680 matches
-
locuitorii din Eleusis rituri care erau În măsură să acționeze asupra omului și să Îi modifice destinul. Astfel, dacă mystèria pot rezuma Învățătura ascunsă În celebrarea ritului, teleté poate exprima rezultatul așteptat de către cel care lua parte la ele, acea „plinătate” prin care oamenii devin subiecți culturali, integrați pe deplin În societate și egali cu ceilalți membri. Este deci cu putință ca, Într-un trecut greu de specificat, Eleusis să fi reprezentat pentru Atenaxe "Atena" spațiul extern, „altul”, unde pentru tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poate nu avea nimic de revelat din punct de vedere obiectiv, devenit „secretul cetății”, Îi angaja pe noii adepți, deci și pe non-atenienii adoptați și apoi inițiați, să Împărtășească soarta Atenei, realizând În acest fel sensul deplin al lui teleté, plinătatea care Îi făcea părtași la destinul „celei mai religioase dintre cetăți”, așa cum o definește Oedipxe "Oedip" (Sofocle, Oedip la Colona, 260), guvernată de legi „sfinte” și „de nespus”, model de cultură pentru toți grecii. Dacă apartenența la cetatea Atenaxe "Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi dădea formă și Îl genera pe „zece”, principiu constitutiv al universului. Cosmologia orfică, În schimb, este mai degrabă un mit al originilor care face ca tot ceea ce există să se origineze din oul cosmic, simbol al vieții și al plinătății ființei, de la care se pune În mișcare un proces de degradare ce duce la neființă și la viața individuală. Pe ea se altoiește o antropogonie care Îi atribuie umanității o parte divină, Întrucât ea s-a născut din cenușa titanilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tendințe dualiste, care, pe de altă parte, nu pot fi separate net deoarece uneori ele converg În una și aceeași lucrare. În unele tratate, lumea este prezentată Într-o lumină cu totul pozitivă: „ființă nemuritoare” (CH, VIII, 1), plèroma (totalitate/plinătate) a vieții (CH, XII, 13), este de calitate divină (CH, X, 12; XII, 12), „al doilea zeu” (CH, VIII, 1) după divinitatea cea mai Înaltă și „chip a Celui mai Mare” (CH, XII, 15). O asemenea definiție, de clară sorginte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să-și ridice cortul în imperfecțiunea lumii umane și ia condiția omului împreună cu tot ceea ce ea are efemer și fragil. Înseamnă deci că Noul Testament ca și Vechiul afirmă cu tărie că Dumnezeu se face prezent în lumea noastră și că plinătatea vieții este deja oarecum oferită tuturor „pelerinilor” pământului nostru. Dumnezeu nu-i așteaptă pe pelerini la sosire, la poarta veșniciei; el însuși a luat toiagul și desaga de pelerin, străbătând împreună cu noi drumul lung spre cetatea infinitului. Se poate concluziona
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]