în tipurile de limbaj). Pseudomoralismul lui Pausanias, erotica biocosmică a lui Eryximachos și antropologia fantastică a lui Aristofan dau treptele urcușului (și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care le construiește. Istoricitatea complexă a operei pleacă de la interpretările simbolurilor și sensurilor mitologice. Totodată, narativitatea simbolică dată de mitologie pune opera într-o zonă a nevăzutului și a descifrărilor. De aceea ermetismul și misticismul operei sunt exprimate prin poetica platoniciană care se formează prin tradiții și prin credințele poporului în mistere. Spiritul uman are inclinație spre miraculos, mistic și magic; noțiuni ontologice caracteristice mitologiei. Dar să nu uităm că imaginarul și iraționalul oferă o mitologie bazată pe puterea expresivă a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se vedeau Imaginile Existentelor într-o ordine anume, Potrivită Ochiului meu Imaginativ."137 Imaginația romantică unificatoare infinită este Prolificul, rațiunea divizatoare, fragmentatoare este Devoratorul, Eternitatea infinită este Prolificul, Timpul finit este Devoratorul. În Milton Blake afirmă aceeași teorie de factură platoniciana, arheomorfică: "Și orice Spațiu ce-i mai mic decît Globula sîngelui de Om, acela se deschide / În Vecia din care vegetal Pămîntul e o umbră doar."138 Ideea-matrice este Prolificul, copia este Devoratorul. În A Vision of the Last Judgment
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
terminologia filosofică a timpului va depăși în mod consistent viziunea platoniciană asupra trinității. La Platon apare ideea unei trinități consubstanțiale, Unul, Inteligența și Sufletul Lumii, temă care va face o prodigioasă carieră în tradiția care i-a urmat. Consubstanțialitatea treimii platoniciene nu va căpăta însă caracterul antinomic exprimat în doctrina creștină, ci va avea caracterul unei ierarhii care se deosebește și se împlinește datorită trecerii unuia în altul, fără încetare, a ipostasurilor, de la unul la altul, în măsura în care se oglindesc unul pe
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
conex, cel de analogie. În acest sens, ierarhia înțeleasă ca participare analogică la cunoaștere, și în mod mai radical, ca participare la ființă, va face mai cu seamă apel la schemele explicative sub care se găsește analogia în scrierile lui platoniciene. Platon susține posibilitatea analogică de participare a omului la adevărul ce poate fi găsit numai urcând către lumea atopică a Ideilor prin cunoașterea logos-ului ființelor. Este o contemplare ce înseamnă participare la Bine, de care omul se poate împărtăși
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
inamic (ideologic?) prea insistent: Je me demande si'il ne faut pas peindre leș choses telles qu'on le conaît, plutot que telles qu'on leș voit. Just, să pictezi lucrurile așa cum le cunoști, nu cum le vezi - poziție idealista, platoniciana... Hm, fugă, aceeași fugă de ceva... În paginile din mijloc, apariția ca niște fulgere, în văzduhul opac al epocii, a acestor versuri ale lui Apollinaire, probabil învățate pe de rost: La nature est belle et touchante Pan sifflote dans la
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]