38 matches
-
adică, mai plauzibilă decât celelalte? Sau mai bogată, mai consistentă? Sau mai corectă? Sau mai eficace, mai rodnică? Sau mai cuprinzătoare? Sunt tot atâtea motive ale preferabilului. Dragomir spune doar atât: ,pentru motive de continuitate, am ales-o pe cea platoniciană". Însă în ce sens ,continuitate"? Putem presupune, deși textul nu ne-o spune explicit, că e vorba de continuitatea unui fir hermeneutic: grila platoniciană ar străbate ca un fir roșu întreaga piesă, în timp ce celelalte grile nu ar acoperi decât parțial
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
concept propriu" a făcut Dragomir apel la Platon. Însă s-ar putea ca poziția lui Dragomir să fie mult mai interesantă. Întâi de toate, dacă privim cu atenție, vedem că interpretarea lui Dragomir nu e la urma urmei ,atât de platoniciană" pe cât o arată titlul. Desigur, el va folosi în discuția sa o serie de concepte de sorginte platoniciană, anume raportul dintre paradigmă și copie, concretizat ca raport dintre centru și provincie, ca raport dintre pur și amestecat, dintre real și
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
tentat să cred că Dragomir i-a acordat o prioritate lui Platon dintr-un anumit tip de modestie, în sensul că n-a vrut să se scoată pe sine în prim-plan. Interpretarea lui Dragomir mi se pare așadar deghizat platoniciană, fiind în fond una pur ,dragomiriană". Într-adevăr, prin această lectură nu e ilustrat un concept filozofic propriu, dat în prealabil, ca în cazul lui Noica și al primului Heidegger. Însă, mai aproape de-al doilea Heidegger, Dragomir spune că
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
inamic (ideologic?) prea insistent: Je me demande si'il ne faut pas peindre leș choses telles qu'on le conaît, plutot que telles qu'on leș voit. Just, să pictezi lucrurile așa cum le cunoști, nu cum le vezi - poziție idealista, platoniciana... Hm, fugă, aceeași fugă de ceva... În paginile din mijloc, apariția ca niște fulgere, în văzduhul opac al epocii, a acestor versuri ale lui Apollinaire, probabil învățate pe de rost: La nature est belle et touchante Pan sifflote dans la
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
satanic e conturată în finalul capitolului din care citez, capitol împrumutînd chiar numele acestui personaj coșmaresc Păcatele Lumii. Astfel, ni se sugerează, lumii reale, scăldate de lumina zilei, i se opune, tinzînd la substituire, una a catacombelor, geamănă celei imaginare platoniciene, o lume aparent răsfrîntă în oglindă, însă de fapt caricată... Dar poate că nimic n-ar putea fi invocat drept acolo o premoniție, ba chiar un îndemn pentru dobitoacele "comunitare" care ne-am argument suprem întru reeditarea acestei extraordinare cărți
O reeditare necesară by Mihai Floarea () [Corola-journal/Imaginative/13951_a_15276]
-
Cicero își depășește bătrânețea scriind despre ea. Acesta este mesajul cel mai puternic al cărții: funcția terapeutică a scrisului; a scrie despre o criză (căci ce altceva era până la urmă bătrânețea pentru hiper-activul Cicero?) înseamnă a o depăși. În atmosferă platoniciana, mai multe personaje discuta despre bătrânețe: venerabilul Cato Maior ajuns la vârsta de 84 de ani și tinerii săi admiratori, Scipio și Laelius. Dezbaterea se desfășoară pe puncte, cu argumente și comentarii. Reduși la tăcere tocmai din cauza admirației lor, cei
Optimus civis la bătrânete by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17763_a_19088]
-
țină cont... Ca o încununare a teoriilor atît de numeroase și nuanțate asupra geniului, ar putea fi socotita cea a lui Marsilio Ficino, la care ne-am referit de mai multe ori în cuprinsul prezentelor rînduri, o teorie de descendentă platoniciana și de esență magică: "Platon nu greșește în concepția să despre o mașină a lumii, alcătuită în așa fel, încît lucrurile celeste să aibă pe pămînt o condiție terestră și, la fel, lucrurile pămîntești să aibă în ceruri o demnitate
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
din sălile imense ale Cineplexului Odeon, ci într-una minusculă, cam cît fostul Cinema Doina din București, să vadă Elogiul dragostei de promotorul noului val, căruia Cinemateca Ontario i-a consacrat în această toamnă retrospectiva "Godard for Ever", reiterîndu-i maxima platoniciană potrivit căreia "Cinematograful nu este o reflecție a realității, ci realitatea acestei meditații". Acest film al celui ce a inițiat și anticipat mai toate inovațiile și temele în cinematografia contemporană - asemeni altor maeștri ai modernității Schönberg, Joyce, Picasso, Brecht - a
Festival în doliu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15833_a_17158]
-
Cu cinismul ideologului, Eagleton decretează importanța marxismului doar pentru că e singurul sistem ideologic care a fost pus în practică și pentru că, vezi Doamne, superioritatea sa ar fi dovedită de faptul că nu există „guverne carteziene, trupe de luptători de guerila platoniciene și sindicate hegeliene.„ Mai mult, că teoriile marxiste au fost confirmate și de declanșarea crizei economice din 2008. Or fi fost ele confirmate, dar e altfel decât susține Eagleton: așa cum a devenit din ce în ce mai clar în ultima vreme, zguduirea economică a
Neobositul cinism al asasinilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5517_a_6842]
-
în taină demonii planetari. Imaginea sa conjurându- i în cămăruța secretă, esențială, sugerează angrenarea într-o luptă supraindividuală, pentru salvarea unei civilizații. Seara Thomas este primit la vila de la Careggi a familiei Medici, unde face cunoștință cu reprezentanții Academiei (neo)platoniciene. Este o societate a dialogului, unde, deși talentul și speculația filosofică primează, puterea lumească și ambiția nu sunt nici ele de ignorat. Aflată decis sub semnul lui Venus, ea este deci dominată de superioara delectare, dar și de convivialitate, de
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
decât titanic în filozofia clasică. Căci spunând “gândesc, deci exist”, Descartes nu postulează o conștiință de grup, ci doar extrage inteligențele separate ale grecilor și arabilor (din existența conștiinței individuale cugetătoare din alte grupuri de conștiință clasică, din Grecia antică platoniciană până la Roma lui Giordano Bruno) și le “predă” Frățiilor babiloniene și Ierarhiilor demonilor sublunari, care ne-au “uscat intelectele” până azi. Cu totul altfel ar fi evoluat omenirea pe “scara creaturală” dacă Descartes ar fi spus: “exist, deci gândesc”. “A
UN TITAN AL ŞTIINŢEI UNIVERSALE SAU UN DEMIURG COŢCAR AL CONŞTIINŢEI INDIVIDUALE [Corola-blog/BlogPost/357327_a_358656]
-
se vedeau Imaginile Existentelor într-o ordine anume, Potrivită Ochiului meu Imaginativ."137 Imaginația romantică unificatoare infinită este Prolificul, rațiunea divizatoare, fragmentatoare este Devoratorul, Eternitatea infinită este Prolificul, Timpul finit este Devoratorul. În Milton Blake afirmă aceeași teorie de factură platoniciana, arheomorfică: "Și orice Spațiu ce-i mai mic decît Globula sîngelui de Om, acela se deschide / În Vecia din care vegetal Pămîntul e o umbră doar."138 Ideea-matrice este Prolificul, copia este Devoratorul. În A Vision of the Last Judgment
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
el îl rezervă filosofului în Republica: un substitut al ființei cetății realizat prin știința lui, ceea ce probează, în fond, funcționalitatea primatului lui a ști asupra lui a fi. * Am propus în cele de mai sus o interpretare a construcției politice platoniciene pornind de la o problemă expusă în dialogul Hippias minor și de la două personaje al căror prototip homeric i-a slujit lui Platon pentru a-și expune propria problemă. Inițial, ea era: cum putem compara spiritul care poate spune adevărul pentru că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se curăță, privirea se adaptează ambientului și constat, acum, ca pe un paradox, că ea se adaptează nu depărtându-se de mit, ci adâncindu-se în el. Într-un fel, și din acest motiv chiar, metafizica în general și cea platoniciană în special se însoțește cu o anume lipsă de rigoare (lipsă care e de recunoscut, în chip fatal, în tipurile de limbaj). Pseudomoralismul lui Pausanias, erotica biocosmică a lui Eryximachos și antropologia fantastică a lui Aristofan dau treptele urcușului (și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
text despre plăcere. Păcat de tinerețe. Dar păcat micuț, căci dacă lucrarea demonstrează o excelentă cunoaștere a problemelor, chestiunilor și muzelor subiectului în filosofia antică, zadarnic am căuta în el vreo luare de poziție personală în favoarea filosofului din Samos. Definiții platoniciene ale plăcerii, ale bucuriei și satisfacției care trec, în marea lor parte, printr-un comentariu al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la Aristip din Cirene Montaigne specifică pasiunea lui obstinată pentru independență, pentru o viață trăită fără a avea de dat socoteală nimănui altcuiva decât sieși. Cu aceste două excepții antice, uneori disimulate, ascunse, uitate - le sunt preferate mașinile de război platoniciene și aristoteliciene, numai bune pentru adâncirea albiei creștine - Montaigne împărtășește un nominalism radical. Or, nominalismul este una din componentele esențiale ale oricărui hedonism: când Ideile există, ele rezidă într-un Cer de unde ele amenință asemenea unor divinități ale răului. Lectura
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
el un aprig opozant al lui Platon și ai platonicienilor. 15. Un stoicism epicurian! Opoziția dintre stoicism și epicurism pare foarte adesea artificială, îndeosebi la Seneca, autorul de predilecție al lui Montaigne. Din rațiuni de strategie politică - și de politică platoniciană... -, Cicero nu dă dreptate nici uneia din aceste școli care se aseamănă în mai multe privințe, Scrisorile către Lucilius o demonstrează în mod repetat. Seneca însuși, cinstit, nu pregetă să utilizeze cutare sau cutare teză a lui Epicur dacă o găsește
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sunt qui concinentiam de volubilitate conficiunt, propterea quia Mercurialis et Venerius orbis, pari ambitu comitati solem, viae eius tamquam satellites obsequuntur, et ideo a non nullis astronomiae, studentibus eandem vim sortiti existimantu). Ordinea așezării planetelor adoptată de Macrobius este cea platoniciană, egipteană (Pământ, Lună, Soare și celelalte cinci planete) diferită de cea a lui Cicero, chaldeeană (Pământ, Lună, Venus, Mercur, Soare) (II, 3, 14). După ce respinge metoda de măsurare a lui Archimedes a distanțelor dintre planete, contrară doctrinei lui Platon, Macrobius
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
unde Lamprias pune fenomenul dispariției oracolelor pe seama transformărilor specifice materiei (he hyle, 414 d), pe care o opune „cauzei superioare” (tes kreittones aitias, 414 d)2. Temeiul discursului lui Lamprias În dialog și cel al atitudinii sale, În general, sunt platoniciene, chiar dacă termenii pe care Îi folosește ne fac să ne gândim mai curând la stoicism 3 (aporroia, anathymiasis, pneuma). Dar F. Brenk 4 a observat pe bună dreptate că una dintre noutățile aduse de Plutarh constă În folosirea unei terminologii
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În afară de... În afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republică platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite: tabloul acestei societăți ideale seamănă adesea cu descrierile făcute de Lucrețiu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai putea vorbi de un Nietzsche ateu), Supraomul, voința de putere, eternă reîntoarcere sunt concepte cu care Nietzsche operează pentru a crea o filosofie a negarii. Manieră naturală de a filosofa a lui Nietzsche, pentru care nu există o separație platoniciana între filosofie și arta, între logos și mythos, practicând în scrierile sale filosofice un tip de text care se află în miezul discursului mixt, face că demersul filosofic propriu-zis să se îmbine inextricabil cu cel poetic; Nietzsche și mai tarziu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
despre filosofie (în secolul al II-lea), arătând și unul din scopurile acesteia: „Nădăjduiam să văd pe Dumnezeu fața către față: căci acesta este scopul filosofiei lui Platon”{\cîte 85}. Clement Alexandrinul amintește și el despre scopul filosofiei în viziune platoniciana: „Platon a spus că scopul filosofiei este asemănarea cu Dumnezeu”{\cîte 86}. Tot acest scriitor bisericesc acorda meritul filosofiei de a-i fi condus pe eleni la Hristos, așa cum Legea Veche i-a condus pe evrei: „Înainte de venirea Domnului, filosofia
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
de considerații vizionare privitoare la actul creației poetice, al cărui rezultat nu este nici ironic, nici comic, ci tragic. Caracterul sau tragic se datoreaza naturii perisabile a oricărei creații materiale, care reprezintă un substitut modest al creației absolute, eterne (idee platoniciana). Că orice construct solid, orice artefact uman este conținut în sine, de vreme ce expansiunea este imposibilă. Prin urmare, el este condamnat să facă parte dintr-un sistem rigid, fie el social, filosofic, estetic sau religios sau, în termenii lui Blake, este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
less permanent than the things of Vegetative & Generative Nature yet the Oak dies aș well aș the Lettuce but Its Eternal Image & Individuality never dies. but renews by its seed" (E: 555). Argumentația lui Blake își trage sevele din tradiția platoniciana și se referă, precum Eminescu mai tarziu, la legendarii archei sau principiile primare ale lucrurilor. Mai mult, ideea că individualitatea este nepieritoare poate fi pusă în relație deschisă cu credința lui Platon în omnipotenta Formelor eterne. Abia acum ni se
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
664). Sedus de entuziasmul propriilor declarații, Blake pare a uita că, în propriile manuscrise iluminate, împrumuta el însuși numeroase idei din Platon și din Aristotel și, mai mult, că mult admirată Evanghelie după Ioan are la bază o idee pur platoniciana, vizând preeminenta Logos-ului. Funcția primară a imaginației în contextul vieții unui individ este aceea de a stabili o conexiune empatica între imanent și transcendent, între individ și cosmos. Potrivit lui Blake, eul poate escamota descrierile șablonizate și superficialitatea emoțională prin
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]