8 matches
-
al instrucției publice, adresa circulare către directoarele de școale de fete, invitîndu-le ca nici ele să nu se dea cu dres pe față și să nu poarte malacoave, nici să 'ngăduie ca fetițele să se dea cu dres. Tot astfel platonizează și acum în circulare lungi și scurte cu Chirițopolii și Simuleștii respectivi. {EminescuOpXII 241} român legea creștină. Românii sunt creștini; dar ei au unele moravuri și obiceiuri cari sunt străine creștinismului, Astfel soarele este sfânt la români și românul adevărat
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
al instrucției publice, adresa circulare către directoarele de școale de fete, invitîndu-le ca nici ele să nu se dea cu dres pe față și să nu poarte malacoave, nici să 'ngăduie ca fetițele să se dea cu dres. Tot astfel platonizează și acum în circulare lungi și scurte cu Chirițopolii și Simuleștii respectivi. {EminescuOpXII 242} pentru a ridica cursul acțiunilor Băncii Naționale, Casa de Depuneri să primească aceste acțiuni și să facă împrumuturi pe ele, socotindu-le drept una mie lei
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
atât de sever ca moralist bun cunoscător al tarelor și al mecanismelor sufletului omenesc, el ficționează o istorie platoniciană - platonică? - și, plasând foarte sus ștacheta, face imposibilă exercitarea unei prietenii reale, viabile și mai puțin ideale. în privința acestui subiect, el platonizează, creează un mit, idealizează, lansează o perdea de fum: adică procedează exact invers față de metoda în care excela în mod obișnuit: demistificarea. Nedrept cu ceilalți prieteni ai săi, rămas fără grai în umbra morții lui Sarlat, Montaigne își mărturisește plăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lăsa să se creadă în atotputernicia lui Platon și a clerului său. Aceeași pană ținută în mână de învingători îi confirmă lui Socrate - bietul Socrate, asasinat pentru a doua oară! - reputația pe care i-o face Platon, și numai el: platonizat până la exces, el apare cu greu în maiestatea a ceea ce a fost, după toate aparențele mai ironist, mai nostim, mai misterios, mai puțin devotat cauzei inteligibile decât ne lasă tradiția să credem. Un straniu trio de contemporani îi asociază într-
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
234, 236, 261-262, 268-270, 277, 284, 287 Retorică cuvânt - și abilitate 93, 163; utilizare agonică 84, 160; pentru el însuși 144, 150; abordat de Philodem 221, 241-242, 311 sofiști - bibliografie 305-306, 308-309; democratizarea științelor 85-86; dușmani ai lui Platon 84; platonizați 85; proasta lor reputație 83-84, 305-306; retribuirea lor 85, 87; terapeuți 88-90 Stoicism și dolorism 178; doxografie 102, 118; și durere 194, 200; contra epicurismului 241, 245; și înțelepciune 277-278; contra lui Lucrețiu 252, 257; pregătește creștinismul 27, 180; și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
momentele sfârșitului - adică pentru cei cărora le purta de grijă, pentru discipolii săi. Eu eram prea bătrân ca să‑i mai fiu discipol, și Ravelstein nu credea În posibilitatea de educare a adulților. Era mult prea târziu pentru mine ca să mai platonizez. Și ceea ce oamenii numesc cultură nu‑i altceva decât un termen mai fantezist pentru ignoranța lor. Ravelstein mă caracteriza uneori ca un somnambul deliberat, dar asta nu Însemna că nu mai puteam Învăța, doar că depindea de mine să hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
El iubește-n ea ideea frumuseței cei trecute, În matroana desflorită vede încă pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși, Adâncit platonizează în tiradă somnolentă. Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pămîntene: Arde lumânarea vieții până la un căpițel. Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el, Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapămîntene. Unt de lemnu-n sînt-pretinsa vatră a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căreia, în Charmion..., pământul se logodește cu cerul în marea unduire a ritmului universal. Deși operează cu asemenea delicate imponderabile, poetul modulează divers imnul adorației caste pentru o ființă pe care se încăpățânează să n-o coboare niciodată pe pământ; platonizează inspirat, situându-și ofranda în spațiul misticii erotice, trecută prin filtrul spornic al creștinismului. Alte poeme postume recapitulează tematica proprie, schimbarea de manieră fiind evidentă. Pentru prima dată poetul se confesează. Dragostea, moartea, melancolia limitei, spaima, aspirația astrală trec printr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]