5,205 matches
-
m-aș/ întoarce pe dos", ,dau din mâini și dau din picioare: tot ce e înlăuntrul trupului trebuie scos./ dau din mâini și dau din picioare și dau din gură/ până ce umilesc umplutura din spatele cărnii", ,în spatele a o sută de pleoape mai verzi decât fierea/ ochiul cel limpede făcând primele mișcări. scormonind./ cu multă răceală trecând prin nesfârșitele încăperi ale capului"... În ,bunele dimineți", personajul se contemplă în luciul unei cești, la ora cafelei sau a ceaiului burghez, surprinzându-se în
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
achizitive, lacome, nedispus a se înscrie în mecanismul vreunui determinism, încordat doar ,în așteptarea/ zilelor fără urmări/ de lîngă teii scuturați/ prin care mierea curge-ntr-una". Constatînd că ,lumina difuză/ ce mă învăluie/ e atăt de blajină/ că mi se închid pleoapele/ fără să vreau", dorind ca ,să strîng în toți porii/ mirosul de brad încins la soare", poeta își dezvăluie un proiect utopic: ,lumea să mă cheme/ de la ușă/ să împrospătez aerul/ din cutiile urbane". Ori notează vise inocente, îmbibate de
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
CXXXIV). Obiectul e suveran, sfredelit nu atît de-o instanță analitică propriu-zisă, cît de simțuri, ducînd la o revelație a empiriei. E o obsesie a obiectului precum la Alain Robbe-Grillet: ,Acum vedem o pată lăptoasă înainte-i, lățindu-se între pleoape clipi des și reuși să ajungă cu privirea printre draperii, pînă la încîlceala de crengi din fața geamului, apoi și mai încolo; nu ploua propriu-zis, nu se auzeau picături pe acoperiș, poate doar burnița ușor, încețoșînd imaginea; vreo frunză din prim-
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
copacii cu scâncet de leagăn Cânt vesel, cânt trist Si-al lor bocet searbăd Mă scoate din vis, cănd trist Privesc spre seara-n care te-am cunoscut; Colinda-mi iubito iarnă din care am renăscut... Presara-mi jăratic pe pleoape închise Când vesele, cănd triste De bocete în vara încinse; De gânduri, de fapte, de vise... Mangaie-mi tâmpla iubito, ca să m-alinte Cu coapsele iubiților tăi; Iar când va fi să fie Deschide iubito ușa și las-o să
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82849_a_84174]
-
abstract și invers. Pentru prima ipostază e probanta această diafanizare organică, (prea) intens luminiscenta, care trimite la eresul, menționat de Blaga, al unui pămînt la începuturi străveziu cum apă: "Îmi acopeream față cu mîinile - erau transparente/ îmi acopeream ochii cu pleoapele - erau transparente/ pielea se făcea transparență/ că un acvariu cu pești speriați de lumină/înăuntru eu insumi mă rugam/ acoperindu-mi inima cu altele - erau transparente/ lumină năvălea furtunoasa din lumina/ dintr-o îndepărtată lumină/ eu insumi fără mîini fără
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
erau transparente/ pielea se făcea transparență/ că un acvariu cu pești speriați de lumină/înăuntru eu insumi mă rugam/ acoperindu-mi inima cu altele - erau transparente/ lumină năvălea furtunoasa din lumina/ dintr-o îndepărtată lumină/ eu insumi fără mîini fără pleoape fără inima/ mă acopeream cu pămînt/ pămînt pre pămînt - era transparent" (Dintr-o îndepărtată lumină). A doua postura apare ilustrata de o elocventa evaziune din Carte, ca și din subconștient (se are în vedere, prin aluzie, substratul psihanalitic al creației
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
povestitor: "Ce frumos cap avea totuși! într-însul ațipea ceva neliniștitor, atîta patimă înfrînată, atîta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
al lumii sale ficționale ce constituie însă, neîndoios, un simbol al lumii reale; "străzi infuzate în ferestre cu arbori schilozi/ felinare oarbe peste pielea tăbăcită a pisicilor/ muguri de lămîi în cîrlige de fum/ hălci de carne uscată aici lîngă pleoapa ta/ lîngă epiderma ta" (Falsitate). Ca și: "prin încăperi cu miros fracturat de sulfină/ clavir comprimat în rotunjimea cifrelor/ ne rotim printre ele pe lîngă muribunzii din varul pereților/ purtăm haine cu tivuri de ceară/ casele se vestejesc în vid
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
el toată viața. Fără a șovăi o clipă, își întrebă meșterul dacă ar vrea să-l prezinte fetei. Meșterul (faimosul Johann Heemkers) primi să-l ajute fără să-i pună vreo întrebare. Au mers s-o salute. Ea își înălță pleoapele. Le răspunse la salut înclinîndu-se. Nu schimbară însă nici un cuvînt. Și-au spus doar numele, atît. Din clipa aceea, el o pîndi peste tot în oraș. Asistă la toate slujbele unde venea și ea. Sub felurite pretexte, își făcu de
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
după ghizdurile de piatră ale fîntînilor. Îi vedea umbra topindu-se în umbra neagră a portalurilor și în aceea, mai îngustă și mai gălbuie, de după coloanele bisericilor. De fiecare dată, prezența lui întrezărită îi umplea inima de fericire. Își pleca pleoapele de îndată ce-i întîlnea privirea. Uneori se purta ciudat și rămînea adusă de spate, foarte palidă, sau dispărea prin unghere, chiar și în plină zi. O cîștigă de partea lui pe slujnică. Sau dimpotrivă, ea l-a căutat. E un punct
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
femeie îl atrage mai mult ca oricînd. Vine spre el, plecîndu-și capul ușor. La întrebarea lui, confirmă că de zece luni e măritată. La o nouă întrebare, răspunde că da, are un prunc. Al cui? Ea nu răspunde. Își înalță pleoapele. Rîde. Îi ia mîna. - Vino, îi spune ea. - Nu, spune el. O privește. Apoi, cu capul, face semn că nu. Fuge. Capitolul VII Meaume fuge, a fugit. A plecat din Mainz. Douăzeci de zile a rămas într-un han de pe
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
carte. Trecîndu-l în regimul imaginarului, s-ar zice că poetul încearcă a salva acea "esență divină" a multiplicității amorurilor "descompuse" pe care o cînta Baudelaire: "vîntul iernii intră ușor pe sub ușă/ îți învelești picioarele în pled/ fulguirile penumbre îți apasă pleoapele/ degetul rămîne în cartea închisă/ ce păsări vin dinspre sud? ce tigri/ vin dinspre nord? cineva bate clapele/ pianului îmbătrînit în pod visezi și nu visezi/ la capătul aleii apare ființa care ți-a fost/ logodnică sînii îi sunt lumină
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
străbăteam orașul fie cu mîinile pe un volan fierbinte, trăgînd foc pe nări, fie pe jos, abia recuperîndu-mi tocurile din asfaltul topit și ținîndu-mă de nas ca să nu inspir mirosurile de putrefacție, de descompunere, înnecăcioase și contagioase, cu mîinile peste pleoape ca să nu văd cum mișună viermii, prin saci de gunoaie abandonați, răvășiți în voie de cîini, pisici și aurolaci. Duminică, 28 iulie, am crezut că o nouă eclipsă poate fi urmărită de la noi din țară. Cerul negru apăsa, tăcut la
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
umbre. Umbrele mă instruiesc asupra subtilității substanței din care sunt compusă. Actorii vieții, umbrele din Divina comedie a lui Dante, umbre pline de intense trăiri, fără materie, umbre de umbre. Din creierul meu surescitat ies filme noi ale vieții, de sub pleoape sau din sângele care desenează și el pe tavan după ritmul lui. A răsărit soarele brusc, lucru atât de rar în luna aceasta a întunericului gri. M-am dus imediat la fereastră, am învățat asta aici, toți suedezii se așază
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
senzații născute din sine sînt hibrizii, amestecurile de regnuri cu care ne-a obișnuit pictura lui Magritte, Dali, Brauner ș.a., aici de-o factură orfică și, în aceeași secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă de-o tulipă,/ Briza unei lacrimi a înfiorat domul./ Dumnezeu (ce o apropie și-i devine risipă)/ Îi dădu carnea
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
pervaz, fără giurgiuvea, fără geam. Un orificiu și nimic în afara lui, un orificiu larg deschis. Nu trebuie să aștept noaptea cu stele, nici să-mi înalț capul să pot vedea cerul. Cerul îl am în spate, la îndemănă și pe pleoape. Cerul mă înfașă ermetic și mă ridică de jos. Chiar și munții cei mai înalți nu sunt mai apropiați de cer decât văile cele mai adânci. In nici un loc nu-i mai mult cer decât în altul. Norul la fel de categoric
Poeme de Wislawa Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/15436_a_16761]
-
unei construcții sociale astenice, romancierul îi atribuie medicinistului Gregory Dudden (ce întrerupe replicile celorlalți ca să le poată nota drept factologie pentru următoarele sale lucrări și proiecte) rolul de om-schemă. Chiar și în clipele de amor, Dudden face experiențe, palpând, sub pleoapele închise, globii ochilor iubitei: "Hai la spionat/ cu ochiul fermecat". Râsul și plânsul se învecinează, se străvăd marginile normalului și ale anormalului. Cu toate că personajele au țeluri precise și luptă pentru împlinirea lor, Casa somnului e o carte a neîmplinirilor. Fostul
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
dă la iveală raporturi de înlănțuire încordată, înfățișate însă ca plauzibile, de necontestat, iar pe de altă parte, totul poate fi și o halucinație ce premerge sculatului din pat. O ipoteză ar fi, deci, că eroul, cu ochii întredeschiși, cu pleoapele căzute, nu a ieșit în întregime din transa ațipirii. Înainte și după somn Cînd i s-a decernat recent premiul Adorno la Frankfurt (22.09.2001), renumitul filosof și estetician francez Jacques Derrida s-a referit într-un discurs tocmai
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
Orzan viețuiește un pitic cocoșat. Fusese odinioară o fată frumoasă, susținea legenda, apoi, atinsă de un blestem, decăzuse într-un monstru murdar și urît mirositor, cu malformații congenitale. Era un moșneag lățos, aspru, nebărbierit, cu sprîncene groase, ce-i acopereau pleoapele, îmbrăcat în zdrențe, pătate cu uleiuri și vopsele, se mișca greoi prin hrubă, tușea și scuipa o flegmă galbenă. Își dăruia energia unor experimente, umbla după un panaceu, o pudră cu efecte afrodisiace, în jur zăceau tratate de alchimie, alambicuri
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
se nutrea, furnicător într-o comuniune cu vegetația și cu apa, și cu aerul proaspăt al înălțimilor. Din rădăcini urca sângele împreunat cu seve, în ramuri brațe se iveau noi muguri. Cu glasul retras în cercurile ce marchează anii, cu pleoapele fremătând a frunze, Anton nu mai vedea în fiecare mișcare o luptă, o urmărire, ci numai siguranță și împăcare, un drept la speranță, izbânda noii îndeletniciri". Cu toată lumea pestriță de țară sau târg apus de provincie, limbajul lui Marius Tupan
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
însuși frumos ( în sensul unui model de cunoaștere), desăvârșit fiind de frumusețea adoratorului său Antinous. Devine contaminat de frumusețe și are parte, după cum mărturisește, de vârsta de aur. El ajunge să exalte corpul lui Antinous în toate componentele sale, de la pleoape la coapse, de la gât la torace, de la degete la cupola de păr. Dar exaltă acest trup numai în măsura în care el este o construcție estetică. Devine vădită în acest punct minuțiozitatea cu care Hadrian ajunge, prin intermediul lui Antinous, un gurmand de frumusețe
Despre frumusețe by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/14049_a_15374]
-
cerul i-am zărit privirea tristă și oarecum pierdută, cercetîndu-mă. Era mărunțică la trup și vioaie, avea cam treizeci și opt de ani, părul blond și ondulat și cei mai albaștri ochi pe care îi văzusem vreodată. Fața-i obosită, pleoapele grele și buzele nerujate răspîndeau o blîndețe tristă și neajutorată. - Vin din partea căpitanului Blay - am zis. Pentru desen... Mă privi o clipă de parcă nu înțelegea. Apoi zîmbi: - A, da. Intră. Dar mi se pare că Susana nu s-a hotărît
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
se gândește ea, cum unul ca el poate să ofteze. Acum și-a lăsat cartea din mâini să-i cadă pe genunchi și și-a lipit capul de spătarul fotoliului. Cu degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă își apasă pleoapele și le freacă ușor. Apoi își îndreaptă privirea direct spre femeia care stă vizavi de el la fereastră. Această siluetă cu obrazul ei liniștit întors în altă parte îi oferă o suprafață adecvată pentru sentimentul puternic pe care lectura l-
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
merite, o lecție de artă. De la titlu, Placenta de gheață (poeme elementare), la motto-ul din Tagore, apoi sumarul plus dedicațiile, subtitlurile cărții-manuscris (Versuri care se întâmplă pe pământ, Versuri care se întâmplă în cer, Mlaștina de deasupra lumii, Fără pleoape, apoi versurile, fiecare în parte, de atâtea ori glorificând o măreție neagră, toate acestea m-au convins că locul lor cel mai potrivit după lectură este pagina de revistă și raftul bibliotecii. Și, totuși, sunt cuvinte, cuvinte doar, nu viziuni
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14293_a_15618]
-
și substanțele necesare. Ea făcu ceva ca niciodată înainte, își trecu brațele pe după gâtul lui și-l sărută pe obraz. Gura îi mirosea ușor a mentă. Mario închise ochii, îndemnat de nevoia de a simți parfumul și savoarea de dincolo de pleoape. Iar sărutarea reîncepu, mai apăsată și tânguitoare. N-a știut dacă a sărutat-o și el, poate că a rămas liniștit și pasiv, degustător al Deliei în penumbra salonului. Ea cânta la pian, ca mai niciodată până atunci, și-l
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]