20 matches
-
se putu gândi la el decât ca la un neam bătrân, plin de solicitudine. — O baie? Da. O baie ar putea fi foarte înviorătoare într-un asemenea moment. Și îl urmă pe Toshimitsu în casa băii. Un timp, Toshimitsu ascultă plescăielile lui Mitsuhide în apa fierbinte din copaie. — Să vă spăl pe spate, stăpâne? întrebă el, prin ușă. — Trimite pajul, răspunse Mitsuhide. Nu mă simt în stare să-mi las trupul bătrân frământat de mâinile tale. Câtuși de puțin. Toshimitsu intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Michael Seanu, un reporteraș, un șmecher abia ieșit de pe băncile școlii, era răsfățatul femeilor, iar Maisie Chalmers (fiica directorului Institutului) care redacta „Pagina femeii“ la Gazette, fusese recent recrutată în sfera „ideilor juste“. În momentul intrării lui Adam era mare plescăială și vânzoleală în bazinul pe care el l-ar fi vrut atât de liniștit, pentru că Valerie organizase o întrecere de înot cu Peter Blackett. Peter era fiul lui Jeremy Blackett, nu mult mai în vârstă decât Adam, dar înalt cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
slănină și jamboanele de porc. Unii ne ofereau „o mușcătură“ (cei de încredere), cărora și noi le dăduserăm să mestece o gumă cu scorțișoară. Guma „străină“ se mesteca multe zile la rând, o aruncam de-abia când Muttilli, exasperată de plescăieli, ne amenința cu lingura de lemn. Nimeni nu stătea în casă în noaptea de Anul Nou. Maolina Ce noroc aveți, domnule Tăpălagă, că sunteți așa de tânăr. La 14 ani, viața se poate lua de la capăt. La 33, atât aveam
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
se putu gândi la el decât ca la o rudă bătrână, plină de solicitudine. — O baie? Da. O baie ar putea fi reconfortantă Într-un asemenea moment. Și Îl urmă pe Toshimitsu În sala de baie. Un timp, Toshimitsu ascultă plescăielile lui Mitsuhide În apa fierbinte din copaie. — Să vă spăl pe spate, stăpâne? Întrebă el, prin ușă. — Trimite pajul, răspunse Mitsuhide. Nu vreau să Își pun trupul bătrân la treabă. Câtuși de puțin. Toshimitsu intră În baie, luă puțină apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
grijă să vorbească în șoaptă, să iasă numai după ora unsprezece, când dădea Dumnezeu de se întuneca, și să nu umble în pâlcuri. Chestiune din ce în ce mai ușoară dată fiind împuținarea lor numerică. Toate acestea nu îi dădeau însă de gândit lui Plescăială, zis uneori și Plictiseală. Ba chiar îl lăsau rece, cu atât mai mult cu cât el pretindea că nici habar nu are de aceste probleme cu care colocatarii lui se confruntau. Lui, de altfel, nu-i păsa cine știe ce nici măcar că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
că la parter nu sunt balcoane. Importante pentru el erau casa scării și, rareori, spălătoria. Aici își încropise el un soi de cămin, de spațiu locuibil, de care era cel mai adesea mulțumit. „Adesea“ se referea la momentele în care Plescăială reușea să nu-și amintească de confortul unui duș, ori măcar al unui closet, de moliciunea unei canapele ori de bucuria abstractă de a-ți întinde picioarele pe o pernuță în fața unui televizor. Obiectele care îl înconjurau erau cu siguranță
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
în fața unui televizor. Obiectele care îl înconjurau erau cu siguranță mult mai puține, de preferat de dimensiuni mici, cât să încapă în buzunare. Dacă, de exemplu, pentru oricine altcineva a avea o masă era un lucru de la sine înțeles, pentru Plescăială nu ar fi fost decât un balast, un obiect sinistru, greu de cărat și inutil. Acum, esențiale rămăseseră numai hainele de pe el și ziarele. Nu că ar fi fost vreun cititor înverșunat de presă, dar podeaua era rece chiar și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
esențiale rămăseseră numai hainele de pe el și ziarele. Nu că ar fi fost vreun cititor înverșunat de presă, dar podeaua era rece chiar și în miezul verii și, în plus, îi marcau teritoriul alocat pentru somn. Cu timpul, pe nebănuite, Plescăială căpătase un soi de superstiție. Mai exact, dacă, bunăoară, se trezea dimineața cu capul pe Ziarul Economic, însemna că va găsi pe jos, în plimbările lui, măcar o monedă de cinci sute, tot astfel Jurnalul Național se lega în mod
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ghinionul făcea vreo combinație între paginile acestuia și cele ale ziarului Libertatea, asta nu putea să însemne decât că polițiștii l-ar fi dat afară din parc înainte de a reuși să se strecoare până la apă. Astfel că în fiecare dimineață Plescăială cerceta cu un tremur de natură oarecum mistică topografia spațiului în funcție de poziționarea propriului corp, după care se pregătea sufletește pentru o nouă zi. Ocupat cu astfel de îndeletniciri, Plescăială, căruia i se mai zicea și Plictiseală, nu-și mai amintea
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
reuși să se strecoare până la apă. Astfel că în fiecare dimineață Plescăială cerceta cu un tremur de natură oarecum mistică topografia spațiului în funcție de poziționarea propriului corp, după care se pregătea sufletește pentru o nouă zi. Ocupat cu astfel de îndeletniciri, Plescăială, căruia i se mai zicea și Plictiseală, nu-și mai amintea de valul de indignare al locatarilor și nici de jalba lor în proțap la Primărie, pe care el însuși o semnase printre primii. E drept, la îndemnul lor și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
îndreptățit să considere că nu știe. Probabil că la momentul la care semnase cererea știuse, altminteri situația ar fi fost cu mult mai complicată și cu siguranță ar fi purtat un nume medical. Pe scurt, să-l pici cu ceară, Plescăială, zis uneori și Plictiseală, nu și aducea aminte nimic despre această chestiune. Din două una: ori sertarul în care fusese stocată informația se blocase ireversibil, ori informația în sine nu se mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Plictiseală, nu și aducea aminte nimic despre această chestiune. Din două una: ori sertarul în care fusese stocată informația se blocase ireversibil, ori informația în sine nu se mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert este că lui Plescăială, căruia i se mai spunea și Plictiseală, ceea ce începuse să-l cam enerveze, nici prin minte nu-i trecea să cugete ori, și mai rău, să se îndoiască în privința unui lucru de a cărui existență nici habar nu avea. Ceea ce
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
și ortaci, care, ferească Dum nezeu, au dat ortul popii într-un accident provocat de o aglomerare de gaze și 33°C la umbră în zona Câmpiei Române. Ne ducem dracu’, dar à la guerre comme à la guerre, gândi Plescăială și își descheie nasturii de la cămașă, făcând inconștient o trecere în revistă a frazeologismelor preluate în limba română direct în varianta lor franceză. Gestul dezveli, pe lângă pieptul costeliv, asemănător cu al câinilor comunitari suferinzi de boli de piele, încă patru
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nasturii de la cămașă, făcând inconștient o trecere în revistă a frazeologismelor preluate în limba română direct în varianta lor franceză. Gestul dezveli, pe lângă pieptul costeliv, asemănător cu al câinilor comunitari suferinzi de boli de piele, încă patru expresii asupra cărora Plescăială nu insistă, pentru simplul motiv că nu avea idee ce e acela un frazeologism. Se scotoci prin buzunarele de la pantalonii prea groși pentru canicula ce îl mânase încă de dimineață de pe stradă înapoi în casa scării blocului 48A și scoase
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
apăsa cu încăpățânare făcând capătul să se desfacă și să se fărâmițeze ca o floare ce se ofilește sau ca un cabanos ce sfârâie în tigaie înfoindu-și terminațiile crestate. Comparația cu cabanosul îi dădu un pumn în stomac, așa că Plescăială, care deja nu mai suporta gândul că uneori i se mai zice și Plictiseală, reveni la imaginea cu floarea care se deschide. Femeia, noțiune pe care începuse să o cam uite, avea darul de a apuca țigara de filtru și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
când urma să citească ziarele înghesuite prin coșurile de gunoi de la metrou, pe care le smulgea cu trei degete, aceleași cu care își făcea și cruce, imediat ce se strecura cu ele afară. Ionel, autorul compunerii „Patria Mea“, lucru despre care Plescăială țcăruia îi vom spune de aici înainte Plictiseală, pentru a evita iritarea personajului și dipariția lui voluntară din povestire) nu știa nimic, îi mai aducea la prânz sendvișul cu salam dat de mamă-sa de dimineață să-l mănânce la
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
este vorba despre un membru al familiei cu numele de dr. Dussel. Mai întâi aud un zgomot slab, ca de pește gata să se sufoce. Se repetă de vreo zece ori, apoi se umectează pe-ndelete buzele, alternându-se cu mici plescăieli de limbă, urmate de răsuciri prelungite în pat, de pe-o parte pe alta, și de mutări ale pernelor. Cinci minute de liniște totală, și apoi această secvență de evenimente se repetă de cel puțin încă trei ori, după care
Jurnalul Annei Frank () [Corola-journal/Journalistic/5139_a_6464]
-
Împlinirii acestei pasiuni În forma ei infantilă un avertisment cît se poate de clar, o avanpremieră a șirului nesfîrșit de suferințe ce par să Însoțească Întotdeauna dragostea. MÎncat zilnic - sau, În cazul meu, aproape constant, dacă luăm În considerare Îndelunga plescăială adiacentă, În Încercarea de a scăpa de gustul persistent de clei din gură -, pînă și felul de mîncare cel mai savuros Îți stă pînă la urmă În gît. Mi-e rușine să recunosc, dar, pe măsură ce trecea timpul, farmecul Cărții aluneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se putu gândi la el decât ca la o rudă bătrână, plină de solicitudine. — O baie? Da. O baie ar putea fi reconfortantă într-un asemenea moment. Și îl urmă pe Toshimitsu în sala de baie. Un timp, Toshimitsu ascultă plescăielile lui Mitsuhide în apa fierbinte din copaie. — Să vă spăl pe spate, stăpâne? întrebă el, prin ușă. — Trimite pajul, răspunse Mitsuhide. Nu vreau să își pun trupul bătrân la treabă. Câtuși de puțin. Toshimitsu intră în baie, luă puțină apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
furiș la doamna Miga. Femeia privea încremenită peretele din față. Ioniță își apropie scaunul șoptindu-i cu buzele tremurînde: ― Aș vrea să fac ceva pentru dumneata, Florence. Îmi dau teama prin ce treci... Melania Lupu înghiți repede crema de ciocolată. Plescăiala lipicioasă cu gura închisă o împiedica să audă. " Ah! Devine captivant. Te pomenești că Ioniță s-a hotărât în sfârșit să-și facă declarațiile. Așteaptă de 40 de ani..." ― Trebuie să știi... Profesorul își căuta cuvintele: Orice s-ar întîmpla
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]